In cei 22 de ani de la “revolutie” am avut la conucerea tarii toate partidele din spectrul politic romanesc si cu greu putem spune ca am fost condusi de romani. Toate partidele au mers pe aceeasi directie, de subordonare fata de marile puteri conduse de oculta mondiala. In tot acest timp, tara a fost secatuita de resursele sale umane si naturale. Si poporul a rabdat, poate prea mult. Asa nu se mai poate. Dar cum si mai ales cu cine? Stim oare vreun partid, niste oameni care sa fie iubitori de tara, de credinta si sa ne scoata din mana UE, NATO, FMI, masonerie si sa ne vedem de saracia noastra asa cum ne-a lasat Dumnezeu pe aceste locuri, din care sa ne castigam existenta si mantuirea?
Asteptam parerea dvs., stiind din start ca “solutii lumesti nu sunt”, asa cum Parintele Justin a zis, dar in niciun caz nu trebuie sa acceptam pe antihristii ce ne conduc sau vor sa ne conduca, manevrati de mafia europeana.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Alternativa cea mai buna, la conducerea tarii: un nou grup neimplicat politic, care sa conduca tara dupa legile lui Dumnezeu nu dupa ale oamenilor.
Alternativa cea mai buna in aceasta perioada: Incetarea protestelor acesta haotice!!!
http://sensism.wordpress.com/2012/01/17/protestele-din-2012-si-profetiile-parintilor/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Dar de sluga basista, absolventul academiei de „informatii” Roncea si site-ul lui, ce ziceti, care manipuleaza folosind vorbele parintelui Justin in legatura cu alte proteste (cele gen Occupy Wall Street)? Si nu este prima data cand manipuleaza cu vorbele Parintelui!
Cei care stiti mai multe de el, poate lamuriti problema…
Traiasca Legiunea si Capitanul!
la conducerea tarii, exista o singura si unica solutie
un CAPITAN asa cum a fost Codreanu, deci un om cu credinta in Dumnezeu, nationalist, pe romaneste spus, un legionar adevarat !
mai sunt in viata cativa si sa stiti ca au avut grija sa-si educe in aceleasi principii si urmasii !
un trecator....
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Trebie sa ne rugam pentru o conducere vrednica.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ca Dumnezeu sa -l scoata din popor pe cel care are sa ne conduca.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
parerea mea este ca ar trebui bagati la puscarie pentru cel putin 100 de ani toti cei care s-au perindat la presedintie si guvernare din '89 pana azi! in frunte cu Iliescu si Roman si cercul sa il inchida Basescu si clica lui de oligofreni vanduti ocultei. o apa ii spala pe toti. Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
"Unde esti tu Tepes, Doamne? Ca punand mana pe ei,
Sa-i impartzi in doua cete, de nebuni si de misei,
Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!"
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Adevarul e ca Dumnezeu isi face aratata voia si prin intermediul revoltelor, deci nu toate revoltele sunt rele:
”Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei.
Şi a zis lor: Scris este: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”
( Matei 21, 12- 13);
”Iar mulţi dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărţile, le ardeau în faţa tuturor. Şi au socotit preţul lor şi au găsit cincizeci de mii de arginţi.
Astfel creştea cu putere cuvântul Domnului şi se întărea.”
( Faptele Apostolilor 19, 19- 20).
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce este DICTATURA?
http://iisusestedomnul.wordpress.com/2012/01/17/ce-este-dictatura/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Roncea s-a deconspirat! Propun penalizarea sa la primul salariu (si asa e platit din banii contribuabililor) si retragerea la vatra, alaturi de Base, Geoana, Ponta (zice lumea ca e tot fiu de securist)! Vedeti cum injura „crestineste” si ameninta pe site-ul lui!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
daca va veni usl nu se rezolva nimic . trebuie niste oameni profesionisti, apolitici, credinciosi care sa aduca un suflu nou de incredere si adevar. la ce folos ca pleaca unii hoti si vin altii comunisti si impotriva bisericii.........poate ne va fii mai greu. ideea e sa nu mai vina nimeni din ce a fost pana acum pentru ca protestele sa fie cu folos. Doamne ajuta.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
In urmatoarele zile o sa vedeti alternativa! In trei zile de acum..
