Sfanta Chinotita a Sf. Munte este alaturi de Staretul Efrem de la Vatopedu

Luni seara Sfanta Kinotita (consiliul de conducere a Sf. Munte format din toti reprezentantii celor 20 de manastiri din Sf. Munte) a descins la Vatoped, prezentand o scrisoare de sustinere la adresa obstii manastirii precum si a staretului acesteia. Evenimentul a fost unul istoric, pentru prima data dupa multi ani Sfanta Kinotita se intalneste cu obstea unei manastiri la ea acasa, intr-un astfel de mod.

Membrii Kinotitei si-a exprimat pe de o parte sprijinul fata de manastirea incercata iar pe de alta parte au dezaprobat arestul preventiv aplicat parintelui Egumen Efrem, o masura abuziva ce incalca atat legile Greciei cat si pe cele ale Sf. Munte. Adunarea a avut loc fara prezenta parintelui Efrem care era la chilie, bolnav.

De asemenea Sfanta Koinotita l-a vizitat pe Parintele Staret la chilie reasigurandu-l de sprijinul acesteia precum si de faptul ca se va inainta o scrisoare catre Procurorul Curtei Supreme de Justitie, Ioannis Tendes in care Sfanta Koinotita garanteaza pentru p. Staret Efrem ca nu va parasi manastirea.

Pe de alta parte, p. Efrem, cu toate ca este bolnav, a decis sa se prezinte autoritatilor, pentru a nu da loc la banuieli si suspiciuni, chiar si fara voie (datorita bolii sale) si chiar daca este acuzat total pe nedrept.

Luni seara tarziu toata obstea s-a adunat in holul neincapator de langa chilia parintelui staret (chilia fiind de dimensiuni total neincapatoare, aprox. 2.5 x 3 m) pentru a asculta ultimul cuvant de folos. Atmosfera a fost foarte calda si duhovniceasca. Cu aceasta ocazie, parintii i-au pregatit un cadou p. Staret: o icoana mica cu Iisus intemnitat.

Marti dimineata inainte de plecare s-a oficiat Paraclisul Maicii Domnului.

Sfanta Chinotita a Afantului Munte Athos
Nr. Φ.4/5/3069
Karyés 13 decembrie 2011 (stil vechi)

Catre Preacuviosul Sfantul Egumen Al Sfintei Manastiri Vatopaídi
Arhim. Efrem Si cinstitei obsti celei impreuna cu el

Prin prezenta,
Preacuviosia noastra,
Frateste, intru Domnul, impreuna patimim.

Cu multa tristete si surprindere am luat cunostinta de emiterea mandatului de retinere in vederea arestarii Preacuviosiei Voastre.

O durere adanca ne pricinuieste, precum intregii comunitati aghiorite, emiterea precipitata si trimiterea mandatului de retinere in preziua luminatului praznic al Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, graba neexplicata si mobilizarea unei puternice forte politienesti, precum si trimiterea urgenta a procurorului, incalcandu-se randuielile aghiorite, pentru retinerea Dumneavoastra, ca si cum ar fi vorba de persoana unui raufacator deosebit de periculos. Aceste actiuni ofenseaza sentimentul religios al poporului credincios, al Preasfintei noastre Biserici si al monahismului aghiorit.

Sfintiti parinti si frati, impreuna luam parte la durerea, la nemaiintalnita incercare si la crucea pe care o ridicati in aceasta sfanta zi, in care cu nedreptate este defaimat si purtat in inchisoare Parintele Vostru duhovnicesc, cunoscut din tineretile sale pentru dragostea pentru Biserica si monahism, pentru indelungata slujire atat in Sfanta Voastra Manastire, cat si, in general, in Sfantul Munte. Intr-atat, incat prin persoana sa este lezata intreaga fratie aghiorita.

Impreuna partasi si impreuna patimitori la aceasta incercare a Voastra, ne exprimam prin prezenta noastra scrisoare pecetluita de Sfanta Chinotita, intreaga sustinere a Sfintei Chinotite, inconjurandu-l pe sfantul egumen cu nestirbita incredere, respect si sincera noastra dragoste in Hristos.

Va uram din inima ca Intruparea mantuitoare a Domnului nostru, prin mijlocirea Intaistatatoarei acestui loc, a Nascatoarei de Dumnezeu, sa Va intareasca, sa Va puna un sfarsit bun incercarii acesteia si sa imprastie adunarile vrajmasului si ale dusmanilor Bisericii.

Cu acestea, va salutam cu multa dragoste in Domnul si iubire frateasca.

Adunati in sinaxa,
Toti reprezentantii si mai marii celor 20 de Sfinte Manastiri ale Sfantului Munte Athos

| PresaOrtodoxa de limba greaca

Comentariu asupra hotararii de arestare preventiva a Staretului Efrem

Dat fiind faptul ca mass-media a anuntat hotararea Curtii de Apel din Atena cu privire la incetarea dezacordului survenit intre anchetator si procuror asupra detentiei provizorii a Staretului Sfintei Manastiri Vatoped si considerand ca aceste stiri reflecta realitatea, socotesc ca se cuvine sa exprim cateva ganduri ce tin de deontologia juridica, pentru a alina putin mahnirea tuturor celor scandalizati de aceasta evolutie a lucrurilor:

1) Detentia provizorie, in conformitate cu legea si cu intregul sistemului juridic, constituie masura cea mai grea si, prin urmare, masura extrema, care este permis sa se aplice oricarei persoane care, in calitate de acuzat care nu a fost condamnat inca, prezinta indicii serioase de vinovatie in comiterea infractiunii.

