Pr. prof. dr. Mihai Valică: CIP-ul între ghioagă duhovnicească și ghioagă politică

Drept la replică la articolul CIP-ul tehnologic şi cip-ciripul teologic de Eugen Tănăsescu, precum și la discuția televizată cu domnia sa (vezi NTVonline).

Ambele intervenții mi-au lăsat un gust amar și mi-au stârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.

Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45 000 de euro pe zi și chiar de 300 000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană, decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.

În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte.

În timp ce în lumea informată din Vest profesorii Universităților dar și Bisericile pun în dezbatere academică, eclesială, politică, socială și bioetică problema CIP-urilor prin cursuri, seminarii, conferinte, etc., la noi cei responsabili eclesial, profesorii de teologie și unii preoți iau în derâdere această problemă majoră…iar prin Biroul de presă al Patriarhiei Române, se anunță dezinvolt, că s-a dat liber și binecuvântare la cipuire…! Nimic mai trist și mai dureros!

La noi, cei responsabili eclesial, în loc să fructifice experiența democratică a occidentalilor în această problemă, să transfigureze hristic evlavia și reacția unor duhovnici și credincioși ai Bisericii, să ia atitudine morală sau bioetică privind această problemă, care vizează libertatea sau consțiința omului, să pună în dezbatere sinodală sau comunitară, așa cum au făcut aproape toate Bisericile ortodoxe surori, ei iau în derâdere și chiar condamnă acțiunea acestora, ca fiind retrogradă și persiflează acțiunea lor.

Drept urmare, unii credincioșii se simt abandonați, tocmai de cei ce ne conduc, și aleargă la diverși duhovnici, mai mari sau mai mici, mai informați sau mai puțin informați și astfel, apar pe alocuri, unele derapaje duhovnicești, ale unora, cu multă râvnă pentru Hristos, dar nu întotdeauna și cu pricepere…

Personal prefer nepriceperea lor, decât prea multa pricepere a celor responsabili eclesial, care ne îndeamnă să stăm cuminți în staul, că lupul este departe și ne vor trezi ei… atunci când lupul este lângă noi…!

Sinodul local de la Cluj (2009) sub președenția regretatului Mitropolit Anania a tras semnalul de alarmă, inspirați de Duhul Sfânt și a luat o atitudine fermă și corectă, condamnând dictatura și umilința biometrică. Ce frumos ar fi fost ca această atitudine locală, să fi fost receptată sinodal la nivel central, ca părerea oficală a BOR, așa cum s-a petrecut în istoria Bisericii Universale de multe ori, când unele hotărâri locale au fost acceptate de întreaga Biserică.

Însă, din păcate, la o săptămână după acea hotărâre, aceiași sinodali, cu excepția IPS Bartolomeu, care a lipsit, când au ajuns la Sinodul cel mare de la București, Duhul Sfânt a fugit… și atunci s-a dat liber la cipuire. Urmările? Pe lângă sminteala duhovnicească a unora, au urmat unele consecințe sociale și etice pentru români, care sunt priviți ca o paria a Europei, tocmai de europenii de gradul întâi, care nu au acceptat CIP-ul total, ca România. Astfel Europa (Anglia, Belgia și Olanda) impune deja cipurile biometrice doar pentru muncitorii români și bulgari și discriminarea a început. (Vezi Crai nou din 25 martie 2013, p. 12).

1. 1. Posibile cauze ale relativizării acestei probleme în România

Confuzia voită sau nu este acolo unde, unii prezintă tehnologia nu numai ca instrument sau unealtă[1], ci şi ca activitate socială, şi chiar simbolică prin care omul a învăţat și va învăța să-și exprime identitatea creatoare.

Totuși, Teologia nu poate fi de acord cu această opinie, întrucât tehnologiile, inclusiv cele informaţionale, la fel ca şi ştiinţa, inventariază progresele în procesul de cunoaştere omenească, acestea fiind doar instrumente ale cunoașterii și nu reprezintă cunoașterea însăși. Cred că această concepţie stă la baza confuziei, pe lângă slugărnicia unei țări slabe, ca România, care face ca societatea informaţională, politică, cea filosofică sau științifică să fie identificată cu societatea cunoaşterii[2].

Tehnologiile informaţionale[3] se dezvoltă pe baza ştiinţei fundamentată în era modernă. Acestea constituie vehicule pentru diseminarea cunoaşterii ştiinţifice și perpetuează ordinea şi explicaţiile „ştiinţifice” specifice acestei ere[4] și nicidecum nu au rolul de a înrobi pe om sau de a-i limita acestuia libertatea.

Preeminența tehnologiei și a politicului în fața individului riscă să sacrifice individul în numele științei, a societății, a binelui mondial, a popoarelor, a politicii etc.[5] Preeminența conștiinței științifice și politice, care pretinde că numai oamenii de știință sau politicienii sunt chemați să emită norme etice[6] este total inacceptabilă, mai ales atunci când este vorba de destinul hristic al omului și de conștiința lui religioasă.

