Cu fior in inima ascultam infricosatoarea istorisire despre felul in care L-a vandut Iuda pe dumnezeiescul Sau invatator. Fireste, este pe de-a-ntregul de inteles si legiuita adanca nemultumire impotriva celui despre care insusi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Sai: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol (In. 6, 70).
Pesemne ca nu o data v-ati pus intrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoatestiutor fiind, l-a ales pe Iuda in numarul celor doisprezece apostoli? Doar El stia ce fel de om e Iuda, stia ca il va vinde!
Lucrul pe care l-a facut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani inaintea Nasterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care a mancat painea Mea a ridicat impotriva Mea calcaiul (Ps. 40, 9) – iar in psalmul 68 scrie: Faca-se curtea lui pustie si in locasurile lui sa nu fie locuitor, si vrednicia lui s-o ia altul (Ps. 68, 29).
Tot ce s-a intamplat in viata pamanteasca a Domnului a fost randuit in Sfatul Dumnezeiesc inca dinainte de intemeierea lumii: prevazuta a fost caderea lui Adam si a Evei, prevazuta a fost adanca stricare a neamului omenesc. A fost luata hotararea ca Cea de-a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvantul, sa Se pogoare pe pamant, sa se intrupeze si prin propovaduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce sa mantuiasca neamul omenesc care pierea.
Si pe noi ne uimeste adancul dragostei fata de omenirea pierduta, adanc ce a nascut aceasta hotarare.
Deci, totul a fost prevazut si prevestit prin proroci. Sfantul Proroc Isaia a descris patimirile lui Hristos atat de viu, atat de puternic, de parca ar fi fost de fata la ele, drept care este si numit „evanghelistul Vechiului Testament”.
Dar de ce a fost ales Iuda in numarul ucenicilor Domnului? Fiindca trebuia sa se implineasca cele prevestite prin proroci. Asa I-a placut lui Dumnezeu, asa a randuit Dumnezeu – deci, asa trebuia sa se intample.
Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taina un cuvant infricosator: Unul dintre voi Ma va vinde. Bine era de omul acela daca nu se nastea (Mt. 26, 21-24) – atat de groaznic a fost pacatul lui. continuare »
Yearly Archives: 2011
Textul intreg si neschimbat al Acatistului Sfantului si de viata primitorului Mormant al Mantuitorului nostru Iisus Hristos
[scribd id=53453212 key=key-23by56njr7rlzc4jtikp mode=book]
DESCARCATI COPERTA | DESCARCATI TEXTUL
(ckick dreapta pe link si alegeti save link as/ save target as)
Lumina Sfanta de la Ierusalim va fi adusa de Sfintele Pasti in Romania
In ziua de sambata, 23 aprilie 2011 o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de PS Varsanufie Prahoveanul va aduce Lumina Sfanta de la biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, cu un avion special.
Protoieriile Arhiepiscopiei Bucurestilor si alte eparhii din tara ale Patriarhiei Romane sunt invitate sa trimita delegati la Aeroportul International Henri Coanda – Salonul Oficial – Corp C, sambata, 23 aprilie 2011, in jurul orelor 18:00, pentru a primi Lumina Sfanta de la Ierusalim si a o oferi preotilor si credinciosilor ortodocsi din alte regiuni ale tarii.
Biroul de Presa ale Patriarhiei Romane
Sfantul Luca al Crimeei – Cuvinte in Miercurea Mare: Inima curatita prin dragoste si pocainta
Astazi am ascultat pericopa evanghelica despre cele petrecute in Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita faradelege ce nu are asemanare in toata istoria lumii si simt ca ma cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adaugat? Nimic. Vreau doar sa va adun luarea-aminte asupra celor auzite, fiindca pe acest subiect se poate vorbi la nesfarsit, patrunzand in fiecare cuvant al Evangheliei, iar a va invata sa faceti, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adanci si mai mari ca ele nu se gasesc in cartile omenesti.
Asadar, inaintea ochilor nostri duhovnicesti s-au infatisat niste suflete omenesti cu totul deosebite intre ele: unele negre, cumplite, altele gingase, pline de dragoste. Iata, sub acoperamantul noptii merg, ca niste lilieci, carturarii si fariseii cei rai, „facand sfat asupra Domnului si asupra Hristosului Lui”, ca sa se implineasca cele spuse prin prorocul David cu o mie de ani inainte: Statut-au de fata imparatii pamantului, si capeteniile s-au adunat impreuna asupra Domnului si asupra Unsului Lui (Ps. 2, 1). Merg in taina, fiindca se tem de popor si de Cel pe Care vor sa Il omoare si se sfatuiesc cum sa-L ucida; schimba soapte cu limbile lor rele, ticaloase, ca sa se implineasca prorocia: Asupra mea sopteau toti vrajmasii Mei, asupra Mea gandeau rele Mie. Cuvant faradelege au pus asupra Mea (Ps. 40, 7-8).