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Si eu am aceeasi dilema vis-a-vis de Roncea... l-am mirosit ca e filobasist inca de anul trecut cand pe blogul lui ii ridica osanale si nu numai lui, dar si analfabetei de fiica-sa; pentru mine el nu este decat un mare manipulator, un ipocrit care se foloseste de parintele Iustin pentru a-si crea o aura de "ortodox" si pentru ca sa prosteasca pe cei multi de buna-credinta. Eu nu cred ca fratii Roncea sunt ortodocsi. . Si punct!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cat despre solutii; criza este profunda..este o criza duhovniceasca si, ca o consecinta, suportam si criza economica. Duhovniceste, cred ca fiecare roman trebuie sa se spovedeasca, sa participe la Sf Maslu, la Sf Liturghie, la slujbele bisericesti, iar ca solutie economica, distributismul este singura cale de a rezolva situatia: distributismul pune in prim-plan taranul roman, caruia tb sa i se faciliteze legi pentru a putea face agricultura, sprijinirea agriculturii, a taranului care produce, a mestesugarilor, a micului intreprinzator; distributismul inseamna a distribui pe o arie cat mai larga beneficiile, constand in remuneratii corecte care sa poata creste puterea de cumparare, care sa determine accesul cat mai multor romani la produse, apoi renuntarea cat mai urgent la neoliberalism- adica ceea ce se intampla acum in lume; oligarhii care distrug clasa de mijloc si sugruma orice libertate a omului, doar pentru a-si umple ei buzunarele.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Urmariti Realitatea TV, postul tv al nebotezatului Scwartzenberg.
Politica 'anti-basescu' a acestui post, pleaca de la constatarea ca s-a compromis intreaga clasa politica, intelectualii, institutiile statului, Biserica - evident cea Ortodoxa.
Solutia de salvare vine de la "Societatea civila": Societatea Academica, Societatea Soros, GDS....., singurele "institutii credibile".
Spatii largi de exprimare a solutiilor au: Alina Mungiu Pipidi (creatoarea oficiala a aliantei DA), etern politicul corect Adrian Cioraneanu - fost ministru de externe in guvernul Tariceanu - care evident nu mai face parte din clasa politica; formatori de opinie: sociologul si profesorul Daniel Barbu (nebotezat), formatorul de opinie Mihai Tatuluici (nebotezat implicat in scandalul Caritas si alte afaceri), Sorin Ionita, ....
Se pare ca o componenta consistenta a mediei (cu patroni straini de neamul romanesc) doreste o revolutie la standarte Wall-Street, in care pluralismul politica sa fie inlocuit cu o 'elita' de tehnocrati 'corecta politic': la cererea maselor iesite in strada !
In opinia mea, solutia ar fi ca armata sa preia administrarea statului !
Foarte mare atentie: sa nu legitimam o dictatura a 'tehnocratilor' Soros ! Urmariti cu atentie ce promoveaza postul TV "anti-basist" REALITATEA TV !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sa ne rugam la bunul Dumnezeu sa ne dea un conducator bun,care intradevar sa tina cu poporul Roman.
Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu pot sa spun decat: foarte bune comentariile de mai sus, aplauze pentru fiecare in parte!!! Si spun si eu inca o data: sa ne rugam sa apara un conducator adevarat crestin ortodox patriot. Si conducerea armatei este o solutie. Si atentie mare la toti nebotezatii, de pe toate canalele!! E foiala mare, au fost luati prin surprindere de romani.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Eu propun monarhia pentru Romania, ati vazut ce respectate sunt tarile cu regi
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Eu cred ca trebuie s aincetati cu protestele. Ei va manipuleaza mai usor, fiindca pot controla masele prin diferite tehnici si da fapt nu solutionati nimic, prin proteste, caci vor aparea niste leaderi autodeclarati care o sa va fure revolutia.
