Consorţiul care exploatează zăcământul gigant de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a luat recent decizia finală privind ruta pe care va exporta gaz către Europa, având de ales între proiectul Nabucco, susţinut de UE, şi TAP. Decizia urmează să fie anunţată oficial vineri. Nabucco este susţinut politic de UE şi vizează alimentarea cu gaze naturale extrase din regiunea Mării Caspice, pentru a reduce dependenţa Europei de gazul importat din Rusia, de la compania de stat Gazprom.

Compania azeră de petrol şi gaze SOCAR, controlată de stat, a câştigat recent controlul companiei greceşti DESFA, operatorul reţelei de transport al gazelor naturale din Grecia, după retragerea grupului Gazprom din cursă, potrivit presei internaţionale. Privatizarea DESFA a fost unul dintre obiectivele convenite în acordul de finanţare externă încheiat de Grecia cu UE şi FMI. Proiectul Nabucco vizează alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă care ar urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria.

Iniţial, gazoductul urma să traverseze şi teritoriul Turciei, având o lungime de 3.900 kilometri şi un cost estimat la 7,9 miliarde euro. Proiectul a fost revizuit anul trecut şi redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusă la 1.315 kilometri, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria. Costul proiectului revizuit nu a fost precizat. Partenerii Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa). GDF Suez a intrat în proiect în luna mai, preluând 9% din acţiunile consorţiului de la Nabucco. Anterior, în aprilie, grupul german RWE a renunţat la Nabucco, participaţia companiei fiind preluată de OMV.

Azerbaijanul este principalul potenţial furnizor de gaze naturale pentru Nabucco, mai ales după ce Statele Unite şi aliaţii din Europa au impus sancţiuni economice dure asupra Iranului. Exploatarea gazeiferă de la Şah Deniz, situată în Marea Caspică, este operată de gigantul birtanic BP, în parteneriat cu Statoil (Norvegia), SOCAR (Azerbaijan), Total (Franţa), Lukoil (Rusia), NIOC (Iran), şi TPAO (Turcia). Proiectul TAP vizează transportul de gaze naturale azere din Turcia, prin Grecia, Albania şi Italia, traversând Marea Adriatică, cu destinaţia finală în Italia. Acţionarii proiectului sunt Axpo (Elveţia), Statoil (Norvegia) şi E.ON (Germania).

| realitatea

Eşecul proiectului Nabucco, un fiasco al euroatlantismului?

Nu este vorba doar de un proiect economic şi energetic important, ci chiar de opţiunea euroatlantică a României. Bucureştiul a investit speranţe enorme în acest proiect, mizând pe susţinerea absolută din partea SUA şi Bruxellesului. Iată că acum românii s-au trezit cu fundul pe gheaţă, părăsiţi de partenerii săi de încredere.

Ce mai leagă România de SUA? Scutul antirachetă (aflat în fază de proiect) şi exploatarea gazelor de şist de către companiile americane (dar şi acesta reprezintă proiecte cu viitor incert)? Pentru România, Nabucco nu a fost atât un proiect economic, cât geopolitic, cu o importanţă vitală pentru viitorul ţării. Comparativ cu alte state, România nu se află într-o situaţie catastrofală în sfera energetică – 80 la sută din necesităţile de gaze naturale sunt suplinite din surse interne.

România a ratat şansa de a deveni o piesă importantă în zona sud-estică a Europei, sperând că Vestul va avea grijă să plaseze România într-o poziţie comodă. Politicienii şi analişti români, care au primit funcţiile cheie în perioada lui Băsescu, mai trăiesc şi astăzi cu sufletul şi mintea iluziile epocii “regretatuluilui” G. W. Bush, când neotroţkismul american mărşăluia cu mare pompă prin Europa de Est, anunţând „sfârşitul epocii de tranziţie” şi declanşarea unei „revoluţii democratice mondiale”. Desigur, în cadrul acestei „revoluţii globale”, României urma să-i revină funcţia de „jandarm” în această zonă.

Este straniu cum unii analişti de oficiu încă nu au realizat că epoca dominaţiei globale americane a luat sfârşit. Noile schimbări geopolitice cer o nouă abordare a relaţiilor internaţionale. România nu mai poate miza pe un parteneriat necondiţionat cu Washington şi Bruxelles, ci trebuie să-şi dezvolte propria politică externă, preferabil una multivectorială, care să reiasă din interesele sale naţionale, nu interesele „partenerilor” săi euroatlantici.

PS:  Să nu uităm de liberalizarea preţurilor la gazele naturale, impusă de Uniunea Europeană României, prin care românii sunt nevoiţi să-şi cumpere propriul gaz natural la preţul furnizorilor externi. Cât va mai răbda România o astfel de situaţie?

| octavianracu