† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Plenul Senatului a respins, marţi, proiectul legislativ privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, iniţiat încă din 2005 de senatorii UDMR de atunci Sogor Csaba şi Becsek-Garda Dezso.
Proiectul legislativ cu caracter organic a primit 54 de voturi pentru respingere, cinci pentru adoptare şi două abţineri, Senatul fiind forul decizional.
Iniţiativa legislativă a fost respinsă încă din 2005 de Camera Deputaţilor, iar la Senat proiectul a trenat mai mulţi ani, primind în iunie 2009 un raport negativ de la comisiile juridică şi pentru administraţie publică. Din decembrie 2009, proiectul a mai fost introdus de alte zece ori pe ordinea de zi a şedinţelor de plen ale Senatului, însă nu s-a reuşit niciodată votarea lui.
Cei doi iniţiatori susţineau în expunerea de motive că “secuimea, populaţia autohtonă cu identitate naţională maghiară, majoritară în Ţinutul Secuiesc, revendică autonomia teritorială a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internaţionale şi cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene”.
Ei argumentau propunerea lor legislativă şi prin faptul că raportul Parlamentului European cu privire la cererea de aderare a României la Uniunea Europeană, din 1 aprilie 2005, menţiona că “protecţia minorităţii maghiare necesită măsuri suplimentare, în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi ale autoguvernării”.
Raportul celor două comisii subliniază că “niciun grup şi nicio persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu”, iar organizarea administrativ-teritorială în regiune autonomă, cu ţinut sau scaune, depăşeşte limitele organizării statale a României aşa cum este prevăzută la articolul 3 al Constituţiei, cu comunele, oraşele şi judeţele ca singure unităţi administrative recunoscute.
Cei doi iniţiatori nu mai sunt parlamentari. Sogor Csaba este în prezent deputat european al UDMR.
| Mediafax
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nicaieri in lume ,ungurii nu au acest tupeu ,sa ceara autonomie pe pamantul unui stat ,cand acestia sunt o minoritate ,indiferent daca sunt majoritari intr-o anumita regiune a statului respectiv .
Cred ca a venit timpul ,ca Statul Roman sa legifereze interzicerea cu desavarsire a pretentiilor teritoriale a acestor maghiari din Romania .
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Perfect! Ar mai fi „o treabă”, totuși! De ce se amestecă ungurii în „treburile” secuilor, din moment ce sunt două entități diferite?!!! Oare în 1437, în timpul Răscoalei de la Bobâlna, acel monstruos Unio Triom Nationum, nu era format din trei „națiuni” dinstincte: unguri, sași și secui? După ce i-au desnaționalizat pe secui, ungurii se erijază în a fi, ce? Secui? Unguri? Oare între așa-zișii noștri „istorici”, chiar nu e nimeni să-i întrebe lucrul acesta? Chiar toți sunt cumpărați?... Toți s-au dat pe arginții trădării Istoriei Românilor?...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
In sfarsit un lucru bun facut de acest for legislativ al tarii.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://www.adevarul.ro/locale/vaslui/Biserica-Vaslui-dealuri-Cristian-Mungiu_0_780521969.html
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Malin
Un jidov nu poate spune ceva bun despre Ortodoxie. El si cu sora-sa Alina Mungiu sunt dusmani ai lui Hristos. Am vazut filmul cu avortul, cu mult dezgust, dar n-as suporta sa vad cum ia in deradere si cele sfinte prin denaturari si exagerari menite sa loveasca in Ortodoxie. Toti nenorocitii astia iubitori de senzational se apuca sa scrie scenarii despre Tanacu fara sa cunoasca nimic despre dreapta credinta, despre indraciti, molitfe, post, rugaciune. Greseala a facut-o Corneliu Barladeanu cand la caterisit in pripa pe Parintele Daniel ,fara sa cerceteze cum s-au desfasurat lucrurile - caci de fapt , medicii de pe Salvare sunt vinovati de moartea fetei pt. ca i-au administrat ceva gresit. Dar de cele mai multe ori medicii ies basma curata din povestile tulburi.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
rusii , ucrainienii crestini ortodocsi ca si noi , fac Adevarate Filme Crestin Ortodoxe , Marturisind astfel ADEVARUL sau Marile Minuni ce s-au petrecut acum 400-500 de ani la Lavra Pociaev in neamul lor , iar la noi , in acest Neam romanesc numit crestin ortodox , iin loc de Marturisirea ADEVARULUI si a Minunilor Intamplate cu Acest Neam romanesc crestin ortodox se fac filme blasfemiatoare la Adresa Credintei Crestin Ortodoxe , la adresa ORTODOXIEI ;
oare de cine puteau fi facute , decat de dusmanii Domnului IISUS HRISTOS care l-au rastignit acum 2000 de ani si care il rastignesc si acuma ...., jidanii care vor a controla totul adica si mintile , gandirea , putina sau slaba Credinta Crestin Ortodoxa a Neamului acestuia , ce abia mai palpaie ....
SA LUAM AMINTE LA CE SE INTAMPLA INTRUCAT SE VOR INMULTI ATACURILE LA ADRESA ORTODOXIEI , pentru ca ...avem lupul paznic pus la oi ...
Ai Mila Doamne si de noi
ca lupul paznic o' fost pus la oi ...
http://www.youtube.com/watch?v=6ii5KXUqqZM&feature=relmfu
http://www.youtube.com/watch?v=K654_5iDjkM&feature=relmfu
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Tupeu mare mai au unguri astia....nicaieri nu sa vazut asa ceva. Am trecut odata prin tinutul ala al nostru nu a lor si nici nu vroiau sa vorbeasca in romaneste makar ,am cumparat ceva d la magazin park,mi'a trantit marfa k la un rahat. Merita o mama d bataie pt asa ceva. Sa cerem si noi unde avem minoritati majore in lume autonomie sa vedem ce se intampla ....ne crucifik pe cruce crek. Asa ceva nu e posibil,pt tara asta a luptat si s'au varsat sangele stramosii nostri si au revendicat pamantul prin foc si sange,sa se duk sa si'o traga cu pretentiile lor.iertati-mi expresia
Traiasca Legiunea si Capitanul!
cand eram in studentie si mergeam intr-un sfarsit de saptamina , la bunici am facut o oprire cu trenul in Covasna si m-am dus sa imi cumpar ceva de mancare pentru restul drumului , intrucat ajungeam undeva seara la destrinatie in Oltenia ;
am intrat intr-un magazinut , un fel chiosc ceva mai mare de pe peron si am cerut in romaneste ce vroiam sa imi cumpar , ungureste nu stiu ;
gestionara , o madame banuiesc unguroaica mi-a raspuns foarte agitata si crispata in ungureste si mi-a aratat usa , cu semnul dand din maini , sa plec ...
am iesit cu un gust amar si mi-am facut Cruce ...
apoi am coborat in Brasov si am gasit romani de ai nostri si am putut sa imi cumpar ce vroiam ,
Este Un ADEVAR DUREROS fratilor , ce mi s-a intamplat personal la 20 si ceva de ani ..
trageti voi singuri concluziile , din aceste intamplari ...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
La fel am patit si eu la Gheorghieni pe vremea raposatului, cand eram in liceu. Eram in excursie, am vrut sa cumparam niste ciococlata si nu au vrut sa ne serveasca.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
********* In legatura cu autonomia,ungurul iti este prieten si credincios ca un ciine doar atunci cind iti stie de frica,deci,odata pe an,trebuie sa-i administrezi o mama de bataie sora cu moartea si in acest fel ai linistea asigurata!Nu este o gluma,inainte de '89 nu aveau curaj sa ceara autonomie,aveam si autoritati si barbati adevarati care-i struneau pe unguri de le mergeau fulgii!Astazi,daca tu,ca roman spui ceva legat de ungurime esti catalogat drept extremist si sovin in timp ce ei ne considera drept niste fiinte inferioare,opincari,mamaligari,romani imputiti!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Nelutu
Esti un mare nenorocit, daca iti permiti sa denigrezi pe parintele Daniel de la Tanacu! Se stie de oricine ca maica aceea a fost omorata de catre doza prea mare de adrenalina data de medici.
Pe acest blog nu vei mai comenta! Ia si citeste cum mari Parinti ca Parintele Justin Parvu, Parintele Gheorghe Calciu, parintele Savatie i-au luat apararea! Apoi, daca-ti recunosti vina si iti ceri iertare mai stam de vorba!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@Nelutu
CE SE MAI AUDE DE TANACU? – Interviu cu parintele Justin Parvu, staretul Man. Sfintii Arhangheli, Petru-Voda, articol aparut in nr. 4/2009 al revistei “Atitudini”
“- Părinte, cu ocazia acestor sărbători, aţi putea să adresaţi un cuvânt de încurajare pentru Părintele şi maicile de la Tanacu, care suferă închisoare pe nedrept?
- Dar eu am stat 16 ani închis, fără să am privilegiul de a mă bucura de sărbătorile acestea frumoase ale Ortodoxiei în libertate, în sânul familiei sau în sânul Bisericii. Dar am avut marea bucurie să simt că, aşa prigonit cum eram, sunt de fapt în chiar sânul Părintelui ceresc. Aşa şi părintele Daniel, dacă reuşeşte, să se bucure de starea asta de umilinţă şi smerenie, trăind într-o lume a tâlharilor, lipsită de orice bun simţ. El trebuie să gândească anume că nu suferă degeaba, ci undeva, în trecutul lui, al părinţilor, moşilor sau strămoşilor lui, cineva a făcut o greşeală şi acum a picat pacostea pe el ca să ducă să răscumpere povara asta a trecutului. Şi această cruce nu este o osândă, ci ea este o mare vrednicie. Cât priveşte anii pe care îi duce în puşcărie, sunt nişte ani, nu obişnuiţi – pentru că una e să stai într-o elită de oameni de deţinuţi politici, aşa cum am stat noi în închisori, şi alta este să stai într-o mocirlă de haiduci, de borfaşi, de ţigani, de tot ce are societatea mai urât. Desigur că îi vine foarte greu lucrul acesta, dar cu cât va răbda acum această stare de lucruri, cu atât Dumnezeu îl va pune într-o stare mai aleasă, în care se va bucura de toată necinstea şi orbirea acestor oameni care l-au pus acolo.