Consider ca se cere imperios crearea unei guvernari din umbra, unde sa puneti oamenii d-stra, ortodocsi in orice domeniu -sanatate, educatie, economie, etc.
Pct.2: Negociati cu armata, jandarmeria si politia sa treaca de partea d-stra.
Pct. 3: ORganizati MArea Adunare NAtionala unde sa decideti si aprobati aspectele care vi le propuneti: Constitutie Crestina, Iesirea din UE. Cu explicatii foarte clare ca asta o sa va coste pe termen scurt foarte scump, adica o sa aveti parte de embargouri si razboi economic pe fata cu UE, SUA, FMI si BM.
Pct.4: Instalarea Guvernului din Umbra in mod oficial la conducerea tarii.
Cred ca asta este unica solutie
Traiasca Legiunea si Capitanul!
In 1989 puterea a fost predata grupului Kominternist Brukan, Ilici Iliescu, Roaman-Newlander de catre generalul Victor Atanasie Stanculescu.
Cu mare greutate, generalul Stefan Guse a oprit o invazie a trupelor rusesti in Romania; apetru asta a platit cu viata mai tarziu.
In 1989, generalul Stanculescu trebuia sa opreasca emisiunile TVR si ale radioului, si sa faca ordine in aceasta institutie, iar apoi sa preia conducerea si administrarea temporara a Romanei, dupa modelul polonez al generalului Iaruzelsky.
Decizia generalului (in cel mai bun caz mediocru- daca nu mason tradator) Stanculescu este la fel de grava prin implicatii, ca actul de capitulare necondiditionata a regelui Mihai de la 23 august 1944: a oferit tara fara nici un minim de rezistenta, ocultei, impreuna cu 1000 de tineri ucisi dupa fuga lui Ceausescu.
In momentul de fata, protestatarii sunt din Piata Univesitatii sunt discreditati de anumite televiziuni: vor bani de medicamente, cresterea pensiilor, a salariilor in invatamant, locuri de munca etc.: cereri legitime, dar populiste pt care nu sunt bani.
In conditiile unor mari proteste de strada, puterea va fi preluata de cei mai bine organizati si cu mai multa putere media (tv, radio ziare).
Ori aici, cu parere de rau, federatia MediaPro (ProTV, AcasaTV, PrimaTV, EuropaFM, MagicFM, Romania libera, Gandul EVZ+nenumaratii sateliti+structurile Soros infiltrate in institutiile statului) conduce detasat. Exista riscul ca sa se repete situatia din 1989, in care clasa politica "uzata", sa fie inlocuita, cu acordul protestatarilor, atent selectati de media, cu noua clasa Wall-Street-Soros, in care vom regasi elita corecta politic: Alina Mungiu Pipidi, Adrian Cioroianu in aplauzele tehnocratilor nebotezati: Andeea Esca, Cristian Tudor Popescu, Mihai Tatulici; coordonati de sociologi iluminati ca Daniel Barbu si a altora veniti din occident.
Cu parere de rau, dar nu vad decat o solutie Iaruzelski; in spatele oamenilor de buna credinta din piata altii fac jocurile.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Dupa parerea mea diferenta intre Polonia si Romania de dupa 1989, provine si din diferenta intre Iaruzelsky si Stanculescu:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Wojciech_Jaruzelski
Pe 13 decembrie 1981, impune Legea Marțială și începe operațiunile de represiune militară împotriva protestatarilor. A reușit să împiedice astfel intervenția trupelor sovietice.
Însă în 1982 îl eliberează pe liderul sindicatului "Solidaritatea" (Solidarność), Lech Wałęsa și îi dă dreptul să lucreze la Șantierul Naval din Gdańsk. De asemenea problemele economice (doar către statele occidentale Polonia avea o datorie de 35 milioane de dolari) îl forțează să ia măsuri mai liberale. Urmând linia politica de decongestionare a sistemului comunist, promovată de Mihai Gorbaciov, invită membrii sindicatului Solidaritatea la negocieri ("masă rotundă") în 1988, dupa ce în 1986 eliberează o parte a deținuților politici. Polonia devine astfel prima și singura țara comunistă fără deținuți politici. Jaruzelski încearcă astfel să redreseze situația economică dezastruoasă. Politica lui a fost însă doar un experiment gorbaciovist într-o țară comunistă est-europeană.
