Postul Adormirii Maicii Domnului. Roade duhovnicești să aveți!

Postul “Sfintei Mării”, cum este numit în popor, în cinstea praznicului Adormirii Maicii Domnului, dar şi în cinstea praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos, după cum spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului:
“Acest post este necesar pentru a cinsti şi mai mult cele două mari praznice care cad în această perioadă, adică Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului, căci primul dintre acestea ne este pricinuitor de lumină, iar al doilea, pricinuitor de milostivire şi solire pentru noi”. Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Acest post este cel mai nou, ca vechime, dintre cele patru posturi de durată din timpul anului.
Originea acestui post este prin sec. al V-lea, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să primească o mai mare importanţă.
La început nu era o perioadă egală de post pentru toţi, în părţile Antiohiei se postea o singură zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim – opt zile. Unii posteau în luna august, alţii în septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească.

În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii.

Postul și sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, ‘căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului’, după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită și prin mulțimea de biserici care poartă acest hram. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.
Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol, ţinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august).
Din punctul de vedere al asprimii, acest post este mai aspru decât Postul Crăciunului şi al Sfinţilor Apostoli, dar mai uşor decât cel al Paştelui. Dacă în Postul Crăciunului şi al Sfinţilor Apostoli, sâmbăta şi duminica este dezlegere la untdelemn şi vin, pentru acest post este dezlegare la peşte, untdelemn şi vin doar în ziua de 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă.
Acest post nu este un post de tristeţe, cum este cel al Paştelui, ci e un post al bucuriei, cum spun şi cuvintele:

“Mutatu-te-ai din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer!”; Maica Domnului a fost primită în braţe de Fiul ei şi acum este pururea mijlocitoare pentru noi: “întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare”. AMIN.

19 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Să nu te superi că îndrăznesc, frate Apologeticum, dar te rog să revezi următoarea frază din articol compilată greșit:
    "Dacă în Postul Crăciunului şi al Sfinţilor Apostoli, sâmbăta şi duminica este dezlegere la untdelemn şi vin, pentru acest post este dezlegare la peşte, untdelemn şi vin fiind dezlegare doar în ziua de 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă."

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cum postul este si timpul faptelor bune, va propun sa ajutati o biserica dintr-o parohie saraca din sudul Olteniei, sa isi refaca pictura.
    Pe blogul http://parohiacretesti.wordpress.com gasiti detalii.

    Domnul sa ne ajute sa ducem postul cu gand bun si fapta buna!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hei, hei, hei, opriti, sunt nebun, sau ieri a a mai existat un articol aici, pe acest site? Ceva scris despre inalta realitate a sfintelor hotarari ai Sfantului Sinod? Despre 3 lacate la cutia milei, despre abuzul inaltelor instante bisericesti asupra unitatii ce se cheama parohie, despre lumanari, care trebuie achizitionate exclusiv de la centrul mitropolitan? Pai am scris degeaba comentarii la acel articol? Spuneti de ce ati scos articolul acelui preot de pe site sau boicotez situl si nu mai comentez niciodata aici.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu privire la ce am scris mai sus , rog insistent, raspundeti printr-un nou articol, adica am incredere ca adminii ne vor spune adevarul, daca tot il pomenesc atata pe parintele Iustin Parvu. De ce ati scos afara un articol atat de important?