- Sfinţia voastră cum aţi privit această poveste dureroasă cu Tanacu?
- Bineînţeles că procesul Tanacu nu este un proces obişnuit pentru nişte oameni oarecare ai dreptului civil, juridic; acest proces necesita oameni capabili să înţeleagă procesul spiritual al evenimentelor, oameni ai Bisericii. Pentru că este lucru puţin credibil ca un tânăr intrat la mănăstire la 14-15 ani să ajungă un criminal ordinar şi să fie acuzat de crimă. Pentru că adevărul care s-a pus în valoare a fost numai ceea ce s-a prezentat în gazetă. Şi tot primele informaţii ale ziarelor au fost preluate mai departe şi de toate instanţele judecătoreşti. La aceasta a mai contribuit şi atmosfera creată de cei ce s-au lepădat de el – pentru că el a fost un preot care a cam incomodat, din toate punctele de vedere, mă refer la conducerea bisericească pe care a avut-o acolo. Acest proces trebuia să revină unei comisii foarte serioase, mai exact unor duhovnici, unor oameni care să cunoască rânduielile bisericeşti şi care le mai şi pun în aplicare. Pentru că avem de-a face cu nişte oameni care nu au habar de rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, rânduiala de alungare a duhurilor necurate care stăpânesc sufletul unui om.
- Deci aceste rânduieli nu sunt ceva străin de duhul Bisericii…
- Era de datoria Bisericii să explice însemnătatea rânduielilor şi rugăciunilor care se citesc la cei bolnavi cu trupul, sau cu sufletul, pentru că Evanghelia spune clar că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi - de aceea Însuşi Mântuitorul îndeamnă bolnavii să alerge la rugăciunile preoţilor, iar preoţii au datoria de a primi orice bolnav care vine să le ceară ajutorul. Dar, din păcate, ierarhia bisericească nu numai că ca nu a explicat însemnătatea rugăciunilor Bisericii, ci s-a lepădat chiar de unele rânduieli bisericeşti, întocmite cu atâta grijă şi evlavie de Sfinţii şi marii Părinţi ai Bisericii. De unde să aibă judecătorul noţiuni în ce priveşte cazurile de demonizare şi întreaga viaţă a cultului nostru ortodox? Un om normal nu şi-ar putea imagina ca un preot, care a dat dovadă de dragoste şi devotament faţă de enoriaşii săi, să răstignească un copil, fata aceasta, că a legat-o, lăsând-o în chinuri să moară de foame şi de sete. Numai un om bolnav putea să se gândească la aşa ceva. Dar în spatele acestor regizări este de fapt un sistem demonic, care urmăreşte să denigreze Biserica Ortodoxă, regie la care din păcate au participat chiar fii ai acestei Biserici. Păi ce ar face ei într-un spital de nebuni, de alienaţi? Nu-l pune pe cel bolnav în cămaşa de forţă? Nu-l ţine legat acolo de picioarele patului câte 24 de ore? Şi cine ştie dacă îi mai dă careva o cană de apă. Dar câţi mor acolo şi nu mai cercetează nimeni? Că intră cu o boală în spital şi ies cu cinci boli – de aceste lucruri nu se mai interesează nimeni.
- Oare cât de intenţionaţi au fost oamenii aceştia de la Tanacu să ucidă? Oare era pentru prima dată când Părintele Daniel citea molitfe de dezlegare unor demonizaţi?
- Păi, îmi aduc aminte, pe vremea mea, eram începător la mănăstirea Durău, prin 1938. Era a treia zi de Paşti şi oamenii continuau să vină la mănăstire cu cei bolnavi cu căruţele cu boi. Şi se aud dint-odată ţipete şi răcnete – o femeie de la Fărcaşa era grav bolnavă, demonizată. O prietenă de-a iei a legat-o cu nişte aţe, a pus-o în căruţă şi a adus-o la mănăstire. Părintele Pahomie, bătrânul, le spune credincioşilor: „Din seara asta ţine toată lumea post şi rugăciune, până când i se citesc toate rugăciunile necesare”. Şi părintele s-a apucat de citit molitfele, cu ea bolnavă, în faţa icoanei Maicii Domnului; o ţineau vreo trei femei. Când ajunge părintele pe la molitfa a treia a Sf. Ioan Gură de Aur, sare femeia în sus de sub epitrahil şi se repede în gâtul părintelui. Cu greu au reuşit credincioşii să-i scoată mâinile din gâtul părintelui. El, chiar dacă era mai ameţit, nu a renunţat la citit şi a mers mai departe cu molitfele. Şi i-a citit în seara aceea, i-a citi la miezul nopţii, i-a citit a doua zi, şi a adormit femeia. A dormit liniştită vreo patru, cinci ore. Când se trezeşte, nu mai avea nimic, era complet sănătoasă. Iată unul din efectele acestor rugăciuni. Şi la câte astfel de cazuri n-am mai fost eu martor!
- Da, se pare că Biserica s-a pliat întocmai poziţiei mass-mediei şi era cât pe ce să desfiinţeze aceste practici şi rugăciuni din viaţa bisericească.
- Bine, dar cine au întocmit aceste molitfe? Cele mai cunoscute sunt încă din secolul IV, molitfele Sf. Vasile şi apoi cele ale Sf. Ioan Gură de Aur. Cine spune să nu se mai citească molitfele Sfântului Vasile este ca şi cum ar spune că nu mai sunt valide rugăciunile în Biserica Ortodoxă. Am terminat – nu se mai face Maslu, nu se mai fac rugăciuni pentru bolnavi, şi poate nici un soi de rugăciune. Şi atunci probabil ne vom aştepta la o vindecare aşa din senin, în afara harului lui Dumnezeu. Şi Tainele ce rol mai au, dacă noi spunem că este o înapoiere a Bisericii prin citirea acestor vechi rânduieli? Dacă citim molitfele Sf. Vasile nu înseamnă că ne întoarcem în Evul Mediu, că asta ar însemna că dacă citim Evanghelia ne întoarcem în antichitate. Şi în Evul Mediu nu au fost Sfinţi care se rugau pentru lume? Câţi nu se fac sănătoşi prin aceste rugăciuni din tradiţia bisericească? Nu este o tradiţie inventată de Părintele Daniel de la Tanacu, este o practică folosită de vechii Părinţi ai Bisericii şi, cu toate că erau mai înapoiaţi, vindecau mai multe suflete decât vindecăm noi, cei păcătoşi de azi. Păi, câţi părinţi nu vin aici, la mine, cu copiii lor care nu pot dormi noaptea? Plânge şi răcneşte bietul copil de parcă n-ar fi om. Ei bine, aceşti copii capătă astfel vindecare, liniştire, chiar dacă medicii nu le găsesc nici o cauză şi nu le acordă nici o şansă. Însă, să ştiţi că toate aceste metode de denigrare a Bisericii nu vor putea opri credinţa poporului român, care dintotdeauna a alergat şi va alerga la rugăciunile Bisericii de tămăduire a neputinţelor trupeşti şi sufleteşti, care se înmulţesc din ce în ce mai mult.
Si dacă acest caz de la Tanacu a avut un sfârşit tragic, asta nu înseamnă că părintele a făcut-o cu intenţie. Şi judecata care a fost făcută, a fost pripit făcută. Iar ca un judecător să poată face o judecată dreaptă, trebuie să fie un om credincios, un om duhovnicesc….. În viaţa bisericească nu se merge cu calcul, cu dovezi şi cu părerile gazetarilor. Trebuiau adunaţi vreo patru, cinci duhovnici îmbunătăţiţi din ţara asta, să-l fi pus la încercare, în ce măsură este sănătos cu mintea, cu sufletul şi cu inima şi aceştia să dea un verdict, oameni care cunosc viaţa şi realitatea duhovnicească a lucrurilor. Iar dacă totuşi este condamnat, mai există şi nişte protecţii, pentru că acest om a servit Biserica lui Hristos – era firesc un regim adecvat. Pentru că trebuie să-l redai societăţii mai bun decât l-ai luat. Care este rolul închisorilor? Nu îl vâri acolo şi nu-l mai vezi zece ani până când a ieşit din puşcărie, ci urmăreşti o îndreptare a lui…
- Dar omul acesta sigur stă nevinovat, şi bineînţeles şi măicuţele dimpreună cu el.
- Toate aceste lucruri rămân o pată puternică pe seama Bisericii Ortodoxe. Începând din secolul IV şi până astăzi, există în molitfelnicele bisericeşti aceste tipuri de rugăciuni, de exorcizare şi timp de atâtea secole poporul s-a servit de ele. Este o necinste şi insultă adusă popoarelor creştine, implicit. Cine nu cunoaşte măreţia acestor molitfe ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, stâlpii Ortodoxiei, nu cunosc şi nu trăiesc nimic din ortodoxia noastră.
Rugăciunile de exorcizare sunt consemnate în mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gură de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugăciuni de alungare a dracilor sau păstrat în Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, în care apare pentru prima dată textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur”.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Parintele Proclu despre Biserica in cazul Tanacu: “E DE PLANS BISERICA!”