Se creează astfel compromisul dintre Partid și societatea civilă : negocieri, dezbateri, participare la guvernare, libertate de expresie precum și limitarea efectivelor birocraților.
Prin astfel de "mese rotunde" liderul polonez eliberează premisele pentru o viitoare economie de piață. Încearcă de altfel și crearea unei mari coaliții între Partidul Comunist și "Solidaritatea" însă Lech Walesa refuză.
În 1990 demisionează, Lech Walesa luându-i locul în funcția de șef al statului.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Romeo2110 Pai cu daniel patriarh , cum sa nu fie compromisa biserica ! Tacerea pe care o afiseaza biserica e compromitatoare ! Ah...am uitat ! Incepe saptamana de rugaciune ecumenica si ne trebuie liniste , cat mai multa liniste ! daniel ne asteapta la " rugaciune ecumenica" ! Sunt asteptati si "fratii" masoni , evrei , musulmani , hindusi etc. Va fi un spectacol oribil , dar va avea "fericita binecuvantare !"
Traiasca Legiunea si Capitanul!
V-am mai intrebat intr-comentariu la o postare anterioara, dar nu am primit nici un raspuns.
Repet intrebarea:
Ce parere aveti despre miscarea Noua Republica?
Ei sunt de centru dreapta, au un site ............
Seful lor e filozof, cu doctorat in teologie -Mihail Neamtu.
Intentiile lor par bune (competenta, responsabilitate, corectitudine), insa cei care posteaza pe site sunt f. dispersati din punct de vedere al credintei, adica unii (putini, cei drept) chiar se declara atei.
As vrea sa stiu parerea voastra asupra lor.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Anca V.
Nu este de incredere acest Neamtu. Tot din mafia politica actuala face parte..
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Din imaginea de sus lipseste PNTcd, carte a privatizat Romtelecom (200 mil dolari + 20 mil spaga pt pusculita PNTcd - cand numai investitiile lui Vacaroiu in retehnologizare (perioada 92-96) costasera 900 mil dolar), Romcim. Radu Sarbu a oferit Hotelul Bucuresti preivatilor de la Mosad pt o spaga de 4 miliona dolari. Ioan Avram Muresan a vandut pe nimic in Ungaria tractoarele si masinile agricole ale IAS-urilor din intreaga Romanie ! Guvernul CDR a dat la topit in Turcia flota de pescuit oceanic (diferita de Petromin) - numai otelul inox de acolo cat valora ?
Privatizarea Tepro si complicitatea la asasinarea sefului sindicatului de catre patronul ceh.
Guvernul CDR-PNTcd responsabil de prima privatizare a combinatului sidelurgic Resita la pachet cu terenurile si padurile pe care le detinea.
Guvernul CDR-PNTcd responsabil de prima privatizare pe nimic a IMGB - azi americanii ne cer 10 MILIARDE DOLARI PT "retehnologizarea" hidrocentralelor.
Avalansa privatizarilor a fost declansata de alianta catolica democrat-crestna PNTcd-UDMR in folosul dusmanilor Romaniei.
Cand parintele Ioanichie Balan s-a dus la Cotroceni lsa presedintele 'crestin' Emil Constantinescu, cerandu-i sa incedeze furia privatizarilor, care lasa oamenii pe drumuri, a fost ignorat, in numele principiilor integrarii europene.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@ Ermil - @Romeo2110 Pai cu daniel patriarh , cum sa nu fie compromisa biserica !
