Visul autonomiei iredentistilor maghiari este sustinut direct de regimul Basescu. Marturia unui preot dintr-un sat majoritar unguresc

În luna decembrie anul trecut părintele Iustin Gârleanu a împlinit cinci ani de când păstorește mica comunitate de români din Aita Mare, județul Covasna, o localitate aflată la 37 km de municipiul Sfântu Gheorghe, și 15 km de Baraolt.

Părintele Iustin Gârleanu s-a născut la Brașov, a absolvit Seminarul Teologic Dumitru Stăniloae din Brașov și Facultatea de Teologie din cadrul Universității București.

Aflat într-o zonă în care românii sunt numeric minoritari, părintele Iustin Gârleanu ține aprinsă flacăra românismului și a ortodoxiei într-o parte a României lăsată pradă șovinismului și iredentismului maghiar promovat de organizații extremiste maghiare, unele dintre ele aflate chiar în componența Parlamentului și Guvernului României.

Și pentru că despre soarta românilor din Covasna și Harghita cel mai bine pot vorbi chiar românii care trăiesc acolo, l-am contactat pe părintele Iustin.

În primul rând doresc să vă salut pe dumneavoastră cât și pe cititorii blogului dumneavostră, români și maghiari deopotrivă. Vă mulțumesc pentru faptul
ca v-ați gândit la mine și pentru că m-ați contactat chiar și prin mijloacele acestea deja convenționale (și mă refer aici la internet) pentru a vă relata aspecte din realitatea văzută prin prisma unui preot ortodox care slujește într-una din cele mai modeste comunități minoritar românești din județul Covasna.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, numărul sufletelor pe care îl păstoresc este de 5 familii întregi (soț/soție) în Aita Mare și 8 familii în Aita Medie, aici în numărul acesta nu sunt incluse văduvii și familile mixte, care cu totul în ambele sate nu depășesc 20-25 de persoane.

Greu de spus… problemele sunt multiple și în același timp complexe, ca în fiecare parohie de altfel. Din punctul meu de vedere au reușit să ne copleșească două lucruri: SĂRĂCIA și ignoranța. Spun sărăcia deoarce aici nu putem strânge anual un buget mai mare de 2000 de lei. Este foarte greu să te descurci cu acești bani într-un an, sau mai bine spus imposibil. Nu mai vorbesc de faptul că apar fel de fel de lucruri neprevăzute care necesită diverse cheltuieli cărora nu le facem față fără ajutor din ”afară”. De salarizare nu mai vorbesc, dacă nu ar fi acel fond de întrajutorare primit de la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei nu am mai fi pe aici.

Pentru că atunci când am ales să fiu slujitor în această episcopie am avut alte așteptări de la oameni. Și aici mă refer în primul rând la cei din județele vecine, dar și de la cei cunoscuți și apropiați chiar. Credeam că românii sunt mai solidari, dar, mi-am dat seama ca nu mereu, ci doar atunci când sunt în momente de criză. Am reușit să le fac cunoscute problemele din zonă multor persoane oneste și de bună credință, însă pe mulți alții nu am reușit să-i conștientizez de aceste probleme. Românii din afara celor două județe în marea lor majoritate habar nu au ce se întâmplă aici. Nu se conștinetizează la nivel colectiv, la nivelul întregii societăți civile, că aici este într-adevăr o problemă. Opiniile nu se formează ascultându-i pe oamenii care au de a face cu această zonă ca simplii vizitatori, și care apoi apar pe ecrane la diversele televiziuni, banalizând fenomenul acesta de dispariție a unor comunități întregi de români, în doar 60-70 de ani. Acesta este un fenomen. Ați văzut dumneavoastră pe cineva care, intersat în mod real de această zonă, să vină și să facă un reportaj bine documentat și apoi să-l dezbată cu specialiști fără interese meschine? Eu nu am văzut. Nu am văzut pe vreun jurnalist să vină și să ia vreun inteviu vreunui repezentant al societății civile românești din zonă.

Da, și vă pot oferii și exemple, cum ar fi cele două comunități pe care le păstoresc, plus comunitățile vecine din toată zona Baraolt, cum ar fi Căpeni, chiar Baraolt, Biborțeni, Aita Seacă, Valea Zălanului, și exemplele pot continua. Pentru aceste comunități lovitura de grație a fost în anii de tristă amintire 1940-1944, apoi bineînțeles a contribuit și migrarea oamenilor de la sate către mediul urban.