Dar iata ca s-au adunat arhiereii, si carturarii, si mai-marii poporului in curtea arhiereului numit Caiafa, facandu-si in sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie si a-L ucide; insa au spus: Nu in ziua praznicului, ca sa nu se faca tulburare in popor (Mt. 26, 5) – caci in adancul inimilor lor negre simteau ce faradelege pusesera la cale, simteau ca Cel pe Care voiau sa il omoare era cinstit si iubit de catre popor ca Mare Facator de Minuni si ca multi il socoteau drept Mesia.
Pentru ce vreti sa-L omorati, nenorocitilor? Pentru ca a invatat lumea ce este bunatatea si dreptatea? Pentru ca a luminat intunericul lumii cu lumina Duhului Sau Celui dumnezeiesc, cu dumnezeiasca lumina a propovaduirii Sale? Pentru ca a facut asemenea multime de minuni? Pentru ca a vindecat bolnavi, pentru ca a inviat morti? Pentru ca a poruncit marii si vanturilor sa se potoleasca si acelea s-au supus Lui? Da, tocmai pentru aceasta, fiindca, dupa cum spune evanghelistul Ioan Teologul, arhiereii si fariseii au adunat sinedriul si ziceau: „Ce facem, pentru ca Omul Acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa, toti vor crede in El, si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul” (In. 11, 47-48).
Asadar, se temeau ca din pricina multimii minunilor toti aveau sa creada in El. Asa si trebuia sa fie, ca toti sa creada in El din pricina minunilor negraite, a cuvintelor cum nu mai auzise nicicand lumea, si ar fi fost dupa dreptate! S-ar fi cuvenit sa se bucure pentru faptul ca poporul credea in Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul sau, Mesia! Punand pricina pentru planul lor cel nelegiuit izbavirea de navalirea romanilor, ei minteau, fiindca romanii pusesera deja stapanire pe Palestina, aceasta se intamplase mai inainte. Nu cumva pentru romani pretextul de a pustii toata Palestina avea sa fie faptul ca acolo Se aratase Cel mai mare invatator al Dreptatii si binelui? Nu, sa nu-i invinuim de asta pe romani; este o clevetire impotriva lor. continuare »
Cugetare in Sfanta si Marea Miercuri: Schimbarea cea buna adusa de pocainta si caderea pricinuita de iubirea banilor (apostazia prin ecumenism)
Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.
Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – ucenicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in starea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare. Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana.
Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora.
Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai imparatiei cerurilor.
Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta credinta este gresita. Pilda Vamesului si a Fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia lor sufleteasca.
Vierii necredinciosi, desi la inceput se bucura de increderea Stapanului viei, vor auzi hotararea: „Se va lua imparatia de la voi si seva da neamului care va face roadele ei” (Matei 21,43). continuare »
Sfanta si Marea Miercuri – Sfantul Teofan Zavoratul: Sa nu fie intre voi vreunii asemenea lui Iuda
Pe ziua de astazi – iata, printre altele, ce amintire amara: mai-marii iudeilor s-au adunat in casa lui Caiafa si chibzuiau cum sa-L prinda prin viclenie pe Domnul Iisus si sa-L dea mortii. Atunci, nefiind rugat de nimeni, a venit la ei unul dintre cei doisprezece, Iuda Iscarioteanul, si a zis: „Ce voiti sa imi dati, si eu il voi da pe El voua?” Ei i-au dat treizeci de arginti. Cand am citit locul acesta din Scriptura, sufletul meu s-a umplut de nemultumire – si asupra mai-marilor iudei, fi asupra lui Iuda. Ce aveau in vedere acesti mai-mari, de au atras asupra lor si a poporului vina si pedeapsa pentru uciderea de Dumnezeu? Si cum a putut sa se hotarasca la asa o fapta Iuda, care intotdeauna era asa apropiat de Domnul si asa limpede vazuse intiparita in El plinatatea Dumnezeirii? Dupa aceea, gandul meu s-a mutat la caracterul tradarii lui Iuda; si in timp ce cugetam la lucrul acesta, din constiinta au inceput sa rasara una dupa alta propriile mele fapte, foarte asemanatoare cu fapta lui Iuda. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat semanau mai tare. Atunci, in locul nemultumirii impotriva lui Iuda, a inceput sa renasca temerea pentru mine insumi, si glasul launtric mi-a grait: “Lasa-l tu pe Iuda, intoarce-ti mai degraba luarea-aminte asupra ta si ingrijeste-te sa scapi de soarta lui amara”. Cu acest indemn, fratilor, ma infatisez si cu voua. Aveam de gand sa va infatisez cat de neagra este tradarea lui Iuda. Acum, insa, zic: sa-l lasam pe Iuda. Sa cercetam mai bine faptele noastre, ca sa curatim din viata noastra tot ce poarta vreo trasatura a caracterului lui Iuda – si prin aceasta sa scapam de pedeapsa cereasca ce a cazut asupra lui. continuare »
La ei se poate: Noua constitutie a hungurilor protejeaza copilul nenascut si familia. Probabil vor sa fie cat mai multi pentru a trimite nomazi in Romania
Parlamentul Ungariei a adoptat luni, 18 aprilie 2011, noua Constitutie a tarii. Textul protejeaza explicit casatoria traditionala si copilul incepand cu momentul conceptiei. Iata un fragment din textul legii.