Sa nu divagam. Altul e topicul acum. Despre rugaciunea impreuna cu ereticii, despre gesturile ecumeniste, impotriva canoanelor ale divesilor ierarhi se scrie de ani buni.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@admin
Multumesc.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Romania nu duce lipsa de conducatori, in gena romanului fiecare e conducator asa suntem noi neamul asta romanesc , avem in ADN-ul nostru ,proprietati si calitati de a conduce si de a ne stapani pe noi insine. Problema nostra actuala e ca avem prea multe elemente de dezbinare intre noi , este prea multa dezbinare ura si asa mai departe, ignoram prea mult elementele ce ne unesc, ce ne atrag pe noi si ne fac puternici. Neamul acesta Romanesc a rezistat si va rezista pentru ca in compozitia noastra elementul de suferinta ne-a unit intodeauna si atunci cand ne este greu noi ne unim ne strangem la olalta ne adunam si ne facem mai tari ca otelul si mai tari ca piatra, insa va trebuii sa invatam sa stam uniti si daca nu avem suferinta , va trebuii sa ne punem sangele nostru pentru altii , sa crestinam si alte neamuri in scop pur crestin fara interese proprii ci doar din iubere pentru cei de langa noi , sa fim cu adevarat implinitori ai legi Dumnezeiesti, nu pacaliti nu inselati de altii ci intariti in credinta noastra pur ortodoxa adevarata si asa cum a lasat-o Sfintii Apostoli si sa invatam sa o aparam si sa luptam pentru acesta credinta ,asa cum au luptat si a aparat-o Sfinti nostri Parintii. Nu e mai frumos pe acest Pamant decat a traii Crestineste , a traii Romaneste nimic nu este mai frumos decat a traii asa cum se cuvine noua, in iubire si in unirea noastra la olalta pe acest pamant al nostru castigat cu sangele strabunilor nostri.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cred ca ar trebui sa ne consideram si sa ne respectam unul pe altul si sa ne dam valoare si sa ne sustinem unii pe altii in principiul Crucii Lui Hristos si sa invatam de la Parintii Sfintiti cum sa ducem povara noastra si crucea noastra, sa nu ne fie frica nici cum de crucea acesta pe care noi avem misiunea de a o purta si de a o duce pana la capat, fiind fermi convinsi ca dor prin acesta Cruce primim salvare primim izbavire si Prin Crucea Domnului Nostru Iisus Hristos si persoana Sa primim mantuire de care avem o asa mare sete si o asa mare nevoie.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
slugile lui basescu nu au curaj sa dea verdict bun pt comasare din cauza presiunilor din strada . asteapta stangerea conflictelor din strada ca sa aiba mana libera. DEMISIA DEMISIA DEMISIA USL=PDL=UDMR=UNPR TOTI SUNT LA FEL.. SCHIMBAREA INTREGII CLASE POLITICE CU OAMENI CAPABILI ASTA VREAU ROMANII
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Alternativa este "Romania romanilor". Romanii trebuie sa invete sa fie stapani in tara lor si sa nu mai astepte pe altii - americani, rusi, iudeo-masoni. Romanii patrioti trebuie sa inceapa sa ia fraiele puterii in propriile lor maini.
Nu e corect sa se spuna ca: "si sa ne vedem de saracia noastra asa cum ne-a lasat Dumnezeu pe aceste locuri". Dumnezeu ne-a lasat o tara foarte bogata, dar care din pacate a ajuns pe mainile strainilor.
VREM O ROMANIE A ROMANILOR !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Miine cica se organizeaza un mare fis de miting, al "opozitiei". Uite asa se fura, pe sustache, o miscare dreapta din partea cetatenilor. Istoria se repeta. Din aceasta cauza eu nu mai ies in strada, pentru ca nu mai vreau sa fiu folosit inca odata, asa cum am fost folosit de acest blestem pentru poporul roman, numit Basescu.Nu am OM, si cind spun asta, o spun, pentru ca in momentul actual, nu intrevad nici o persoana, capabila sa coaguleze vointa poporului. Politicienii actuali si-au dat seama ca nu mai sint doriti de multime, indiferent din ce tabara sint, si de aceea stau ca hienele, la pinada pe linga animalul ranit, neavind totodata nici curajul atacului, tatoneaza si-si fac calcule.