  5. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De Acord cu Yugi , Admin de ce ai scos acest articol anume predica Par Mihai Valica de 20 iulie , sau OARE nu-i de ajuns ca ni se ascunde ADEVARUL de popii astia de prin parohii care nu au CURAJ sa ARATE ADEVARUL si sa spuna ADEVARUL si anume CE Trebuie despre actele cu cip , despre ecumenism , despre spurcarea acestui pamint CARE SUNT pentru Mantuirea si nu pierderea in iad a sufletelor crestinilor ortodocsi !
    Tacere malc cu actele cu cip si cipuri , Tacere malc cu venirea lui papau , Tacere malc cu ecumenismul care numit pe dreptate "erezia ereziilor" , tacere malc ce zideste neamului 'mormant'
    ce mai ramine de facut 'Prohodul neamului ' dupa ce il indobitocesti prin draceasca si marsava indoctrinare pe toate planurile ale massmediei -reteta cip, venire papa se fac toate cu pasi mici dar siguri OARE NU VEDETI ? tot acest rau ce ataca pe toate planurile ? si respectiv , ascunderea ADEVARULUI pina si in BIserica sau pina si acei popi caci 'preoti ' nu-i numesc sa ajunga sa indemne 'mergeti sa votati '
    as intreba CE SA VOTEZ ? PE CINE SA VOTEZ ? sa votez spurcaciunea din guvernare si in care se Zbate aceasta Tara Crestin Ortodoxa ?
    unde-s locurile de munca promise daca sunteti atat de Drepti in cuvant ?
    raspundeti-mi , cate locuri de munca sau creat pentru tinerii de 30si ceva de ani nu mai zic de cei de 20 de ani ...!
    pentru ca suntem multi tineri cu studii pregatire superioara , experienta profesionala si stam acasa cu copii poate si pe capul parintilor , SA VA FIE RUSINE si FRICA DE DUMNEZEU CA ati batut palma cu dracul si VA BATETIJOC DE ACEST POPOR , de tinerii si copii acestui popor , slujind strainilor si nu acestui popor pentru care ati si jutar cu mana pe Biblie ?
    sa fi fost BIBLIA ORTODOXA ? sau mai degraba de aia sectara si atunci e clara treaba !
    sa joace si sa traga pirghiile dracul sau spurcaciune cum vrea in TARA asta , avandu-v ala degetul mic , ca de ati batuit palma !
    si inca odata intreb , Admin , de ce ascunzi un ADEVAR aratat cu curaj de acest preot , pe cine deranjeaza , a ajuns si pe voi sa va deranjeze ADEVARUL care va socoteam o oaza de ADEVAR si LUMINA SFANTA , atunci ....DUMNEZEU CU MILA , ....

    acei ce sa mai faci Catedrala Mantuirii Neamului , in orice caz nu pentru neam , pentru ....

    "8. Concluzii morale şi propuneri duhovniceşti

    Sf. Ioan Gură de Aur spune că „trebuie să fie prea mare primejdia din afara corabiei, ca să poţi suporta putoarea din interiorul corabiei… apele mari au invadat totul, necazul şi moartea planează peste o lume vinovată. O singură scăpare rămâne, o unică mântuire, celor care nu vor să piară: să intre în corabia protectoare! Toţi cei care nu sunt cuprinşi în ea sunt pierduţi fără nădejde… capul văzut era Noe; capul adevărat, cu toate că era nevăzut, era Dumnezeu”[23].

    Nimeni nu a ieşit din corabie, decât corbul, care „este trimis şi care simbolizează răul, păcatul urât, erezia, necredinţa, doar acestea se separă de Biserică; porumbiţa singură îi va rămânea fidelă”[24], spune, mai departe, Sf. Ioan Gură de Aur.

    Sf. Ioan Gură de Aur descrie dumnezeieşte lungul drum spre îndumnezeire, atunci când compară Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvântătoare şi a salvat necuvântătoare; Biserica a luat oameni cuvântători şi nu numai că i-a mântuit, ci i-a şi schimbat; corabia a luat corb şi a dat drumul tot unui corb; corb ia şi Biserica, dar îi dă drumul porumbiţă; ia lup, şi-i dă drumul oaie…care îşi dă până şi lâna ei”[25].

    Pentru a atinge şi a împlini o asemenea chemare, slujitorii Bisericii trebuie să lupte cu timp şi fără timp, să îndure potrivnicia lupilor şi a fiarelor sălbatice din Corabia mântuitoare, să rabde până la prigoană, dar nicidecum să-i accepte aşa, să le urmeze exemplul rău sau să părăsească Corabia, pe motiv că nu le mai suportă mizeria, ci scopul lor este să-i transforme în fiinţe eclesiale hristice, lucrători ai iubirii prin consecvenţă şi statornicie în adevărul cel veşnic, Iisus Hristos şi în păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

    Acesta este şi scopul scrierii acestui studiu teologic şi de atitudine preoţească. Doresc îndreptarea şi transfigurarea lor în lucrători cu iubire în Biserica lui Hristos şi nu vătafi sau stăpâni peste Biserica lui Hristos!

