Puterea lui Dumnezeu asupra duhurilor rele. Nu este de-ajuns să-L mărturisim doar dogmatic pe Dumnezeu, precum sectarii

Evanghelia din Duminica a V-a după Pogărârea Sfântului Duh (Matei, cap. 8, 28 – 34) ne descrie vindecarea minunată de către Mântuitorul Iisus Hristos a două persoane demonizate sau îndrăcite. Orice boală fizică este foarte grea, apăsătoare şi greu de suportat pentru om; însă bolile de natură psihică sunt şi mai rele pentru om.
Bolile de natură sufletească produc stări de nelinişte, agitaţie, mânie care duc la acte de violenţă necontrolată, un limbaj indecent şi trăirea unei vieţi imorale şi fuga mereu de lume. Aceste boli au une­ori o evoluţie treptată, iar uneori foarte rapidă. Suferinţele acestea au ca izvor fie stările prelungite de stres, necredinţa în Dumnezeu, fie urmarea unor păcate foarte grave: vrăjitoria, apelarea la magie, necromanţia, adică vorbirea cu spiritele morţilor, trăirea unei vieţi imorale în concubinaj, lesbianism, homosexualitate şi alte multe răutăţi care întrec imaginaţia omului.

Poate mulţi vă întrebaţi: cum este posibil ca omul să ajungă îndrăcit?
Într-o clădire nemăturată, plină de mizerie se adună tot felul de păianjeni, insecte etc. La fel, într-un suflet de om necurăţat din punct de vedere spiritual, fără spovedanie şi plin de tot felul de păcate, acolo se cuibăresc tot felul de duhuri necurate care pun stăpânire pe om care devine îndrăcit sau demonizat, adică plin de duhuri rele.
La această stare demonică se ajunge şi prin folosirea tot timpul în limbajul omenesc a cuvintelor: diavol, drac, Sărsăilă etc. Pentru atâtea răutăţi făcute în istorie de diavoli, nu merită să le pronunţăm nici măcar numele; ucigă-i Crucea!

De asemenea, unii părinţi cu multă uşurinţă drăcuiesc copiii încă din pântecele mamei şi de aceea, când se fac mai mari, devin neascultători şi plini de răutate. Demonizarea este şi urma­rea unor blesteme puternice. Şi-n această stare jalnică de decădere Dumnezeu nu-i abandonează pe oameni, deoarece ei încă mai poartă chipul divin de la creaţie.

Mântuitorul Hristos s-a întâlnit în ţinutul Gadarei cu două persoane îndrăcite, care au produs multă panică şi spaimă în toate satele învecinate, încât oamenilor le era frică şi ziua să umble singuri pe stradă. În momentul întâlnirii cu Iisus, demonilor care-i chinuiau cumplit pe cei doi oameni le-a fost teamă de Mântuitorul Hristos că a venit deja din ceruri ca să-i trimită în iadul veşnic. Duhurile rele au început să strige la Iisus: ,,De ce ai venit să ne chinuieşti mai înainte de vreme Iisuse, Fiul lui Dumnezeu!” (Versetul 29).

Din această convorbire între diavoli şi Mântuitorul Hristos reţinem următoarele aspecte: demonii cred cu tărie în existenţa reală a lui Dumnezeu, ba mai mult îl numesc pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: deci fac o mărturisire dogmatică!
Ce este trist că noi întâlnim atâţia oameni în societatea noastră care nu cred deloc în Dumnezeu şi de asemenea persoane, cum ar fi iehoviştii, care nu cred în divinitatea Mântuitorului considerându-L a fi om simplu, Om peste care Dumnezeu a pus o energie harică în momentul botezului în apele Iordanului.

Paradoxal, deşi diavolii cred în Dumnezeu ca existenţă reală, atotputernică, totuşi ei rămân în conti­nuare tot demoni. De ce oare? Învăţăm de aici un lucru foarte clar; simpla mărturisire a credinţei sau cunoaşterea învăţăturilor dogmatice despre Dumnezeu nu poate să ne aducă mântuirea noastră.
Principiul protestant ,,sola fide”: ,,numai credinţă” este de natură demonică. Ca să ne mântuim avem mare nevoie, pe lângă credinţă, de har dumne­zeiesc şi de fapte bune, personale.

Demonii s-au rugat stăruitor de Mântuitorul Hristos să le îngăduie măcar să intre într-o turmă de porci aflată pe ţărmul mării din pustiul Gadarei. Iisus le-a îndeplinit cererea, nu pentru că-i respectă pe demoni, ci dimpotrivă, urăşte răul pe care îl fac în lume aceste duhuri. Prin acceptarea ca diavolii să intre în turma porcilor, Mântuitorul Hristos a vrut să scoată în relief că oriunde s-ar afla diavolii fac numai rău: distrug, omoară, vorbesc urât, inspiră spaimă. Turma porcilor îngrozită de prezenţa hidoasă a demonilor s-a aruncat imediat în mare şi s-a înecat producând în felul acesta o mare pagubă localnicilor.
Diavolii au ales turma de porci, spun Sfinţii Părinţi, deoarece porcul este un animal murdar. Porcii din Orient mănâncă tot felul de spurcăciuni, spiţa lor fiind aproape de firea şacalilor şi a hienelor.