Publicat pe 01 Feb 2008 | Categorii: "Concentrate" duhovnicesti, Biserica la ceas de cumpana, Parintele Proclu, Portile Iadului | Print
Parintele Daniel Corogeanu si cele patru maici de la Manastirea Tanacu (jud. Vaslui) au intrat de ieri la inchisoare, in urma sentintei definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care acestia sunt condamnati la cate 7 ani (parintele Daniel), 6 ani (maica stareta Neonila), respectiv 5 ani (celelalte trei maici, Anastasia, Pahomia şi Siluana - acestea sunt numele lor de calugarie cu care sunt “cunoscute” si in ceruri, nume pe care, ca si fagaduintele calugaresti, nu le poate lua nimeni pe pamant si cu care e bine si noi sa le pomenim in rugaciuni) pentru moartea fetei bolnave psihic pe care au incercat sa o ajute, Irina Cornici. Semnificatia duhovniceasca a “cazului Tanacu” – fara indoiala unul dintre cazurile cele mai odioase de manipulare si linsaj mediatic din istoria presei romanesti, soldate cu o judecata si o condamnare nedreapta, dar si cazul cel mai flagrant de dupa 1990 de lepadare vinovata a Bisericii de niste madulare ale sale aflate in grea incercare, pentru a-si salva imaginea in fata “opiniei publice” sau pentru a ceda santajului acelor instante oculte care au si orchestrat toata povestea – ne-a fost inca din anii trecuti deslusita de cativa din marii nostri parinti duhovnicesti. Dar abia de acum, odata cu incarcerarea propriu-zisa a celor cinci nevinovati, poate ca vom putea intelege mai bine adevarul din cuvintele Parintilor… Incepem cu Parintele Proclu, pustnicul din Muntii Neamtului:
proclu1.jpg
“E de plâns, e de plâns Biserica. Toată această lucrătură a fost ca să fie hulită Biserica lui Hristos, prin acel episcop care nu şi-a dat seama, săracu, ce face. Amu, patriarhul şi preasfinţiţii trebuie să se ridice să-i ia apărarea şi să-i scoată la libertate, că dacă nu – o să-i doară capul. N-au pe Dumnezeu, asta e, şi o să vină pedeapsa lui Dumnezeu peste noi. Dar ce să mai zic eu, e veacul de pe urmă, dragii mei. Biserica e de plâns, nimeni nu mai ia apărarea la Adevăr.
E o răscoală împotriva Bisericii şi are şi Biserica politicienii ei, nu numai parlamentul. La Sihla, o venit odată nişte persoane dubioase, cu fesuri aproape ca la călugări, ca să spioneze ei situaţia pe acolo. Şi a zis un părinte îmbunătăţit: „Aiştea nu-s ai lui Dumnezeu că n-au fesurile în inimă; că ai lumii au numai-n cap, da-n inimă nica. Aşa şi cu oamenii Bisericii – sunt ai lui Dumnezeu dacă au fesurile şi engolpioanele în inimă.
Şi ce să facem noi acum?
Nu trebuie să deznădăjduim. E o greşeală mare din partea Bisericii; s-a lepădat de adevăr. Şi uite aşa mâine poimâine o să scoată şi moliftele Sfântului Vasile şi alte rânduieli din cărţile bisericeşti şi tot aşa până desfiinţează Biserica. Dar să nu deznădăjduim, că Dumnezeu vede tot ce se întâmplă şi eu aşa ştiu de la un Sfânt Părinte – că în ziua când te va năpăstui cineva şi nu te vei răzbuna, cu cunună de mucenic te vei încununa. Au mai lucruri de aistea în istoria Bisericii. S-a mai întâmplat şi la Sfinţii Părinţi. Nu ştiţi povestea aceea, când un părinte îmbunătăţit, nu mai ştiu din ce mănăstire, a fost învinuit pe nedrept de fraţii lui că a furat vasele Bisericii, vase cu podoabe foarte scumpe. Şi l-au dat şi aceea, din atâta ură, pe mâna autorităţilor, până l-au omorât. Şi s-a descoperit apoi că avea sfinte moaşte care făceau minuni şi nu mai ştiau fraţii, care mai de care, să ia câte o părticică, de blagoslovenie, din trupul celui prigonit pe nedrept”.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ieromonah Savatie Baştovoi, Pentru cine bat clopotele la Tanacu? – fragmente – Ed Catisma, Bucureşti, 2007
1. Cercetaţi pe cei din temniţă, Prea Sfinţiţi episcopi!
Despre cazul Tanacu s-a vorbit atît de mult, încît totul s-a transformat într-un fel de telenovelă care nu se mai termină. Românilor le plac telenovelele. Chiar dacă le cunosc sfîrşitul, chiar dacă văd că joacă prost, grotesc, interminabil, românul conştiincios se aşază în faţa televizorului şi priveşte. Aşa s-a întîmplat şi în cazul Tanacu. Românii au privit, au privit pînă au uitat că personajele din teleserialul Tanacu nu sînt actori, ci oameni ca şi ei. Cocoţaţi în fotolii, românii de la începutul mileniului trei, ca şi gloata din circurile romane de odinioară, se bucură de spectacolul crud în care Justiţia, după o îndelungată joacă de-a pisica şi şoarecele, reuşeşte să răpună un biet călugăr şi patru măicuţe. Din jilţul său, episcopul vicar de la Huşi îşi întoarce degetul mare în jos. Mulţimile scandează. Lupta s-a terminat.
Nu vreau să îndreptăţesc exorcismele părintelui de la Tanacu şi nici să contrazic sentinţa. Justiţia şi-a făcut treaba ei, dreaptă sau nedreaptă, nu vreau să judec. Ceea ce trezeşte nedumerire este purtarea episcopului vicar de la Huşi, a Sinodului BOR, a preoţilor care nu vor să-şi expună părerea. Chiar nimeni, în întregul Sinod BOR nu a simţit nevoia să ceară milă acestor oameni, care, pînă la urmă, nevrednici, păcătoşi, numiţii cum vreţi, sînt fii ai Bisericii? Dacă Justiţia a luat această decizie, de ce mai era nevoie ca episcopii să adauge răni pe spatele acestor oameni necăjiţi? Biserica nu pedepseşte de două ori pentru acelaşi păcat. Este cutremurător faptul că nimeni din ierarhi nu a vorbit despre posibilitatea iertării, că nu s-a făcut îndemn la pocăinţă, la nădejde, la dragoste.
Vreau să aduc în atenţie un amănunt despre care nu s-a vorbit în cazul Tanacu. Este vorba de dezbrăcarea anticanonică a celor cinci călugări de hainele monahale. Episcopul putea să-i retragă părintelui preoţia, dar nu şi făgăduinţele monahale care sînt date în faţa lui Dumnezeu în veac. Monahismul este legămînt de pocăinţă înaintea lui Dumnezeu şi nu poate fi luat de nimeni. Nimeni nu poate lua cuiva dreptul la pocăinţă, nici episcopul, nici patriarhul, nici Sinodul, nici cetele cereşti. Aceasta trebuia să o ştie episcopul vicar de la Huşi. Metoda aplicată ne aduce aminte de vremea comunistă, cînd cel ce greşea, dacă era membru de partid, mai întîi era scos public din partid, după aceea predat justiţiei. Mentalitatea partinică trebuie îndepărtată din Biserică. Aici trebuie să dăinuie iubirea evanghelică şi, dacă e nevoie de corectitudine, să fie cea a sfintelor canoane.
Dar treaba s-a terminat. Călugărul de la Tanacu este condamnat la 14 ani de puşcărie, maica stareţă la 8, iar alte trei călugăriţe la 5 ani de puşcărie. Aceste patru „fete” (căci, nu-i aşa, ele nu mai sînt călugăriţe?) vor împărţi celula cu proxenetele care au dus fete prin Italia, cu vînzătoarele de droguri, cu cele care şi-au ucis concubinul cu barda şi restul contingentului din puşcăriile de femei. Pericolul pe care îl răspîndeau aceste patru măicuţe stînd în chiliile lor din pădurea de la Tanacu era prea mare. Fără îndoială. Prelaţii de la episcopia Huşilor sînt indignaţi de un singur lucru: de faptul că cei cinci călugări încă mai poartă haina monahală. Într-adevăr, doi ani de luptă a episcopilor cu ei nu i-a cufundat desăvîrşit în deznădejde, nu le-a răcit credinţa, nu i-a făcut să plece din Biserică. Să ne rugăm ca ei să îmbrace această haină şi după ce vor ieşi din temniţă. Poate că dacă Biserica ar fi acoperit cu haina sa trupul gol al celor căzuţi, presa nu ar fi avut din ce să facă tămbălău, Justiţia nu s-ar fi autosesizat şi lucrurile ar fi decurs altfel. Dar acum, ce mai rămîne de făcut? Cercetaţi pe cei din temniţă, Prea Sfinţiţi episcopi!
2. Scandalul Tanacu – un examen picat de BOR
Cele întîmplate la Tanacu şi felul în care au fost mediatizate ridică o problemă gravă de pastoraţie şi etică creştină. Este o chestiune care priveşte întreaga Biserică, depăşind limitele unui simplu caz particular. Procesul Tanacu ridică probleme principiale, la care Ortodoxia este pusa sa răspundă în faţa unei societăţi care se numeşte cu emfază „europeană”.
Scandalul creat a fost o probă pentru România. Mai întîi, pentru Biserica Româna. Din nefericire, picată. Ieşită pe neaşteptate din sistemul comunist, unde hîrtiile contau mai mult decît oamenii, Biserica s-a văzut dintr-odată pusă în situaţia de a răspunde prompt şi la obiect într-o situaţie care o privea direct.
Sinodul BOR, pînă la urmă scos de opinia publică de sub banca unde încerca să se ascundă, a arătat că nu şi-a învăţat lecţia. In loc să facă recurs la Evanghelie şi la Sfintele Canoane ale Bisericii, Secretariatul BOR preferă să mai ticluiască o „hîrtie”, care astăzi se numeşte pretenţios „comunicat de presă” [1].
Într-un context în care mass-media, vreme de un an şi jumătate, a împroşcat Ortodoxia cu acuzaţiile cele mai neghioabe, această „hîrtiuţă” a fost singura atitudine luată în mod public de ceea care se numeşte, simplu, BOR.
Credem că opinia publică şi, în primul rînd, credincioşii ortodocşi nu aşteptau sa audă cît de mirat a fost Sinodul BOR să afle că, în România, se practică exorcismele. N-a vrut să vadă lumea nici felul jenant în care prelaţii bisericeşti se spală pe mîini în faţa gazetarilor, fiind gata să spună orice, numai să fie lăsaţi în pace.
Biserica, şi prin aceasta vreau să aduc aminte că Biserica nu se limitează la Secretariatul BOR, ci este întreaga comunitate de credincioşi, a vrut să audă răspunsuri la întrebările pe care le-au risipit, ca dintr-o adevărată cutie a Pandorei, cei care nu-şi mai încap în piele de europeni ce sînt.
Adică: Exorcismele sînt o practică normală în Biserică sau sechele „medievale”? Dracii sînt o realitate sau născociri băbeşti, personaje mitologice din poveştile populare româneşti?
Dar şi chestiuni mai intime: Ce înseamnă o hirotonie şi ce înseamnă o caterisire? Cine este în măsură să caterisească? In cazul părintelui de la Tanacu s-a respectat procedura canonică?