    Sf. Ioan Gură de Aur spune că omul în viaţă nu este numai grâu, ci şi neghină. În clipa în care cineva vrea să smulgă neghina în locul lui Dumnezeu, atunci îi ia acelei persoane şansa de a deveni grâu, îi ia şansa de a se transforma din lup în oaie, iar cine pretinde să facă separarea sau judecata de pe acum, se substituie lui Dumnezeu şi se opune răbdării Lui[26].

    9. Iertare, îndreptare şi răbdare

    Personal, îmi cer scuze şi iertare faţă de cei mai mari ai Bisericii şi faţă de evlavia şi bunul simţ al credincioşilor, de teama de a nu-i sminti, pentru faptul că am scris despre o situaţie jenantă internă a Bisericii recente, nu iremediabilă, şi despre atitudinea ne-bisericească a câtorva nevrednici lucrători tocmiţi la vie, pe care i-am surprins, în mica mea intervenţie, de data aceasta în faza de neghină, dar personal am răbdare şi sper împreună, să-i vedem transfiguraţi şi metamorfozaţi şi în faza de grâu, spre folosul nostru duhovnicesc şi spre întărirea Trupului Tainic al Bisericii lui Hristos.

    Cu frăţească dragoste,
    Pr. dr. Mihai VALICĂ
    20 iulie 2012 praznicul Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul,
    Înaintemergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos

  6. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    uitati-va la stirile massmedia , 'in luna iulie s-au prescris peste 72000 de retete electronice sunt far probleme si ...' (B1) ei ce bucurie mare si realizare , gata am rezolvat , sa mai facem si din treaba tatucului pardon fiarei de la brussels ,nu-i asa !
    m-as adresa doctorasilor si farmacistilor , pe care nu-i recunosc ca fiindu-mi din aceeasi breasla JURAMANTUL HIPOCRATE !
    cand se intrerupe curentul , sau vine nu stiu ce cataclism , ca pot fi si de acestea
    Ce FACETI desteptilor , butonati pe calculator 'poate se aprind ledurile' (Alea din capul vostru ar fi bine ), pentru ca v-a fost lene sa scrieti a la Juramant Hipocrate , O RETETA CLASICA cu SEMNATURA CLASICA de doctor ?
    s-au v-a cumparat sistemul sa latrati pentru sistem ?
    bineinteles ca atunci va veti scuza , dar asteptati mamaie si tataie , nu este curent si nu ne putem face treaba de Doctor !
    sa va fie rusine ERATI UN ADEVARAT DOCTOR DACA ATI FI RESPECTAT JURAMANTUL LUI HIPOCRATE ADLITERUM si nu compromisul adliterum !
    TULAI DOAMNE ar spune ardeleanu ,ce se intampla in TARA ASTA !

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Imi cer scuze ca nu pot respecta continutul, am o problema si nu am gasit nici o adresa de contact. Stiu ca il stiti pe fratele Saccsiv pentur ca am vazut polemicile in timp si discutiile cu dansul. Va rog sa ma ajutati si sa ii transmiteti cumva ca site-advisorul antivirusului meu arata ca site-ul creat de dinsul are risc foarte mare la accesare. Nu pentru ca ar fi in legatura cu alt site compromis ci prin ce s-a postat pe site. Imi apare cu rosu mesajul ca site-ul trebuie parcurs "with caution". Nu stiu de ce, dar asa imi apare mie. Apologeticum este ok pina acum! cu multumire pentur intelegere si cu spor in toate ale postului, cristina

