Distributism şi Ortodoxie din punct de vedere al Teologiei Sociale. Negoțul cu bună măsură nu e nici de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este doar de sus

1. Lucrarea economică sau negoţul cu bună măsură

Economia este o ştiinţă a cărei esenţă o reprezintă ac­tivitatea economică. Aceasta este fără îndoială o latură importantă a acţiunii sociale. Activitatea economică a existat din cele mai vechi timpuri; chiar dacă unii specia­lişti consideră că ştiinţa economică a precedat toate cele­lalte ştiinţe sociale şi ale naturii, cu excepţia fizicii[2], omul în Rai, neavând grija zilei de mâine, nu făcea acti­vităţi economice, dar în schimb exista credinţa în Dum­nezeu. Ulterior, din pricina căderii în păcat şi alungării din Rai, omul a început să aibă grija zilei de mâine. Tot acum au apărut nevoile, care, în funcţie de cele trei di­mensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţio­nală), se grupează în nevoi fiziologice (necesare pentru a trăi), nevoi de grup, nevoi spiritual‑psihologice. Aici se pune problema nevoilor, trebuinţelor, din punct de vedere biblic[3].

De‑a lungul secolelor, una dintre cele mai importante activităţi economice era comerţul, de aceea în Sf. Scrip­tură există multe trimiteri la această activitate. Comerci­anţii în spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună măsură[4]. Esenţa activităţii economice o reprezintă profitul, sau mai bine spus, conform principiului hedo­nist, maximizarea profitului în raport cu efortul depus, sau minimizarea efortului, a resurselor intrate în raport cu efectul scontat aşteptat.

1.1. Repere biblice cu temă economică

În Sf. Scriptură există 2350 de versete[5] cu temă economică, prin care Dumnezeu ne transmite cum trebuie să ne administrăm bunurile. Sintetizez câteva idei principale biblice, care pot inspira şi îndruma viaţa economică. Vezi pe larg şi Studiul Biblic Finan­ciar[6] şi Afaceri ca la Carte[7].

• Nimic de pe pământ nu ne aparţine, cu atât mai pu­ţin banii şi bunurile dobândite aici[8].
• Tot ce a fost creat în natură a fost creat pentru om, pentru satisfacerea nevoilor proprii fiecăruia. Învăţătura Sf. Scripturi, prin care ni se comunică cuvântul lui Dumne­zeu, ne spune că atunci când nevoile noastre curente sunt asigurate, ar trebui să ne arătăm mulţumiţi; iar înainte de orice nevoie este nevoia de Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).
• Lipsa moralităţii în domeniul economic este expresia unui deficit moral al societăţii în ansamblul ei şi o lipsă de credinţă la nivel personal, care are efecte comunitare. De aici rezultă necesitatea unor mecanisme pentru asigurarea moralei sociale şi respectiv de instanţe de control în acest sens. Biserica are un mare rol pentru prevenirea, vindecarea şi formarea morală a omului pentru a conveţui în societate ca un bun creştin.