M-am uitat si eu la TV zilele astea, si in afara de cei din strada care spun Tatal Nostru si rugaciuni, pe la televizoare, numele de Dumnezeu este absent cu desavirsire. Este o prapastie imensa intre oameni si clasa politica actuala, aici incluzind si cozile lor de topor.
Eu unul, voi mai da girul meu, decit unui om, care va rezona din adincul neamului meu Ortodox.
Astept miscarea legionara, aceea profunda si cu oameni pe masura.
Romania Romanilor!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
RUGACIUNE pentru ŢARĂ - din cartea cu Acatistul parintelui ILIE LACATUŞU
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit in lume sa ne mantuiesti pe toti, cu sufletele pline cu evlavie, Tie astfel ne rugam: “Indura-te, Doamne, de tara noastra si neamul nostrum si ajuta sa-si gaseasca, in sfarsit, calea cea dreapta. Coboara Duhul Tau cel Mangaietor sa le curateasca intinaciunea si sa le intoarca blandetea si frica de Tine, Doamne. Lumineaza, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, mintile celor care din pricina amaraciunilor si umilintelor nu vad calea cea dreapta. Incalzeste, Doamne, inimile celor care, invrajbiti de diavol, au uitat sa-si iubeasca aproapele sis a ierte vrajmasilor. Sadeste, Doamne, in sufletele lor mandria muncii cinstite, bucuria de a-si agonisi painea cu sudoarea fruntii. Slobozeste, Doamne, neamul nostrum din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului. Invata-i, Doamne, sa se rabde unii pe altii asa cum Tu ne rabzi pe noi toti. Stinge pofta celor care pentru binele lor isi asupresc semenii. Incalzeste-le, Doamne, inimile, tamaduieste-le ranile si imbratiseaza-I in nestramutata Ta dragoste. Odihneste, Dumnezeule, sufletele celor care si-au dat bunul cel mai de prêt pentru credinta si dreptate. Cu capetele plecate, genunchii indoiti si inimile frante, ridicam aceasta rugaciune catre Tine, Doamne, Bunule, si Tie iti strigam: Auzi-ne, Doamne, si trimite Mila Ta pentru neamul nostrum romanesc. Ca numai a Ta este puterea si marirea si numai Tu vei intoarce raurile neamului nostru la matca strabuna, ca sa se laude numele Tau in veac, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. (Rugaciune cuprinsa in slujbele duminicale ale Bisericii Ortodoxe Romane “Buna Vestire” din Sydney)
Sa ne rugam pentru neamul romanesc in aceste vremuri tulburi, sa ne rugam sa ne izbaveasca de antihristii si vrajitorii de la conducerea tarii si de ereticii din sanul Bisericii si sa aseze in locul lor oameni cu frica de Dumnezeu, care -si iubesc tara. Amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Numai in parintii de la Sf.Man.Petru Voda avem incredere! Asteptam organizarea crestinilor condusa de acestia!Fii luminii sa fie mai cutezatori decat fii intunericului!Doamne ajuta-ne!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Este asa mult pacat in tara noastra... si vreti sa ne fie bine??? Oamenii nu trebuiesc opriti sa se manifeste, trebuie sa isi spuna durerile, prea mult au indurat unii care nu sunt vinovati!!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
VA ROG FRUMOS SA NE SCUZATI...NU PRODUCEM CAT FURATI... HOTIII
ROMANIA ESTE TARA NOASTRA ....SI NU MARFA VOASTRA...HOTIII
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Avem nevoie de o formatiune nationalista cu orientare crestina. Din pacate aceasta nu s-a conturat inca, in primul rand datorita mediului ostil intretinut de actuala clasa politica si de stapanii straini de Romania ai acestei clase politice tradatoare. Poate Noua Dreapta se apropie de acest deziderat, nu stiu... Ar accepta oare sa lase din mana legislativul in cazul in care ar ajunge la putere? Iarasi nu stiu...
Avem nevoie de o forma de organizare si functionare statala compatibila cu credinta noastra, a majoritatii cetatenilor acestei tari. Au condus-o ateii si prefacutii de atata amar de vreme... AJUNGE! O conducere crestina nu discrimineaza pe nimeni. Asa cum noi, majoritatea, am rabdat pana acum conducerea ateilor si a sectarilor, a minoritatii, sa rabde si ei de acum incolo.