Ce sînt canoanele, la urma urmei? Ce înseamnă ca cineva să fie călugăr, iar mai apoi, după ce a nimerit în gura presei, să nu mai fie?
De ce Biserica, în persoana episcopului vicar de la Bîrlad, neaşteptînd decizia judecătorească, a declarat ucigaş un preot? [2]
De ce judecata omenească a pus faţă în faţă avocaţi şi judecători, iar Biserica nu a convocat o comisie canonică, formată din specialişti în drept canonic, să discute chestiunea în cauză şi să o facă publică pentru a înlătura sminteala creată?
Cine a fost, de fapt, cointeresat ca acest scandal să fie lansat şi întreţinut cu atîta sălbăticie?
Acestea şi alte întrebări cer să fie lămurite în faţa întregii comunităţi ortodoxe şi a societăţii civile româneşti.
Ajunge cu bîiguielile de slujbaşi ameninţaţi că îşi vor pierde locul de muncă, bînguieli pe care le-au rostit, în ieşirile lor de pînă acum, preoţii „trimişi de sus” să vorbească la televizor.
3. BOR s-a spălat pe mîini, dar faţa i-a rămas murdară
Am zis că povestea de la Tanacu ridică probleme principiale şi voi explica de ce.
S-a făcut prea mult caz de neascultarea părintelui Daniel Corogeanu, încercînd să se dea cazului o interpretare strict juridică. Adică, de vreme ce călugărul nu a ascultat de noi, o să vadă el ce o să păţească!
S-a creat, la un moment dat, impresia că Biserica s-a folosit de instanţele laice pentru a-l pedepsi pe călugărul neascultător cu o sancţiune pe care ea nu era în drept să i-o aplice. Mai pe româneşte spus, să-l bage la puşcărie.
Biserica s-a lepădat public de cel care, mai ieri, a fost un slujitor al ei, ruşinîndu-se şi scuzîndu-se cu slugărnicie în faţa presei, în loc să pună piciorul în prag şi să pună capăt acestor bîrfeli hollywoodiene.
Adică, instanţele lumeşti au nevoie de doi ani pentru a se pronunţa, iar episcopul vicar de Ia Bîrlad o face cît ai clipi? Adică, expertiza medico-legală arată că victima a decedat din cauza supradozei de neuroleptice administrate de medici la spital, iar ieromonahul de la Tanacu este caterisit pe motiv de omor?
Nu este vorba de faptul că Biserica, apărîndu-l pe călugărul de la Tanacu, ar fi încercat să ascundă o crimă, deşi aceasta nu i-ar fi contrazis menirea pe acest pămînt, dar cel puţin să nu facă front comun cu partea acuzatoare.
In Vechiul Testament, cel care săvîrşea o crimă şi era urmărit, dacă reuşea să fugă pînă la Templu şi să se apuce de coarnele Chivotului Sfînt, urmăritorii nu mai aveau voie să-l atingă. In Imperiul Bizantin, criminalii se puteau ascunde în altar şi oamenii legii nu aveau voie să-i scoată de acolo. [3]
Nu înţeleg de unde atîta sete de corectitudine în BOR. Vreau să le aduc aminte că, chiar dacă toţi ierarhii ar fi sfinţi ca Hristos şi chiar dacă preotul de la Tanacu ar fi dat cu toporul în cap cuiva, tot n-ar fi trebuit să pună părelnica dreptate mai presus decît mila şi dragostea. Mai ales că monahul acuzat a adus pocăinţă publică în faţa Patriarhului, fără să primească vreun răspuns. Hristos i-a iertat pe tîlhari şi a zis că nu a venit să judece lumea, ci să o mîntuiască [4].
Vreau să pun o întrebare, asupra căreia îi invit să mediteze pe toţi arhiereii şi preoţii care primesc spovedaniile oamenilor: Vor mai veni ucigaşii, hoţii, foştii puşcăriaşi sau, mai ales, cei care au scăpat justiţiei să se spovedească, după ce au văzut cum Sfîntul Sinod se îngreţoşează de un preot a cărui vină nici măcar nu a fost demonstrată?
Oare nu închidem noi uşile pocăinţei? Oare nu transformăm Biserica lui Hristos într-un partid de puritani, care dau pe mîinile poliţiei pe toţi cei care, cu voie sau fără voie, cad într-un păcat? Cui mai citim pilda fiului risipitor, a oii pierdute şi celelalte?
Cred ca toţi preoţii din România trebuie să se suie pe acoperişurile caselor şi să strige o săptămînă întreagă că ceea ce a făcut Sinodul BOR în cazul Tanacu este inadmisibil şi contrar spiritului evanghelic. Asta pentru a da curaj păcătoşilor să continue să vină cu încredere şi fără teamă la spovedanie. Altfel, Biserica s-a transformat în secretara pomăduită a forţelor de ordine române.
4. Partidul nu greşeşte!
Haideţi să încercăm să-i înţelegem şi pe cei care scriu „comunicate de presă” la Patriarhie.
De la bun început trebuie să spunem că episcopul vicar de la Bîrlad, în cazul părintelui şi al călugăriţelor de la Tanacu, a încălcat nu doar orice rînduială canonică, ci chiar şi regulamentul intern al BOR, caterisind fără cercetare, ca să nu mai spun de excluderea din monahism, care nici nu există ca atare.
Dar nu trebuie să ne ducem la canoane şi regulamente pentru a arăta că „procedura” aplicată de episcopul bîrlădean a fost nepotrivită. Noi, ortodocşii de azi, prea ne-am încurcat în regulamente şi am uitat cu totul de Evanghelie. Hristos spune: Dacă ţi-a greşit cu ceva fratele tău, ceartă-l între tine şi el. De nu te va asculta, cheamă doi sau trei martori. De nu va asculta nici aşa, dă-l pe mîna Bisericii (adică a sinodului, a comunităţii). Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgîn şi vameş.
„Cearta-l între tine şi el”, dar nu în direct la Pro TV, Realitatea TV şi alte TV, vlădica. Se înţelege că sfintele canoane, în astfel de cazuri, se bazează pe cuvintele lui Hristos. Şi regulamentul BOR, cel puţin pe hîrtie, zice acelaşi lucru.
Atunci cînd scandalul a luat proporţii şi au început să se audă glasuri care negau hotărîrea anticanonică şi pripită a episcopului bîrlădean, cineva a avut ideea să discute chestiunea în Sinod. Că, de, o hotărîre care poartă parafa Sfîntului Sinod nu mai poate fi atacată. Cu alte cuvinte, Sfîntul Sinod a devenit o noţiune anonima şi atît de abstractă, încît nu mai are rost să îl ataci.
Episcopii din Sinod au fost puşi în faţa următoarei dificultăţi: pe de o parte, toţi vedeau clar că episcopul vicar a greşit, dar, pe de altă parte, trebuiau să-l scoată cumva basma curată. Atunci, ei au formulat un „comunicat de presă” – că doar Sinoadele, mai nou, se ţin pentru presă -, în care se specifică doar că înalţii prelaţi au luat act de sancţiunile aplicate de episcopul bîrlădean. Adică, le aprobă. Nu se face nici o precizare în ce au constat aceste sancţiuni şi pe ce se bazează ele, Sinodul presupunînd că oamenii citesc gazetele şi nu mai este nevoie să dea amănunte.
In continuare „comunicatu’” – ca să nu mai calomniem Sinodul -, îşi exprimă perplexitatea în faţa cazului, menţionînd că este primul din istoria Bisericii Ortodoxe Române. Primul caz de exorcizare sau primul ce, tovarăşe Comunicat? Dar să lăsăm ambiguitatea formulărilor oficiale din respectivul „document”.
Pentru a-şi motiva poziţia laşă, Sinodul se alătură celor care au încercat să facă din preoţii care fac exorcizări şi „cred în draci” o mostră a unei lumi arhaice şi bizare, care nu-şi mai are loc în noua societate. Pentru aceasta, Sinodul a tăiat, pur şi simplu, din trupul Bisericii aceste mădulare suferinde. Cu deplină încredere în metodele „chirurgiei estetice”, pe care le oferă mass-media zilelor noastre, Biserica a recurs la această operaţie de înfrumuseţare, crezînd că nimeni n-o să-i observe cicatricile ruşinoase. Dar, vai, operaţia nu a reuşit şi cicatricile puroiază, umflîndu-se pe zi ce trece.
Dacă episcopii din Sinod ar fi avut puţină bărbăţie, ei ar fi trebuit să-l sancţioneze pe episcopul bîrlădean pentru încălcarea făcută şi apoi să ceară cercetarea celor de la Tanacu în conformitate cu sfintele canoane, timp în care gura nesătulă a presei ar fi trebuit umplută cu altceva, între timp ar fi apărut expertiza medico-legală care ar fi arătat adevăratul motiv al morţii victimei, şi cazul s-ar fi închis.
Acum „gluma” s-a îngroşat şi Sinodul nu mai poate spune că atunci s-a pripit, că, de, „partidul nu greşeşte!” Greşeşte, tovarăşi, greşeşte şi partidul, greşeşte şi Sinodul…
ii_14_-arhiereu-vicar-al-episcopiei-husilor-preasfintitul-corneliu-barladeanul.jpg
5. Stimaţi tovarăşi, intrăm în Europa!
Poate cel mai important rol în cazul Tanacu l-au jucat lozincile ce s-au vrut a fi proeuropene, apărute peste tot în presă.
Ca şi în cazul politicii, unde România a trebuit sa găsească cîţiva ţapi ispăşitori în lupta ei cu corupţia, Biserica a trebuit să arate că şi ea se „aliniază normelor europene”, renunţînd la multe din obiceiurile ei „învechite”, cum ar fi închinarea la icoane, împărtăşirea din acelaşi potir şi, desigur, renunţarea la preoţii care nu au absolvit facultatea de teologie şi practică exorcismele.
