Scurta introducere in doctrina National-Crestina

13 septembrie 1940: Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului la Casa Verde, sediul central al Miscarii Legionare

Doctrina national-crestina presupune o viziunea asupra societatii axata pe trei piloni fundamentali: Dumnezeu, Neam si Tara. Nationalism sincer si crestinism pur.

Conceptia national-crestina afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune, fiind un curent care considera ortodoxia elementul central al romanismului, adeptii acestui curent militand pentru o societate si un stat fundamentate pe valori crestine. Sa fie clar pentru toti ca valori crestine nu este totuna cu stat teocratic!

Nationalismul, mai ales in forma sa etnicista, este singura ideologie care are anumite similitudini cu doctrina crestinismului rasaritean: o conceptie organica asupra societatii, preeminenta comunitatii asupra indivizilor, rol important acordat traditiei.

“Nu poti sa crezi in Dumnezeu decit dinlauntrul etniei si a patrie tale. Trebuie sa stai cu picioarele pe ceva particular. Nu cred ca exista o contradictie intre sentimentul national si credinta in Dumnezeu. […] Ortodoxia este mai putin docila la aceasta campanie de sterilizare religioasa a cetatenilor Europei. Ortodoxia este inca vie. […] Ortodoxia este privita ca o fortareata care nu se lasa cucerita.” – spunea Sorin Lavric, in emisiunea “Actualitata credintei”, din 27 ianuarie a.c., de la Radio Romania Actualitati. Problema intervine insa atunci cind iubirea de patrie e mai puternica decit iubirea de Dumnezeu.

Unele cercetari au evidentiat legatura stransa dintre confesiune si nationalitate pe tot parcursul Evului Mediu romanesc si rolul important jucat de Biserica in pastrarea identitatii nationale. Conform acestor studii, in mentalul colectiv al acelor vremuri, roman era sinonim cu ortodox, religia rasariteana fiind o caracteristica a nationalitatii, alaturi de limba, origine, traditii etc.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea ia nastere in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, o conceptie care afirma simbioza dintre ortodoxie si natiune si care considera credinta rasariteana unul dintre elementele definitorii ale neamului romanesc. Pornind de la premisa simbiozei dintre religie si natiune, national-crestinismul considera ca un stat care ignora religia si o societate fara valori crestine sunt condamnate la disolutie. Aceasta conceptie va renaste in prima jumatate a secolului XX in cercurile intelectuale, sub forma ortodoxismului cultural, iar in final va cunoaste si forma sa politica prin intermediul Miscarii Legionare.

“Natiunea toata se va grupa imprejurul Bisericii, spre a forma un intreg perfect, ca omul compus din trup si suflet. Trupul fara suflet putrezeste, sufletul fara trup iese din lumea aceasta si trece in alte sfere. In lumea aceasta omul nu poate exista decat prin combinarea intr-una a sufletului cu corpul. De aceea natiunile fara religie nu pot prospera. Spre a prospera in cele materiale trebuie a progresa in cele morale, unde rangul intai il are religia si Biserica, care trebuie cultivate odata cu stiinta si cu cultura nationala” (episcopul Melchisedec al Romanului). Sunt sintetizate aici principalele elemente care alcatuiesc conceptia national-crestina: ideea simbiozei organice, analoga celei dintre suflet si corp, dintre crestinism, pe de o parte, si natiune, stat, societate, pe de alta parte; legatura dintre progresul material si religie si afirmatia conform careia societatile fara religie sunt condamnate la stagnare materiala.

“Exista deci si un nationalism prin care, practicindu-l cu credinta, nu ne pierdem mantuirea, chiar daca nu el propriu-zis ne mantuieste, ci credinta, spiritul crestin cu care il infuzam. Nationalismul in sine luat, nici nu mantuie, nici nu pierde. Dar in practica orice nationalism sau mantuie, sau pierde, dupa cum este strabatut de credinta crestina” (Dumitru Staniloae).

de Remus Tanasa