Noi, membri ai natiunii maghiare la inceputul unui nou mileniu, purtand responsabilitatea pentru toti maghiarii, declaram aici ca: […] Suntem mandri ca Regele nostru Sf. Stefan a fondat statul maghiar pe baze solide cu o mie de ani in urma si ca a facut tara noastra parte a Europei Crestine.
Suntem mandri de stramosii nostri care s-au luptat pentru supravietuirea, independenta si libertatea tarii noastre.
Suntem mandri de magnifica performanta intelecturala a poporului maghiar.
Suntem mandri ca poporul nostru s-a luptat de secole pentru a proteja Europa si a pentru a-i fi imbogatit cu talentul si sarguinta sa.
Recunoastem rolul crestinismului in pastrarea natiunii noastre. Apreciem diferitele traditii religioase din tara noastra.
Marturisim ca baza existentei umane este demnitatea umana. […] Libertati si responsabilitati – Articolul II
Demnitatea umana este inviolabila. Oricine are dreptul la viata si demnitate; viata fatului va fi protejata de la conceptie.
Partea generala – Articolul M
(1) Ungaria protejeaza institutia casatoriei intre un barbat si o femeie, relatie matrimoniala stabilita voluntar, la fel ca si binele familiei ca baza pentru supravietuirea natiunii.
(2) Ungaria sprijina maternitatea.
(3) Protejarea familiei este reglementata prin lege speciala.
Aparitie editoriala la editura Predania: Sa fim OAMENI! Viata si cuvantul patriarhului Pavel al Serbiei
din Saptamana Luminata in librarii si pangare
Cuvant al Secretarului Patriarhului, protodiaconul Momir Lecici, in ziua lansarii cartii la Belgrad, Decembrie 2009
Autorul, Domnul Iovan Ianici, a facut foarte bine cand a dat manuscrisul acestei carti chiar Patriarhului Pavel pentru a-l citi si pentru a primi binecuvantare spre publicare. Patriarhul l-a citit, dar, din pricina smereniei sale, l-a retinut multa vreme. Totusi, pana la urma si-a dat binecuvantarea sa apara cartea. Si eu am citit-o inca din manuscris si nu am gasit nimic ce-ar fi trebuit indreptat.
Domnul Iovan Ianici a depus o munca impresionanta pentru a aduna date despre Patriarhul Pavel si pentru a scrie aceasta carte pe care poporul a primit-o cu multa bucurie, fapt adeverit si de numarul mare al reeditarilor. Acum deja se traduce si in alte limbi…
Rareori se intampla sa apara carti despre personalitati care sant inca in viata, dar Iovan Ianici a simtit nevoia sa scrie aceasta biografie inca din timpul vietii patriarhului – si cred ca bine a facut. Citind-o, se poate vedea ca a fost scrisa cu o mare dragoste pentru Sfintia Sa, pastrand totusi obiectivitatea. Toti care o vor parcurge vor avea parte de un mare folos in cresterea duhovniceasca.
Multumesc lui Dumnezeu ca m’a invrednicit de cinstea de-a fi colaborator al Patriarhului Pavel. Nu stiu daca in lumea de astazi mai
putem gasi un astfel de Om precum Sfintia Sa, desavarsit inchinat lui Dumnezeu si neamului sau, pana la capat. Cu prilejul intalnirilor
zilnice, cand ii aduceam corespondenta sau veneam sa discutam diverse chestiuni legate de slujba, de fiecare data imi dadea si cate-un sfat duhovnicesc. Avea o credinta adanca, intotdeauna sprijinindu-se pe ajutorul dumnezeiesc. De multe ori, cand ne pregateam pentru a intampina diverse personalitati si delegatii din tara si strainatate, il aflam in paraclisul sau facand metanii si rugandu-se.