Spengler spune în acest sens, că omul, dacă nu este atent, poate deveni din stăpân al lumii, sclav al mașinii, adică al tehnologiei[7] sau victimă a unei politici himere, dacă ne gândim la mondializarea cu orice preț.

Este cunoscută publicului larg critica „clasică” a tehnologiei, care este considerată, în general, periculoasă și chiar dăunătoare omului. Această opinie este susținută de mari gânditori: Oswald Spengler[8], Martin Heidegger[9], Friedrich Jünger[10], Lewis Mumford[11], Jacques Ellul[12], Olivier Clement[13] și mulți alții[14], iar mai recent Ovidiu Hurduzeu în cartea Unabomber, profetul ucigaş[15] sau în Sclavii fericiți[16], precum și Adrian Stoica, cercetător la agenția spațială NASA[17], susțin păreri similare.

Unii dintre ei consideră că tehnologia, ca şi cunoaşterea, are şi o dimensiune transcendentală, un „domeniu al ideilor”, fiind legată de sistemele de credinţe, de valorile şi preferinţele asociate acestora, ce inhibă sau validează anumite acţiuni[18].

Atunci când tehnologia nu ține cont de acest lucru și se dezvoltă neluând în calcul complexitatea persoanei umane, contextul social, etc., ar putea duce la ceea ce Olivier Clément numea „fatalitatea tehnocratică“[19] și astfel se produce ruptura între om și tehnologie, care îi poate deveni potrivnică și chiar dăunătoare[20]. În acest caz „transcendența” tehnologiei se pierde și se poate ușor transforma într-un instrument de distrugere.

În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?

Autorul mustrătorului și luminătorului articol face apel des, la Cezar, cu referire la cap. 13, din Romani, ca să ne supunem stăpânirilor, etc, etc, însă îi scapă două versete extrem de importante (11-12), chiar din cap. 13, care ne îndeamnă în contextul stăpânirilor că „este chiar ceasul să vă treziţi din somn… să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Deci ascultare, dar treji și cu armele luminii îmbrăcați.

Așa au procedat și au fost acei câțiva credincioși cu preoți și monahi în frunte, binecuvântați de duhovnicii lor, când au manifestat legal și democratic la București pe data de 14 martie împotriva dictaturii și lanțurilor biometrice. Așa cum s-au priceput ei, deoarece, cei care se pricep mai bine, teologii de serviciu și de de-servicii sunt de partea Cezarului și a Bisericii diplomate, care se aliniează mondialist și slugarnic, spre des-bisericire și ascultare de artizanii noii lumi și sunt folosiți pe post de ghioagă eclesială și politică pentru a lovi în proprii lor fii! Iată diferența!!!

În opinia mea, Biserica Ortodoxă, în virtutea caracterului ei profetic şi soteriologic, este îndreptăţită hristic, din motive morale sau bioetice să respingă introducerea noilor documente electronice şi principiul pe care ele se bazează: condiţionarea identităţii de cetăţean cu drepturi depline, de deţinerea unui astfel de document.

În acelaşi timp, cred că nu există elementele, pentru care aceste documente să fie considerate pecetea lui antihrist sau să fie considerată primirea lor, drept lepădare de Hristos sau de harul botezului. Lepădarea de Hristos nu poate fi decât o acţiune deliberată a omului, nu una implicită sau presupusă de dispozitive tehnice neştiute; trebuie să fie legată de acordul liber exprimat al voinţei omului, de aderare la o condiţie şi concepţie antihristică[21].

Totodată, creştinii trebuie avertizaţi şi conştientizaţi că, prin aceste documente electronice, se face un pas major către o stăpânire totalitară fără precedent în istorie, prin amploarea sa, stăpânire care va putea culmina cu dominaţia antihristului. În acest sens este foarte important Comunicatul Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos cu privire la guvernarea electronică și cardul cetateanului[22] în care este exprimat pericolul duhovnicesc reprezentat de actele electronice: 1. “este real pericolul, pentru toți creștinii, de a li se viola libertatea conștiinței religioase, privându-i astfel de posibilitatea mărturisirii credinței și propovăduirii Evangheliei lui Hristos, în mod liber”; 2. “este posibilă chiar și eventualitatea folosirii în necunostință de cauză a unor simboluri anticreștine de către credincioși.“

Mondializarea, înlocuind religia cu drepturile omului, în mod paradoxal, în numele acestor drepturi, pretinde ca îi dă omului mai multă siguranță, dar numai la schimb, cu mai puțină libertate. Aici este capcana, pentru că, dacă se cedează din libertatea omului, care reprezintă o caracteristică fundamentală a chipului lui Dumnezeu în om, de dragul unei siguranțe închipuite, atunci le pierzi pe amândouă, dacă nu chiar totul.

În acest context, ce frumos ar fi fost, ca cei responsabili eclesial, cât și teologii de serviciu și de de-servicii sau comisia de bioetică a Patriarhiei, decît să ironizeze, să relativizeze problema sau să jignească pe cei ce cred altfel, să fi spus doar o propoziție scurtă: cipurile dăunează grav libertății umane.

Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