Extremism luciferic în Israel: Blasfemii la adresa Mântuitorului Hristos!

Extremişti şi colonişti radicali atacă tot mai des biserci, cimitire şi instituţii creştine din Israel. Pe zidurile din Ierusalim se pot citi inscripţii ca “Moarte creştinilor” sau “Vă vom crucifica”, relatează Deutsche Welle.

Creştinii din Israel au ajuns să se simtă intimidaţi şi ameninţaţi de radicalii din Israel care s-au îndreptat şi împotriva musulmanilor. În cursul ultimilor doi ani, în Israel şi în Cisiordania au fost incendiate zece moschei. Membri ai mişcării pacifiste “Peace Now” au fost ameninţaţi şi intimidaţi. Acum, afectaţi au ajuns să fie şi creştinii.

La mijlocul lunii februarie, mesaje jignitoare au fost scrise cu vopsea pe zidurile unei biserici baptiste din vestul Ierusalimului, locuit preponderent de evrei. Acelaşi lucru a putut fi constatat cu câteva zile înainte la intrarea într-un cimitir creştin de pe Muntele Sion, aflat în imediata vecinătate a cartierului evreiesc din centrul oraşului.

La începutul lunii februarie, pe zidul de incintă al unei mânăstiri ortodoxe, făptaşi necunoscuţi au scris în ivrit “Iisus e mort”, “Moarte creştinismului”, “Vă vom crucifica” sau altele mai josnice. Pe capota unei maşini care aparţine mânăstirii au scris cu spray “Preisschild”, ceea ce întăreşte bănuiala că făptaşii provin din mediul coloniştilor radicali.

Aceştia reacţionează în mod normal cu acţiuni „Preisschild” la operaţiuni ale armatei israeliene, cum ar fi demolarea unor colonii ilegale. Răzbunarea coloniştilor nu se îndreaptă însă împotriva armatei, ci împotriva palestinienilor şi instituţiilor acestora, laice şi religioase. Şi iată că, între timp, nici bisericile nu mai sunt la adăpost.

Un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene a declarat că este vorba de “huliganism ordinar” şi nu de delicte cu motivaţie ideologică. Făptaşii nu ar fi în toate cazurile animaţi de naţionalism.

Preşedintele Israelului, Shimon Perez, a condamnat atacurile subliniind: “Vreau să transmit celor trei religii monoteiste, musulmanilor, creştinilor şi evreilor, că această ţară va respecta orice loc sfânt, orice ritual. Muntele Templului este protejat. Ce le este sfânt musulmanilor ne este şi nouă sfânt; ce le este sfânt creştinilor ne este şi nouă sfânt. Iar ce ne este nouă sfânt ne este cu siguranţă nouă tuturor sfânt.”

Astfel de declaraţii nu mai sunt însă în măsură să-i liniştească pe creştinii din Ierusalim şi împrejurimi. Naţionalişti evrei sau evrei ultrareligioşi s-au obişnuit să-i scuipe în obraz pe călugării şi preoţii creştini pe care-i întâlnesc pe stradă în centrul vechi. Clerici armeni se plâng adesea de asemenea tratament. Cartierul armean din oraşul vechi se află în imediata vecinătate a celui evreiesc.

| RL

7 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    astazi de 1 martie la scoala din filioara com agapia s au dat la clasele 1-4 pachete de martisor problema este ca aceste asa zise cadouri de martisor au fost aduse chiar de catre miscarea masonica rotary international in great britain and ireland

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sa le arunce degraba, luati un pachet la analize, cine stie ce blestamatii mai aduc astia pe capul nostru. Tot astia au adus vaccine cu SIDA dupa revolutie. NU TREBUIE PRIMIT NIMIC DE LA EI, E DEOSEBIT DE GRAV.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    asa cap,asa caciula...

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Martisorul este o sarbatoare pagana! Nu trebuie sarbatorita de crestini!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pr Timotei, cat de pagana? origini etc e inchinare la zei sau e un simplu simbol al primaverii? ca nici haloween nu e...

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Ciprian
      Citeste aici: http://apologeticum.ro/2011/03/07/8-martie-sarbatoarea-unui-macel-deturnata-in-mod-fals-de-catre-bolsevici-in-ziua-mamei-un-ritual-pagan/

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    admin nu gasesc nimic despre martisor... cu 8 martie intrutotul de acord, vreau ceva care sa lamureasca si pe altii, adica nu ca eu te cred ma vor crede si altii...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*