Sant adanc incredintat ca Dumnezeu a binevoit ca el sa fie ales patriarh pentru ca nu-si dorea si nici nu astepta acest lucru. continuare »
Sfantul Teofan Zavoratul – Predica in Sfanta si Marea Marti: Siliti-va sa va apropiati si mai mult de Domnul in mersul vostru in urma Lui
„Mergand Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apostolilor pe cale: Iata, ne suim la Ierusalim, si Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dansul. Veniti, dar, si noi, cu ganduri curate sa mergem impreuna cu Dansul si impreuna sa ne rastignim si sa ne omoram pentru Dansul dinspre desfatarile lumesti”. Astfel ne cheama sfanta Biserica sa mergem, sa patimim si sa ne rastignim impreuna cu Domnul in aceste zile inchinate pomenirii patimirilor si mortii Lui Dumnezeiesti. Ca fii ascultatori, ati luat aminte la aceasta chemare de mama si ati purces pe calea, aratata de ea, a mergerii impreuna cu Domnul. Si imi ramane acum nu sa va induplec la ascultare, ci sa numai sa doresc, mangaiat fiind de ascultarea voastra, ca sa duceti mai deplin si mai desavarsit la capat ceea ce ati inceput. Si, de fapt, daca vreunul dintre voi ar intreba: „Iata, Biserica ne cheama acum sa mergem impreuna cu Domnul, Care Se duce la patima cea de [buna] voie, noi cum sa facem asta?”, alt raspuns nu ar fi de dat afara de acesta: „Faceti ceea ce faceti, numai faceti asa cum trebuie – si veti merge impreuna cu Domnul”.
Iata, voi postiti, mergeti la biserica, si acasa va rugati, ati lasat pentru o vreme treburile lumesti si petreceti mai mult timp cu voi insiva, ati luat asupra voastra indeletniciri evlavioase si pentru aceasta ati rapit o parte din timp, mai mare sau mai mica, somnului. Faceti tot asa. Postirea pana acolo unde trupul simtea lipsa indestularii de mancare si bautura, osteneala rugaciunii pana la istovirea trupului, inlaturarea obisnuitelor relatii lumesti cu silire de sine la indeletniciri mantuitoare, privegherea in ciuda tuturor lucrurilor ce trag la somn, precum si multe altele legate de implinirea pregatirii pentru impartasire, alcatuiesc primul pas in urmarea Domnului la rastignire. Este nevoie doar ca aceasta greutate sa fie ridicata cu placere, fara crutare de sine. Omul e iubitor de viata. O mica imputinare in mancare si lipsa de somn sau o osteneala si istovire neobisnuita starnesc tanguirea trupului, si omului i se pare ca se comite o incercare de a i se lua viata. Cel ce acum, in ciuda acestei tanguiri, nu doar ca nu se lasa in voia autocompatimirii, ci dimpotriva, se sileste la ostenelile sus-aratate cu dorinta de a suferi pentru Hristos, de fiecare data cand face acest lucru face un pas in urma Domnului. Si trebuie spus ca numai unul ca acesta merge impreuna cu Domnul. Asa stau lucrurile in ce va priveste? Daca da, sunteti pe calea cea buna; iar daca nu, ingrijiti-va sa mai adaugati la osteneala pe care toti o purtati dorinta necrutatoare de a va chinui trupul pentru Domnul. Prin aceasta veti aduce ca jertfa Domnului iubirea de viata, altfel spus veti duce la impreuna-rastignire cu Dansul trupul vostru, urmand fie chiar si putin nevointei Lui din gradina Ghetsimani. continuare »
Hristoase, numara-ne pe noi cu fecioarele cele intelepte si primeste-ne in Camara Ta impodobita
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Y-Ey93CexOo]
In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie.
Pe cand Domnul nostru Iisus Hristos se suia la Ierusalim si se ducea la Patima, a spus ucenicilor Sai mai multe pilde. Unele din ele sunt indreptate catre Iudei. Pilda celor zece fecioare insa a spus-o pentru a ne indemna spre milostenie si in acelasi timp spre a ne invata sa fim cu totii gata inainte de sfarsitul vietii.
Domnul a vorbit mult despre fecioare si despre femei – si fecioria are mult merit si este intr-adevar mare – dar pentru ca nu cumva cineva traind in feciorie sa nu se ingrijeasca si de celelalte virtuti si mai cu seama de milostenie, prin care se vadeste stralucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeste intelepte, caci impreuna cu fecioria au avut si multul si imbelsugatul undelemn al milosteniei.
Pe celelalte cinci le numeste nebune, caci desi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau in aceeasi masura si milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru ca au savarsit cea mai mare virtute, dar nu s-au ingrijit de cea mai mica, asa ca in nimic nu se deosebesc de desfranate. Desfranatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani.
