30 de ani de viețuire cerească a Cuviosului Seraphim Rose. Despre principalele pericole care ne amenință în zilele noastre

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Este evident pentru orice creştin-ortodox conştient de ce se întâmplă în jurul lui că azi că lumea se îndreaptă spre capătul ei. Aceste semne ale timpului sunt atât de evidente încât ai putea crede că lumea se dezintegrează chiar în acest moment. Care sunt câteva din aceste semne?

– Anormalitatea lumii. Niciodată nu au avut loc astfel de manifestări ciudate şi nenaturale şi un comportament care să fie acceptat drept obişnuit ca acesta din zilele noastre. Dar, priveşte lumea din jurul tău: ce este în ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii că este interesant şi amuzant, pentru ce râd, toate acestea sunt absolut ciudate. Şi sunt oameni care le promovează în mod deliberat, bineînţeles, pentru propriul profit, şi pentru că aceasta este la modă, pentru că există o dorinţă perversă de astfel de lucruri.

– Războaiele şi veştile despre războaie, fiecare mult mai rece şi mai nemilos decât precedentul şi toate umbrite de primejdia unui inimaginabil război nuclear universal, care poate fi declanşat de atingerea unui buton. Răspândirea catastrofelor naturale: cutremure şi acum vulcani – cel mai recent formându-se nu departe de aici, lângă Yosemite Park în centrul Californiei – catastrofe care deja schimbă clima întregii lumi. Centralizarea crescândă a informaţiilor asupra individului şi creşterea puterii asupra lui, reprezentată în special prin computerul enorm din Luxemburg, care are capacitatea de a stoca informaţia unui dosar pentru fiecare om care există; numărul codului său este 666, iar cei ce îl deservesc l-au poreclit Fiara.

Pentru a uşura munca unor astfel de computere guvernul american îşi propune să înceapă din 1984 să emită ceasuri de Asigurări sociale (care se pare că includ numărul de cod 666), bineînţeles, care se vor aplica pe mâna dreaptă sau pe frunte – care sunt conforme cu lucrurile scrise în Cartea Apocalipsei (cap. 13) că se vor întâmpla în timpul domniei antihristului. Asta nu înseamnă că prima persoană care va avea aplicat semnul 666 este antihristul, sau slujitorul lui antihrist, dar odată ce eşti obişnuit cu aceste semne, cum îi vei putea rezista? Mai întâi te vor pregăti şi apoi te vor face să i te închini lui.

– Din nou înmulţirea falşilor hristoşi şi falşilor antihrişti. Ultimul candidat a cheltuit numai în această vară probabil milioane de dolari făcând publicitate apariţiei sale pe canalele de televiziune, promiţând că va transmite la acea vreme un „mesaj telepatic” tuturor locuitorilor lumii. Lăsând la o parte forţele oculte care pot fi implicate în astfel de evenimente, cunoaştem deja destul de bine posibilităţile de a transmite mesaje subliminale prin radio şi în special prin televiziune, ca şi faptul că acest lucru poate fi făcut de oricine are tehnologia de a pirata semnalele de radio şi de televiziune, indiferent de câte legi există împotriva acestui lucru. […]

Aş putea continua cu detalii asemănătoare, dar scopul meu nu este să vă înspăimânt, ci să vă fac conştienţi de ce se întâmplă în jurul nostru. Este cu adevărat mai târziu decât credem; Apocalipsa este acum. Şi cât de dureros este să vezi creştini, mai mult tineri ortodocşi, când această incalculabilă tragedie planează asupra capetelor lor, care cred că pot continua ceea ce ei numesc „viaţă normală” în aceste vremuri teribile, participând din plin la capriciile acestei stupide generaţii de închinători la sine, fiind total inconştienţi că paradisul nebunilor în care trăiesc ei este pe cale de a se distruge, ei fiind complet nepregătiţi pentru vremurile de disperare ce or să vină.

Nu se mai pune problema de a fi un creştin ortodox „bun” sau „sărac”. Întrebarea acuma este: va supravieţui Credinţa tuturor acestora? La mulţi nu va supravieţui; antihristul ce va să vină va fi mult prea atractiv pentru majoritatea oamenilor, va fi în spiritul lucrurilor lumeşti după care se tânjeşte acum, pentru ca majoritatea oamenilor să îşi dea măcar seama că şi-au pierdut deja credinţa creştină închinându-se lui.

Dar chemarea lui Hristos încă se aude; haideţi să-i dăm atenţie. Cea mai clară expresie a acestei chemări vine din lumea subjugată de ateism, unde se suferă într-adevăr pentru Hristos, iar viaţa are o seriozitate pe care noi o pierdem cu rapiditate sau deja am pierdut-o.