Cei de la Tanacu nu mai puteau fi salvaţi, deoarece ei au devenit un simbol, un simbol al răului care împiedică Biserica Română să intre în Europa. Din clipa în care au fost declaraţi simbol şi au încetat să mai fie priviţi ca oameni reali, despre ei se putea spune orice. Cei de la Tanacu „au crucificat” o călugăriţă (care nu era călugăriţă), i-au băgat căluşe în gură, au legat-o cu lanţul de la cîine şi aşa mai departe. Ne mirăm totuşi că nu s-a spus că au şi ars-o pe rug, ca pe vrăjitoarele din Evul Mediu.
Toate aceste acuzaţii au fost contrazise în instanţă, prin probe. Dar aceasta nu mai contează. Scenariul făcut de presă a avut o vînzare atît de bună, încît ce rost mai are sa umblăm acum cu amănunte?
A fost o dovadă în plus că românii, abia scăpaţi de comunism, nu au învaţat incă ce este manipularea. Ei mereg orbeşte încotro îi duc gazetele.
Oare nu se ştie atîta lucru, că papa de la Roma e la Roma, Roma, în Italia, iar Italia, în Europa? Oare chiar nu se ştie că şi catolicii practică exorcismele?
Este chiar atît de greu să admiţi că cei pe care medicii îi leagă în spitale, îi sedează şi îi încuie în cuşti, din cauza cumplitei lor agresivităţi, nu pot să nu se revolte şi să nu se năpustească asupra tuturor, atunci cînd li se citesc rugăciuni? De ce, dar, atîta vorbă ca din torbă în numele unei Europe luminoase şi lipsite de prejudecăţi?
Aţi fost vreodată la un spital de nebuni din România ca să vedeţi de ce fel de tratament se bucură pacienţii de acolo? De ce nu scrie presa despre aceasta? De ce călugărul de la Tanacu este primul căruia i-a venit în cap să lege un bolnav? Gîndiţi-vă la asta. Românii s-au turnat unii pe alţii pe timpul comuniştilor, se toarnă şi acum în faţa Europei. Au pupat mîinile grecilor fanarioţi, ale franţujilor, ale austriecilor, ale turcilor, ale ruşilor, ale…, ale… Români, opriţi-vă, nimeni nu v-a lăudat vreodată pentru asta!
6. Există draci în Europa?
Să ne întoarcem dar la cei care au stîrnit, de fapt, acest scandal: dracii. Da, dracii, stimate cititorule.
Multe glasuri din presă, unele ironice, altele indignate şi patetice, se întreabă: ce facem în Europa cu o Românie în care mai există draci? Ca nişte adevăraţi exorcişti ai vremii celei noi, gazetarii români şi-au suflecat mînecile şi au hotărît să scoată dracii afară din Europa! Gata, au zis ei, sau dracii, sau Europa!
Dar ce să mai vorbim de gazetari… Mulţi dintre preoţi au declarat cu seninătate (dacă prostia poate fi senină) că dracii nu există, de fapt. Alţii, care au mai mers pe la şcoli, au zis că dracii, deşi există, trebuie totuşi să fie scoşi cu grijă.
Presa a fost invadată de injurii prin care România este învinuită de practici medievale şi păgîne. Adică, scoaterea dracilor, se înţelege.
Dracii sînt o născocire a Evului Mediu şi a religiilor păgîne? Putem spune că între creştinism şi practicile de exorcizare nu există nici o legătură?
Mai întîi şi mai întîi, vreau să aduc aminte că Biserica nu este un partid fondat la Bucureşti şi că, oricît de convingători au încercat să fie unii preoţi în a susţine că dracii nu există, avem dreptul să facem recurs şi la alte surse. De exemplu, Biblia.
In Evanghelia de la Matei (cap. 8, 28) se povesteşte cum Hristos, mergînd pe lîngă Marea Gadarenilor, a fost întîmpinat de doi îndrăciţi. Aceştia, spune sfîntul povestitor, erau atît de cumpliţi, încît nimeni nu îndrăznea să le iasă în cale.
Despre alt îndrăcit, evangheliştii Marcu şi Luca mărturisesc că, deşi era legat în lanţuri şi în obezi, le rupea de multe ori şi era mînat de demon în pustie (Lc. 8, 29 şi Mc. 5, 3-4).
Aşadar, Evanghelia ne spune nu doar că există draci, ci şi că unii dintre ei, intrînd în om, îl pot face pe acesta atît de periculos, încît nici lanţurile, nu-l pot opri din agresivitatea sa.
Dracii, aşa cum sînt descrişi ei în Sfînta Scriptură, pot intra în oameni şi pot vorbi prin gurile acestora. La văzul lui Hristos, dracii au strigat: „Ce ai cu noi, Fiul lui Dumnezeu, că ai venit înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Mt. 8, 29). Apostolul Pavel a intrat în mare încurcătură cu filipenii din cauză că a izgonit dintr-o slujnică un duh pitonicesc care, ghicind, aducea mult cîştig stăpînilor săi (Fapte 16).
In fine, nu oricine poate scoate draci. Ucenicii nu au putut scoate dracul din fiul mut al unui biet israelitean. Nişte iudei, încercînd să scoată un duh necurat din cineva, l-au blestemat, zicînd: „Va jur pe fisus, pe Care ÎI propovăduieşte Pavel!” Numai că, năpustindu-se îndrăcitul asupra lor şi fiind aproape să-i omoare, a răcnit: „Pe Iisus îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sînteţi?” (Fapte 19,13-15).
Scoaterea dracilor este o poruncă dată de Hristos: „Mergeţi şi propovăduiţi. Pe cei bolnavi îi vindecaţi, pe draci izgoniţi-i!” (Mt. 10, 8).
Chiar rînduiala Botezului începe cu o exorcizare.
Cele mai celebre rugăciuni de izgonire a demonilor din Biserica Ortodoxă sînt rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare, ale Sfîntului Ioan Gură de Aur şi ale Sfîntului Ciprian, episcopul care s-a convertit dintre vrăjitorii vremii, rugăciuni care datează din secolele IV-V, nu din Evul Mediu.
E adevărat că bagatelizarea dracilor este o idee mai veche. Precursorii şi urmaşii Revoluţiei Franceze, ca şi neîntrecuţii propagandişti sovietici, au redus numele lui Dumnezeu la absurd prin băşcălia făcută pe seama unui iad plin cu cazane şi draci care umblă cu furcile să-i înţepe pe păcătoşi.
Scopul meu nu este să fac un tratat de demonologie, ci doar să spun că demonii nu sînt o născocire a subconştientului colectiv, ci făpturi reale; amintite frecvent în Sfînta Scriptură. Adică, dacă spunem că demonii nu există, putem spune că nici Hristos, Care S-a pogorît la iad, n-a existat [5].
Am înşiruit pasaje din Sfînta Scriptură pentru a arăta că dracii şi exorcismele nu sînt făuriri ale Evului Mediu şi nici obiceiuri populare care nu-şi mai au loc în Europa. Altă problemă este că, pentru mulţi, nici Evanghelia nu este o autoritate.
Dar şi în acest caz, stimate spirite europene, să ne hotărîm: spunem sau nu pe faţă că nu credem în Evanghelie şi nu mai rostogolim de colo colo butoiul cu slogane, care mie, personal, îmi aduc aminte de copilăria mea sovietică – „Gata cu dracii, gata cu popii, gata cu biserica!”?
7. „Ai noştri tineri la Paris învaţă…”
După ce am vorbit despre draci, a venit timpul să spunem mai multe despre exorcisme. Dar, mai întîi, să spunem cîteva cuvinte despre contextul în care ne situăm.
S-a făcut foarte mult caz din partea presei şi a autorităţilor ecleziale pe seama faptului că ieromonahul de la Tanacu nu are facultatea terminată. Mai întîi, să spunem clar că acesta nu este un impediment canonic pentru preoţie. Nici Apostolii nu au avut Facultatea de Teologie făcută. Nici vestitul părinte Cleopa, supranumit „duhovnicul românilor” şi publicat în zeci de volume la editura mitropolitană din Iaşi, Trinitas, nu a avut şcoală. Aşadar, nu există nici un canon care să oblige candidatul la preoţie să fie absolvent al vreunei şcoli, ci doar instruit, inteligent şi cu mărturie de bună purtare.
Acum să aruncăm o privire în şcolile teologice din România. Ce se învaţă în ele, dacă Sinodul BOR, alcătuit din doctori şi paradoctori în teologie, nu a ştiut să se folosească de canoanele Bisericii într-un caz în care este pusă în joc soarta a patru călugăriţe şi a unui preot monah? Ce facem cu „doctorii în teologie” care au apărut la televizor (Realitatea TV) cu declaraţii de felul: „Noi, pentru Ortodoxie, ne luptăm pînă la sacrificiu”, înţelegîndu-se că, de această data, lupta Ortodoxiei este îndreptată spre a-i băga în puşcărie pe călugării de la Tanacu?
Dar nu vreau să se înţeleagă că eu apăr incultura în Biserică. Pur şi simplu trebuie să punem altfel problema. Nu-i putem reproşa unui şofer faptul că nu l-a citit pe Dostoievski. Tot aşa nu-i putem cere unui preot de ţară (căci Tanacu este un sat) să bată bulevardele laşului vreme de cinci ani de zile, cu cursurile xeroxate la subţioară, în timp ce băbuţele din zonă nu au un popă care să le îngroape morţii. Inţelegînd aceasta, episcopul l-a hirotonit. Toată lumea era mulţumită şi, dintr-o-dată, totul s-a stricat.
Molitvele Sfîntului Vasile sînt rugăciuni şi jurăminte pe care nu oricine se încumetă să le citească. Această atitudine faţa de ele este general recunoscută în Biserică. Totuşi, este impropriu să spunem că părintele de la Tanacu s-a apucat de citit molitvele din cauză că nu avea facultatea terminată. Mergeţi la catedrala mitropolitană din Timişoara şi constataţi că şi preoţii doctori, şi profesori citesc aceste molitve.
Pe lîngă asta, trebuie să spunem că nu exista nici un canon şi nici măcar vreun ordin al Sinodului BOR care să interzică preoţilor, mireni sau călugări, să citească aceste rugăciuni. Ele apar publicate în orice molitvelnic pe care oricine îl poate cumpăra.
Nu se poate spune nici că demonizaţii nu au voie să fie legaţi în timp ce li se citesc molitvele. Sigur că nu există nici o prevedere care să sugereze imobilizarea demonizatului, dar e la fel de adevărat că nu există nici una care să o interzică, aşa cum se insinuează în comunicatul de presă emis de secretariatul BOR.
