Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă asupra idolilor, mare apărător împotriva ecumenismului

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.
Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns.

* * *

Patria Sfântului Gheorghe este Asia Mică. S-a născut în părţile Cezareei şi a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! În Asia Mică, o singură Cununie exista, una, nu mai multe. Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh.

Sfântul Gheorghe împreună cu părinţii săi

Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Tânăra văduvă îl avea pe Gheorghe mic. Şi cu laptele ei l-a plămădit şi plăsmuit. Aşadar, binecuvântată mamă. În spatele oricărui sfânt e o mamă. Şi în spatele Sfântului Gheorghe este mama care l-a aplecat la piept, şi pe lângă lapte, l-a alăptat şi cu credinţă, credinţa în Hristos.

Gheorghe, unicul şi iubitul fiu al văduvei, a crescut şi s-a distins prin calităţile sale. De foarte devreme şi-a manifestat înclinaţia de a deveni militar. Aşadar, s-a înrolat în armată. S-a distins ca militar şi ca ofiţer. Era primul în lupte. Avea o inimă de leu. În felul acesta a ajuns în rang general şi apoi chiar conte.

Sfântul Gheorghe mai presus de grade, Îl avea însă pe Dumnezeu. Apoi vin toate celelalte. Şi dacă credinţa în Dumnezeu este în primejdie, se cuvine să fii gata să jertfeşti şi gradele şi funcţiile şi tronurile şi cârjele şi mitrele şi toate. De mii de ori e mai bine să mori călugăr în Sfântul Munte, decât trădător al Ortodoxiei! De mii de ori militar cinstit, decât general care nu crede; de mii de ori ţăran care-l are înlăuntrul său pe Dumnezeu, decât om de ştiinţă ateu; de mii de ori gropar sau cioban care-l are înlăuntru pe Dumnezeu, decât bogăţiile lumii. Aceasta este sfânta noastră religie. Biserica noastră nu depinde de cei mari şi tari ai zilei. Ea se întemeiază pe credinţa celor smeriţi şi dispreţuiţi.

A venit deci momentul încercării Sfântului Gheorghe. Era perioada ultimei persecuţii din primele secole. Pe tronul Romei se afla una din cele mai sălbatice fiare, împăratul Diocleţian (284-304). Acesta nutrea o ură sălbatică faţă de creştini. De aceea a poruncit: Câţi sunt creştini, îşi pierd funcţiile; şi dacă persistă în credinţă, vor fi daţi morţii.

Când s-a emis porunca, venise de acum ceasul şi pentru Gheorghe. Înaintea tuturor a mărturisit şi a spus: Sunt creştin şi mai presus de împărat Îl am pe Hristos!

Diocleţian porunceşte şi îl arestează. Îi descoase gradele, îi iau armura, îl aruncă de îndată în închisoare. Din înălţime, în adânc! Dar el simţea bucurie şi veselie.

Să povestesc acum chinurile lui muceniceşti? Sunt multe. Care vreţi, citiţi sinaxarul ca să vedeţi. Pe scurt vă zic. I-au străpuns pântecele cu o suliţă de fier. Apoi l-au pus pe o roată de fier – care de jur împrejur, pe coroană, avea unghii ascuţite -, au lăsat roata să se rostogolească într-un loc povârnit, iar trupul Sfântului se tăia; i se sfâşiau cărnurile şi adăpau pământul. După aceea, l-au încălţat cu încălţăminte de fier cu cuie şi l-au obligat să păşească. Apoi l-au aruncat întro groapă cu var, ca să se topească. Dar şi varul l-a biruit şi încălţămintele de fier le-a biruit şi toate. Nu este un lucru de mirare acesta. A spus Hristos: „Nu vă temeţi! Veţi călca peste şerpi şi peste scorpii şi nici un fir de păr din capul vostru nu va cădea, dacă nu vrea Dumnezeu” (vezi Luca 10, 19; 21, 18; Matei 10, 29).

După acestea, în afara Cezareii era un templu idolesc plin de statui. Îl iau deci pe Sfântul Gheorghe, ca să jertfească. El privea cu faţa sa îngerească. Se uită la idoli şi spune cu glas mare: În numele lui Iisus Nazarineanul vă întreb: Statui şi idoli, ce sunteţi? Şi ei au răspuns: Nu suntem dumnezei, suntem demoni! Apoi, Sfântul şi-a făcut rugăciunea şi imediat un cutremur a zguduit întregul templu, au căzut jos statuile şi s-au făcut bucăţi şi praf.

Şi doar astea sunt? Şi o altă minune a Sfântului Gheorghe este minunată. În afara Cezareei, pe un povârniş exista o fântână cu apă bună, dar nimeni nu îndrăznea să se apropia de ea; pentru că alături era o peşteră, iar în ea se sălăşluise o mare fiară, un şarpe uriaş, care ieşea şi mânca oameni şi animale. Sfântul Gheorghe s-a apropiat cu suliţa lui de izvor. Fiara a mormăit, a ieşit brusc şi şi-a deschis gura ca să-l înghită. Dar Sfântul Gheorghe – să nu creadă necredincioşii, noi credem! – ce face ? Aruncă cu credinţă o cruciuliţă de lemn în gura deschisă a şarpelui. O aruncă în cele dinlăuntru ale lui şi fiara s-a spart şi a crăpat. De aceea, vedeţi în icoane pe Sfântul Gheorghe zugrăvit călăreţ şi cu suliţa, care are în vârf crucea Domnului, ucigând fiara. Astăzi, aceste lucruri par incredibile. Oamenii din lume le consideră poveşti. Dar noi ştim că se întâmplă nu numai cele pe care le-a făcut Sfântul Gheorghe, ci se petrec şi lucruri de mii de ori mai mari. Este plină istoria de minunile pe care le-au făcut sfinţii credinţei noastre cu puterea lui Hristos. Avem o religie vie şi se cuvine s-o iubim şi să i ne dedicăm în întregime. Iată deci, iubiţii mei, în puţine cuvinte viaţa sfântului. De aceea Sfântul Gheorghe este unul din cei mai iubiţi sfinţi de către popor.

* * *

Vă mai spun încă ceva şi termin. Am văzut pe fiara uriaşă care era la izvor şi care nu lăsa pe nimeni să se răcorească. În afară de această fiară pe care Sfântul Gheorghe a ucis-o cu suliţa şi cu crucea sa, în zilele noastre există o altă fiară, mult mai rea decât cea pe care a ucis-o Sfântul Gheorghe. Iar fiara cea mai rea care îneacă întreaga omenire şi ameninţă cu cea mai mare distrugere… este ateismul, materialismul ateu. Cu această fiară mica noastră ţară s-a luptat eroic, ca să nu cadă în gura ei.

De aceea, dacă alţii şi-au trădat credinţa şi îndatoririle, voi sărăcuţilor, copii eroici ai Bisericii şi ai patriei, rămâneţi în credinţa lui Dumnezeu, luptaţi-vă cu nobleţe, corp la corp, pentru tot ce are ţara noastră mai sfânt. Cu ajutorul Sfântului Gheorghe vom merge înainte, vom învinge piedicile.

Mă rog să rămâneţi pururea neclintiţi în credinţă, prin mijlocirile Sfântului Gheorghe şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

 |“Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani” – vol. II