Un preot ortodox din România, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, trage să moară într-o închisoare comunistă pentru îndrăzneala de a-i fi provocat pe tinerii seminarişti să renunţe la spiritul vremurilor şi să se ofere de bună voie să lucreze pentru Hristos. După ce  vorbeşte despre cât de găunos este ateismul, el le spune tinerilor din ziua de astăzi: „Vă chem la o aventură mult mai înaltă, la renunţarea totală, la un act de curaj care sfidează raţiunea. Vă chem la Dumnezeu, la Cel care transcende lumea, ca să puteţi cunoaşte un cer întreg de bucurie spirituală, cerul după care acum bâjbâiţi în iadul vostru personal şi pe care îl căutaţi chiar şi atunci când vă aflaţi într-o stare de revoltă nedeliberată… Iisus v-a iubit întotdeauna, iar acum aveţi ocazia să răspundeţi invitaţiei lui. Dacă răspundeţi, vi se porunceşte să mergeţi şi să culegeţi roade care nu vor dispărea. Să fiţi profeţi ai lui Hristos în lumea în care trăiţi.

Să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă şi toţi oamenii să vă fie prieteni. Să proclamaţi, prin fiecare gest al vostru, iubirea unică şi nesfârşită, care l-a ridicat pe om de la condiţia de sclav la cea de prieten al lui Dumnezeu. Să-i ascultaţi pe profeţii acestei iubiri eliberatoare care vă salvează din orice constrângere, redându-vă integritatea în timp ce vă oferiţi lui Dumnezeu.” Vorbindu-le tinerilor care nu se simt atraşi să slujească Biserica lui Hristos fiindcă au îmbrăţişat opinia curentă (atât de curentă şi printre noi, cei din lumea liberă) că Biserica înseamnă doar o suită de clădiri sau o organizaţie ca oricare alta, Părintele Calciu îi cheamă să aibă o conştiinţă mai profundă asupra Bisericii lui Hristos şi a faptului că „participarea formală” la ea nu este suficientă pentru a ne mântui. Biserica lui Hristos este vie şi liberă. În ea ne mişcăm şi trăim, prin Hristos, care îi este Capul. În El cunoaştem libertatea deplină. În Biserică învăţăm adevărul, iar adevărul ne eliberează (Ioan 8,32). Te afli în Biserica lui Hristos ori de câte ori îl ajuţi pe cel căzut să se ridice sau când dai de pomană celor săraci, când îi îngrijeşti pe cei bolnavi. Te afli în Biserica lui Hristos când eşti bun şi răbdător, când refuzi să te superi pe fratele tău, chiar când el ţi-a rănit sentimentele. Te afli în Biserica lui Hristos când te rogi spunând „Doamne, iartă-l”. Când munceşti cinstit la locul tău de muncă, iar seara, când te întorci obosit acasă, încă îţi mai vine să zâmbeşti, când răsplăteşti răul cu bine, şi atunci te afli în Biserica lui Hristos.

Vedeţi, aşadar, dragi prieteni tineri, cât de aproape este Biserica lui Hristos. Voi sunteţi Petru şi Domnul îşi construieşte Biserica Sa pe umerii voştri. Voi sunteţi piatra Bisericii Lui, înaintea căreia nimic nu poate prevala. Să construim biserici pe care nici o putere omenească nu le poate demola, o biserică a cărei temelie este Hristos…  Întindeţi mâna către fratele vostru de lângă voi şi nu întrebaţi niciodată: „Cine e acesta?”, ci, mai degrabă, spuneţi: „Nu este un străin, este fratele meu, este Biserica lui Hristos, la fel ca şi mine.” Cu o asemenea chemare în suflet, să începem cu adevărat să aparţinem Bisericii lui Hristos, Bisericii Ortodoxe. Apartenenţa de suprafaţă nu este suficientă; trebuie să ne mişte ceva pe dinăuntru, ceva ce să ne facă diferiţi de lumea din jurul nostru, chiar dacă lumea îşi spune „creştină”, sau chiar „ortodoxă”.

Să păstrăm şi să hrănim aceste calităţi ale adevăratei viziuni ortodoxe asupra lumii despre care am vorbit mai devreme: o viaţă şi o atitudine normală, iubitoare şi iertătoarea, nu gravitând în jurul sinelui, ci păstrându-ne inocenţa şi spiritualitatea chiar şi cu o deplină conştiinţă a propriului nostru păcat şi a puterii ispitelor lumeşti din jurul nostru. Dacă trăim cu adevărat această viziune ortodoxă asupra lumii, credinţa noastră va supravieţui şocurilor care ne aşteaptă şi va fi o sursă de inspiraţie şi de mântuire pentru cei care îl vor căuta în continuare pe Hristos, chiar şi în toiul naufragiului umanităţii, care a început deja în zilele noastre.