A inceput Postul Nasterii Domnului. Va dorim multe roade duhovnicesti

Postul Nasterii Domnului ne da putinta curatirii trupesti si sufletesti. El inchipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. Dupa cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugaciune, asa se cuvine sa astepte crestinii si sa intampine prin ajunare pe ”Cuvantul lui Dumnezeu” nascut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile : de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie, lasam sec in seara sfantului Filip , la 14 Noiembrie. Daca aceasta zi cade Miercurea sau Vinerea, incepem postul in seara zilei de 14 Noiembrie.

Postim de carne, oua si branza. Lunea, Miercurea si Vinerea mancam bucate fara ulei si fara vin. Martea si Joia se dezleaga la untdelemn si vin. Sambetele si duminicile, pana la 20 decembrie exclusiv, se dezleaga la untdelemn, vin si peste.

Daca in zilele de Luni , Miercuri si Vineri praznuim vreun sfant mare, insemnat in calendar cu cruce neagra (+) , mancam untdelemn si bem vin; iar de va cadea hramul bisericii sau sarbatoare insemnata in calendar cu cruce rosie (+) , atunci dezlegam si la peste. Martea si joia mancam peste, untdelemn si bem vin, cand cade in aceste zile: vreun sfant mare, hramul sau sarbatori cu rosu.

In ziua de Ajun se mananca tocmai seara si anume: grau fiert indulcit cu miere, poame, covrig sau turte din faina, caci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei trei tineri din Babilon, care au inchipuit – mai inainte – Nasterea lui Hristos. La Craciun, in orice zi ar cadea mancam de dulce.

Primele mentiuni despre respectarea acestei perioade de infranare alimentara si trupeasca provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit noua cuvantari despre acest post, numit „postul din luna a zecea“. Postul Craciunului este inchinat in primul rand sarbatorii Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

La inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile. De exemplu, unii posteau numai sapte zile, altii sase saptamani; unii tineau un post mai aspru, altii unul mai usor. Insa, Sinodul local din Constantinopol, tinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Nasterii Domnului in Bisericile Ortodoxe, hotarand ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile, incepand cu data de 15 noiembrie.

Ca orice post, in primul rand el trebuie sa reprezinte o abtinere de la lucrurile rele care ne indeparteaza de Dumnezeu si de oameni.

Post si libertate: Ier. Savatie Bastovoi

Ce poate fi mai absurd decat postul, intr-o religie care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii de la lucrurile care iti plac, cand trebuie sa faci ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum sa nu vezi in aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din cate le are omul – libertatea?

Daca postul este o obligatie, atunci Evanghelia este o capodopera a literaturii absurdului. Constientizand aceasta, protestantii au hotarat sa renunte la post. Insa, oricat de multe citate nu s-ar aduce din Apostolul Pavel si chiar din cuvintele Mantuitorului Insusi, indemnul la postire sta ca un ghimpe in ochiul celui care cunoaste cat de cat Scriptura. Toti dreptii de pana la Hristos au postit. Postul era premergator intalnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri. Moise s-a suit pe munte dupa patruzeci de zile de nemancare si asa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este deloc altfel, el incepe cu un postitor – Ioan Botezatorul. Mantuitorul Insusi a postit inainte de a iesi la predica. Nu putem, asadar, sa dam la o parte postul pornind de la cateva versete biblice, atunci cand chiar cei care le-au rostit au fost ei insisi niste mari postitori; mi se pare mai decent sa punem la indoiala puterea noastra de intelegere a acelor versete.

Hristos a fost intrebat odata de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici multi au inteles ca apostolii si Mantuitorul Insusi erau niste mancaciosi (Mt. 11, 19). Insa intamplarea in cauza ne descopera, de fapt, ca apostolii si Mantuitorul umblau tot timpul flamanzi. Aceasta se vede foarte bine si din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauza ca ucenicii au mancat spice sambata. Apostolii erau atat de ocupati cu predica, incat uitau sa manance, iar faptul ca au rupt spice arata cat erau de flamanzi si ca obisnuiau sa manance pe unde apucau. Mantuitorul insa nu a mancat cu ei, reprosul fiind indreptat numai impotriva ucenicilor; El era pilda de postire. Ca ucenicii mancau putin, reiese si din scena inmultirii painilor, de unde aflam ca aveau numai cinci paini si doi pestisori. Desi erau departe de localitate, in imposibilitate de a-si procura hrana, ei sunt gata sa dea si acest putin multimilor (nestiind ca ele vor fi inmultite!), ceea ce ne descopera ca ei erau obisnuiti cu foamea mai mult decat oamenii de rand. Asadar, Mantuitorul si apostolii posteau, atata doar ca ei nu numarau zilele ca fariseii. La intrebarea lor, Hristos, totusi, le zice ca, desi “fiii nuntii nu au motive sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei, vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei, in zilele acelea vor posti” (Lc. 5, 34-35). Zilele “acelea”, in care Mirele S-a luat, sunt miercuri, ziua vinderii si vineri, ziua rastignirii. La anul 50, apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul in aceste zile pentru credinciosi.

Asa ca, protestantii au inteles bine ca postul nu este o obligatie. Postul de sila nu are motivatie, ca orice lucru gratuit si lipsit de sens. Acesta, insa, nu este motiv de a blama postul. Postul trebuie inteles in toata nobletea lui, pentru ca el este manifestarea suprema a libertatii umane. Anume asa intelegeau postul primii crestini, sens care s-a pierdut in zilele noastre. “A manca – scrie Sf. Efrem Sirul in veacul IV -, tine de legile firii, dar a posti tine de libertate”. Cine se poate lauda ca mananca doar pentru ca “asa vrea el”? Nu, tu mananci pentru ca nu poti sa nu mananci, vointa ta reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Sigur ca nu este nici un rau in aceasta, nici un pacat, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertatii. “Orice lucrare care nu se face dintr-o desavarsita libertate – spunea parintele Sofronie Saharov (+ 1993) -, nu poate avea valoare vesnica”. Postirea este alegerea libera de catre om a unei vieti mai nobile, care are in ea ceva din realitatile vietii vesnice […].