1.2. Biserica şi responsabilitatea socială. Principii şi atitudini ortodoxe[9]

• Nu există o adevărată soluţie a „problemei social-economice” în afara Evangheliei.
• Credinciosul trebuie să fie prezent în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi pro­movate cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dum­nezeu pe pământ precum şi în cer[10].
• Aceste principii creştine trebuie să reintre în circui­tul valorilor umane ţinând cont de libertetea fiecă­ruia, de comunitatea de iubire şi de strădania fi­rească a omului după fericirea terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
• Nimănui nu‑i este îngăduit să fericească pe alţii cu de‑a sila, în numele unor principii sau programe so­ciale sau economice.
• Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individua­lis­mului modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan, autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bise­ri­cii lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviata­nului[11].
• Biserica trebuie să apere şi să susţină demnitatea omului. Să fie o Biserică de zi cu zi – nu numai de duminică sau de sărbătoare – pentru oameni şi pen­tru societate, să le apere interesele spirituale, mo­rale, sociale, economice, comunitare, materiale, toate în Duhul lui Hristos.
• Creştinul, pentru a evita eşecul, trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, să‑L mărtu­ri­seas­că pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un membru activ al Bisericii dar şi al Societăţii.
• Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de lume, nici militantismul indivizilor în lupta con­tra altor indivizi, sau împotriva structurilor care men­ţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea lui Hristos, poate înseamna o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui veac”[12].
• Vindecarea sau revitalizarea corpului social-economic sau cum propune Ovidiu Hurduzeu[13] şi colaboratorii[14] prin teoria distributistă ”remoralizarea pietei, relocalizarea economiei si recapitalizarea saracilor”[15] trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, prin exemplul personal şi comunitar, deoarece creşti­nul trebuie să fie „sarea pământului” şi „lumina lumii”[16], şi orice faptă bună să o facă din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
• În mediile ecumenice li se impută ortodocşilor fap­tul că ei nu au de unde prezenta o etică socială[17]. O acuză total falsă, făcută de cei ce nu înţeleg că Or­todoxia nu poate fi plasată la nivelul natural şi obli­gatoriu al problematicii impuse de modul de viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de viaţă nu este o încurcătură istorică şi nici o sim­plă absenţă de vigilenţă teologică, ci ea nu con­fundă etica socială şi politicile social-economice cu învăţătura lui Hristos, nici nu transformă etica creştină în etică de economie politică[18]. Ortodoxiei îi este străină teologia poli­tică sau teologia revoluţiei!
• Morala socială a Bisericii Ortodoxe este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic al adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt.
• Comuninunea constituie viaţa, dar constituie deopo­trivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea ce împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această comuniune, centrală este per­soana, nu distanţa existenţială a realităţii individu­ale sau social-economice a „celuilalt”.
• Este contradictoriu să vorbim de „etică socială” obi­ectiv aplicabilă, din moment ce evenimentul co­muniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii per­sonale. Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe defi­nite şi cu legi raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, fie economice, culturale sau de orice altă „valoare” obiectivă, muti­lăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni[19].
• Unele mişcări creştine (devenite religie şi nu sistem de viaţă firească) încearcă să reconstitue – fie şi numai în cadrul socialului – unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Dum­nezeu ‑ colectivitate în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa natu­rală a socialului şi a economicului faţă de individ în rolul transcen­denţei absolute a Divinităţii; toate aceste încercări Biserica Ortodoxă nu le poate privi decât ca pe o formă de neo‑păgânism. O astfel de „fericire pământescă la­olaltă” oferă nălucirea unei false aşteptări paradi­siaice, adică un „rai trist”, fără Dumnezeu[20].