  8. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pentru Cristina

    "in Viata daca nu sustii ADEVARUL esti un nimeni " Sfantul Parinte Arsenie Boca

    http://www.youtube.com/watch?v=p8tR4W8u7NM&feature=related

    "cea mai mare teologie este de a spune ADEVARUL " Parintele Arsenie Papacioc

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si eu am aceeasi parere ca si cititorul "crestin ortodox"si sunt nedumerita cum cenzura isi are loc pe aceste site-uri ortodoxe ,cand aici trebuie sa ai siguranta informatiei si nu stergerea ei !
    Am fost un fidel cititor saccsiv ,insa in ultimul timp ,din cauza apartenentei acestui blog la ,o anume orientare politica ,postand multe subiecte cu acest continut ,al ultimilor evenimente cu privire la referendum ,multi dintre cititori aveau opinii diverse ,neputand fi toti in aceeasi tabara ,pt ca nu se poate !!!
    Cei din tabara care nu convine unora ,au fost si sunt trecuti prin "filtru ",incat multi ,printre care si eu ,au renuntat a mai posta pe blog .
    Noile subiecte postate ieri si azi ,nu au mai mult de 5 cititori comentatori ,din sute cate avea saccsiv fratele Vasile .
    Pe buna dreptate o sa-i ducem dorul ,pt ca era un om deosebit ,chiar daca nu-l cunosteam personal , ci doar din activitatea blogului sau !
    Un blog ortodox ,trebuie sa aiba o activitate mai mult ortodoxa si nu politica patimasa ,in care sa-ti indepartezi cititorii ,pe motive de apartenenta politica ,stiind ca politica de azi este stapanita de cel viclean .
    Mass-media este aservita ,tradatorilor de Ortodoxie si oamenii nu au de unde sa se informeze ,aceste bloguri fiind de folos ,daca-si pastreaza tematica .
    Putem trai in pace si fara a accesa ,un blog sau altul ortodox ,dar consideram ca o raza de lumina ,patrundea intr-un intuneric total ,care putea fi strabatut ,urmand acea raza de lumina ortodoxa ,ca si atunci cand vrei sa iesi dintr-o pestera intunecoasa si umeda ,la lumina zilei !!!

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Crisstina ,
    Spui : "Apologeticum este ok pana acum "
    Stii de ce este ok ,?Pt ca nu s-a murdarit cu politica si nu a postat niciun subiect politic in aceste ultime 2 saptamani .
    De aceea n-au fost polemici intre cititori ,asa ca la saccsiv2 .
    Acolo ,daca erai in alta tabara ,cativa cititori din tabara adversa ,te faceau cu ou si cu otet
    folosind jigniri ,fara sa le fie mai intai lor adresate si adminul ii lasa sa-si faca mendrele !
    Poate nu mai avea timp dar totusi trebuia sa-i modereze si pe acestia .
    De vina suntem si noi cititorii care trebuia sa nu comentam nimic politic ,dar spiritele s-au infierbantat ,si prin lucrarea celui rau ,s-a ajuns sa ne departam de Ortodoxie !

