15 noiembrie: Sfântul Paisie de la Neamț. Despre rugăciunea lui Iisus

Sfântul Paisie Velicikovski despre Rugăciunea lui lisus

Sfântul Nicodim Aghioritul scrie: „Această cale şi metodă este rugăciunea de totdeauna şi mulţumirea faţă de Dumnezeu, deoarece cel ce se obişnuieşte să vorbească cu Dumnezeu prin rugăciune şi să-i mulţumească pururea, acela este dovedit că vrea să aibă bucuria cea de totdeauna şi neîncetată în inima sa”.

Deci, dacă şi tu, frate, vrei să fii auzit mai uşor de Dumnezeu şi să primeşti ceea ce ceri, osteneşte-te cât poţi cu această rugăciune a minţii, rugând pe Dumnezeu cu toată mintea şi inima ta să te miluiască şi să-ţi dea cele care sunt potrivite pentru mântuirea ta,învaţă şi asta: rugăciunea minţii cere mai multe osteneli, dar aceasta şi ajunge mai repede şi mai eficace la urechile Domnului decât graiurile gurii.

Din această pricină şi Domnul spunea lui Moise, care-l ruga numai gânditor cu inima pentru iudei: „De ce strigi către Mine?”.Rugăciunea este la fel de necesară ca harul dumnezeiesc.Şi dacă nu merge mai înainte prima, nu vine al doilea. Nu există păcătos care să cadă la Dumnezeu cu smerenie, curaj şi stăruinţă şi să nu fie auzit şi rânduit într-o stare bună, deoarece Dumnezeu a legiuit ca rugăciunea să fie un mijloc la îndemâna tuturor pentru tămăduirea bolilor şi a patimilor noastre şi, în cele din urmă, pentru dobândirea împărăţiei cerurilor.

Sfântul loan Carpatiul spune în Filocalie: „Când în timpul rugăciunii lui lisus chemăm numele cel sfânt al Lui şi zicem: Miluieşte-mă pe mine, păcătosul, atunci la fiecare chemare glasul lui Dumnezeu,răspunde tainic: «Fiul Meu, iertate-ţi sunt păcatele tale»”.

Şi continuă, zicând: „Atunci când spunem rugăciunea aceasta, în clipa aceea nu ne deosebim cu nimic de sfinţi, de mărturisitori, şi de mucenici”.Şi în altă parte spune: „Multe nevoinţe si osteneli trebuie să depunem la rugăciune, ca să aflăm starea lipsită de zgomot şi liniştită a cugetării, care este un alt cer în inima noastră, înlăuntrul căreia sălăşluieşte Stăpânul Hristos”.

La fel spune şi Apostolul:„Nu ştiţi că Hristos sălăşluieşte în voi ? Fără numai dacă sunteţi nevrednici de harul dumnezeiesc şi nu cunoaşteţi asta”.

Isihie scrie următoarele despre rugăciune: „Precum nu este cu putinţă să trăiască cineva fără pâine şi apă, tot asa este  cu  nepuţintă  ca  fără rugăciunea minţii şi curăţia inimii să inţeleagă sufletul ceva duhovnicesc si să lucreze ceva care să-i placă lui Dumnezeu sau să se elibereze de păcatul ce se lucrează în cugetare, chiar dacă se sileşte cineva să nu păcătuiască de teama chinurilor”.

Şi Isihie prezbiterul completează: „Precum este cu neputinţă omului care merge pe pământ să nu niştit şi închipuieşte-ţi că vezi în adâncul tău inima. Şi în ritmul respiraţiei tale spune: Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă. Rosteşte chemarea aceasta uşor cu buzele, sau mai bine cu mintea, încearcă să alungi orice alt gând şi cu răbdare şi linişte stăruie, repetând-o continuu”.

Sfântul Grigorie al Tesalonicului (Palama), stabilind învăţătura rugăciunii minţii tuturor semenilor noştri, scrie: „Nu suntem datori numai să ne rugăm neîncetat cu numele Domnului lisus, potrivit cu voia lui Dumnezeu, ci avem datoria să o arătăm şi să învăţăm şi pe semenii noştri, pe fiecare, fie că este purtător de rasă, fie mirean, învăţat sau analfabet,bărbat sau femeie. Chiar şi pe copii trebuie să-i învăţăm şi să insuflam tuturor râvnă pentru felul acesta de rugăciune a minţii.

Astfel, punem în practică cuvintele Scripturii: «Frate pe frate ajutându-se, sunt ca o cetate întărită»”.învăţături din Vieţile Sfinţilor, istoria vieţilor sfinţilor Bisericii noastre, mai ales a acelora care şi-au petrecut viaţa în rugăciune – care şi ei înşişi s-au rugat, dar şi pe alţii i-au învăţat cum să se roage- constituie pentru noi îndrumătorul cel mai luminos al datoriei de a ne ruga. Redăm aici extrase din vieţile a trei dintre sfinţii noştri: Sfântul Sava,Sfântul Arsenic şi Sfântul Antonie.

a) Dumnezeiescul Sava, când vedea pe cineva că a părăsit lumea şi s-a făcut monah învăţând bine toate canoanele petrecerii monahale şi fiind destoinic să-şi păzească mintea şi să se lupte uşori împotriva gândurilor sale, numai atunci îl separa într-o chilie în lavră. Vezi că sfântul cerea păzirea minţii de la ucenicii lui şi numai atunci îngăduia să rămână într-o chilie separată.

b) Minunatul Arsenic dorea atât de mult liniştea şi ura atât ele mult întâlnirile cu alţii, încât rar vorbea chiar şi despre probleme duhovniceşti. Se ascundea în sine şi îşi aduna mintea înlăuntrul său,înălţându-se astfel uşor către Dumnezeu,însufleţindu-şi cugetarea.

c) Marele Antonie lua aminte ca totdeauna să aibă inima trează şi de aceea s-a învrednicit de harisma mai-înainte-vederii. Pentru că în inima trează Dumnezeu se arată „ca foc care curăţă, apoi ca lumină care luminează mintea şi se lucrează acest chip dumnezeiesc”, după loan Scărarul.