1.3. Ce este Biserica Ortodoxă şi care este rolul ei în economie?

• ^· Biserica este Trupul tainic al lui Iisus Hristos, viu şi activ în lume şi în istorie. Ea trebuie să vegheze la spiritualizarea actului politic, economic şi social, să transcede lumea şi să o transfigureze hristic, şi nicidecum să se dilueze în aceasta. De aceea trebuie să fie meta-politică, meta-economică şi meta-socială.
• ^· Întrucât valorile acestei lumi oferă prea puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului, Biserica nu trebuie să susţină un anume sistem poli­tic, economic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tă­măduire şi de îndumnezeire.
• ^· Ortodoxia ca doctrină şi sistem „de viaţă din bel­şug”[21] este net superior oricărei doctrine politice, economice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea lumii şi a omului prin Iisus Hristos.
• ^· Biserica respectă autonomia legitimă a ordinii demo­cratice şi nu‑şi atribuie calitatea de a impune o soluţie economică, instituţională sau constituţională.
• ^· Când oamenii îşi închipuie că deţin secretul unei or­ganizări sociale sau economice perfecte, îşi inchipuie că pot folosi şi orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a o realiza. Politica sau economia devin atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pă­mânt. Nici o societate politică sau economică avându‑şi propria autonomie şi propriile legi nu va putea fi confun­dată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
• ^· Biserica Ortodoxă nu este o Biserică printre alte biserici, ci este singura Biserică adevărată, una, sfântă, sobornicească, apostolească şi patristică Biserică şi aşa trebuie să rămână până la sfârşitul veacurilor.
• Ortodoxia nu trebuie să se transforme în religie sau în anexe politice, economice sau sociale ale statului secular, aşa cum s-a petrecut cu bisericile neortodoxe după 1054 până în prezent, sau şi mai rău să devină ele însele un stat în stat (Vaticanul), printre alte state, tocmai Biserica lui Hristos, care are datoria morală de a reeduca, moraliza şi spirutualiza statul. Nu este permis să amesteci pe Cezarul lumesc cu Dumnezeul cel ceresc, sau Impărăţia lui Dumnezeu cu împărăţia lumii acesteia.
• Din punct de vedere ortodox Biserica operează chirugical păcatul şi credinciosul are şansa să se vindece dacă lucrează sinergic cu harul, iar impactul acestei vindecări are efect asupra vieţii sociale şi economice întregi; iar Statul trebuie să opereze economia şi politica, şi în acest caz bolnavul se însănătoşeşte[22] dacă există dorinţă politică sau civică (comunitară). În aceste condiţii dăm fiecare şi cezarului şi lui Dumnezeu ce se cuvine.
• În această cheie teologală nu putem vorbi despre un distributism ortodox sau despre o ortodoxie distributistă, deoarece ortodox – calea cea dreaptă – arată drumul spre transcendent, spre Dumnezeu. Distributismul economic propus de D-l Hurduzeu poate sluji şi arăta Calea şi merge pe acelaşi drum, dacă economicul are şi un scop soteriologic, acela că bogăţia folosită bine, poate satisface cele 6 cerinţe mântuitoare la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos: a hrăni pe cel flămând, a adăpa pe cel însetat, a îmbraca pe cel gol, a primi pe cel stăin, a vizita pe cel bolnav şi în temniţă[23]. Deci economia ca mijloc de mântuire. Dar nici atunci nu poate fi vorba de o economie distributistă ortodoxă, ci de un concept economic motivat hristic de un creştin ortodox. Cu toată smerenia Ortodoxiei, ea nu se poate coborî înapoi la materie, chiar şi pentru scopuri nobile, filantropice, economice şi sociale, deoarece drumul ei are un singur sens, o singură Cale, un singur Domn şi nu doi[24], o singură impreună lucrare trup-suflet, respectiv relaţia materiei (economiei) cu viaţa duhovnicească şi un singur ţel: îndumnezeirea omului folosind şi materia-economia[25] pentru aceasta, şi nu îmbogăţirea lui materială, cu orice preţ. Separându-le ar însemna să disociezi trupul de suflet, care ar produce moartea. În clipa în care relativizăm, actualizăm – aggiornamento nepermis de mult, folosim, instrumentalizăm sau îmblânzim Ortodoxia, există pericolul ca Ortodoxia să devină umanistă, adică să arate drumul spre om, în loc să arate drumul spre Dumnezeu.

1. 2. Distributism şi Ortodoxie. Dileme şi precizări

Traseismul ideologic al unor economiști moderni de la dreapta la stânga și invers, care urmăresc doar interesul personal sau de grup sau experimente mondialiste oculte, produc și mai mare haos, confuzie, egoism, luptă de clasă, avariție, cămătărie salvată din banul public, și în cele din urmă demolarea lumii. Soluția ieșirii din această perspectivă sumbră și revenirea la dreapta măsură a economiei este cea hristică, adică o economie a dăruirii frățești de dragul şi în numele lui Iisus Hristos, iar unii economişti şi teologi creştini propun teoria economică distributistă[26].

Economia civică, reprezentată de clasa de mijloc şi “bazată pe o dispersie largă a proprietăţii productive” atât în satele cât şi în oraşele din România este doar de 5% faţă de Germania de 92 %.[28] Aceasta arată polarizarea societăţii româneşti şi dezastrul economiei recente.

Acest lucru a fost posibil întrucât în ultima vreme economia în România a fost secătuită de valorile ei morale minime şi livrată discreţionar marilor carteluri economice, la comandă politică internaţională.

În ciuda acestei catastrofe naţionale, unii politicieni şi economişti recenţi cred, că politica de dreapta se suprapune armonios cu Dreapta Credință – Ortodoxia. Nimic mai fals. Economia, sau cum spus Sf. Părinți negoțul cu bună măsură, din punct de vedere creștin ortodox, nu e nici de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este dincolo de orice repere fizice terestre sau atribute, este doar de sus, adică de la Dumnezeu. Redau câteva repere ale moralei creştine ortodoxe privind aspectul economic[29]:

• a munci sau a face economie – negoț făra a ţine seamă de Creator, de aproa­pele[30] sau de creaţie este un păcat;
• exploatarea muncii este un păcat strigător la cer;
• dreptul la proprietatea privată este, după Sf. Scrip­tură, relativ[31] şi prin urmare nici proprieteatea pri­vată nu are o valoare absolută. Dumnezeu este proprietarul absolut a toate. Dumnezeu împru­mută spre folosinţă omului din proprietatea lui, spre binele său şi al aproapelui. Pentru acest lu­cru omul trebuie să fie mereu mulţumitor faţă de Dumnezeu[32].
• În acest context Dumnezeu recunoaşte omului drep­tul de proprietate relativ şi condamnă orice violare a lui, în cele două porunci din decalog: „Să nu furi”, respectiv: „Să nu doreşti casa aproapelui tău…”[33].
• Omul are dreptul la proprietatea comună asupra cu­noaşterii, asupra tehnicii şi a ştiinţei. Omul se stră­duieşte prin munca sa, nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi şi împreună cu ceilalţi.
• Omul are vocaţia de a fi stăpân şi păzitor al creaţiei şi nu risipitor şi prădător. În acest sens prin administrarea şi eficientizarea creaţiei păstrând echilibru ecosistemic al naturii, cu dorinţa de a face activităţi economice, se respectă persoana umană şi demnitatea sa. Astfel se evită consumismul, risipa, relativizarea principiilor economice şi morale, precum şi hedonismul.
• Dumnezeu a binecuvântat bunurile materiale ale pă­mântului şi le‑a dat omului “spre hrană” şi folo­sin­ţă şi binecuvintează pe om cu bogăţie, dacă nu-şi alipeşte inima de ea[34]. Omul trebuie să folosească lumea euharis­tic.
• Ispita sau refuzul omului de a face din relaţia cu lu­mea o „euharistie”, o acţiune de mulţumire către Dumnezeu, de a face să devină „euharistie” – mul­ţumire – însăşi viaţa lui, atrage după sine căderea inevitabilă[35].

2.1. Distribuţie sau retribuţie?

Sf. Scriptură pe lângă caracterul profetic-revelat este şi o „carte so­cial‑diaconică” revelată, cu efecte economice asupra vieţii de zi cu zi, pe care o scrie şi din care ne în­vaţă arta slujirii şi a economiei Însuşi Dumnezeu. Sf. Scriptură numeşte plata lucrătorului ca vrednicie pentru munca depusă, deci retribuţie şi nu distribuţie: vrednic este lucrătorul de plata sa[36].

Din pilda talanţilor[37] se deduce caracterul asociativ şi creativ al iniţiativei umane, adică cel ce a primit sau i-a fost distribuit ceva, are libertatea de a face profit împreună cu alte persoane sau instituţii, (parteneriat privat), cu oricine crede el şi cum crede el mai bine de cuviinţă.

Deci nu stăpânul îi stabileşte regulile sau planul cum să facă profit, ci are libertatea de a hotărî singur, de a fi creativ, dinamic, înţelept etc[38].

În lipsa creativităţii şi imaginaţiei economice, are voie cel puţin, şi în cele din urmă, să meargă chiar la zarafi (băncile de azi?), dar nu i se permite să nu facă nici un profit. Pentru că nu a mers măcar la zarafi cel ce a primti un talant şi l-a îngropat, este pedepsit pentru aceasta, cu deposedarea de tot ce a primit: “Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă“[39].

Vedem că Dumnezeu dă, sau distrubuie din averea Sa, dar cere şi socoteală şi pedepseşte pe cel ce îngroapă sau risipeşte. “Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că‑i risipeşte avuţiile. Şi chemându‑l, i‑a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă‑mi socoteală de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom” (Luca 16, 1‑12).

Deci “distributorul” a cerut socoteală faţă de toţi cei ce au primit de la el şi a răsplătit celui harnic şi întreprinzător, dar a şi pedepsit pe cel leneş şi fără curaj şi iniţiativă.

Întrebarea primordială care se pune în contextul teoriei distributiste este: cine trage la socoteală pe cel ce primeşte şi felul cum administrează? Tot statul? Dacă da, atunci este o problemă majoră. Din istoria recentă a României ne amintim că în perioada de tranziţie năucitoare postdecembristă au fost distribuite cupoane, active şi actiuni cetăţenilor, numită şi cuponiada distributistă. Cine i-a tras la răspundere pe cei ce le-au iniţiat fără reguli precise, le-au adunat şi manipulat în folosul lor, înşelând mii de oameni şi demolând pur si simplu economia ţării? Cine ne garantează acum că propunând o nouă variantă distributistă a la Cojocaru nu se va repeta aceeaşi cuponiadă cu aceleaşi efecte dezastroase?