După cum îl putem învinui pe ieromonahul de la Tanacu de lipsă de discernămînt şi exagerare în procedeele aplicate în timpul rugăciunilor de izgonire a demonilor, tot aşa putem aduce mărturii din izvoare unanim recunoscute în Biserica Ortodoxă, arătînd că legarea demonizaţilor era o practică normală.
De exemplu, cazul cuviosului Nichita de la Pecerska, cel ce s-a îndrăcit şi prorocea, cunoscînd toată Scriptura pe de rost prin insuflarea diavolului, iar după aceea, fiind legat la porunca duhovnicilor şi citindu-i-se rugăciuni, s-a făcut sănătos. Ucenicul sfîntului Isaia Pustnicul s-a îndrăcit pentru că, mergînd la mitropolit, şi-a clevetit duhovnicul şi, fiind legat, a fost adus înapoi la părintele Isaia, care, rugîndu-se pentru el, l-a izbăvit de demon.
De fapt, chiar Sfînta Scriptură ne spune că demonizaţii erau legaţi de multe ori şi că, avînd o putere neobişnuită, neomenească, rupeau lanţurile.
Aşadar, greşeala părintelui de la Tanacu, duhovniceşte vorbind, nu a fost aceea că a citit molitvele şi nici aceea că a legat bolnava, ci aceea că, după ce a văzut că demonul e turbat, s-a încăpăţînat să-l scoată cu orice preţ. Atunci cînd medicii l-au chemat să ia bolnava de la urgenţă, era clar că ei, ca medici, nu-i mai dădeau nici o şansă de scăpare şi i-au încredinţat-o numai ca aceasta să nu moară în spital.
Dar aşa se gîndeşte la rece. Altfel stau lucrurile atunci cînd cineva intră în hora dracilor, provocîndu-i prin rugăciuni şi blesteme.
Cu părere de rău, glasurile din Biserică au fost foarte seci în a-l judeca pe părintele, arătînd că nici unul dintre ei nu cunoaşte din experienţă puterile demonice. S-a vorbit ca la catedră, ca în faţa studenţilor, încheind sec că, dacă era tînăr, de ce s-a apucat de molitve? Sînt de acord, nu trebuia să se apuce de ele. Asta e o vina. Dar de aici şi pîna la a băga pe cineva în puşcărie pentru 14 ani, să mă iertaţi, mi se pare cam mult.
Oare chiar trebuia să arătăm lumii cît de bine îşi cunosc cursurile de demonologie bursierii români la şcolile protestante din Occident sau am fi putut trece peste asta, acoperindu-l pe fratele nostru şi certîndu-l după aceea între noi, în Biserică, lăsînd pe seama judecătorilor lumii acesteia acuzaţiile de omor şi celelalte, ştiind că „cel căruia i se iartă mult, mult iubeşte”?
8. Cine este fără de păcat, să arunce primul piatra!
Vreau să mă adresez acum şi celor care, necunoscîndu-i pe cei de la Tanacu, necunoscînd-o pe răposata Irina, au putut rosti în faţa camerelor de filmat şi în presa scrisă că susţin şi consideră dreaptă condamnarea călugărilor.
Nu vreau să-i întreb dacă au cercetat vreodată pe cei din temniţă ca să vadă cum trăiesc, ci dacă măcar şi-au pus vreodată problema ce este o puşcărie şi ce înseamnă ca un om, care are o singură viaţă ca şi ei, sa fie privat de libertate.
Inţeleg că nu-i putem scoate pe toţi din puşcărie, dar măcar să nu ne bucurăm cînd cineva nimereşte acolo.
In sfîrşit, trebuia să fie Tanacu pentru ca cineva să filmeze România de sus şi să arate tuturor atmosfera bruegeliană în care ne aflăm.
Ca şi în tablourile groteşti ale lui Bruegel, românii au apărut în acest tele-maraton, care a durat aproape doi ani, în toată urîciunea şi sinceritatea josnică a cruzimii lor.
A fost grotesc şi înfiorător să vezi babe şi intelectuali care strigă în faţa camerelor de filmat: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” Bună dimineaţa, Românie creştină, care vrei să ieşi în Europa ca ţară ce prezintă interes pentru turismul cultural!
Americanii, care nu au pretenţia să se numească creştini, scandează împotriva războiului din Irak, împotriva răzbunării inumane şi fără rost, iar românii „creştini” se bucură că „Dumnezeu a făcut dreptate”, aruncând în puşcărie nişte călugări. Oamenii laşi îşi ascund setea de răzbunare şi răutatea sub masca dreptaţii. Iudeii, în numele credinţei în Dumnezeu, îi ucideau cu pietre pe cei care greşeau. Dar Dumnezeu, venind pe pămînt, a acoperit cu haina Sa pe cel ce a greşit, zicînd: „Cine este fără de păcat să arunce primul piatra”.
Dumnezeu nu are nevoie de această dreptate omenească, laşă, plină de răzbunare şi ură, de aroganţă şi făţărnicie, a unor oameni fricoşi şi păcătoşi. Dacă aveţi nevoie de o astfel de dreptate, faceţi-o în numele oamenilor, nu a lui Dumnezeu. Căci „toată dreptatea omenească este înaintea lui Dumnezeu ca o cîrpă lepădată de femeie (ca un tampon folosit)”, zice prorocul Isaia.
Preoţi, care aţi ieşit la televizor „să apăraţi dreptatea”, „sa apăraţi Biserica şi demnitatea Sfîntului Sinod”, mai bine aţi deschide cărţile pe care le aveţi în sfintele altare. Veţi găsi acolo slujbele pentru izbăvirea celor robiţi din închisoare şi veţi vedea cu cîta durere cere Biserica slobozirea întemniţaţilor, indiferent de motivele condamnării lor. Şi arataţi-mi măcar o rugăciune în care Biserica cere ca cei ce greşesc să fie condamnaţi la închisoare.
De ce, dar, părinţilor, vorbiţi cu atîta frenezie în sprijinul acuzatorilor, chiar şi după ce judecata a anunţat atîţia ani de puşcărie? Nu vi se amărăşte inima, gîtul? Chiar L-am alungat cu totul pe Hristos dintre noi? Chiar nu mai contează părerea Lui în judecăţile noastre?
Oamenii de toate felurile vin şi cer Bisericii să se roage pentru întemniţaţii din familiile lor, dar Sinodul BOR, în loc să trimită o circulară către toţi preoţii din ţară, cerînd să facă rugăciune pentru fraţii căzuţi în ispită, întocmeşte un comunicat de presă prin care se leapădă public de ei.
Mie mi s-a întîmplat să-i vizitez de mai multe ori pe cei ce stau în puşcării, să beau şi să mănînc o bucată de pîine cu ei. Am înţeles mai bine de ce Hristos ne-a îndemnat (pentru că Hristos, nu-i aşa, nu porunceşte) să-i cercetăm pe cei din temniţe.
Vă rog pe voi, episcopi şi preoţi care aţi condamnat la închisoare pe aceşti cinci călugări, dacă Dumnezeu va îngădui ca judecata voastră să fie dusă la sfîrşit, să-i cercetaţi acolo, măcar odată, şi pe urmă să vă întoarceţi în altare şi să staţi înaintea lui Dumnezeu.
Note:
1. Vezi comunicatul cu pricina publicat în întregime la sfîrşitul volumului de faţă.
2. Canonul 21 de ia Calcedon: „Clericii sau laicii care pîrâsc pe episcopi sau pe clerici sa nu se primeasca la pîră de-a dreptul şi fără cercetare, ci mai întii să se cerceteze faima lor“.
3. “Sfîntul Tarasie, cîrmuind bine Biserica lui Dumnezeu, apăra pe cei năpăstuiţi şi ajuta celor ce erau în primejdie. Pe loan, întîiul spătar al împăratului, care pentru o vină grea a fost schingiuit cu asprime, apoi scăpînd din legături noaptea a alergat la biserică şi apucîndu-se de colţurile mesei sfmtului altar, cerînd milă şi izbăvire de la moarte, arhiereul lui Dumnezeu l-a apărat şi nu l-a dat ostaşilor care alergaseră după el din porunca împărătesei Irina. Iar ei, lîngă uşile bisericii străjuiau ziua şi noaptea pînă ce va ieşi pentru nevoile fireşti. Dar arhiereul lui Dumnezeu îl păzea în altar, dîndu-i hrană din masa sa; iar cand avea nevoie trupească îl scotea sub mantia sa pe uşa din dreapta şi, ducîndu-l la locul de ieşire, aştepta afară; apoi iarăşi pe sub mantie îl ducea în altar“. [Din „Vieţile Sfinţilor", ziua a 25-a a lunii februarie.]
4. 6 Canonul 52 Apostolic: „Dacă vreun episcop sau preot nu primeşte pe cel ce se întoarce de la păcat, ci îl respinge, să se caterisească, pentru că mîhneşte pe Hristos, Cel ce a zis: «Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte» (Lc. 15, 7)”.
5. In ziarul mitropoliei Banatului „Invierea”, un preot ortodox încerca să-i convingă pe cititori, într-un articol de două pagini, că a venit vremea ca Biserica să renunţe la lepădările rostite în rînduiala Botezului şi că este inadmisibil ca, Ia începutul mileniului trei, ortodocşii să mai scuipe asupra diavolului şi să zică: „Mă lepăd de tine, satano!”
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Parintele Gheorghe Calciu despre Biserica si calugarii de la Tanacu
“Nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este întâmplător. Intâmplarea, pentru noi, se cheamă Providenţă divină, iar aşa zisul destin se cheamă Dumnezeu. Vouă însă toţi perii capului vă sunt număraţi (Mt. 10:30). Să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor.