Pe cand se scurgea noaptea acestei vieti, au adormit toate fecioarele, adica au murit. In adevar moartea se numeste somn. Pe cand dormeau ele, strigat mare s-a facut la miezul noptii; cele care aveau untdelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru ca nu aveau untdelemn din belsug, il cautau dupa ce s-au sculat din somn. Cele intelepte, desi voiau, n-au putut sa le dea untdelemn in clipa intrarii, asa ca le-au raspuns zicand: “Nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua; duceti-va la cei ce vand, adica la saraci, si cumparati”. continuare »
Mentorul Sfintilor din inchisori – Traian Trifan: Simtind cu inima suferintele lui Hristos rastignit pe cruce
Pe avocatul Trifan l-am cunoscut in celula 32, la Gherla. Auzisem in inchisoare de grupul Marian, fostul sef al judetului Brasov si de Trifan, fost prefect legionar de Brasov, condamnati la ani grei de inchisoare inca de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnati atunci se stransese in jurul lui Biris. Cele doua grupuri aveau doua atitudini diferite insa.
Unul traia si simtea in spiritul Parintilor rasariteni, iar altul traia si gandea in spiritul Parintilor apuseni. Ceea ce m-a impresionat placut acolo, a fost intelegerea cu care cei mai in varsta ii primeau pe tinerii care trecusera prin demascari.
Pentru acestia, integrarea in Legiune a fost foarte prudenta si smerita, pentru ca duceam in spate tragedia traita la Pitesti si Gherla, o revenire brusca riscand sa ne azvarle intr-o extrema periculoasa. Si totusi, majoritatea si-au revenit, in raport direct cu cuantumul suferintei din decursul demascarilor.
Perioada de inchisoare 1954-1964, a fost pentru noi, tineretul Legionar, una de armonie, intelegere, impartasire de cunostinte si de dragoste, spre deosebire de anii 1949-1954, (cinci ani de inactivitate intelectuala), cei mai intunecati din viata noastra.
Celulele se transformasera in sali de cursuri, de liceu si universitate. Taranii si muncitorii invatasera limbi straine, memorasera sute de poezii, stiau matematica, fizica, chimie etc. si, nu rareori, se angajau in discutii filozofico-religioase. Fiecare detinut punea la dispozitia celorlalti tot ceea ce acumulase cu timpul.
Meritul pentru aceasta armonie si pentru revenirea celor tineri in sanul Legiunii a fost mai ales al Badiei Trifan, veteran ininchisoare, cu patrusprezece ani deja executati, si al profesorului, filozofului si poetului ardelean din Cluj, Ion Munteanu. continuare »
Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor
Iata-ne ajunsi la ultima treapta a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune in fata: Saptamana Patimilor sau Saptamana cea Mare. In timpul ei ne reamintim si retraim ultimele zile din viata Mantuitorului, cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde. Fiecare zi are un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru ca reamintesc sensul eshatologic al Pastelui. A patra zi, joi, marcheaza cea din urma Cina a Domnului cu ucenicii Sai si tradarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numita si “Pastile Crucii”, este cu adevarat inceputul Pastelui (Trecere), iar sambata este ziua in care tristetea este transformata in bucurie prin omorarea mortii.
Lunea cea mare
“Iata Mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednica este iarasi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreunezi, ca sa nu te dai mortii si afara de Imparatie sa te incui; ci te destepta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)
In aceasta zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.
De astazi incep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nascut din Rahila – este icoana a lui Hristos, pentru ca, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vandut de ucenicul sau cu treizeci de arginti, a fost inchis in groapa intunecoasa a mormantului. Sculandu-Se de acolo prin El insusi, imparateste peste Egipt, adica peste tot pacatul, il invinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rascumpara prin darea hranei celei de taina, dandu-Se pe El insusi pentru noi si ne hraneste cu paine cereasca.
Tot in aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sa convinga poporul nerecunoscator ca are putere indestulatoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sa-si arate puterea Sa de a pedepsi fata de om, ci fata de ceva care are o fire neinsufletita si nesimtitoare.
Istoria smochinului a fost asezata aici spre a indemna la umilinta, dupa cum istoria lui Iosif a fost asezata spre a ne infatisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roada duhovniceasca este un smochin. Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic.
“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma mantuieste”. (Condacul zilei) continuare »
In Timisoara si Bucuresti romanii si-au spalat rusinea de a fi considerati homosexuali. Brasovul, Iasul, Clujul si Constanta inca mai dorm
La Timisoara: Se pare insa ca firma care a instalat afisul s-a autosesizat, iar luni dimineata la prima ora, mai multi alpinisti utilitari au coborit reclama si au inlocuit-o cu un alt material publicitar.
