Uciderea lui Mihai Viteazul si inmormantarea trupului. Lacasul de cult ridicat pe locul jertfei marelui domnitor

fresca dintr-o biserica din Radauti

Despre martiriul Voievodului Mihai Viteazul (1593-1604) vorbele noastre nu au puterea sa zugraveasca cruzimea de care au dat dovada miseii. De aceea, il vom lasa pe cronicar sa povesteasca el cum a fost. Iata ce spune, de pilda, Wolfgang de Bethlen in ampla sa “Cronica a Transilvaniei”: “O vreme mijlocitorul (Iacobus Beaurius) lui Basta cerceteaza aici si acolo si, pe neasteptate, trupa valonilor inconjoara cortul lui Mihai. Beaurius si alti cativa subalterni de-ai sai au intrat in cortul lui Mihai, pe care l-au gasit linistit si stand intins. Beaurius, adresandu-i-se acestuia, spune: “Esti prizonier!”, la care acesta raspunde: “Nicidecum!”, si spunand aceasta Mihai a incercat sa scoata sabia, care era atarnata de propteaua cortului, in timp ce era lovit de Beaurius cu halebarda, si capul ii este taiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a impuscat la incheietura de la mana stanga, despre care se stia ca obisnuia sa o foloseasca si cu care incerca chiar atunci sa-si scoata sabia. Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului calu alb mort… Corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine, si a zacut timp de trei zile in apropierea drumului public, iar soldatii i-au taiat pielea de pe spate, coaste si umeri, i-au taiat-o ca sa o pastreze ca amintire pentru faptele lor nemaipomenite. Dupa aceea, totusi, corpul acestuia, ca sa nu fie sfasiat de caini, cativa sarbi l-au inmormantat din ordinul lui Basta intr-o groapa, pentru ca in cele din urma sa fie adus la Alba Iulia unde a fost inmormantat in biserica sfanta…”

La 1715 insa, la Alba Iulia a fost ridicata o fortificatie bastionara de catre stapanirea habsburgica, pe locul complexului mitropolitan, si tot atunci, probabil, “se vor fi distrus si mormintele mitropolitilor si al Voievodului Mihai Viteazul, iar ramasitele lor se vor fi imprastiat…”, cum spune prof. dr. Gheorghe Anghel.

Exact pe locul unde a fost ingropat trupul lui Mihai Viteazul pe Campia Turzii, doamna Stanca, sotia voievodului, cu invoirea principelui Gabriel Bathory, a ridicat la 1613 o capela in stil bizantin, sub forma unei troite, distrusa ulterior de fanaticii nationalisti maghiari.

In 1923, Societatea Femeilor Ortodoxe Turda a inaltat pe locul supliciului o alta troita de lemn, care se pastreaza astazi la Muzeul de Istorie Turda. In locul ei, la 8 august 1977, a fost inaugurat un obelisc de 1.601 cm, in forma de sabie, cu trei laturi, simbolizand anul martiriului si cele trei tari romanesti unite sub Mihai Viteazul. La baza fiecarei laturi se afla stemele celor trei principate. Iar in partea din fata a obeliscului este fixata efigia in bronz cu chipul marelui voievod. In dreapta obeliscului se afla primul mormant al domnitorului, acoperit cu o lespede pe care este reprezentata in relief stema Tarilor Romane unite.

Lacas sfant ridicat pe locul martirizarii domnului crestin

La 10 septembrie 2002, la initiativa vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, a fost pusa piatra de temelie a Manastirii “Mihai Voda”, care are hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, ca marturie a trairii, faptei si jertfei celui ucis ca martir al neamului, sacralizandu-se astfel locul unde s-a jertfit.

Lucrarile de constructii au fost incredintate vrednicului parinte Vasile Stiupei, de la Parohia Oprisani II din Turda, ctitor renumit de lacasuri sfinte.

Astazi, manastirea este aproape in intregime ridicata si-si asteapta vesmantul de fresca. Lucrata in stil bizantin, cu borduri de caramida in exterior si cu invelisul de cupru, biserica poarta pe frontispiciu un mozaic ce ii reprezinta pe Maica Domnului si Sfintii Arhangheli, protectorii lacasului monahal.

Manastirea este o copie arhitecturala si in acelasi timp o restituire a demnitatii vechii Manastiri “Mihai Voda” din Bucuresti, ctitorie a voievodului, din 1591, pe vremea cand era ban al Craiovei, mutilata de regimul comunist.

