ION MOTA si VASILE MARIN – Primii martiri ai Miscarii Legionare! 75 de ani de la jertfa lor muceniceasca

La 22 de ani de la caderea comunismului, istoria adevarata a neamului nostru ne este in continuare ascunsa. Mass-media instrainata otraveste zilnic tineretul roman promovand mediocritatea si non-valorile, in timp ce adevaratele modele de viata, eroii martiri ai acestui neam, sunt date uitarii.

Ionel Mota si Vasile Marin au fost doi Legionari romani care in 193 7 au uimit intreaga Europa prin vitejie, credinta si jertfa suprema. Aceasta este povestea lor:

In 1936, conflictul ireductibil dintre stanga bolsevica si dreapta nationalista, mocnind in intreaga Europa, erupe cu putere in Spania, unde comunistii si anarhistii, incurajati de victoria obtinuta de Frente Popular in februarie acelasi an, declanseaza un val de greve, dezordini si violente. impotriva acestor incercari de subminare a statului, generalul Francisco Franco organizeaza lovitura de stat militara la care se vor ralia toate fortele nationaliste. Urmeaza un razboi civil devastator care va dura aproape trei ani.

In Romania, politica pro-sovietica a lui Titulescu este din ce in ce mai contestata de majoritatea populatiei. Ca urmare, la 29 august 1936, acesta e constrans sa demisioneze din functia de ministru de Externe. Repulsia romanilor fata de comunism si neincrederea fata de Rusia sovietica determina opinia publica sa priveasca cu interes evenimentele ce se derulau in Spania, majoritatea situandu-se de partea fortelor nationaliste conduse de generalul Franco.

Razboiul din Spania are un ecou deosebit in inima lui Ionel Mota, unul dintre intemeietorii Miscarii Legionare si numarul doi in ierarhia Miscarii. Ca fiu de preot si credincios crestin, nu putea sa nu se cutremure la aflarea atrocitatilor pe care comunistii le savarseau impotriva Bisericii Catolice in Spania: preoti ucisi si rastigniti in batjocura, calugarite violate, altare si icoane profanate, manastiri arse din temelii? Prin viziunea sa profund mistica asupra lumii, Mota intrezareste in lupta dintre nationalism si comunism infruntarea eterna dintre Bine si Rau, dintre Biserica lui Hristos si armatele rosii ale satanei.

Pentru el, plecarea pe front devine mai mult decat o datorie, o dureroasa necesitate: “Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam nepasatori?” isi motiveaza el gestul intr-o scrisoare adresata parintilor. Ionel Mota cere si primeste incuviintarea conducatorului Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu, de a pleca sa lupte in Spania.

Dar pe la mijlocul lui Noiembrie, Vasile Marin afla de initiativa lui Mota, de plecarea legionarilor in Spania.

Nu mai are astampar, vrea sa plece si el in Spania, vrea sa plece cu orice pret.

Se roaga de Capitan – el care nu se rugase si nu ceruse nimanui nimic, niciodata. Insista sa fie lasat sa plece. Capitanul se codeste, nu sunt destui bani. Atunci Marin din saracia lui, din apriga, din amarnica lui saracie gaseste 5.000 de lei, se imprumuta cu cinci mii de lei, ii aduce la sediu si cere sa i se dea voie si lui sa plece. Cu ironia lui amara spune domnului General: “Vreau sa fiu al saptelea sicriu”.

De ce voia sa plece Vasile Marin? Ce il mana? Cine-l chema? Ne-a spus-o in cele cateva randuri din scrisoarea adresata sotiei sale la 23 Noiembrie 1936:

“N-am facut actul acesta din disperare sau aventura ci perfect lucid. Era o datorie de onoare care apasa pe umerii generatiei noastre. L-am facut cu acelasi drag ca fi cum ar fi fost vorba de tara mea “.

Iata de ce a vrut sa plece Comandantul legionar Vasile Marin. Iata ultimele lui ganduri de o simplitate, o maretie, o noblete antica. A plecat impreuna cu Mota, a dormit in acelasi pat cu el pe vapor, a stat in aceeasi camera cu el la Toledo.

Intre acesti doi oameni, atat de deosebiti ca temperament, se inchegase o legatura frateasca, o legatura care pornea de atunci, de la Jilava, de cand statusera toti trei impreuna cu Sterie Ciumetti, o legatura care avea sa-i duca imbratisati in mormant.

Multi legionari ar fi dat orice ca sa-i insoteasca in aceasta Cruciada. Insa lipsa fondurilor si previzibila impotrivire a guvernului fata de o expeditie de amploare au facut ca Legiunea sa trimita pe front o echipa alcatuita din numai sapte oameni. Sapte, insa, dintre cei mai de seama, toti comandanti legionari: Ionel Mota, Gheorghe Clime, Nicolae Totu, Vasile Marin, preotul Ion Dumitrescu Borsa, Banica Dobre si printul Alexandru Cantacuzino. In fruntea lor, generalul Gh. Cantacuzino, erou al primului razboi mondial.

Expeditia legionara pleaca din Bucuresti la 24 noiembrie 1936, trecand prin Polonia, Germania – pentru a ocoli teritoriul Frantei pro-comuniste a lui Leon Blum – continuandu-si calatoria pe mare pana in Portugalia, de unde, la 5 decembrie trece in Spania devastata de razboi, la Salamanca. Acolo, la Cartierul General al lui Franco, cei sapte se inroleaza in Legiunea Straina Spaniola (Tercio). Toti refuza gradele de ofiteri la care aveau dreptul, alegand sa lupte ca simpli soldati in linia intai.