Iată întrebări deloc retorice care aşteaptă un răspuns. Dacă nu este încă un răspuns, există două varinate:

1. economiştii distributişti actuali par a nu fi deloc în pas cu evenimentele, sau dimpotrivă le-au depăşit, sărind prea multe trepete până la limita utopicului;
2. nu există stabilită încă nici o noţiune despre ce înseamnă justiţia distributivă, aşa cum ne sugerează pilda talanţilor sau însăşi raţiunea firească a lucrurilor.

1. 3. Propuneri şi perspective

Sf. Scriptură cheamă pe cei ce au puterea şi auto­rita­tea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi pentru susţinerea binelui de orice fel. În aceasta constă sensul moral al existenţei statului[40].

Biserica Ortodoxă poate ajuta la dezvoltarea economică a unei societăţi, respectiv a unei ţări[41], deoarece investiţiile financiare presupun şi o investiţie etică[42] sau morală în sens ortodox.

Criza prin care trecem, nu este exclusiv de natură economico-politico-administrativă sistemică, ci şi o criză antropologică şi spirituală, care măreşte şi mai mult raza cercului vicios al risipei, al consumismului, al egoismului şi al hedonismului dus la extrem. Acest cerc se rostogoleşte liber şi cu viteză spre haos, dezintegrare economică, financiară, morală şi socială, şi prin faptul că finanţarea a fost si este mai departe separată de economia reală; economia actuală mondială a devenit autonomă şi autocefală, eludând astfel controlul şi voinţa politică exprimată prin votul popular, iar politica la rândul ei s-a separat de etica umană, precum şi de valorile moralei creştine.

În mod concret, pentru a pune capăt acestei stări de fapt, Biserica poate contribui împreună cu politicul, împreună cu factorii economici, academici şi sociali la redresarea economică şi la vindecarea morală a lumii, prin însăşi învăţătura ortodoxă şi prin structurile ei eclesiale, promovând de exemplu:

– cultura adevărului (pe aceasta se bazează încrederea investitorilor şi a acţionarilor, precum şi încrederea angajaţilor cu privire la siguranţa locului lor de muncă);

– cultura respectului (fie faţă de clienţi sau faţă de proprii angajaţi, unde respectul are la bază demnitatea omului şi asemănarea lui cu Dumnezeu, fie faţă de proprietatea spirituală şi materială a celorlalţi);

– cultura iertării (fiecare angajat al unei întreprinderi comite greşeli, altminteri nimeni n-ar mai avea nici un fel de iniţiative; răbdare ca formă de sprijinire a autoajutorării; acceptarea altor feluri de a fi);

– cultura solidarităţii (să te simţi om în interiorul colectivului întreprinderii, să ai valoare, să poţi fii un exemplu moral –conducerea prin exemple–, să preiei răspundere faţă de tine, de aproapele tău, de colectivul întreprinderii, de societate, să practici încrederea faţă de colegi şi de întreprindere, empatia umană şi socială, să fii ajutat în procesul muncii) etc[43].

Este ştiut faptul, că o cultură a muncii astfel influenţată din punct de vedere etico-social-creştin va optimiza considerabil randamentul întreprinderilor, al întreprinzătorilor şi instituţiilor economice, crescând prin aceasta atractivitatea şi şansele amplasării unei noi întreprinderi sau a unei noi investiţii într-o asemenea societate[44].

Biserica a dezvoltat în istorie valorile de mai sus în diferite timpuri şi situaţii dificile, pentru uşurarea vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare, de exemplu, face apel la bunătatea unui agent fiscal ca preotul dintr‑un sat să nu sufere nici o păgubire din pricina impozitului[45]. Iar în altă scrisoare îi scrie unui agent fiscal să fie omenos, pentru a se putea arăta vrednic de o faimă nemuritoare[46].

Urmând exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sf. Părinţii ai Bisericii au arătat în mod practic ce înseamnă cultura adevărului, a dreptăţii sociale, a respectului, a iertării, a solidarităţii şi a dragostei creştine[47]. Renumiţi printre aceştia sunt, pentru atitudinea lor, adică pentru funcţia de apărător al săracilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, iar pentru funcţia de întrajutorare efectivă a celor în nevoi, Sfântul Vasile cel Mare, cu oraşele sale ale milosteniei, cunoscute şi sub numele de baziliade.