Din când în când îmi reîmprospătez lectura autorilor români. Văzând cazul Tanacu în presă şi pe internet, văzând sfânta mânie a presei ignorante în orice problemă teologică şi lipsa de curaj a unor ierarhi sau a purtătorilor lor de cuvânt, precum şi imixtiunea «intelectualilor» şi a oamenilor politici, ştiutorii a toate şi judecători fără pată, mi-am adus aminte de o fabulă a lui Grigore Alexandrescu, Ursul şi Vulpea. Cele două animale vorbesc despre nedrepţile împăratului Tigru, ursul, cu înţelepciunea lui «dulce», era nemulţumit că Tigrul întâi judecă animalele şi apoi le sugrumă. Când el (ursul) va fi instalat la putere va stârpi abuzul şi tâlhăria (nu vă aminteşte fraza aceasta de discursurile politice privind abuzul şi tâlhăria în gura urşilor moderni). Si cum vei face? întreabă vulpea. Ursul răspunde: Noi o să-i sugrumăm şi-apoi îi judecăm.
Este exact ce s’a întâmplat cu părintele Daniel şi cu măicuţele. Presa şi-a pus cenuşă în cap, şi-a sfâşiat hainele cu demnitatea unui sinedrist vexat şi a început să strige în cel mai legalist limbaj juridic: Criminalul cu barbă roşie, ucigaşul din Tanacu, moarte! Răstigniţi-l pe el si pe întunecatele «ev-mediste» călugăriţe. Un sef de partid care ţine să-şi afirme dragostea lui nemărginită faţa de «Biserica Mamă», este revoltat că părintele Daniel şi-a schimbat jambierele de footbalist pentru bocancii calugăreşti, ca şi cum orice footbalist este un «tâlhar nepocăit» care nu are nici o cale spre biserică. Pot să afirm cu certitudine că exista cale de pocăinţă şi pentru footbalişti, ca si pentru sefii de partide politice care-i încriminează inconştient pe aceştia.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care nu era vizată direct, pentru început, de cele întâmplate la Tanacu, mânăstirea nefiind sub jurisdicţia Patriarhiei, care ar fi putut sta liniştit şi fără mustrări de conştiinţa pe scaunul de purtător de cuvânt, a ieşit imediat la iveală cu un verdict drastic de condamnare, făra să ştie ce spune şi de ce spune. Mai tânărul ierarh al locului a extins condamnarea la «afurisanie» pentru călugăr şi călugăriţe şi la risipirea mânăstirii blestemate, ca în veci să nu se mai rezidească. Foarte frumos prilej de distrugere a unei mânăstiri cu un pretext nevalabil nici canonic, nici juridic, dar prin care ierarhul a dus cu un pas mai departe dorinţa anticreştinilor presei şi Justiţiei. Asta îmi aminteşte de strălucita intervenţie directă a preşedintelui Băsescu pentru a bara opoziţia primarului Bucureştiului faţă de defilarea homosexualilor care se lega de funcţia prezidenţială ca nuca de perete: Dacă interzicem defilarea înseamnă că ne întoarcem cu 20 de ani înapoi. Domnule Preşedinte, cu câţi ani ne întoarcem înapoi prin toate aceste încălcări ale procedurii juridice?
In Statele Unite, când un criminal este dovedit şi arestat, nici ziarele, nici indivizii nu strigă «criminal cu barbă roşie, footbalist care a schimbat jambierele pe bocanci», nu inventează ceea ce s’a spus de părintele Daniel că nu e preoţit, că mânăstirea nu a fost sfinţită sau cum spune un autor «mare teolog şi de foarte mare audienţă» la microfoanele mass mediei că există o schismă în Moldova la unii călugări care ţin în secret de Rusia. Este o elucubraţie mai mare decât însuşi marele teolog care asmute nişte câini imaginari crescuţi în ograda ereticilor, împotriva unui om deja foarte hăituit. Fiecare articler, fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crima şi, cu atât mai puţin de intenţie criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră. (Crede cineva că Iisus vorbea numai de deţinuţii polititici? Nu, El vorbea de păcătoşi, de infractori şi tâlhari care au dreptul şi ei la cuvântul lui Dumnezeu. Cu atât mai mult nişte călugări). Câtă vreme justiţia nu şi-a spus oficial părerea prin sentinţă, prezumţia de nevinovăţie primează. Si chiar după ce justiţia aservită puterii întunericului şi nu lui Dumnezeu va da o sentinţă de condamnare aşa cum au conceput-o procurorii înainte de a fi cercetat faptele şi intenţiile acuzaţilor, inocenţa părintelui va sta în faţa Bisericii adevărate şi a credincioşilor ei, neclintită.
Există unele asemănări şi unele deosebiri între procesul măicuţelor (şi al preacuviosului părinte Daniel) şi procesul meu din 1979. Atunci, ca şi acum, securitatea (azi poliţia) a strigat, cu “avânt” proletar atunci, masonizant şi ecumenist acum, că eu (atunci) şi parintele Daniel cu măicuţele acum eram/sunt un criminal(i). El aparţinând întunecatului ev-mediu, eu aparţinând neo-fascismului. El a îndobitocit patru măicuţe îndepărtându-le de desfrâul lumii de astăzi şi aducându-le la Dumnezeu, eu îndobitocind o întreagă generaţie de teologi care, slavă Domnului, sunt printre cei mai buni preoţi în prezent. Sper că nici unul dintre ei nu a pierit, în afară de fiii pierzării. Securitatea m’a acuzat de legături cu o putere străină căreia, chipurile, îi furnizam importante informaţii (evident, era o putere occidentală), nu s’a menţionat în actul de acuzare, nici puterea, nici măcar vreo informaţie. Vestitul teolog de largă audienţă (înrobit marei erezii a ecumenismului) – nu-l cunosc, nu ştiu ce vârstă are – cu acelaşi aer sinuos, afirmă şi el, în alt sens, o putere străină (evident, din Răsărit) de la care primea influenţe părintele Daniel. Spre deosebire de securişti, domnul teolog aduce şi dovezi: pentru că părintele Daniel a tunat şi a fulgerat împotriva ecumenismului şi a IPS Daniel (ca ecumenist). De unde o fi luat teologul nostru aceste strălucite argumente securiste? Imi închipui ca este tânăr, că n’a putut face şcoli speciale ca Otopenii sau alte locuri. Atunci de unde? Că de la Dumnezeu, în orice caz nu le-a luat.
Există şi unele deosebiri: Patriarhia nu a avut curajul să mă caterisească nici înainte de judecată, nici în timpul detenţiei, ci numai după eliberare. S’au găsit unii fraţi care au primit să fie în consistoriu, să-mi facă un rechizitoriu mai şchiop şi mai handicapat chiar decât al securităţii pe baza căruia am fost caterisit. După ieşirea din închisoare, am cerut audienţa la un episcop. M’au primit doi, ca şi cum unul singur s’ar fi temut de mine. Pledoaria mea, în faţa lor a fost să fiu reintegrat în postul meu de profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti şi să nu fiu caterisit (incepuseră deja zvonurile privind caterisirea) pentru că aceste acte oficiale de persecuţie religioasă faţă de mine vor fi în favoarea regimului comunist, care va consemna că ierarhii, recte, Biserica, m’au dat afară. Că justiţia comunistă ar fi urmat calea indicată de Biserică, aşa cum a fost cu arestarea, fiind alungat din biserica şi seminar înainte de orice decizia a guvernului comunist şi istoria scrisă de comunişti va spune acest adevăr şi va fi crezută. Astăzi, justiţia aservită demonismului occidental, va spune,la fel cu cea comunistă, că au urmat linia clerului.
Justiţia de astăzi, după cum ştim, foarte coruptă, va proceda la fel. Inainte de orice, presa a condamnat foarte grav ceea ce s’a întâmplat la Tanacu, a decis că nişte măicuţe care-şi petrec viaţa în rugăciune şi post împreună cu duhovnicul lor sunt nişte criminali odioşi, unii reprezentanţi ai bisericii, ierarhi sau simpli funcţionari cu idei automate, au crescut la infinit acuzaţiile şi astfel problema a fost soluţionată, aceşti vorbitori agreind cu orice sentinţa a justiţiei. Reprezentanţii bisericii nu au făcut decât să aprindă fitilul butoiului cu exploziv pe care cei ce au vorbit în numele Bisericii au aşezat-o.
Este încă viu în memoria noastră scandalul pedofilic al preoţilor din Biserica Romano-catolică. Sunt convins că au fost cazuri adevărate, dar sunt tot atât de convins că persoane cu probleme psihice au inventat (involuntar poate, sub influenţa presei americane) cazuri personale imaginare despre unii preoţi şi ierarhi. Presa masonică, protestanta şi evreiască au jubilat împotriva preoţiei catolice, au susţinut cu sârg toate acuzaţiile, chiar şi pe cele mai absurde, dar nici un preot nu a fost judecat de justiţie, înainte de a fi fost judecat de tribunalele bisericeşti. Nici unul nu a fost abandonat de ierarhul său decât atunci când s’a dovedit în tribunalul ecleziastic vinovăţia lui. Si atunci biserica i-a predat în mâna justiţiei afirmându-şi regretul pentru greşala preotului şi pentru durerea de a fi nevoită să-l trimită în faţa judecătorului civil. De ce autoritatea de stat americană respectă demnitatea Bisericii, iar cea românească încalcă o instituţie sacră ca şi cum ar fi o bandă de infractori fără drepturi?
Orice acuzat are nevoie de a fi iubit şi apărat de Biserică, chiar dacă nu este creştin, sau chiar dacă este vinovat. Există avocatul Bisericii (angelicus) şi al diavolului. Reprezentanţii bisericii care au vorbit, s’au înscris «cu elan şi fără reticenţă», pe lista diabolică îngroşând până la iad grupa acuzatorilor, pentru ca nu cumva vreun înger să aibă curajul de a veni în apărarea lor. Si au venit totuşi câţiva – avocaţii apărării – cărora Dumnezeu le va da cuvânt puternic de stabilire a adevărului, cuvânt pe care vorbitorii în numele Bisericii l-au scuipat din gura lor şi şi-au asumat numai rolul diabolic, dar şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa.