Aceasta s-a intamplat nu pentru ca vreo autoritate a dat un ordin in acest sens, adica Primaria, Protectia Copilului, Politia locala, ci a fost vorba de o decizie de la Bucuresti, de la firma de publicitate contractata de Fundatia PSI Romania pentru promovarea campaniei de toleranta a homosexualilor.
sursa: opiniatimisoarei.ro
La Bucuresti: Dupa ce panoul cu ”copilul homosexual” din Timisoara a fost eliminat, la insistentele deputatului Marius Dugulescu, urmare a sesizarilor cetatenilor, astazi, in Bucuresti, Asociatia Pro-vita Bucuresti si Alianta Familiilor din Romania au sesizat Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Primariile de sector si au facut plangere la Politia locala Bucuresti cerand anularea autorizatiilor, daca acestea exista, neutralizarea (eliminarea) panourilor si amendarea celor responsabili pentru scandalul public.
Analizam si posibilitatea depunerii unei plangeri penale pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Pana atunci, un grup de cetateni indignati a inceput [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Z-D_wk-6zdM&feature=player_embedded] sursa proromania
Afisati acest banner pe blogurile voastre:
ATENTIE! Vor fi puse in circulatie 8 milioane de carduri de sanate; le veti primi acasa. SOLUTIA: le returnati cu mesajul: REFUZ CIPUL!
Dupa cum ne asteptam, sistemul merge dictatorial mai departe. Cu toate dezbaterile publice pe tema cardului de sanatate cu cip, ignorand refuzul documentelor cu cip a milioane de oameni, iata ca ne vom trezi cu aceste carduri acasa. Ce alternativa vor asigura cei de la sanatate, romani sau mai putin romani, pentru persoanele care refuza cardurile cu cip?
Mediafax ne informeaza ca: Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a anuntat, luni, ca a primit primele carduri nationale de sanatate realizate in perioada de proba si ca urmeaza personalizarea lor, astfel incat pana la sfarsitul lui 2011 sa fie finalizate aproape opt milioane de documente, jumatate din cele comandate la Imprimerie.
“Saptamana trecuta a fost finalizata perioada de proba a cardurilor nationale de sanatate. Saptamana viitoare vom avea deja un numar insemnat de carduri. Pasul urmator este personalizarea cardurilor. Vor fi realizate cam doua-trei milioane de carduri pe luna, dar in acest interval vor putea fi personalizate in jur de un milion de acte”, a spus ministrul Sanatatii.
Pana la sfarsitul lui 2011 vor fi realizate si distribuite aproximativ opt milioane de carduri, dintr-un total estimat de 15 milioane de documente, a adaugat Cseke Attila.
Cardul va fi trimis prin posta persoanelor asigurate (peste 18 ani) si va costa aproximativ doi euro, valabilitatea acestuia fiind de cinci ani.
Asiguratii care vor sa devina donatori de organe trebuie sa faca o declaratie notariala in acest sens. In baza declaratiei notariale, pe cardul national de sanatate va fi inscrisa mentiunea donator de organe, a explicat Cseke Attila. continuare »
Avortul nu are binecuvantare! Marturia unei mame, dar si doctor, despre evenimentul tragic de la maternitatea Giulesti
Marturia mea de medic crestin si de mama a unui copil cu dizabilitati
Evenimentul trist si regretabil de la maternitatea Giulesti, m-a indemnat sa scriu aceste randuri. [1]. El nu este decat unul din multe altele care au loc “in tacere” in toate spitalele de obstetrica-ginecologie din tara noastra si cu care s-au obisnuit de mult cadrele noastre medicale.
Doresc ca prin urmatoarele randuri sa transmit un mesaj care sa opreasca pe viitoarele mame sa ia exemplul negativ al acestei paciente (si nu numai) care a cerut avortarea copilului ei ce suferea de sindromul Down si care, la 6 luni (minim 24 saptamani) putea trai deja in afara uterului, in conditii speciale. Din acest motiv nici nu mai putem vorbi in acest caz de avort, ci de provocarea nasterii unui copil care, apoi, a fost lasat sa moara. Conform definitiei, avortul inseamna “terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, inainte ca fatul sa fie suficient dezvoltat pentru a supravietui[2]. Definitia data de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) este limitata la terminarea (oprirea) sarcinii inainte de 22 saptamani de gestatie, calculata in functie de data primei zile a ultimei menstruatii si expulzarea unui fat nou-nascut care cantareste mai putin de 500 grame. [3]
Doresc ca mesajul sa ajunga si la medicii ginecologi , sa aiba si ei curajul celui care a refuzat avortul, stiind ca legea este de partea lor.[4]