Avem nevoie de o constitutie al carei prim capitol si de neatins sa fie legea crestina inclusiv legea cea veche despre care Iisus a spus "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc." (Matei 5:17), lege careia trebuie sa-i corespunda toate celelalte legi.
Avem nevoie de o putere legislativa APOLITICA. Este inadmisibil ca executantul sa-si faca singur legea pe care sa o execute. Adica partidul legiuieste, partidul executa, dupa cum ii sunt interesele de grup.
S-a inaintat ideea "Marii Adunari Nationale" dar are anumite rezonante de trista amintire... Poate fi "Camera Reprezentantilor" dar ne aminteste de americani si de sistemul lor care este diferit de ceea ce dorim noi romanii. Ar putea fi numita pur si simplu "Adunarea Legislativa" si compusa din reprezentanti apolitici ai tuturor judetelor tarii proportional cu numarul locuitorilor din fiecare judet. Mandatul de reprezentant trebuie sa poata fi retras de catre comunitatile locale daca persoana delegata nu reprezinta corect vointa populara si inlocuit reprezentantul respectiv prin alegeri locale.
Biserica ar trebui sa aibe drept de cenzura asupra legilor emise de Adunarea Legislativa.
Sistemul educational si de sanatate ar trebui total depolitizate si administrate de biserica si de societatea civila. Taxele pentru educatie si sanatate trebuiesc total separate de bugetul statului si scoase de sub controlul politiculului.
Ideea cu regele mi se pare nepotrivita cel putin pentru faptul ca fostul rege al Romaniei nu are urmasi de parte barbateasca si nu vad Romania condusa de o femeie si de consortul ei actor.
Monarhia ortodoxa e musai sa fie patriarhala, prin urmare, rege nu avem, cu atat mai putin rege roman pur sange. Cu tot respectul pentru fostul rege... asta e.
Specific Romaniei erau domnitorii, voievozii dar vremurile acelea istorice s-au dus de mult... Presedintele cred ca este de acum singurul compromis pe care ni-l putem permite.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Sub nici o formă nu trebuie să permitem ca actuala putere să fie înlocuită cu adunătura celor de la USL.Nu am face decât să schimbăm niște hoți cu alți hoți!
Este imperios necesar să schimbăm toată această șleahtă de netrebnici!
Atât în țară cât și peste hotare sunt românii curați,inteligenți,buni profesioniști și adevărați patrioți,care merită să ne reprezinte,români care au preferat să se retragă din viața publică deoarece nu au vrut să fie mânjiți cu noroiul corupției și al banditismului politic!
Din punctul meu de vedere singura soluție este un partid naționalist!
Este nevoie de cei de la Noua Dreaptă!
Doamne ajută.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce as putea sa comentez la astfel de informatii ? Cel mult pot sa imi pun problema de ce in Romania am ajuns aici ? vezi textul de mai jos:
"Unii romani la fel cu unii demonstranti, se pare ca nu mai vor politicieni, ci ii vor in schimb pe Alba ca Zapada sau pe Mesia !
https://www.facebook.com/note.php?saved&¬e_id=313024058741063
Cu sistemul de invatamant comunist sau cu mentalitati de tip comunist plus intoxicari la care romanii sunt supusi de cel putin 7 ani in genul ca toti politicienii sunt la fel, ca nu ai pe cine alege sau ca de lehamite nu trebuie sa mergi la vot, etc. romanii nu sunt capabili sa gandeasca precum un cetatean crescut si educat intr-un sistem democratic cu instrumente corespunzatoare.
Ma socheaza cum oameni cu studii superioare, relativ buni profesionisti intr-o meserie sau alta, gandesc din punct de vedere al democratiei precum cei fara prea multe studii, in ceea ce priveste democratia, politicienii sau alegerile.
O explicatie a acestui tip de gandire ar fi cea de mai sus.