Asta inseamna ca, pentru a se impune detentia provizorie, trebuie sa se fi dovedit ineficace masurile mai blande de constrangere juridica (spre exemplu, cautiunea sau domiciliul fortat) prin care se asigura prezenta acuzatului la ancheta sau la proces si supunerea lui la executarea sentintei de condamnare, care eventual se va emite asupra sa cand va avea loc judecarea.

2) In impunerea detentiei temporare nu joaca un rol decisiv nici gravitatea vinei care se atribuie acuzatului, nici constatarea unor indicii serioase de vinovatie pe seama lui, ci doar faptul ca trebuie sa existe anumite premize.

Decisiva este incadrarea persoanei respective intr-unul din urmatoarele patru cazuri, si anume, a) sa nu aiba domiciliu cunoscut in tara sau b) sa faca demersuri pregatitoare pentru a-si facilita fuga sau c) sa fi fost in trecut condamnat si sa se fi ascuns pentru a evita efectuarea pedepsei sau inculpat care nu s-a prezentat la proces sau judecat ca vinovat de evadare sau de incalcare a restrictiilor de domiciliu sau d) sa se dovedeasca indreptatite temerile ca, daca este lasat in libertate, este foarte probabil sa comita si alte delicte, lucru care trebuie sa reiasa din intamplari consemnate din viata lui de pana atunci sau din anumite caracteristici concrete ale delictului care i se atribuie.

Situatiile acestea nu sunt o nascocire a mea in interpretarea legii, ci sunt prevazute de legea insasi.

3) Asteptam cu interes textul complet al deciziei Curtii de Apel, ca sa constatam care din aceste situatii a fost considerata ca valabila in cazul Staretului Efrem.

Independent de gravitatea faptelor care i se atribuie si de gravitatea indiciilor de vinovatie in seama lui, pentru care nu este posibil sa se formuleze deocamdata un comentariu impartial, limitandu-ne strict la datele publicate pana azi in presa scrisa sau electronica: reiese ca este vorba de un ieromonah care traieste de decenii in Sfantul Munte, care administreaza impreuna cu altii o manastire foarte mare, manastire care constituie persoana juridica a dreptului public si promoveaza Ortodoxia in Grecia si in strainatate. Este un monah care nu are avere personala si care, desi in urma cu putin timp s-a aflat pentru cateva saptamani intr-o mare tara ortodoxa, in Rusia, unde a avut intalniri cu continut religios cu Procurorul General si cu Primul-ministru de acolo, nu s-a sustras anchetei, ci s-a intors in Grecia si s-a pus la dispozitia oamenilor legii.

De aceea suntem foarte curiosi sa aflam care este justificarea completa si amanuntita a deciziei Curtii de Apel, pentru a se convinge si cetateanul mediu asupra necesitatii detentiei provizorii a numitului acuzat.

4) Detentia provizorie se executa in inchisori. Prin urmare, ridicam din nou nedumerirea formulata in stirea pe care Romfea.gr a publicat-o in urma cu putin timp, despre faptul ca ramane nelamurit daca Staretul Efrem va fi pus sub supraveghere la manastire sau va fi dus la puscarie.

Pentru un ieromonah, desigur, a fi inchis fara sa existe motive intemeiate constituie o binecuvantare si un prilej de ridicare a Crucii lui Hristos intr-un mod pe care nu l-a cunoscut pana acum.

Problema ramane insa pentru cei care au contribuit la acest fapt cu inima usoara sau in oricare alt mod.

Fie ca folosul duhovnicesc pe care-l va primi Staretul de pe urma necazului care-i sta inainte sa faca sa nu se aplice dupa dreptate legea duhovniceasca asupra celor vinovati de aceasta faradelege…

| PEMTOUSIA

4 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inteleg suferinta parintelui Efrem si ii sunt alaturi in rugaciune. Dar, imi vine in minte si intrebarea: oare parintele Efrem o fi dat pe cineva afara din manastire pe nedrept? Asta ar fi o posibila explicatiie duhovniceasca la ceea ce i se intampla.

    Doamne ajuta!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu va faceti griji! Maica Domnului vegheaza si prin acestea arata adevarata fata a raului si cum procedeaza! Au mai vrut sa alunge pe calugarii romani din Sf Munte, dar un politician a spus: ii trimitem in muntii lor dar cu Maica Domnului ce ne facem???? Au sa planga totzi pt gandurile si faptele facute impotriva Maicii Domnului! Vor avea judecata infricosata! Doamne Ajuta! si iarta-i ca nu stiu ce fac!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*