Uitați exemplul cel mai grăitor, în Aita Mare și Aita Medie nu mai există secție de limba română în scoala generală, a fost pană acum doi ani, unde am predat și eu o oră de religie, dar după ce a venit criza și odată cu reforma învățământului aceste clase au fost desfințate, deși în ambele comunități mai sunt copii care provin din familii de români sau mixte. Și uitați cum odată cu această generație s-a încheiat un proces de maghiarizare pe cale pașnică. Singurul element constitutiv este religia, care mai arată originea sau poate chiar doar numele. Iată deci cum Statul este încă odată neputincios în fața acestui fenomen.

Mă întrebați ce ar trebui să facă Statul… greu de spus după 22 de ani în care nu a făcut nimc. În primul rând să dorească se se implice. Să adopte o strategie, pusă în practică de oameni onești, competenți. NU poți ca Stat, sau ca politician, să faci ceva când nu cunoști fenomenul, sau dacă îl cunoști să îl ignori, marșând pe un multiculturaslim ieftin, de tip slugarnic, așa cum vedem pe la unii politicieni din zonă. O a doua problemă este dezvoltarea zonei. O zonă săracă economic este săracă și ”intelectual”, și atunci oamenii sunt mai ușor de manipulat.

În primul rând prin dorința reală de a face acest lucru. Prin dorința de a veni la fața locului și a identifica problemele din această zonă. Prin simpla prezență a oamenilor din Brașov am reușit să-i mobilizez și pe credincioșii din Aita, stârnindu-i să aibe o viață liturgică mai activă, am reușit cu ajutorul acestor oameni proveniți dintr-un mediu pur ortodox, să-i fac să se apropie mai des de Sfântul Potir. Ei, iată rostul celor veniți din ”afară”. Eu în biserică m-am ocupat de sufletele lor, dar ”poteca” până la Biserică a fost ”curățată” de aceștia. Eu cred că românii de aici nu au avut lideri cu adevărat care să-i facă să se simtă mândri că sunt români. Și am văzut asta în 2009 când a fost IPS Ioan într-o vizită pastorală la Aita Medie. Când a intrat în biserică, la vederea dânsului mulți dintre oameni, bărbați și femei, au început să plângă. Era un plâns al bucuriei amestecat cu multă tristețe. Este una dintre imaginile care mă vor urmării toată viața.

În general multe lucruri frumoase. Ca în fiecare comunitate sunt și lucruri bune și lucruri mai puțin bune. Munca cu omul este foarte grea, și mai ales în această zonă în care haina preoțească nu este așa respectată ca într-un mediu pur ortodox.

Când am venit în primul an a fost un șoc pentru mine, deoarece la sfârșitul slujbei nici un credincios nu vorbea limba română în biserică. La început i-am judecat și am fost chiar intrigat, nu puteam înțelege acest lucru, dar cu timpul am înțeles că acest lucru nu se poate imputa ca fiind vina lor. Și la ora actuală am câteva femei pe care nu le pot spovedi, pentru că nu știu românește. Dar să nu credeți că m-am resemnat cu ideea că acest lucru ar fi o normalitate.

În rest îi consider niște eroi, care au supraviețuit de-a lungul vremii, și îi prețuiesc pentru acest lucru. Din păcate aceștia sunt ultimii.

Când am spus asta să nu vă gandiți că mâine ”voi trage cortina”, dar în 20-30 de ani cam așa va fi, ceea ce în istorie este o unitate neglijabilă de timp. Vârsta medie a parohiei este undeva pe la 63-68 de ani, numai că copiii și nepoții au plecat din zonă spre orașele mari, sau sunt în curs de a face acest lucru. Bineînțeles că acest lucru se încadrează într-o problemă generală la nivel național, numai că acolo unde sunt mulți măcar rămân puțini, dar unde sunt puțini rămân și mai puțini, sau de cele mai multe ori nimic. Ecuația este foarte simplă în cazul acesta. Crucile din cimitirele românești din cele două sate sunt mai numeroase decât membrii comunității românești.

De respect reciproc. Suntem patru culte în Aita Mare (unitarieni, calvini, catolici și ortodocși) majoritari sunt unitarienii, iar în Aita Medie reformații. Până acum doi ani la fiecare mare sărbătoare creștină (Paști și Crăciun) trimiteam mesaje pastorale frățești din partea parohiei noastre, pentru fiecare comunitate.

Pentru că nu mi s-a răspuns niciodată de către nimeni. Consider că dialogul are sens dacă există emițător – receptor. Probabil limba este o problemă.

Nu, nu cred. Dacă deranjez pe cineva, poate o fac mai mult prin ceea ce reprezint eu, ca haină, ca misiune a mea, ca lider spiritual al comunității românești. Limba nu trebuie să constituie o problemă din punctul meu de vedere, ci acolo unde apar probleme sau resentimente pe tema acestui lucru, acolo este mai mult o problema de bunăvoință.

