Un alt titan al Miscarii Legionare a plecat la Domnul spre a intregi Romania Cereasca: Vasile Turtureanu (1923 – 2011)

„Cea mai mare bucurie in viata mea a fost cand am reusit sa plang pacatele mele”.
Vasile Turtureanu

Inmormantarea va avea loc astazi, 28 Decembrie 2011, la Suceava. Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii.

A fost condamnat la 25 ani inchisoare, din care a facut 23! A fost arestat inca din 1941. A trecut printre altele, prin Suceava, iar cel mai mult a stat la Aiud.

Era un om foarte intransigent. Trebuia sa se duca la Pitesti pentru reeducare. A facut Dumnezeu insa la Baia Sprie o minune: chiar deasupra lui a cazut tavanul, deci tone de piatra. Dar doua lespezi mari s-au proptit una intr-alta si sub ele a ramas el. A avut coloana fisurata, dar a scapat. A stat sapte luni in ghips si povesteste ca a fost cumplit, pentru ca era singur si, la un moment dat, cand vertebrele dislocate se puneau la loc, avea ca niste curenti, niste scuturaturi groaznice si dureri cumplite. Fiind in ghips, nu s-a mai dus la reeducare. Si a scapat de reeducarea de la Pitesti.

El marturiseste: „In inchisoare mi-au mai facut un proces si m-au condamnat la 20 de ani pentru activitate legionara in temnita: faceam sedinte, cantam si altele. Considerat fanatic, am fost dus la spitalul de nebuni, drogat, pus in lanturi, izolat – de foame si de frig nu mai vorbesc – pentru afirmarea directa a legionarismului. Dar n-am facut nici un compromis. Nu am nimic de ascuns. Pe aceeasi pozitie, afirmand deschis ca sunt legionar, am ramas si astazi… Accidentul de la mina (Baia Sprie) m-a scapat de reeducarea de la Pitesti. Ma cereau la Pitesti, dar cum eram in ghips nu m-au transferat. Am avut un inger bun care m-a pazit. In inchisoare nu am stat degeaba. Totdeauna am fost atent la mine insumi, la imbunatatirea mea sufleteasca. Am cautat sa realizez in mine omul nou, care trebuie sa fie adevaratul legionar. Acesta nu este altceva decat omul nou in Hristos. Omul nou legionar, asa cum l-am inteles eu, se naste din durere si renuntari, creste in stralucire udat de lacrimi de pocainta – spovedania si Sfanta Impartasanie – are dragoste sincera fata de aproapele si credinta nelimitata in biruinta si invierea neamului romanesc, in lumina sfintei invataturi a blandului Iisus. Legionarul de elita este un erou cu suflet de sfant. El lupta din credinta, jertfeste din dragoste si primeste cu seninatate chinurile mortii in nadejdea Invierii”. („Sfantul inchisorilor”, Alba Iulia, 2007, p.58)

„In sfarsit, nu pot incheia aceasta succinta enumerare fara sa evoc aici figura devenita legenda la Aiud, a studentului Valeriu Turtureanu pe care colonelul Craciun l-a izolat, pentru atitudinea sa demna si darza, pe un ger napraznic, intr-o celula special amenajata in acest scop, cu intentia vadita de a-l extermina. Si daca totusi a supravietuit, aceasta s-a datorat numai unui adevarat miracol.” (Demostene Andronescu, „Reeducarea de la Aiud”)

„Sunt doi tineri cu o atitudine deosebit de darza si bataioasa: Valeriu Turtureanu si Traian Anderca. Cei doi tineri fac parte din categoria lui Ghita Brahonschi: mereu in lupta deschisa cu temnicerii. Au suferit si ei prigoane prelungite din aceasta cauza, dar au un calm si un curaj, in continuare, neschimbate. Cunoscandu-i pe cei doi, inca mai am presentimentul ca vom fi dusi, noi, cei patru, la Zarca. In acest caz, ce formatie ideala de celula am fi la Zarca!” (pr. Liviu Branzas, „Raza din catacomba”, cap. 8)

El povesteste ca la inceput era impotriva lui Gafencu si a celor din grupul parintelui Arsenie Papacioc, care lasase la o parte o anumita rigiditate legionara, si intrase pe linia smereniei. Si nu-i intelegea, el era asa, mai militaros. Si zice: „Dar, in timp, prin suferinta, mi-am dat seama ca Dumnezeu m-a chemat…” El incepe cu o marturie: „Nu sunt vrednic sa-I multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat suferinta. Pentru mine, inchisoarea a fost cristelnita de aur in care am primit botezul dragostei de Dumnezeu si de neam. Dumnezeu a fost tot timpul alaturi de mine.” Ei, pe mine m-a impresionat.

„Cea mai mare bucurie in viata mea a fost cand am reusit sa plang pacatele mele”. Imi dau seama ca aceasta e cea mai mare bucurie pentru crestini, sa poata sa verse o lacrima. O spunea el care a fost nu un dur, un om intransigent, un om hotarat – nu un om rau. Si sinceritatea pe care de-a lungul vietii a avut-o. Chiar a povestit niste lucruri extraordinare legate de reeducare. Am intalnit oameni care, in reeducarea de la Pitesti, au ajuns sa se lepede de Dumnezeu, si s-au impacat cu Dumnezeu abia dupa 40 de ani cand s-au spovedit, de-abia dupa ‘90, mi-a spus unul: „Parinte, acolo s-au intamplat niste lucruri cumplite, si daca ar fi fost sa le spun unui preot, nu m-ar fi inteles! Si am avut ocazia sa ajung in America, la parintele Calciu, care a trecut si el pe acolo, si de abia atunci am putut sa ma duc sa ma marturisesc.”