4. Concluzii

• Economia se bazează pe condiţii, pe care ea însăşi nu le poate oferi, întucât dezvoltarea economică a unei ţări depinde în mod hotărâtor de viaţa morală a ţării în cauză. Biserica poate sluji la dezvoltarea economică a unei societăţi, prin serviciile ei eclesial-morale şi social-filantropice, mult mai mult decât orice morală umanistă seculară.
• Cred că politica economică distributisă este compatibilă cu Ortodoxia fără să se suprapună cu aceasta, şi fără să-şi împrumute sau atribuie numele de ortodox. Teoria distributistă poate fi luată în serios ca o variantă viabilă, ca o a treia cale, doar dacă artizanii ei vor găsi şi instrumentele de implementare a unei justiţii distributive eficiente şi reale.
• O economie politică eficientă şi benfică trebuie să ţină cont de principiile disciplinei Bioeticii, ale Antropologiei Economice, ale Teologiei Morale Ortodoxe şi să se inspire din doctrina creştină ortodoxă, pentru ca să poată deveni o ştiinţă integrală, o disciplină umană completă și dreaptă,în sens practic şi știinţific, care poate genera prosperitate și pace socială durabilă.
• Nimeni nu poate avea pretenţia că o doctrină economică s-ar putea suprapune perfect peste învăţătura creştină ortodoxă, sau să-i folosească numele, oricât de perfectă ar fi aceasta, doar pentru a convinge sau pentru a se face credibilă. Deci nici nu poţi să le separi dar nici nu ai voie să le amesteci.
• Nu poţi separa economia de politică, sau de stat, întrucât sistemele economice se integrează într-o reţea de legi şi instituţii iar lipsa acestora ar face ca economia să devină doar o ideologie fără consecinţe practice, dar nu o poţi separa nici de învăţătura creştină, deoarece ar deveni un pericol social. Deci nu poţi separa ceea ce Dumnezeu a lăsat fiinţial nedespărțit, adică etica-bioetica-morala creştină, de economie, întrucât însăși împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt[48]. Dacă dreptatea și morala creștină sunt alungate din economie, atunci ea însăși va deveni o sursa de haos, va alunga pacea socială și va grăbi sfârșitul de istorie al omului, mutilând astfel demnitatea şi chipul persoanei umane, acel Imago Dei.
• Aşa cum nu există o politică creştină ortodoxă propriu‑zisă, ci doar creştini ortodocşi care fac politică, tot aşa nu poate exista o economie politică ortodocsă, ci economişti ortodocşi, care fac economie politică. La baza acestei formulări stă credinţa mea, că Ortodoxia nu se epuizează în politică, în economie, cultură, ştiinţă, etc., şi nici într‑un proiect al organizării societăţii umane[49], întrucât adevărata comunitate spirituală a creştinului e Bi­se­rica, nu statul. În acest sens nu există alter­na­tivă. În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea nu se poate vorbi de un stat‑comunitate spirituală, sau de un stat teocratic.
• Conform Sfintelor Ca­noane, doar Sfântul Sinod al Sf. Biseri­cii Ortodoxe Române este singurul îndreptăţit să formuleze dogme şi învăţături ortodoxe, care să transmită principii călăuzitoare şi valori formatoare la nivel duhovnicesc, eclesial, psiho‑social, academic, lumii mo­derne şi postmoderne, bioeticii, ştiinţei, politicii, economiei, etc., şi să reglementeze moral relaţia Bisericii cu acestea. Cu toate acestea noi, ca şi creştini clerici sau laici, suntem chemaţi, ca mădulare vii ale Bisericii să accedem la devenirea Împărăţiei lui Dumnezeu nu de ieri, nu de mâine, ci de astăzi, şi de a transmite lumii „gândul lui Hristos”[50]. În acest context Dumnezeu ne „pretinde” să răspundem de acest timp, ne „atribuie” acestui timp şi ne încredinţează că noi am fost creaţi de El cu simţul responsabilităţii, al conştiinţei de sine şi a tot ce ne înconjoară, pentru a pu­tea percepe adecvat timpurile şi lumea şi pentru a acţi­ona ca atare[51].
• „A da cezarului ce este al cezarului şi lui Dum­ne­zeu ce este al lui Dumnezeu”[52] arată separerea trebu­rilor Bisericii de ale Statului şi datoriile creş­ti­nului faţă de Dumnezeu şi faţă de Stat. Cine încearcă să le amestece şi să folosească utilitarist Biserica lui Hristos pentru bunăstarea economică sau politică a unei naţii, acela compromite atât economia cât şi Trupul Tainic al lui Hristos – Biserica Ortodoxă, care este chemată să elibereze omul de patimile care îl paralizează şi apoi să-l îndumnezeiască – Theosis.
• Pentru economiştii şi politicienii nepracticanţi ai credinţei creştine sau pentru cei necreştini se impune minima moralia pentru homo economicus de a stabili graniţe liberalismului darwinist şi mondialist actual şi să nu permită ca statul naţional să fie confiscat în numele unei ideologii globaliste himere şi utopice, de clici politice, economice sau mondialiste oculte sau să favorizeze economia unei minorităţi clientelare. În caz contrar dictatura partidului unic va fi înlocuită cu dictatura unei oligarhii economice despotice şi oculte, dacă nu deja s-a şi instalat în România recentă şi în lume! În acest caz statul intrumentalizează şi instituţionalizează războiul continuu cu proprii cetăţeni. În aceste circumstanţe Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi moralizatoare, în sens profetic[53] şi după modelul patristic şi să sancţioneze hristic derapajul şi dictatura statului, cu riscul de a se întoarce înapoi în catacombe şi nu de a tăcea vinovat şi colaboraţionist cu acesta, doar de dragul de a sluji în Biserici frumoase şi în Catedrale măreţe cu orice preţ şi de a nu-şi pierde confortul şi avantajele materiale.