Porcul n-are vină în regnul lui, dar diavolul a găsit sălaş în el, după ce ieşise din oamenii care trăiau în mocirlă şi locuiau în morminte, în umbra morţilor. Legat de carnea de porc trebuie să precizăm clar că, deşi porcul în Biblie face parte din lista animalelor necurate (Levitic 11), totuşi este bun de mâncat. Dumnezeu nu a creat nimic rău, ci dimpotrivă, Personal a constatat la sfârşitul Creaţiei Universului că “toate erau foarte bune” (Facere 1:31).

Dumnezeu a interzis poporului evreu să mănânce carne de porc din două motive: unul de sănătate, pe linie medi­cală deoarece acest popor trăieşte într-o ţară medite­raneană cu temperaturi foarte mari. Grăsimea consumată la aceste temperaturi ridicate este foarte dăunătoare pentru sănătatea omului. Al doilea motiv pentru care Dumnezeu a interzis carnea de porc la evrei era de a-i feri de idolatrie deoarece toate popoarele vecine erau păgâne ca religie, cinsteau idolii, zeii, iar unele din ele consi­derau porcul ca fiind un idol.

Poate vă întrebaţi de ce totuşi Dumnezeu a îngăduit ca diavolii să intre în turma de porci?

În primul rând a vrut să arate că omul este mai valoros decât un animal. Întotdeauna trebuie salvat omul şi apoi necuvântătoarele. La fel trebuie şi-n vremea noastră în caz de incendii, inundaţii etc., trebuie să salvăm repede fiinţele umane şi după aceea pe cele necuvântătoare. A avea grijă de un animal mai mult decât un om care nu are adăpost şi ce mânca este un mare păcat care duce la idolatrie.
Al doilea motiv pentru care Dumnezeu a îngăduit ca diavolii să intre în turma porcilor a fost să trezească pe oamenii din această duplicitate în care trăiau. Nu mâncau carne de porc, dar îi creşteau ca să-i vândă la alţii. Este ca şi când nu fumez, dar cultiv tutun ca să-l vând; nu mă droghez, dar cultiv plante din care fac droguri pe care apoi să le vând.
Nu trebuie să-l înşelăm pe Dumnezeu şi nici pe noi înşine sau pe alţii.

Dacă ceva este păcat, atunci trebuie să mă abţin din toate punctele de vedere.
Dacă eu nu fumez însă ofer ca dar la cineva ţigări este ca şi când eu personal fumez. Dacă fumatul este un mare păcat, atunci mă străduiesc ca pe cei din jurul meu să-i conving că acest viciu este foarte dăunător, chiar şi pentru colectivitatea în care vieţuieşte fumătorul, deoarece toţi, chiar dacă nu fumează, inhalează fumul dăunător de ţigară.

Poporul evreu nu consuma carne de porc, dar avea un comerţ foarte dezvoltat cu vânzarea porcilor la popoarele vecine.

Din această Evanghelie mai trebuie ceva foarte important să reţinem, că oamenii în loc să-L primească pe Dumnezeu în casele lor, în sufletele lor, L-au alungat. Localnicii aceia din ţinu­tul Gadarei cărora le muriseră porcii L-au dat afară pe Iisus din ţinuturile lor. Acei oameni, în loc să se bucure că doi consăteni ai lor s-au vindecat complet, că au devenit oameni buni, paşnici că au revenit întregi la minte şi la suflet în familiile lor, în satul lor ei s-au supărat foarte tare pe Mântuitorul că s-au înecat în mare porcii lor.
În această lume nu toate fiinţele au aceeaşi valoare, după cum nici obiectele nu au aceeaşi valoare. Un kg de aur nu are aceeaşi valoare cu un kg de pământ, de exemplu. Omul este fiinţa cea mai valoroasă din acest Univers, care nu poate fi cumpărat cu nimic, după cum ne zice însuşi Mântuitorul Hristos: ,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8: 36).

Învăţăm din această Evanghelie să ne ferim de orice păcat mare care duce la demonizare; să ne spovedim foarte des, să mergem la Sfânta Bise­rică pentru a primi în noi sfinţenie, putere şi ajutor ca să învingem ispitele de la diavoli. Să ne ferim a drăcui sau chiar a zice ,,naiba” care înseamnă ,,drăcuşor”. Să-L chemăm pe Iisus mereu în sufletul şi-n casa noastră. Pe El să-L mărtu­risim tot timpul!

MARE ESTE DUMNEZEU!

| primit pe e-mail