Calcand cu grija, sa nu strivim privirea capului rupt de trup

Trecem de poarta si patrundem in curtea dominata de biserica. In tacerea tainica a peretilor ce-si asteapta vesmantul de cer, cu Mantuitorul, Maica Domnului si ostirile sfintilor si cele ingeresti, parca vedem, ca intr-o holograma, clipele ultime ale domnitorului decapitat si jupuit de tradatori. Jertfa spre care privesc dintr-un pangar improvizat Insusi Mantuitorul, Maica Domnului si Arhanghelii zugraviti in icoane. Si, cum eram insotit de parintele staret Macarie de la Manastirea “Sfantul Ioan Rusul” din Giurgiu, maica stareta Teodora de la Manastirea Floresti-Tauti si parintele duhovnic Visarion de la aceeasi manastire, am incercat cu glasurile noastre taria Cerului intonand un tropar.

De sus, din cupola, din strane nevazute, de peste tot, ne-au raspuns in zeci de glasuri poate sfintii, poate heruvimii, poate serafimii, ca o tanguire, ca un plans, facand sa vibreze aerul.

Curtea, ca o cetate, este marginita pe laturi de corpuri de chilii cu etaj, unele terminate, altele in constructie, ce aduc in prezent atmosfera veacurilor trecute. Si, in aceasta taina, ne-am intrebat daca locul acesta este locuit, caci totul in jur este tacere.

De undeva, dinspre chiliile din dreapta, ne-a intampinat insa maica stareta Andreea Zdrobau, venita aici cu ascultare nu cu prea mult timp in urma de la Manastirea Salva.

Cuviosia Sa ne marturiseste in cateva cuvinte despre loc si oameni, despre obstea ei de sapte maici si despre parintele duhovnic Ilie Hanutchi, cu care, dimpreuna, spera, “cu ajutorul lui Dumnezeu, sa savarseasca pana la ultimul detaliu lucrarea aceasta si sa se mareasca obstea”. Vorbeste putin, in cuvinte dramuite cu grija, sa nu tulbure parca odihna marelui domnitor. Ne arata paraclisul si el terminat, gata de pictura, cancelaria si trapeza. In cancelarie, privirea ne este atrasa de chipul nedefinit, tulburator, aproape invizibil, ce ne priveste dintr-o rama de icoana pe panza ceruita. Il tot privim, il tot cercetam, ne tot cheama, ne tot spune ceva. Si tot discutand noi asa din priviri, si tot tulburandu-ne, ne lumineaza faptura, in cele din urma. Caci chipul din ceara era chiar El. Mantuitorul. Cu fata zdrobita de lovituri, cu urmele coroanei de spini pe frunte, cu sangerarile ranilor Lui. Asa cum este el intiparit pe giulgiul cu care a fost pus in mormant.

Privim in tacere. Ne inchinam si nu putem sa nu ne gandim la voievodul decapitat, cu trupul jupuit de piele.

Privim si ne cutremuram. Ne facem cruce si tacem. Caci vorbele sunt de prisos.

Originara dintr-un sat-izvor de calugari si slujitori ai Domnului

In trapeza, gustam din bucatele puse pe masa de maici si, dupa inca o asteptare, maica stareta ne povesteste cu emotie despre ziua in care Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a vizitat asezamantul, marcand prin sfaturile si cuvintele duhovnicesti ale Preafericirii Sale istoria de numai cativa ani a acestui asezamant. Si ne-a mai spus un lucru deosebit maica stareta: Cuviosia Sa este nascuta in localitatea Feldru, judetul Bistrita-Nasaud. O localitate care si-a trimis in manastirile tarii peste 50 de fii si fiice ca sa slujeasca lui Dumnezeu.

Dupa aproape un ceas petrecut in Manastirea “Mihai Voda” de la Turda, ne-am luat la revedere de la maici, ne-am mai inchinat inca o data in paraclis si la mormantul lui Mihai Viteazul si am plecat cotropiti de o tacere mistuitoare, mai grijulii la calcatura, ca nu cumva, din nebagare de seama, sa strivim sub talpi privirea capului voievodului care, desprins de trup, s-a rostogolit in tarana aici, pe undeva, imbratisand in clipa mortii, inca o data, pamantul, cerul si campia tarii ce se regasea pentru intaia oara intregita in hotarele ei stramosesti…

Pelerin ortodox