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Domnule ministru,
    Dorim sa va informam ca la ora actuala venirea Suveranului Pontif in Romania este inoportuna.
    Desigur ca daca va veni ca simplu turist pentru a vizita frumoasele manastiri ale Romaniei suntem dispusi cu cea mai mare dragoste ca sa ii fim ghizi.
    Biserica Ortodoxa prin Sfintii Parinti ai Bisericii si Regula a Credintei (Canonas Pisteos) considera ca "Biserica" Romei celei Vechi nu este Biserica ci erezie si schisma. Sfintii Mari Dascali ai lumii si Noi Ierarhi Fotie cel Mare, Grigorie Palama si Marcu Eugenicul condamna erezia Filioque si Gratia Creata condamnand si adunarea papista ca fiind lipsita de Har si in afara Bisericii lui Hristos. Enciclicele de la 1838, 1848, 1885 a Patriarhilor Rasaritului, „Enciclica Sinodului din Constantinopol din anul 1722 către ortodocşii din Antiohia" şi „Mărturisirea de credinţă a Sinodului din Constantinopol” din 1727 care răspunde propagandei papistaşe răspândite în Răsărit confirma acest lucru.
    Conform invataturii de credinta a Sinoadelor Ecumenice si Locale nu exista "Biserici Surori" nici "Biserici Verisoare", Biserica este Una, asa cum spunem in Simbolul de Credinta Niceo Constantinopolitan: "Cred intr-Una , Sfanta, Catholica si Apostolica Biserica"
    Profesorul Emerit Dr. Ieremia, Mitropolit de Gortina explica ce insemna atributul "UNA" din Simbolul de Credinta:
    "1. Biserica lui Hristos este UNA, pentru ca este un singur Trup duhovnicesc, are un singur Cap - pe Hristos (si capul cel unul nu poate sa aiba mai multe trupuri), si este insufletit de catre unul Duhul Sfant. Asa cum spune Apostolul Pavel „Un singur trup si un singur duh…, un singur Domn, o singura credinta, un singur Botez, un singur Dumnezeu si Tata al tuturor" (Efeseni 4, 4 -6). Biserica lui Hristos cea UNA se exprima prin unitatea tuturor crestinilor ortodocsi. In rugaciunea Sa arhiereasca, Iisus Hristos S-a rugat ca toti ai Lui sa fie UNA, „ca sa fie Una" – a spus – dupa cum El si Tatal Sau sunt una (Ioan 17, 22)! Si unitatea tuturor crestinilor ortodocsi este exprimata prin Dumnezeiasca Impartasire a Trupului si Sangelui lui Hristos si, astfel, avem unitate cu patriarhii si arhiepiscopii Bisericii celei Una, aflati pretutindeni. Intr-adevar, asa cum spune Apostolul Pavel, noi, cei multi suntem una, pentru ca ne impartasim dintr-o singura Paine sfintita. Spune Apostolul textual: „O singura Paine, un singur trup suntem noi cei multi; caci toti dintr-o singura Paine ne impartasim" (I Corinteni 10, 17). Biserica cea Una a lui Hristos, iubitii mei, nu este separata de multele Biserici Locale. Pentru ca fiecare Biserica Locala si parohie exprima in miniatura, la scara redusa, intreaga Biserica cea Una; exact in acelasi mod in care si o particica din Painea sfintita Il ofera pe Hristos intreg. Toate Bisericile Ortodoxe Locale se leaga si se unesc intre ele prin Taina Dumnezeiestii Euharistii si sunt Biserica cea UNA."
    "Fragment preluat de pe siteul http://acvila30.wordpress.com/2012/03/15/mitropolitul-ieremia-de-gortina-biseric
    a-ortodoxa-este-apostolica-pentru-ca-este-patristica-patristica-nu-post-patristi
    ca/]"
    Referitor la "ridicarea anatemelor" de la 1054 de catre fericitul Patriarh Atenagora, trebuie clarificat faptul ca o anatema data de Biserica prin Sinoadele Ecumenice sau Locale nu se poate ridica. De sub anatema se poate iesi atunci cand cel anatematizat paraseste invatatura anatematizata revenint la ortodoxia credintei. Deci nu poate fi vorba de o ridicare a vreunei anateme dogmatice. Sinoadele Isihaste si Sinodul de la Constantinopol de pe timpul Sf Fotie si Grigorie Palama, receptate in ortodoxie ca normative pentru credinta anatematizeaza oficial invataturile papistase, sinoadele de mai tarziu intarind aceste anateme. (si le-am mentionat mai sus_enciclice si hotarari sinodale)
    Pastram o scriere oficiala a Patriarhului Chiril al V-lea al Constantinopolului in care se specifica fatul ca papistii trebuie botezati, botezul lor fiind inafara Bisericii, deci nevalabil.
    Salutam rostirea ANATEMEI oficial de la amvonul Bisericii Pireului unde IPS Serafim a spus:
    "Lui Benedict al XVI-lea, decazutului ereziarh, care – potrivit Canoanelor – nu este papa si patriarh al Romei celei vechi si celor care se impartasesc cu el, anatema!"
    Acest lucru confirma faptul ca Biserica este vie si respinge erezia ca pe ceva stricat. Totodata asteapta pe toti, fiind plina de dragoste, ca sa imbratiseze credinta ortodoxa. Acest lucru nu contrazice multiculturalitatea si pluralismul, dand dovata de fundament patristic si autenticitate.