O mama nu poate motiva niciodata o pruncucidere, ( exceptand cazurile in care viata ei este pusa in pericol, dar la Giulesti nu a fost cazul). Grav este si faptul ca mama “arunca” toata vina pe boala copilului iar crima o “acopera” cu o “binecuvantare” pentru a-si linisti constiinta. Avortul nu are binecuvantare. Dimpotriva, el poate inchide raiul si sa deschida iadul… Avortul este un pacat de moarte. Prin avort, mama il lipseste pe acest copil de bucuriile vietii, iar ea va suferi inevitabil de sindromul postavort. Acest sindrom este cunoscut in literatura de specialitate ca “Starea de stress posttraumatic” a carui simptome sunt: renasterea repetata a evenimentului traumatic in amintiri invadante („flashbacks”), vise sau cosmaruri; ele survin intr-un context durabil de „anestezie psihica” si de slabire emotionala, de detasare in raport cu altii, de insensibilitate la mediu, evitarea activitatilor sau a situatiilor care ar putea redestepta amintirea traumatismului. Simptomele se insotesc si de insomnie, anxietate, depresie sau ideea sinuciderii. Perioada care separa aparitia traumatismului de cel al tulburarii poate varia de la cateva saptamani la cateva luni. [5] Din numeroasele consilieri postavort facute de mine in cadrul Proiectului “Pentru Viata”din Cluj-Napoca, acest sindrom se vindeca foarte greu, doar dupa o perioada lunga de regrete (pocainta), spovedanie si impartasanie […]. Acelasi lucru este valabil pentru toti cei care participa la avort: sot, medic, asistenta, etc, care vor suferi si ei de acest sindrom, recunoscut de ei sau nu. Femeia care a avortat nu se poate pacali pe ea insasi si nici pe Dumnezeu crezand ca a facut voia Lui si ca a trimis copilul in rai…. Acest lucru doar ii va adanci criza si suferinta, fara sansa de vindecare. continuare »
Sfantul Inochentie al Odesei: Cuvant la Sfanta si Marea Luni
“Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale: Iata ne suim in Ierusalim, si se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dansul. Veniti dar, si noi cu ganduri curate sa mergem impreuna cu El si impreuna sa ne rastignim si sa murim pentru desfatarile lumesti, ca sa viem impreuna cu Dansul“. (Stihira I de la Vecernie)
De astazi, fratilor, incepe Sfanta si Marea Saptamana a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai pretios din tot cursul anului si de aceea fiecareia dintre zilele acestei saptamani inca din vechime i s-a dat numele de “mare si sfanta“. Si, cu adevarat, zilele acestea sunt mari, pentru maretia lucrurilor ce s-au savarsit intr-insele. Cu adevarat ele sunt sfinte, pentru curatia cu care le petrec adevaratii crestini si pentru sfintenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade.
Iata pentru ce Sfanta Biserica acum, la inceputul acestor zile marete si sfinte, ne desteapta auzurile noastre printr-un deosebit indemn, chemandu-ne sa le petrecem cu vrednicie. Si pentru ca indemnul acesta sa fie ascultat si urmat de noi, Sfanta Biserica ni-l adreseaza chiar in numele si din partea Domnului nostru Iisus Hristos: “Mergand Domnul spre patima cea de bunavoie, a zis Apostolilor pe cale…“.
Domnul a spus Apostolilor pe cale cele ce aveau sa se intample, dar se poate oare ca cele spuse de El sa nu se socoata spuse tuturor celor ce se numesc cu numele Lui? Mantuitorul indemna pe cei dintai ucenici ai Sai sa ia aminte la patimile Sale, dar care oare, chiar si dintre cei mai de pe urma ucenici ai Sai, nu se va crede dator a lua aminte la aceste patimi mantuitoare?
Noi am sarbatorit cu multa stralucire toate intamplarile insemnate din viata pamanteasca a Domnului nostru, am sarbatorit minunata Lui zamislire si prea slavita-I nastere, am sarbatorit aducerea Sa in biserica, dumnezeiescul Sau botez si, ieri, intrarea Sa domneasca in Ierusalim. Putem noi oare sa nu impartasim cu Dansul si cele de pe urma minute ale Sale? continuare »
Pastorala de Pasti a PS Sebastian al Slatinei: Iisus sau Baraba? Confuzia creata de cei ce spun "raului" bine si binelui "rau"
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!
Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,
Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).
Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.
Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15). continuare »
Pastorala de Pasti a PS Sebastian al Slatinei: Iisus sau Baraba? Confuzia creata de cei ce spun “raului” bine si binelui “rau”
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!
Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,
Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).
Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.
Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15). continuare »
Editura Areopag a lansat o carte pentru copii: Palatul povestilor pentru copiii mari si mici
Va recomandam ultima aparitie a Editurii Areopag – Palatul povestilor pentru copiii mari si mici. Adulţii o pot citi integral pe adresa palatulpovestilor.blogspot.com. Este o carte de poveşti în care modernul se îmbină cu tradiţionalul într-un mod reuşit. Copiii vor înţelege de ce trebuie să se ferească de dependenţa de televizor sau de calculator, prin poveşti adecvate – nu prin texte moraliste care nu ajung la inimă. Sunt poveşti despre iubirea de părinţi şi bunici, despre iubirea de fraţi şi prieteni, despre iubirea de Dumnezeu. E foarte important ca un număr cât mai mare de educatoare, învăţătoare, profesori şi chiar preoţi să afle de ea, pentru a o recomanda părinţilor. În condiţiile în care majoritatea cărţilor şi desenelor animate fură copilăria, această carte oferă altceva…
Primul text este adaptarea unei poveşti pe care fiul meu a scris-o când avea opt ani – Când poveştile dispar. Am adaptat povestea lui, pentru a fi mai uşor de receptat de o categorie cât mai largă de cititori. Şi asta pentru că, într-adevăr, poveştile din această carte se adresează copiilor mici, de vârsta grădiniţei, dar şi celor mari, care au devenit părinţi sau chiar bunici. continuare »
Sfantul Teofan Zavoratul – Talcuiri la zilele din Saptamana Patimilor
Luni
Mt. 24, 3-35: Domnul merge la patima cea de voie. Se cade sa-L insotim si noi. Aceasta este datoria oricui marturiseste ca prin puterea patimilor lui Hristos a devenit ceea ce e acum si care trage nadejde sa primeasca o mostenire atat de mare si de slavita, cum nimeni nu si-ar putea macar inchipui. Dar cum sa-L insotim? Prin gand, prin simtire. Mergi cu mintea in urma Domnului ce patimeste, si cu ajutorul cugetarii scoate, din orice, ganduri in stare sa iti strapunga inima si s-o faca sa simta patimirile suferite de Domnul! Pentru a face aceasta mai cu spor, trebuie sa devii tu insuti patimitor prin micsorarea simtitoare a hranei si a somnului si prin marirea ostenelii statului in picioare si ingenuncherilor. Plineste tot ce face Sfanta Biserica si vei fi un bun insotitor al Domnului pe drumul patimilor.
Marti
Mt. 24,36; 26,2: Acum, poporul, preotii si mai-marii iudeilor asculta pentru cea din urma oara cuvantul Domnului in templu, si acest cuvant a fost atotcuprinzator: a cuprins toate cele trecute, cele de fata si cele viitoare. Prin intrebarea privitoare la Ioan, Domnul a dat sa se inteleaga ca El este Mesia Cel adevarat; prin pilda celor doi fii, a aratat ca iudeii vor fi lepadati, iar in locul lor vor fi chemati paganii; prin pilda lucratorilor viei le-a spus ca pe cei lepadati ii asteapta pierzarea; prin pilda nuntii fiului de imparat a invatat ca si dintre cei ce vor veni la Dansul nu toti vor fi vrednici, ci se vor arata unii pe care pe buna dreptate ii va arunca in intunericul cel mai din afara; raspunzand la intrebarile privitoare la dajdia catre cezarul si la cea dintai porunca, precum si prin cuvantarea de osanda arata trasaturile proprii vietii mantuitoare; in fine, luand deoparte pe ucenici, le-a prevestit nenorocirile viitoare ale Ierusalimului si le descopera taina venirii Sale celei de-a doua. Ar fi fost de ajuns pentru cineva sa asculte toate acestea cu luare-aminte, pentru a se incredinta ca El este adevaratul Mantuitor al lumii – Hristosul si sa se supuna poruncilor si invataturii Lui. Pana in ziua de azi, citirea capitolelor din Evanghelie privitoare la tot ce s-a intamplat in ziua aceea este cel mai puternic mijloc de a invia credinta in Domnul si, desteptand in crestin constiinta a ceea ce trebuie sa fie si trebuie sa astepte el, de a-i infierbinta ravna, aratindu-l marturisitor al Domnului nu doar cu gura, ci si cu fapta.
Miercuri
Mt. 26, 6-16: Tacut-a Domnul miercuri si joi pana seara, pentru ca in seara aceasta sa reverse o cuvantare catre ucenici careia nu i se poate afla asemanare nu doar in toate scrierile omenesti, dar nici macar in Scripturile dumnezeiesti. Acum, dupa cum ne arata Biserica, auzim din gura Domnului doar porunca de a nu fi impiedicata ungerea Lui cu mir, caci aceasta ii slujea ca pregatire pentru moarte, inaintea ochilor Lui deja nu se mai afla altceva decat moartea – taina din urma a venirii Sale pe pamant pentru a noastra mantuire. Sa ne adancim si noi in contemplarea acestei morti de taina, pentru a scoate din ea buna nadejde de mantuire pentru sufletele noastre cele impovarate de pacate multe si care nu stiu cum sa-si afle tihna de mustrarile constiintei ce se desteapta si de simtirea ca dreapta este infricosata si nemitarnica judecata a lui Dumnezeu care pluteste deasupra noastra. continuare »