In prezent, oamenii se aduna pe strazi si prin pietze (inclusiv a Universitatii) si desi au revendicari inclusiv de natura politica, multzi zic ca vor sa schimbe totul din radacini (ceva in genul sa se reinventeze roata sau apa calda), iar ideea ca toti politicienii sunt la fel, este subliminal bine intiparita in mintea multora.
Aceasta idee ca trebuie schimbat tot, ca nu ne mai trebuie politicieni, ca oamenii nu au ce alege sau din ce alege, ma duce cu gandul ca intr-adevar Sebastian Lazaroiu a intuit (sau studiat f. bine) ce doresc unii si anume pe Alba ca Zapada sau chiar pe Mesia, as indrazni eu sa zic.
In democratiile cu experienta , unde invatamantul este organizat pentru sistemul democratic, pentru oameni este mai simplu, ei stiu ca exista cateva partide, de obicei 2 mai importante, iar din X in X ani, mie mi se pare ca aleg simplu: au fost multumiti de cei care au fost la putere ii aleg, iar daca nu au fost multumiti ii aleg pe ceilalti care cat timp au fost in opozitie, se presupune ca au avut destul timp sa invete din greseli si sunt capabili sa vina cu ceva nou, constructiv.
Oamenii constientizeaza ca perfectiunea sau mai binele nu se obtine peste noapte, ci pas cu pas, in timp, pe baza unor schimbari succesive pe toate planurile, procese care sunt de lunga durata (ani, zeci de ani, secole si milenii).
Ceea ce mai lipseste in Romania fata de democratiile cu experienta este si instrumentul societatea civila reala, organizata in asociatii si fundatii reale, instrument care in mare parte a fost confiscat cu scopuri si fonduri cu tot, de privilegiatii politici, inca de la aparitia legislatiei care nu prevede transparenta sau posibilitate de controlare si ca urmare, scopurile nu este obligatoriu sa fie realizate , iar prin inginerii financiare relativ simple, banii sunt folositi in scopuri personale, nefiind nevoie de niciun fel de justificari.
Parerea mea este ca politicienii din toata lumea sunt la fel, deoarece in principal sunt sponsorizati de oamenii de afaceri , dar depinde de populatie in ce directie se merge cu acei politicieni.
Populatia din Romania nu a fost nici educata intr-un sistem de invatamant democratic, iar din cauza confiscarii in special a fondurilor, nici nu se poate organiza in asociatii si fundatii, astfel incat avand si un salariu de acolo sa se dedice scopurilor, pentru ca actiunile lor sa poata avea si rezultatele scontate, in cazul de fatza monitorizarea derapajelor politicienilor si sanctionarea in timp util a acestor derapaje !
Incepe sa mi se para ca in Romania cu gandirea de care este capabila in acest moment populatia, au de castigat tot PDL si Traian Basescu !
Poate ca totusi nu, dar ce se poate face pentru o schimbare rapida a mentalitatilor, pentru o prezenta masiva la vot, pentru limitarea cumpararii voturilor si pentru a nu avea alegerile furate ?"
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Singura solutie este instituirea unui tribunal exceptional pentru toti cei care au jefuit si tradat tara aceasta dupa 1989. Ei provin din aceleasi structuri ale nomenclaturii comuniste si securiste, iar singurii care au dreptul moral sa-i judece sunt cei care au luptat si au suferit in inchisori pentru credinta stramoseasca si Neamul Romanesc. Marturisitorii temnitelor comuniste ca d-l Constantin Iulian, Gheorghe Jijie, Nicolae Purcarea si altii si continuatorii lor din Federatia fostilor detinuti politici si luptatori anticomunisti, Fundatia George Manu, Ogoranu si Partidul Pentru Patrie
http://www.youtube.com/watch?v=axy2JDwt5VU
http://www.youtube.com/watch?v=7cqTeNd3TI8&feature=related
Traiasca Legiunea si Capitanul!
La conducerea tarii sa vina un partid care sa respecte LEGEA si sa controleze PERMANENT respectarea ei. Promovarea sa se faca numai pe baza COMPETENTEI !!!