Inchei cu un apel către toţi credincioşii, nu îndrăznesc să chem şi toţi preoţii, pentru că am văzut unele articole preoţeşti condamnând pe cei de la Tanacu fără drept de apel şi fără a mai fi nevoie de condamnarea justiţiei lumeşti, aşa că mă adresez tuturor credincioşilor nefiloxeraţi de cazuistica antiortodoxă, ca şi preoţilor care-şi înţeleg menirea de a se ruga pentru cei în suferinţă, să ne rugăm toţi ca justiţia să facă dreptate în sensul adevărului şi să-i elibereze pe cei închişi, iar dacă totuşi, Dumnezeu le va cere un pahar de suferinţă şi amărăciune, să fie paharul lor spre isbăvirea tuturor celor care i-au acuzat şi spre înălţarea Bisericii Ortodoxe chiar dacă unii ierarhi i-au apăsat fără dragoste şi-i mai apasă încă. Să fie suferinţa lor roditoare pentru spalarea greşelilor lor şi ale noastre. Cu iertare, fraţii mei.
Notă:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iarăşi s’a grăbit să confirme atacurile presei şi ale masoneriei împotriva Bisericii, trambiţând că la Tanacu s’a făcut o crimă, vezi Doamne, crimă care nu este emblematică Sfintei noastre Ortodoxii, (Dumnezeule, cine a gândit această frază); din nou Biserica îşi pleacă ruşinată capul în faţa unei prese dezlănţuite şi incoerente şi care foloseşte insulta ca argument şi apelaţiunile grosolane ca sentinţa înainte de judecată pentru care ar trebui sa-i fie ruşine, dar ei nu au ruşine, nici dragoste de adevăr. La Tanacu nu s’a făcut nici o crimă, ci Dumnezeu a decis s’o elibereze pe sora Irina din mâinile satanei. (chiar dacă, după documente, medicii i-au dat doza ucigătoare de adrenalină. Oare medicii au barbă rosie şi sunt criminali? Sau au schimbat nu stiu ce jambiere cu halatul alb?) Sunt un preot echilibrat, nu vorbesc fără o judecată prealabilă şi fără îndelungă rugăciune înainte de a spune ceva împotriva Sfântului Sinod. Am ţinut la Jilava o grevă de 12 zile, în timpul careia nu am băut apă 5 zile şi nu am mâncat nimic 12 zile. Am slăbit extrem de mult, fiindcă am intrat în grevă extrem de slab din cauza regimului la care eram supus. Puteam să mor, pentru că eram om în vârstă, aproape 60 ani, dar nu am murit pentru că Dumnezeu a hotarît altfel în planul Lui necunoscut nouă. Ceea ce a făcut securitatea a fost pentru moartea mea. Ceea ce a făcut preacuviosul părinte Daniel şi preacuvioasele maici (pentru că ei sunt şi rămân preacuvioşi) a fost pentru viaţa sorei Irina. Pentru viaţa ei de aici, dar Dumnezeu a hotărît ca sfintele rugăciuni de eliberare să fie pentru viaţa ei de dincolo. Sinodul a despuiat pe acuzaţi de orice protecţie eclesială şi i-a aruncat în circul cu fiare. Cum vom numi această hotărîre? Iisus Mântuitorul să o numească“.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Adevarul despre Tanacu: Irina Cornici a murit ucisa de paramedici cu doze prea mari de adrenalina injectate in inima
Raportul medico-legal, intocmit in urma exhumarii maicutei Irina de la Tanacu, rastoarna total ipotezele cazului: Irina a murit din cauza unei supradoze de adrenalina, administrata gresit de medicul ambulantei.
Raportul a fost intocmit de medicul legist Dan Gheorghiu, din Constanta, la cererea avocatei Maria Ilisei, care ii apara pe calugarul Daniel Corogeanu si pe cele patru maicute. Cea mai importanta concluzie a raportului spune ca Irina a murit din cauza unei culpe medicale, deoarece medicul de pe ambulanta care s-a deplasat la fata locului, Lenuta Ciocan, i-a administrat o supradoza de adrenalina, care i-a fost fatala. O alta concluzie a celui de-al doilea raport se refera la faptul ca Irina traia in momentul in care a fost urcata in ambulanta si ca nu era moarta, asa cum s-a spus initial, dovada in acest sens fiind o tumefactie de pe bratul drept, locul in care medicii de pe ambulanta i-au pus o perfuzie.
“O perfuzie este imposibil sa fie montata la un cadavru, pentru ca nu are circulatie sangvina”, afirma medicul Gheorghiu in raport.
Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: “Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cit si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale, prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil”, se spune in noua expertiza medico-legala, citata in ziarul Cotidianul.
Dezvaluiri spectaculoase in cazul Tanacu
Noul raport medico-legal arata ca tanara Irina Cornici a murit in urma unui stop cardiac, cauzat de o eroare medicala.
Raportul medico-legal intocmit in urma exhumarii tinerei Irina Cornici, care si-a pierdut viata la manastirea Sfanta Treime din localitatea Tanacu, judetul Vaslui, in luna iunie a anului 2005 rastoarna datele primului raport medico-legal.
Raportul redactat de medicul Dan Gheorghiu, medic primar de medicina legala din Constanta, ajunge la concluzia ca moartea Irinei Cornici a fost cauzata de o eroare medicala facuta de medicul ambulantei care i-a administrat tinerei sase fiole de adrenalina.
Prima analiza medico-legala, facuta sub presiunea emotiilor starnite de cazul de la Tanacu, il acuza pe preotul Daniel Corogeanu de omucidere.
Cauza presupusa a mortii era insuficienta cardio-respiratorie acuta, insuficienta respiratorie restrictiva prin contentie (mecanica), soc hipovolemic (scaderea volumului de oxigen din sange), deshidratare importanta in contextul unui bufeu delirant halucinator (schizofrenie) neglijat, cu stare de agitatie psihomotorie severa.
Noul raport medico-legal arata ca, potrivit expertizei facute dupa exhumare, Irina Cornici mai era inca in viata atunci cand i s-au aplicat perfuzii cu o supradoza de adrenalina.
BBC a obtinut in exclusivitate concluziile raportului pe care le publicam mai jos:
1. Moartea numitei Irina Cornici Maricica Irina a fost violenta
2. Moartea s-a datorat unei insuficiente cardiace acute survenite in urma administrarii contraindicate si incorecte si ca mod si ca doza (mare) de adrenalina
3. Leziunile de violenta constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure – contentie. Sunt minore si nu au legatura cu cauza mortii. Leziunea de violenta de la nivelul cotului drept a fost produsa prin intepare cu ac de seringa, in timp ce victima traia.
4. Moartea poate data din 15.06.2005 si, datorita existentei elementelor de reactie vitala (tromb si infiltrat hemoragic) aparute in urma punctiei venoase pentru montarea perfuziei, momentul mortii poate fi stabilit in intervalul situat intre orele 1200 si 13.20.
5. Din datele medicale existente rezulta ca victima era in evidenta sectiei de psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afectiunea psihica, precum si tratamentul aplicat la internarea din 21.04.2005 in sectia Psihiatrie nu au legatura cu cauza mortii.
In fisa intocmita de medicul ambulantei, doctorita Lenuta Ciocan, scrie ca i s-au administrat Irinei Cornici sase doze de adrenalina.
Raportul medico-legal intocmit de doctorul Dan Gheorghiu cuprinde o descriere a efectelor adrenalinei: “Cantitatea mult peste normal de adrenalina administrata, cat si timpul de actiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale prin fibrilatie ventriculara si stop cardiac ireversibil”, se spune in noua expertiza medico-legala.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
nelutu,
crezi in existenta dracilor? crezi ca la slujbele de exorcizare se incearca scoaterea dracilor din om la rugaciunile preotului? ai studiat macar un pic cazul tanacu, pentru ca mai apoi sa iti dai cu parerea? sau esti trambita Dealului si incerci sa te lepezi de Pr Corogeanu precum (unii dintre) ierarhii nostri fricosi?
ori vorbesti doar ca sa te afli in treaba?
cauta Adevarul si Acesta te va elibera!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nelutu, ma ridic la nivelul tau si pot sa iti spun: Mila Domnului!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nelutu , dar cu ce anume te consideri jignit , incat sa te ridici la un asa nivel !
Numai Bunul DUMNEZEU Stie ADEVARUL si ce s-a Intamplat la Tanacu !
mai devreme sau mai tarziu , va iesi la Lumina , Adevarul pe care altii se straduiesc sa-l ingroape!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nelutu, nu stiu cine esti si cu ce te ocupi. Ma intristeaza insa atitudinea ta semeata. Asa de sus te crezi incat e nevoie sa se cocoate lumea pe un scaun ca sa ajunga pana la tine si sa te admire. Mantuitorul a spus ca daca vrem sa fim mari in Imparatia Cerurilor, sa fim mici aici, in fata oamenilor si sa-i slujim. In ce priveste varsta mea, nu stiu ce anume ti-a sugerat ca as fi tanara, poate faptul ca ma misc cu usurinta in spatiul ideilor. Dar sa stii ca sunt batrana, am 54 de ani si despre Evul Mediu nu am o parere chiar proasta. Marxistii l-au numit Ev Intunecat, insa, sa stii ca a fost o perioada de mare efervescenta spirituala. Ei s-au legat mai mult de ororile facute in acea perioada de Inchizitie, dar aceea nu ne apartine noua, ortodocsilor, ci Papismului eretic si schismatic. Ma vad nevoita sa-ti atrag atentia ca te contrazici : ba critici ''Evul Mediu" pentru eventuale exagerari, ba l-ai spanzura pe Parintele Corogeanu de barba, in cel mai pur stil Ivan Groznai- in apatiul rasaritean sau Torquemada - in spatiul apusean.Ma tem insa ca te apropii de ceva mult mai rau decat Inchizitia, si anume de idealurile sadice ale Revolutiei Franceze, o pagina rusinoasa din istoria Europei. Eu zic sa fii mai bland cu Par. Corogeanu pentru ca nu stii tu care a fost adevarul adevarat, in nici un caz cel prezentat la Teatrul National de Andrei Serban.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
"...Este un privilegiu pentru tine ca ma cobor pina la nivelul tau pentru a-ti raspunde " ...cita smerenie, ti-ai citit mesajul dupa ce l-ai scris?
Vezi sa nu-ti rupi gitul cind te cobori, au mai patit-o si altii in frunte cu Lucifer, cit despre Tanacu, nu stii decit ceea ce ai vrut sa afli, din jegul presei romanesti. Mai documenteaza-te, sau vrei sa fii doar politic corect?
Doamne ajuta!!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nelutu-documenteaza-te serios si revino!!