Părintele Dimitrie Bejan despre Mișcarea Legionară

– Ati spus ca Iorga a gresit politic. Care este greseala lui politica cea mai mare? Ca s-a dat cu regele?

– Nu. Uite, asa a fost: A fost un consiliu de coroana si i se cerea regelui, de catre englezi, sa desfiinteze Miscarea Legionara si sa formeze el o dictatura fara legionari, fara cuzisti si fara taranisti. Dictatura regala s-a format si, la cererea englezilor, care erau filo-evrei, i-au cerut sa-i împuste. In acel timp Corneliu Zelea Codreanu, împreuna cu 13 dintre sefii Miscarii Legionare, erau în închisoare la Râmnicu Sarat. Regele Carol a trimis acolo Siguranta Statului sa-i aduca la Bucuresti. Noaptea i-au suit într-un autobuz si i-au legat cu mâinile la spate, de spatar; i-au legat si de picioare, si la spatele fiecaruia statea câte un sergent de jandarmi cu câte o frânghie. Când au ajuns în padure la Tâncabesti, între Ploiesti si Bucuresti, s-a oprit masina si le-a spus colonelul care-i escorta: ”Va dau voie sa va închinati, ca aici este sfârsitul vostru. Nu le-a dat drumul la mâini. S-au închinat si ei lui Dumnezeu cu limba, cum au putut! A spus unul din ei ”Tatal nostru” si apoi i-au strangulat pe toti cu frânghia. A fost o moarte talmudica, dupa ritualul cunoscut, dictata din afara. Marile puteri nu vedeau cu ochi buni Miscarea Legionara nationala, unica, numai în România. Nicolae Iorga, care avea mare putere si influenta în fata regelui, putea, cred, sa-i salveze de la moarte pe cei 13 din fruntea Miscarii Legionare. Asta a fost marea lui greseala politica. De aceea legionarii l-au omorât pe Nicolae Iorga, în 1940. A doua greseala a lui a fost ca nu s-a opus ca regele sa-si alunge regina si sa traiasca în concubinaj cu Elena Lupescu, o evreica imorala.

– Spuneti-ne daca legionarii formau o miscare crestina sau o organizatie politica?

– La început, a fost multa vreme o organizatie de elita, de reînnoire în masa a tineretului ortodox prin credinta, prin Biserica si prin saracie. Numai în ultimii ani s-au transformat în organizatie politica, nationala.

– Deci asa a fost. Aveau votul saraciei.

– Da, asta era. Prima porunca pe care a dat-o fondatorul miscarii legionare a fost: ”Sa traim în saracie!” Toti deputatii legionari depuneau pâna la un ban la cantina aceasta. Ei mâncau toti acolo, cu multi altii.

– La biserica mergeau regulat Duminica?

– Totdeauna! In costum national! Corneliu Codreanu, de loc de la Husi, era un barbat frumos, evlavios, cu ochi albastri. Dar se putea sa nu mearga legionarii la biserica?

– Erau buni ortodocsi!

– Nu exista azi oameni asa de morali si profund ortodocsi ca ei.

– A fost, deci, o miscare crestina.

– Nu, a fost o miscare ortodoxa. Aceasta a fost o revolutie nationala în sânul Bisericii Ortodoxe, caci a întors tot tineretul la Hristos, la Biserica. A fost o revolutie, dar crestina. Nu o revolutie politica!

– Crestina, caci prin tinuta lor marturiseau pe Hristos.

– Aveau ceva strict: ”Sa traiesti crestineste!”

– Dar de ce nu au sarit toate partidele sa-i sustina?

– Nu s-a putut, pentru ca i-au omorât înainte de vreme fortele oculte antinationale din afara.

– I-au omorât înainte de vreme!

– Deviza lor era: ”Sa traim în saracie”, în deplina moralitate crestin-ortodoxa si celelalte porunci, care le au crestinii si pe care le ai si dumneata. Era un fel de calugarie! Nu se puteau închipui betii, coruptie sau desfrânari printre legionari. Nu exista! Erau de o mare moralitate. Si nu se angajau în aceasta miscare decât primii zece de la orice institutie, facultate sau liceu. Primii zece. Numai cei buni! Cei mai buni la învatamânt si cu comportament crestin ortodox. Era o miscare de elita. Nu de masa.

– Ai vazut ce minte aveau?

– Da. Era o miscare de elita. Toti trebuiau sa traiasca curat, ca sfintii.

– Puritani si cu Biserica!

– Este usor, doar traiesti ca sfântul si în societate, cu ajutorul lui Dumnezeu.

– Am înteles ca au câstigat mult încrederea tinerilor. Tineretul se lua dupa ei.

– Tot tineretul a fost câstigat de ei pâna în 1940. Tineretul, cum v-am spus, era primit în mod selectiv, ca nu-i primeau oricum. De la tara numai câte cinci primeau din fiecare sat. Primeau gospodari tineri gospodari buni si credinciosi. Era un numar limitat. Restul era masa de români, care trebuia ajutata, scolita, condusa si educata. Deci s-a mers numai pe o elita. A fost o miscare ortodoxa, curata. Erau puritani în moravuri. Spovediti, împartasiti, la biserici tot timpul. N-au rezistat ca s-a opus toata politica extraordinar, mai ales cei din Vest.

– De ce le-au pus acuzatii politice?

– Ei, daca ajungeau la putere, voiau sa elimine elementele straine, neortodoxe de la conducerea tarii, si nu le convenea la cei veniti din afara!

– Sa-i trimita acasa!

– Au fost si aberatii. Dar acestea au fost niste accidente provocate de instigatori. Atunci era o problema: cum sa scapam de straini?

– Sa se duca toti linistiti acasa, în patria lor! Dar nimeni nu i-a omorât. Dimpotriva, i-au favorizat, i-au îngaduit.

– Nu i-a omorât. Eu eram român si ma purtam pâna la gât în zapada, în Rusia, în razboi, si ei curatau zapada în Bucuresti! Vedeti ca ei nici nu au fost trimisi pe front sa moara. Cine n-ar face asa? Chiar eu ca preot as fi facut asa!
– Acum este un fel de pupatura între ai nostri si cei de alte neamuri! Sincretism crestin si politic! Acestia înca nu se manifesta, dar ei sunt foarte puternici, ca au o baza peste ocean. Acum lumea o conduc cei care stapânesc moneda!

extras din cartea Bucuriile suferinței. Viața unui preot martir