    Va aducem la cunostinta totodata despre Petitia: Spune NU venirii papei in Romania pe care puteti sa o semnati la adresa de internet:
    http://www.petitieonline.ro/petitie/66477055/comentarii/pg28
    Nu credem ca mesajul nostru este unul deplasat, ci unul are tine de acrivia dogmatica si continuatoare a gandirii patristice, care refuza relativismul dogmatic. Biserica Ortodoxa nu este fundamentalista ci este fundamentala.
    Ca reprezentat al Sfantului Scaun la Bucuresti dorim sa ii transmiteti Sanctitatii Sale Papa Benedict al XVI-lea mesajul nostru.
    Si anume ca il asteptam ca sa lepede toate ereziile papiste, sa se Boteze cu botezul Ortodox si sa marturiseasca public Ortodoxia si intrarea sa in Biserica Ortodoxa. Acest gest care, probabil ii va aduce martiriul, il va inalta in Imparatia Cerurilor ca Sfant Marturisitor al Bisericii celei Una.
    De aceea va rugam cu umilinta sa ii transmiteti mesajul nostru al credinciosilor Bisericii Ortodoxe.
    Cu respect,
    dr. Gheorghe Vasilescu

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pentru ca Margavrea sa il aduca pe papa cred ca e oportuna publicarea acestei scrisori pe care i-am trimis-o pe toate siteurile ortodoxe.

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu spuneam ca Apologeticum ca site este ok la scanarea facuta de site-advisorul antivirusului meu. Problema e mai demult de 2 saptamani dar nu am reusit sa scriu eu. Mai mult de atat nu am vrut sa spun, nici sa las sa se inteleaga ! Va multumesc pentru gandurile bune, cristina

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bai expiratilor, vedeti ca va arde Dumnezeu ,mare grija la cei ce vor sa se mai Sfinteasca. Postul acesta este pentru copii vostri voiii ati expirat imi pare rau ca va spun dar , nu ati adus roada buna la vremea voastra asa ca, noi cu foc vom fi judecati , si asta spre binecuvantarea noastra.Nici plangerea nu te ajuta la acesta treapta doar focul ce arde e singurul tau ajutor. Scaparea noastra este, aveti grija de copiii vostrii , Leoaica sa nu va ajunga , cand este vorba de a va salva ai vostrii copii. Cand Maica Sfanta Adoarme inima iei e strapunsa de acesta sabie dar si Fiul este dicolo de pericolul capcanei , dar si Fiul este dincolo de latul ce vrea sa-l prinda.Fara roada nu este scapre in acesta lume. Nimic nu-ti foloseste din tot ce ai facut. Mare grija la copii vostrii.

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Imi cer zcuze pentru expresia " bau expiratilor" ma refeream la cei ce sunt ca mine.

  16. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Admin , pot sa stiu de ce nu va place aceasta Cantare ? cine este 'la butoane' , sau si 'peste butoane '???
    initial am vrut sa o afisez pe mai dis de dimineata !
    una ca nu s-a vrut a se afisa si apoi cand sa accesez revista , blocaj pe acest site ?
    PE CINE DERANJEAZA ACEASTA CANTARE FRUMOASA ? mmh!
    http://www.youtube.com/watch?v=PudO9bRVusM

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @crestinul ortodox
      te rog sa nu te superi, dar cand se pun prea multe de pe youtube la comentarii, blogul se deschide foarte greu.. sunt solicitate foarte mult procesorul si memoria calculatorului pentru a afisa toate video-urile.
      Asa ca nu mai pune decat ce are legatura cu subiectul articolului.
      iarta-ma si sper sa intelegi

  17. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=dBc0pE4f50g&feature=related

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Adevarul si Iubirea
    http://www.youtube.com/watch?v=OWdWSAejf-E&feature=g-all-u

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*