Legionarii se disting prin curajul lor in lupte, castigand admiratia confratilor de arme.

In ziua de 13 ianuarie 1937, Compania 21 din Legiunea Straina (la Veintiuna) se afla cantonata la Majadahonda, la 15 kilometri de Madrid dupa o luna de zile in care n-avusese parte de odihna. Trupele republicane (guvernamentale), sprijinite de brigazile internationale (voluntari comunisti din toate tarile), isi concentreaza tancurile, artileria grea si grosul infanteriei chiar in acest punct al frontului, incercand strapungerea lui. Luptele care urmeaza sunt deosebit de grele. Alecu Cantacuzino surprinde tabloul de cosmar in amintirile sale intitulate “Pentru Hristos”:

“Bubuitul devine naucitor. Vajaitul gloantelor si schijelor ne ameteste. Exploziile obuzelor ne acopera cu pamant. Tancurile au avansat pana la 500m de noi, ascunzandu-se intr-o vale. Acum inainteaza sirurile comuniste”.

Ionel Mota ne striga: “- Daca suntem inconjurati, nu cade nimeni prizonier. Murim toti impreuna.” Sunt ultimele cuvinte care ni le-a spus.

Peste cateva clipe numai, explozia unui obuz, direct in transeea in care Mota si Marin preluasera controlul asupra mitralierei abandonate de servanti, si doboara la pamant curmandu-le instantaneu vietile. Asa cum tot Alecu Cantacuzino isi aminteste, ca un ultim si suprem simbol, de sub haina sfasiata a lui Mota se vad culorile drapelului romanesc, pe care il incinsese peste camasa, sperand sa poata defila cu el pe strazile Madridului eliberat.

Ecoul produs in tara de vestea mortii celor doi eroi este impresionant. Dupa ce primesc onoruri militare in Germania, corpurile lor neinsufletite, purtate de un tren mortuar, intra pe teritoriul Romaniei si trec prin toate provinciile tarii, oprind in orasele mari. Mota si Marin se sacrificasera in numele poporului roman si acesta trebuia lasat sa-si cinsteasca martirii. Peste tot, multimi de oameni ii intampina, au loc emotionante slujbe religioase. Cand convoiul funerar ajunge la 11 februarie la Bucuresti, intreaga tara cunoastea povestea lor.

La ceremonia funerara, desfasurata la biserica Sf. Ilie Gorgani din Bucuresti, participa peste o suta de preoti, in frunte cu Mitropolitul Nicolae al Ardealului, saisprezece mii de legionari si mai mult de o suta de mii de romani veniti din toata tara. La ceremonie iau parte si reprezentantii Italiei, Germaniei, Japoniei, Spaniei nationaliste, Poloniei si Portugaliei.

Jertfa celor doi “cruciati ai poporului roman” este cinstita de cele mai mari nume ale culturii romanesti interbelice, in frunte cu Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Mircea Eliade. Chiar Nicolae Iorga, desi adversar politic al Miscarii Legionare, ii omagiaza in articolul sau “Doi baieti viteji”.

Dan Ghita | MiscareaLegionara.org

Capitanul Corneliu Zelea Codreanu: Apel la post si rugaciune pentru ziua de 13 Ianuarie

de Radu Gyr
muzica de Ion Manzatu

Sunt ruguri si flacari, e Spania-n scrum… Gloantele cad in altar. In negrele santuri cu sange si fum Ploua cu schije si jar.Dar sub obuze, Gloante si spuze, Par legionarii niste munti… Ranita-n zare Crucea le-apare Si ceru-i mangaie pe frunti.Noaptea in transeu legionarii, In ploaie isi fac rugaciunea… Visul lor trece fruntarii Si-n gand li se-aprinde Legiunea, Si vad Capitanul si Tara, Cu sfantu-i destin legionar.Obuzele tuna, improasca otel… Tancuri pornesc ca din iad. Si Mota e-n frunte, Marin langa el, Rosii granatele cad…Printre retele, Mine, srapnele, Schijele ploua fier de sus… Loviti in frunte, Cu brate frante, Cad legionarii lui Iisus.Mota in sant, plin de sange, Sopteste, murind, rugaciunea: “Moartea la pieptu-i ne strange Sa creasca mai mandra Legiunea; Sa faci, Capitane, o Tara, Ca soarele sfant de pe cer.Dar jertfele sfinte ard pururi in noi; Jertfele ne-au mantuit. Si cresc din morminte Martirii-Eroi, Neamul se-nalta sfintit.

Legiunea-ntreaga Jurand se leaga Ca sa urmeze jertfa lor. Prin legaminte si jertfe sfinte Va creste-un neam biruitor. Scumpii Eroi ne vegheaza Si duc spre lumina Legiunea. Toti vrem o moarte viteaza, Ca ei ne soptim rugaciunea: “Sa faci, Capitane, o Tara, Ca soarele sfant de pe cer.” Azi, sfintele oase le-am pus temelii Vesnice, Neamului Dac, Si ele infrunta de-acum vesnicii, Stanci tencuite cu veac. Dar de-or sa vie Vremi de urgie Pentru destinul legionar Din oseminte Si jertfe sfinte Cei doi eroi vor creste iar. Mota, Arhanghel si munte, Marin ca o flacara mare, Cu Capitanul in frunte Ne-or duce in viscol de soare: “Sa faci, Capitane, o Tara, Ca soarele sfant de pe cer.”