Personal cred că Ortodoxia poate inspira şi ajuta puterii lumeşti şi politicii economiei distributiste, fără însă să amestece planurile şi scopurile fiecăreia în parte. Economiştii şi politicienii distributişti şi nu numai ei, au şansa să intre în istorie şi să facă istorie, nu doar economie şi politică, dacă vor ţine seama de precizările de mai sus, legate de rolul Bisericii Orotodoxe sau au neşansa să rămînă mereu în sfera politicii şi a economiei perdante dacă:

1. vor căuta soluţii şi interese străine de neam, cultură şi spiritualitatea noastră şi fără să ţină seama de persoana umană şi de Hristos;
2. nu vor exorciza răul şi nedreptatea din economia actuală;
3. vor pune eşecul, incompetenţa şi corupţia unora dintre ei pe seama întregului popor, ca fiind hoţ sau leneş congenital, şi nu pe proasta lor conducere şi reaua credinţă faţă de neam şi ţară;
4. vor avea aroganţa să făurească o economie politică fără să ţină cont de valorile democraţiei (votul) şi ale moralei creştine şi se vor considera deasupra poporului şi a Bisericii ca fiind iluminaţi şi elite, atitudine, ce le-ar da dreptul, închipuit numai de ei, că doar ei ştiu cum este cu ştiinţa economiei şi cu criza, şi că lor, ca mari tehnocraţi li se datorează doar ascultare şi adulaţie!

Se vorbeşte despre o Românie profundă, care ar putea face o Românie posibilă, însă ambele Românii nu se pot realiza fără Iisus Hristos, Biserica Sa şi Poporul Său, aşa cum ne şi atenţionează însuşi Mântuitorul lumii: fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan, 15, 1-5).

Sf. Euharistie şi Filantropia diaconală a Bisericii – adică iubirea de oameni prin slujire – devin cele mai importante şi sigure mijloace pentru bunăstarea spirituală şi materială a lumii, pentru împăcarea omului cu sine însuşi, cu Dumnezeu, cu aproapele, cu natura, cu societatea şi cu lumea în general, spre mântuirea şi în­dumnezeirea noastră – theosis.

Pentru dobândirea ei este necesar să se trăiască liturgic, mistic şi euharistic în mod eclesial, economic şi politic în mod corect şi drept, cultural, ştiinţific, filantropic şi diaconal în mod hristic, toate acestea într‑o reciprocă ar­monie.

Pr. dr. Mihai Valică
Răşinari-Sibiu, 25-28 Iunie 2012

---