Părintele Policarp Sidor: singura oprelişte pusă de Biserica Ortodoxă în calea împărtăşirii – conştiinţa curată

„Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică
şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6,54)

În afară de cuvintele lui Iisus care îi îndemnau pe credincioşi spre împărtăşanie (Ioan 6,54) mai exista şi Canonul 9 Apostolic care spunea că „toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă Scripturile, dar nu rămân la rugăciune şi la Sfânta Împărtăşanie, trebuie să se afurisească ca făcând neorânduială în Biserică”. Potrivit acestui canon, toţi creştinii care participă la Sfânta Liturghie trebuie să fie pregătiţi să se şi împărtăşească.

Aceasta era trăirea în Biserica primară însă această situaţie nu avea să dureze.

Canonistul Zonara, comentând acest canon, spune că aveau obligaţia creştinii să trăiască în aşa fel încât să fie vrednici de cuminecare la fiecare Liturghie la care participau.

Acest percept era impus şi de Canoanele 8 Apostolic şi 2 Antiohia.

Spune însă părintele Floca, comentând Canoanele Bisericii Ortodoxe (Sibiu 2005, pag. 13,14) că „oricât se va fi străduit Biserica Veche şi cea de mai târziu să instituie obligativitatea împărtăşirii la fiecare Liturghie la care asistă credincioşii, această rânduială nu s’a generalizat şi nu a rămas obligatorie, pentru că nimeni nu poate fi primit să se împărtăşească dacă nu e pregătit şi cu atât mai puţin poate fi constrâns cineva să se împărtăşească cu nevrednicie… (cf. Canonului 1 al sfântului Athanasie cel Mare şi 2,4 Dionisie Alexandrinul)”.

Cât timp Sfânta Liturghie se săvârşea în ziua Domnului împărtăşania duminicală a tuturor credincioşilor nu constituia o problemă (pr.prof. Ioan Ică-Persoană şi comuniune, pag.345). Înmulţindu’se însă numărul credincioşilor s’au înmulţit şi prilejurile de păcătuire (certurile, dezbinările, etc), lucru ce l’a făcut deja pe sfântul apostol Pavel să atragă atenţia asupra împărtăşaniei: „să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din potir… căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea…”(I Corinteni 11-28,29).Această împărtăşire „cu vrednicie” şi „cercetare de sine” devine principalul motiv – chiar începând cu Biserica primară – pentru care nu toţi credincioşii s’au putut împărtăşi la fiecare Sfântă Liturghie.

Pe lângă aceasta, numărul zilelor liturgice fiind mare – se slujea lunea, miercurea, vinerea, sâmbăta, duminica şi în sărbători – şi prilejurile de împărtăşire erau multe. Credincioşii nu puteau la intervale atât de scurte să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie cu frică şi cu cutremur (post, mărturisire, canon) şi astfel s’a născut sentimentul de vinovăţie faţă de trupul şi sângele Domnului şi „s’a produs în chip firesc o rezistenţă pioasă, pein abţinerea de la împărtăşirea regulată”.

Mai târziu, la un veac după libertatea acordată creştinismului, majoritatea credincioşilor nu se mai împărtăşeau decât în posturile mari, cu toate că, în Constantinopol spre exemplu, Sfânta Liturghie se săvârşea zilnic.

Sfântul Ioan Hrisostom ne informează că „unii creştini se împărtăşeau de mai multe ori, alţii de mai puţine ori, cei mai mulţi o singură dată sau de două ori pe an, iar monahii din pustie şi la doi ani” (Sf.Ioan Gură de Aur-Omilia XVIII către evrei). El mai spune că „nici obişnuinţele, nici soroacele să te îndemne să te apropii, ci curăţia şi nevinovăţia sufletului, cugetul curat. Timpul de împărtăşire pentru voi să fie conştiinţa curată” (Sf.Ioan Hrisostom – Despre botezul lui Hristos).

Aceasta este şi singura oprelişte pusă de Biserica Ortodoxă în calea împărtăşirii: conştiinţa curată.

Nici n’a impus vreodată termene obligatorii pentru cuminecare, chiar dacă a căutat să stabilească anumite reguli: în cele patru posturi de peste an / sau măcar o dată pe an, la patruzeci de zile şi/sau la treizeci de zile (cum spune sfântul Simeon al Tessalonicului, pentru cei sporiţi). Împărtăşirea credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos a fost o preocupare importantă şi permanentă a Bisericii din primele veacuri şi până în zilele noastre.