Predici la Duminica Sfinților Români

“Ale Tale dintru ale Tale…”

predica IPS Bartolomeu Anania

predica IPS Teodosie

Predica la Duminica Sfintilor Romani pe video.crestinortodox.ro

predica ierom. Amfilohie Brânză

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=xMD9KRcDa8k] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=NhgkvgY4FZk] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7y8MtgXN_L8]

Alta predică

Impodobita-i astazi ortodoxia romaneasca. In multe chipuri si cu alese vesminte. Caci desi Praznicul Rusaliilor a trecut, roada Rusaliilor in mijlocul neamului nostru astazi praznuim. Se deschide cerul de deasupra Romaniei si-n alcatuire de duh se-arata Raiul impodobit si cu ravna romaneasca. Si cu dragoste, si cu credinta, si cu nadejde, rostuite si rostite pe dulcele grai romanesc. Si-n fata dezagregarii de-acum a romanismului prin falsa europenizare, parca nimic n-ar fi mai de pret decat reasezarea in randuiala Liturghiei romanesti, dinaintea Altarului ceresc.

Neam de sate si preoti – cum spunea Nicolae Iorga -, romanii isi tin astazi hramul cu sfintii lor. Multi, multi si mare parte nestiuti. Pentru ca, daca in timp, canonizari mai vechi (1956) sau mai noi (ultimele chiar in 2003, Sf. Vasile de la Poiana Marului sau Theodosie II al Moldovei) au pus oarece randuiala in sinaxar, n-au epuizat nici pe departe “norul de martori” care a facut ca Romania sa reziste veacurilor in alcatuirea ei de pamant si, mai ales, aceea de “cer ortodox”. Caci in sinaxarul de sfinti romani pe care-l praznuim astazi intra Andrei Apostolul, cel dintai chemat, ucenicii lui, episcopi tomitani, intra martirii Dobrogei sau invatatii ei (Sf. Ioan Casian si Sf. Gherman), calugarii reuniti dintai sub toiagul staretiei lui Nicodim la Tismana, dar si toti ceilalti care, asemeni lor, au aprins cerul credintei noastre stramosesti cu stelele credintei implinite. Si cand spun aceasta spun nu doar despre martirii pentru unitate teritoriala sau ecclesiala a romanilor, ci si despre mamele lor, asteptandu-si pruncii-barbati sa se-ntoarca acasa, iubitele lor, caci neamul intreg e un neam de maici si mirese indoliate, ai caror eroi, de pe pomelnicele familiilor romanesti, martire unele, s-au stramutat in pomelnicul Neamului.

Toata tara este astazi un chivot de moaste urias, caci nu-i loc pe pamantul romanesc, si nu numai, in care sa nu straluce oasele albite de ploi si vreme ale tinerilor si barbatilor care au purtat ravna unei biserici romanesti pe un teritoriu romanesc. Intr-atat incat ne-au descuiat trecatorile din munti, temeinice pronaosuri intru care s-a botezat in sange de voinic viitorimea.

Mame si mirese indoliate… Ale unui neam care inca-si asteapta izbavirea. Caci vremurile comunismului au adaugat calendarului vrednic de cinste al martirilor nume noi datatoare de sensuri: mortii Aiudului si Gherlei, umilitii ucisi ai Pitestiului si ai Targsorului, rastignitii Canalului, ingropatii din minele Maramuresului si, ca ei, toti cei care, increzandu-se in Domnul, n-au ingaduit ca lantul lor sa cada prin tradare, prin vinovata cedare.

Un “imn acatist pentru crucea purtata” (Virgil Maxim) s-ar cuveni inaltat si pentru ei, sau, mai ales pentru ei. Moastele cele noi ale devenirii noastre intru fiinta nationala. Pomenirea lor ar putea fi si prilejul de a rosti raspicat raspunsul la intrebarea: “Unde a fost Biserica?” din toate sufletele noastre: “Pe cruce!” Rastignita laolalta cu rastignitii ei.

Astazi este, in aceeasi vreme, o duminica eroica. In care, laolalta, se cuvine sa pomenim pe toti cei care au marturisit pe Hristos sub presiunea otravei rosii, care este comunismul. Unii din ei, in viata, printre noi… Marturie ca sfintii sunt mai intai oameni asemeni noua, care, prin ravna si har, trec dincolo de orizont, in sus, spre cerul imparatiei. Sunt cei care rabdat-au sa fie imbracati in vesmant de batjocura mai inainte de a patimi pana in sfarsit laolalta cu Hristos, Cel Care dintai ne-a invatat ce inseamna Patima.

Sunt cei care si-au pus vietile lor arvuna romaneasca la neimbatranirea Neamului, cum Hristos S-a facut arvuna neimbatranirii firii omenesti. Noi, romanii, nu suntem dintre acele neamuri care au ridicat praful Europei in copitele cailor. Bornele de hotar nu le-am purtat legate de sa, asezandu-le unde ne-a fost mai la indemana uciderea, asuprirea si jecmanirea altora. Din bornele de oase sfinte si din Crucile de pe turlele de Biserici ne-am zamislit puncte de reper intru viata vesnica, iar mormintele alor nostri sed cuminti, imbratisate cu duiosie de cei dinaintea lor.

Aceasta fidelitate o praznuim astazi. Laolalta cu Hristos, Cel atat de iubit in neamul nostru, ca pana astazi sotul ii spune sotiei “crestina”, iar ea lui “crestin”; ca pana astazi botezurile si nuntile si praznicele pentru cei plecati raman zile inscrise cu foc in calendarul de inima al fiecarei familii, al fiecarui sat. Iar celor care ne spun ca n-avem monumente reprezentative pentru cultura universala ar trebui sa le aratam valul lui Traian, transeeele Oituzului si Marastiului, ranitele culmi ale Toplitei sau ale Caraimanului. Mausoleele cu oase ascunse in campia Satmarului si-n buza de apa a Dunarii…

Toate, semne ale sfinteniei si ale biruintei Crucii, impotriva semilunii, zvasticii secerii si ciocanului… impotriva nebuniei lui Antihrist!