Ei, la fel, domnul asta, Turtureanu, care era o autoritate morala, prin detentia asta fara pata pe care a avut-o, mi-a povestit ca la el, dupa 1990, veneau si fosti detinuti politic legionari, care in urma reeducarii, a torturilor, a detentiei, trecusera de partea cealalta si fusesera informatori, pana in 1989. Si ceilalti, tot detinuti politic, spuneau: „Bine, dar tu il primesti pe asta? Nu stii cine e? Care ne-a tradat, ne-a facut nu stiu ce…” „Pai, daca Hristos a zis ca au nevoie de doctor nu cei sanatosi, ci cei bolnavi ii primesc, sa vina. Daca ei vor sa vina…”

Si oamenii acestia ii marturiseau: „Vasile, la tine, din toti detinutii, am gasit cea mai mare intelegere, si fiecare cuvant al tau este ca un balsam pentru sufletul meu.” Si pe unii a reusit de i-a castigat, i-a dus la spovedanie. A povestit ca a venit unul intr-o zi, nici nu l-a mai recunoscut, era schimbat, radia: „Am reusit sa ma spovedesc si sa ma impartasesc!” – si i-a pastrat pana la moarte recunostinta. Domnul Turtureanu a fost omul prin care el a inviat.

Au fost si cazuri dramatice, oameni carora le-a dat Dumnezeu o viata lunga, sa aiba timp de pocainta. Tot domnul Turtureanu mi-a povestit de cineva care a trait pana la 88 de ani si n-a apucat sa se impace cu Dumnezeu, si a murit bolnav de diabet sau de altceva. Deci, sunt peste tot acuma si imi vin si lucruri frumoase, si lucruri din acestea care ne responsabilizeaza. Dumnezeu cu toti a avut o taina, si mi-am dat seama, si asta m-a facut sa renunt, adica sa mai atenuez din viziunea asta apocaliptica, care foarte usor te poate cuprinde citind marturiile celor din inchisori. Si am si dat aici in carte un caz al unui parinte de la Iasi, care povesteste cum Dumnezeu l-a scapat de reeducare. Si au fost si altii in situatia asta. In urma unei vedenii: a visat-o pe Maica Domnului si pe urma se vedea in curtea inchisorii; l-a scos la plimbare si acolo a venit un gardian si l-a intrebat care e Lungeanu. „Eu”. „Iesi afara!” Ei, acest lucru s-a si intamplat a doua zi, si a fost dus la Targu Ocna, unde l-a cunoscut pe Gafencu si pe ceilalti.

In atmosfera aceasta, in care el, un om preocupat de rugaciunea lui Iisus, a putut sa-i cunoasca, da marturie: „Ceea ce am auzit la Gafencu, la parintele Gherasim – o figura de sfant, un om deosebit de inteligent, cu o pregatire deosebita dar si cu o viata deosebita. Mai era un parinte acolo, preot de mir, care a murit ca un sfant – si deci lor le povestea constant despre rugaciunea lui Iisus si despre lucrurile care se intampla in timpul rugaciunii. Lucruri pe care nu le stiau toti, pentru ca nu toti au avut experienta si rastimpul pe care le-a avut Gafencu, care a citit Filocalia. Ceilalti nu trecusera prin acestea si le cunosteau din carte. Am recunoscut lucrurile astea, dar mai tarziu, cand am citit Sbornicul“, zice parintele Mihai Lungeanu. Ei aveau experientele descrise de sfinti in Filocalie si in Sbornic, in cartile duhovnicesti.

Pe urma iar este, dincolo de reeducarea de la Pitesti, iarasi nu se vorbeste despre o alta etapa, reeducarea de la Aiud. Are anumite semnificatii, reeducarea de la Aiud, care s-a facut in anii ‛60. Daca Pitestiul este caracteristic pentru ceea ce inseamna comunismul, pentru ca reeducarea la Pitesti s-a facut prin tortura, eu zic ca ceea ce s-a intamplat la Aiud este caracteristic pentru ceea ce se intampla astazi, pentru ca a fost un altfel de constrangere. Nu le-a cerut in fata sa se lepede de Dumnezeu, ci incet-incet i-a condus spre chestia asta, si cu niste masuri de-o psihologie infernala. Nici nu-mi vine sa cred cat de bine au fost gandite si dozate ca sa-i aduca in faza prabusirii.

Nu era o judecata onesta a legionarismului, ceea ce se facea acolo, la Aiud, ci le cerea pur si simplu sa-l ponegreasca si sa laude regimul comunist. La un moment dat le-au si spus: „acum, ca am terminat cu procesul politic, trecem la procesul spiritual”.

Si in contextul asta, povesteste un alt marturisitor, in contextul acesta s-a ridicat Petre Tutea si a spus acele cuvinte memorabile: „Daca murim aici in lanturi si in haine vargate pentru neamul romanesc, nu noi facem cinste neamului romanesc, ci neamul romanesc ne face cinstea de a muri pentru el”. Si asta in contextul in care lor li se cerea sa apostazieze. Avea o dimensiune spirituala, pentru ca a aratat ca nu li se poate cere chestia asta, pentru ca neamul nostru este crestin…