În cei cinci ani de activitate pastorală o singură dată, prin anul 2008, am primit o sumă de 2000 lei de la Primărie, pe care a trebuit să o împart pentru cele două comunități parohiale ortodoxe din Aita Mare și Aita Medie. Și asta datorită epitropului nostru de la Aita Mare, care este conslier local. În primă instanță Biserica Ortodoxă nu fusese luată în calcul la alocarea fondurilor, până când nu mi-am prezentat public indignarea.

Destul de controversată aș putea spune.

În sensul în care dacă intrii în sfera politicului lucrurile sunt foarte perfide, și… mă opresc aici. Dacă rămâi în sfera socialului, a omului de rând, vezi că în familiile mixte respectul între soți poate fi mai mare decât într-o familie omogenă. În general oamenii se ajută între ei. Și asta o văd în situațile critice mai ales, la o înmormântare atât românii cât și ungurii sunt solidari unii cu alții. Și nu vă ascund că am avut surpriza să văd la o familie nevoiașă de români din Aita Mare cum maghiarii au fost foarte solidari cu ei, poate mai solidari ca românii. Bineînțeles sunt cazuri și cazuri, fiecare caz are specificul lui. De asemenea ingrijitorul pe care îl avem la biserică, este maghiar și foarte conștiincios, și un om extraordinar.

Aș dori să mai adaug faptul că numărul maghiarilor de altă confesiune, care mi-au solicitat să intru și să le sfințesc casele de Bobotează a crescut de la an la an, și aceștia mă așteaptă cu casa primenită și cu multă bucurie. Am o mulțime de lucruri bune de spus despre acești oameni cu care conviețuim.

Eu personal da, numai ca persoana respectivă avea probleme și cu cei de aceeși etnie. Dar, mulțumesc lui Dumnezu, l-am aplanat repede. În general nu cred că ar fi cazul cel puțin din partea noastră, a preoțiilor ortodocși. Și nici nu cred că au existat la nivel de Episcopie astfel de cazuri.

Numai dacă analizezi structura morală a ÎPS Ioan și atitudinea dânsului prin mesajele pe care le transmite permanent în predica sa, iți vei da seama că nu poți avea altă atitudine raportată la exemplul dânsului, decât să urmezi Evanghelia lui Hristos și să propovăduiești dragostea între semeni.

Eu trăiesc cu crezul că pentru a putea fi preot în zona aceasta, în primul rând trebuie să mai ai ceva în plus în suflet, și anume sentimentul de a fi un foarte bun român. Cu privire la autonomia teritorială pe criterii etnice, consider că este o absurditate, și chiar o anomalie. Unde ați văzut dumneavoastră, în lume, o enclavă etnică în inima unui stat sau a unei națiuni? Nicăieri. Numai la noi există această anomalie artificial creată, de-a lungul istoriei. În schimb din mesajele pe care le trimit politicienii maghiari deopotrivă și diversele grupuri ale societății civile maghiare din țară și diaspora rezultă că prin această absurditate se vrea un preambul a ceva mai mare care ar trebui să urmeze. Toți pașii care se fac în această direcție arată că cineva nu s-a împăcat încă cu istoria de după 1918. Există o educație și o cultură în acest sens de la cei mai mici până la cei mai mari, și aceasta s-a amplificat după 1989. Doar vedem cu toții mesajele din presa maghiară cât de ofensive sunt, uneori chiar provocatoare.

Da, numai că se va auzi ca și strigătul lui Iona din burta Chitului (balenei). Românii din cele două județe sunt luați în considerare direct proporțional cu miza voturilor pe care le oferă ei ca număr de locuitori în aceste două județe. Nu vedeți că de la căderea comunismului statul român nu a avut nici o strategie pentru românii din zonă, indiferent cine s-a perindat la putere, din păcate. Așa cum același stat român a aplicat o bună strategie de conservare și de dezvoltare a identității românești în zonă, în perioada interbelică. Acest lucru s-a dezvoltat în paralel fără a leza drepturile maghiarilor conlocuitori și majoritari numeric. Din punctul meu de vedere doar Biserica Ortodoxă și instituțiile din jurul acesteia au avut o atitudine permanentă în conservarea identității românești în zonă. În rest totul a fost facut haotic, vag și sporadic.

Cu multă plăcere!

a consemnat Dan Tanasă

Cei care vor să ia legătura cu părintele Iustin Gârleanu o pot face pe adresa de email: iustin_garleanu around yahoo.com

Puteți sprijini parohia Aite Mare prin donații în contul bancar afisat pe blogul: