Danion Vasile: Cuvânt la prăznuirea Sfântului Valeriu Gafencu

Astăzi suntem martorii împlinirii unei profeţii, cea făcută de stareţul mănăstirii Tismana, părintele Gherasim Iscu, care a spus că aici va fi loc de pelerinaj. Şi venirea dumneavoastră în număr atât de mare arată că se împlineşte această profeţie. Încă şi încă o dată, din ce în ce mai mulţi oameni vin aici în pelerinaj pentru că aici se află moaştele sfinţilor mucenici, aici se află şi moaştele noului mărturisitor Valeriu Gafencu.

Preasfinţitul Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului, spunea nu cu multă vreme în urmă că el crede că se vor găsi moaştele lui Valeriu Gafencu. Din rânduiala lui Dumnezeu i-a fost pusă cruce în gură tocmai pentru ca aceste sfinte moaşte să se găsească. Şi pe măsura evlaviei noastre, pe măsura iubirii pe care o avem faţă de aceşti mărturisitori va veni şi ajutorul dumnezeiesc. Dacă nu-i vom crede, dacă nu vom avea nădejde că ajutorul acestor noi mărturisitori ne poate schimba viaţa, Dumnezeu va scoate la lumină moaştele noului mărturisitor Valeriu Gafencu şi ale celor care au pătimit împreună cu el sau care au pătimit în alte închisori, numai Dumnezeu ştiind suferinţa lor. Spunea părintele că Valeriu Gafencu este într-un fel fiul al lui Dumnezeu aşa cum noi toţi ar trebui să ajungem fii ai lui Dumnezeu.

Pentru noi, ideea de jertfelnicie, ideea de mărturisire a lui Hristos este o idee străină pentru că ducem o viaţă comodă. Dar sfinţii închisorilor ne îndeamnă să ducem o viaţă de jertfă şi să devenim dumnezei după har lăsându-L pe Dumnezeu să fie viu în inimile noastre. Anul trecut, fiind în chilia părintelui Justin vorbeam despre parastasele care se fac înaintea canonizării sfinţilor, pentru că în rânduiala canonizării există şi această menţiune că şi pentru un sfânt mare făcător de minuni şi pentru un mare mucenic se mai poate face un ultim parastas chiar înainte de canonizare. Şi pentru sfântul Valeriu Gafencu, şi pentru ceilalţi sfinţi ai închisorilor se pot face parastase până ce vor fi canonizaţi.  La primul mare parastas care s-a făcut la Aiud pentru stareţul Daniil Sandu Tudor s-a adus şi o icoană care se află în altarul monumentului şi această icoană îi reprezintă pe cei trei sfinţi mărturisitori: pe Valeriu Gafencu, pe părintele Daniil de la Rarău şi pe părintele Ilarion Felea. Această icoană îi reprezintă în sfinţi cu aure deşi încă nu au fost canonizaţi. Şi unii oameni s-au smintit. Chiar şi puţini din cei care au văzut icoana au întrebat cum de au fost pictaţi astfel.

Dacă vedem istoria Bisericii ne vom da seama că mulţi sfinţi au fost cinstiţi cu mare evlavie înainte de canonizarea lor. Toţi sfinţii canonizaţi în secolul XX  au avut înainte de canonizare icoane, acatiste şi chiar slujbe. Părintele Serafim Rose, de exemplu, ucenic al Sfântului Ioan Maximovici nu a apucat să vadă canonizarea Sfântului Ioan dar strânsese minunile făcute de Arhiepiscop de San Francisco. Îi alcătuise un acatist şi ani şi ani de zile creştinii din America şi din alte părţi ale lumii au făcut acatistul, s-au rugat Sfântului Ioan Maximovici şi au fost ajutaţi. Aşa este şi cu ceilalţi sfinţi care au trăit în vechime. Erau cinstiţi mucenicii din ziua morţii. Dacă Biserica face cercetări legate de canonizarea unui sfânt, în cazul canonizării mucenicilor este nevoie de un singur criteriu: dreapta credinţă. Dacă cineva moare în închisoare mărturisindu-L pe Hristos având credinţa ortodoxă, nu catolică, nu protestantă, nu monofizită, este sfânt. Tocmai astfel se explică că atâta şi atâta lume citind cartea închinată lui a înţeles că Valeriu Gafencu este „Sfânt al închisorilor”.

L-am întrebat pe părintele Iulian, stareţul schitului românesc Prodromu: „părinte, pot să mă rog lui Valeriu Gafencu? Cum să mă adresez lui?” Aveam o mică strângere de inimă… Nu voiam să greşesc cerându-i ajutorul în rugăciuni deşi  mă rugasem lui. Şi părintele Iulian zâmbind a spus: „cum să-i spui?! Sfinte Valeriu, roagă-te pentru mine! Nu este el sfânt? Nu este el Sfântul închisorilor?” Şi lucrul acesta mi-a dat nădejde pentru că este foarte important să ştii că şi părinţii duhovniceşti încuviinţează acest cult al mărturisitorilor. E adevărat că unii părinţi, smerindu-se, chiar dacă au trecut prin ani grei de închisoare se sfiiesc a vorbi despre sfinţenia celor din închisori. Vorbind cu părintele Arsenie despre sfântul Valeriu Gafencu spunea: „păi, noi am suferit împreună, am stat împreună.” Este ca şi cum vorbim despre faptul că dacă cel de lângă tine a murit în închisoare şi e sfânt, oarecum te-ai mândri pentru că ai stat în prezenţa lui. Dar adevărul este acesta: sunt sfinţi în faţa lui Dumnezeu şi dacă le cerem ajutorul, îl vom simţi. A spus părintele mai înainte o minune făcută de sfinţii de la Aiud dar sunt atâtea şi atâtea minuni; unii poate le-aţi citit deja scrise de părintele Augustin de la Aiud.

Să înţelegem că în aceste vremuri grele care vin este foarte important să înţelegem mărturia sfinţilor din secolul XX. Diavolul vrea să rupă această continuitate a sfinţeniei. Sfântul Simeon, noul teolog, vorbea despre o predanie a sfinţeniei în biserică. Din generaţie în generaţie există sfinţi. Nu există o ruptură. Nu există secol fără sfinţenie. Ori în secolul XX ,Biserica ortodoxă a plecat genunchii în faţa fiarei comuniste. Şi atunci ce biserică este aceasta care se pleacă în faţa prigonirilor şi a diavolilor? Sau Biserica Ortodoxă a dat mărturia cea bună, a avut mărturisitorii ei, sfinţii ei. Atunci să ne cunoaştem sfinţii. Preasfinţitul Iustinian Chira, atunci când i-au zis că Biserica Ortodoxă rusă a canonizat peste 1700 de noi mucenici, mireni, preoţi, episcopi, călugări, a spus: „puţin boierule, puţini!” Într-adevăr puţini căci sute de mii de mucenici a avut Biserica Ortodoxă rusă. „Toţi trebuie canonizaţi!” Şi, într-adevăr, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Rusia a cerut la fiecare episcop să vadă la nivel de fiecare episcopie câţi preoţi au murit pentru Hristos, câţi mireni au murit, câţi călugări au murit, câţi episcopi au murit pentru a fi canonizaţi toţi.

Ceea ce se întâmplă astăzi cu atâta evlavie prin venirea la acest parastas este o formă de cinstire populară a lui Valeriu Gafencu şi a celorlalţi pătimitori. În rânduiala canonizării se prevede faptul că înainte de canonizarea oficială există o aşa numită canonizare populară. Poporul îşi arată evlavia şi Sfântul Sinod pecetluieşte dacă a greşit sau dacă nu a greşit. Iar dacă noi ne vom ruga cu evlavie, la vreme rânduită de Dumnezeu, Sfântul Sinod îl va canoniza şi pe Valeriu Gafencu şi pe stareţul Gherasim de la Tismana, şi pe Costache Oprişan, şi pe maica Mihaela şi pe ceilalţi sfinţi ai închisorilor.

Să ne ajute Dumnezeu ca pentru rugăciunile lor să avem puterea de a rezista în vremurile grele care vin! Amin.

Danion Vasile