Edictul de la Milano sărbătorit printr-un dialog între ortodocși și catolici

bartolomeu si papistasiiLiderii catolici și ortodocși se întâlnesc în orașul turc Istanbul în această săptămână pentru un seminar privind libertatea religioasă, la împlinirea a 1700 ani de când împăratul Constantin a acordat libertate de conștiință și s-a încheiat persecuția împotriva creștinilor din Imperiul Roman.

Reuniunea, organizată în comun de către Patriarhul Ecumenic de la Istanbul Bartolomeu I, liderul spiritual al lumii ortodoxe, și Consiliul European al Conferințelor Episcopale sau CCEE, va avea loc pe 17 și 18 mai, concentrându-se pe aspectele istorice, juridice și politice ale libertății religioase în Europa și în restul lumii.

Patriarhul Ecumenic va deschide ședința, care va comemora Edictul de la Milano din 313 care a avut un impact esențial asupra dezvoltării societății europene. Participanții vor examina problemele actuale ale libertății religioase din trei perspective: cea a comunităților religioase, inclusiv comunitățile evreiești, musulmane, ortodoxe și catolice, realitatea libertății religioase în lumea de astăzi, și relația dintre religie, politică și societatea contemporană.

Întâlnirea va fi cu ușile închise și se va termina cu o vizită la locul de moarte a lui Constantin din 337 mai.

| radio vatican

Și conform site-ului romfea.gr, va avea loc și un moment de rugăciune în comun.

6 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Deci?

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    O rugaciune in comun, un pupic...

  3. Marius Barbu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    deci cum i'a prezis Pr.Elpidie va fi omorat acest Bartolomeu....astia de pregatesc de sinodul acela talharesc de au prorocit Sfintii despre el

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=hBxr71AaChw

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Încă un pas.
    Mic pentru omenire, mare pentru cei ce vor fi prinsi sub el !

  6. legionarulortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    1. Astazi, la Chisinau au protestati fratii nostri, impotriva homosexualilor. Uitati ierarhul in fruntea poporului! *****Video si fotografii superbe*****, steaguri, icoane, cruci, preoti, ierarh……asta, da, protest!
    http://www.publika.md/protest-bisericesc-impotriva-homosexualilor–sute-de-enoriasi-si-preoti-cer-anularea-legii-egalitatii-de-sanse-video-foto_1405321.html#galerie%5B1405321%5D/7/

    2.La randul lor, rasucitii au marsaluit pe o strada din Chisinau, desi aveau interdictie de la instanta de judecata.

    http://www.publika.md/zeci-de-homosexuali-din-moldova-au-marsaluit-pe-o-strada-din-capitala–in-pofida-interdictiei-instantei-de-judecata-video-foto_1405301.html

    Aseara, la eurovision care s a tinut in Suedia, intr o scena de muzica, am putut vedea, o femeie preot care savarseste o casatorie intre doi homosexuali, la urma, sarutandu se!
    Mesaje subliminale, de promovare a homosexualitatii, tari sucite, concursuri, ca eurovision cu cantece frumoase, dar, care promoveaza porcarii…………!

    Reamintesc, in Rusia, au fost interzise pentru 100 de ani, orice manifestatii, ale homosexualilor, lesbienelor….!
    http://yupi.md/paradele-gay-interzise-la-moscova-pentru-urmatorii-100-de-ani/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*