Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.
Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnică. Căci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică? Dar, ca să învie împreună cu Hristos, omul trebuie mai întâi să moară împreună cu El şi să trăiască viaţa lui Hristos, ca şi cum ar fi viaţa lui proprie. Dacă va face aceasta, atunci în ziua învierii va putea spune, împreună cu Sf. Grigorie Teologul: „Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit împreună cu El, ieri am murit împreună cu El, astăzi înviem împreună cu El.
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Hristos a Inviat!
Am o carte despre preotul Dumitru Zamisnicu din Iasi, condamnat la 20 de ani inchisoare in anul 1958 pentru ravna cu care l-a slujit pe Hristos. Daca doriti, v-o pot trimite in forma tiparita sau format electronic. Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Adevarat a inviat!
trimiteti-o la [email protected]
Multumim.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor şi acum "ei" vor să se facă nemuritori dar artificial deşi CHriStors a spus că ne dă viaţa veşnică
Traiasca Legiunea si Capitanul!
"Pentru noi, creştinii, viaţa aceasta pe pământ este o şcoală, în care învăţăm cum să ne asigurăm nemurirea şi viaţa veşnică. Căci ce folos avem de la viaţa aceasta, dacă prin ea nu o putem dobândi pe cea veşnică?"
Superb articol si multa dreptate!
Am fost de-a dreptul impresionata si de acest articol superb si care mi-a trezit cu adevarat multe semne de intrebare cu rpivire la mine insumi si de aceea vi-l recomand si voua. Chiar merita promovat:
http://www.catehetica.ro/judecarea-este-o-provocare-a-lui-dumnezeu-insusi
Aneta Miloiu
Traiasca Legiunea si Capitanul!
preotii credinciosi au deseori probleme cu sanatatea din cauza ca preiau o parte din pacatele noastre ,problemele noastre ,rautatile noastre si comportamentul mizerabil pe care il au unii dintre noi in biserica .mai ales babele care deranjeaza bunul mers al slujbelor,cu superstitiile lor.DUMNEZEU SA IL AJUTE PE PARINTELE IUSTIN SI PARINTELE ANTIM DE LA SCHITUL SF MINA DIN MESTEACAN NEAMT. FRATELE GHEORGHE DIN ROMAN.