† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Primele rachete vor fi lansate de pe submarine americane și britanice și distrugătoare americane. Forța cea mai importantă este in Marea Rosie – portavionul USS Harry S. Truman. Marele semn de întrebare este daca Siria deține sisteme antiaeriene rusești S-300 sau nu.
Cel mai probabil, atacul asupra Siriei va fi lansat de forțele americane și cele britanice si va consta, în primul rand, dintr-un baraj de peste 100 de rachete de craozieră Tomahawk ce vor fi lansate în circa 48 de ore de navele aliate din Mediterana, scrie The Telegraph, citând surse diplomatice și militare. Acestea au participat la o reuniune a șefilor de stat major ai armatelor din Marea Britanie, SUA, Italia, Arabia Saudită, Qatar și Iordania, care a avut loc pe 25-27 august la Amman.
Primele rachete vor fi lansate de pe submarine americane și britanice și de pe cele patru distrugătoare americane aflate în apele internaționale, în apropierea Siriei. Fiecare dintre cele patru distrugătoare poate lansa cate 100 de rachete Tomahawk. Navele americane vor lansa majoritatea atacurilor, însă în Mediterana există și un submarin britanic din clasa Trafalgar, care este înarmat cu rachete Tomahawk. Au fost înaintate propuneri pentru lansarea unor atacuri cu avioane de luptă, care ar urma să lanseze rachete aer-sol din afara spațiului aerian sirian, pentru a evita sistemele antiaeriene ale regimului Assad.
Se studiază mobilizarea unor avioane F22 și F15 care să foloseasca bazele din Arabia Saudită și Iordania. Avioanele vor putea fi lansate și de la bazele din Turcia (Incirlik si Izmir) și Cipru.
Principalele ținte ale atacului ar fi depozitele de arme chimice și pistele aeroporturilor militare siriene.
O rachetă de croazieră Tomahawk costă, în medie, un milion de dolari. Așadar, atacul asupra Siriei va costa cel putin 100 de milioane de dolari. Constructorul Tomahawck este compania Raytheon, care își poate vedea comenzile crescând în mod serios. Fostul adjunct al secretarului american al Apărării, William Lynn, a fost, printre altele, vicepreședinte al departamentului de operațiuni și strategii guvernamentale al Raytheon.
Mobilizarea forțelor anglo-americane a început încă din urma cu o săptămână, în cazul Marii Britanii aceasta făcându-se la adăpostul unei așa-zisei dispute cu Spania privind Gibraltarul. Forțele militare franceze pot participa la atacul asupra Siriei cu portavionul Charles de Gaulle, care se află în acest moment la Toulon, dar și cu avioanele Mirage și Rafale staționate în Emiratele Arabe Unite.
De departe, forța cea mai importantă din zona o reprezintă grupul naval al portavionului USS Harry S. Truman, care face parte din Flota a 6-a a SUA. Portavionul a intrat de curând in Marea Rosie, venind din Mediterana, însă specialiștii spun că el poate lovi Siria și de la sud de Suez. În Marea Arabiei de Nord se află portavionul USS Nimitz, din Flota a V-a, care poate ajunge în poziție de luptă în scurt timp.
Deși nu se prevede o operațiune terestra, SUA au sute de pușcași marini în zonă, în special la baza King Abdullah II, la nord-est de Amman, Iordania. Acolo se află Divizia I Blindate, trimisă din această primăvară, precum și rachete Patriot și avioane F16 ce nu au mai fost retrase după un exercițiu militar din luna iunie.
Cu ce poate răspunde Siria la o asemenea desfășurare de forțe? Marina siriană nu dispune decât de două fregate și de mai multe nave mult mai mici. Forțele aeriene numără 150 de aparate, majoritatea fiind MiG 29, Sukhoi 24 și Sukhoi 22. Cele mai importante rămân rachetele antiaeriene, Siria dispunând de 707 rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune și 8.000 de rachete cu rază scurtă de acțiune. Se mai presupune, scrie express.co.uk, că Siria are câteva sute de rachete Scud-B și Scud-C, însă doar 50 de lansatoare. Experții consideră că aceste rachete balistice tactice ale Siriei sunt capabile să transporte focoase chimice. Totodată, părerea cvasiunanimă este că regimul al-Assad are unul dintre cele mai mari arsenale de rachete din Orientul Mijlociu, majoritatea furnizate de Rusia, incomparabil ca dimensiuni cu armele deținute de regimul Milosevici, Gaddafi sau chiar de către regimul lui Saddam Hussein.
Marele semn de întrebare este legat de sistemele antiaeriene rusești S-300, care ar putea pune mari probleme forțelor occidentale. Rusia și Siria au semnat un contract pentru livrarea acestor sisteme către Damasc, în cadrul unei înțelegeri mai cuprinzătoare din 2005. De atunci, Rusia a anunțat în mod oficial că a livrat Siriei sisteme antiaeriene Tor/SA-15, BukSA-17 și Pantsyr/SA-22. Cât privește temutele S-300, Moscova a anunțat că nu a livrat niciun sistem Siriei. Un scenariu similar s-a întâmplat cu un contract între Rusia și Iran, când, în 2009, Rusia anunța că nu ar fi livrat S-300 Teheranului, însă oficialii iranieni susțineau că dețin deja acest sistem.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nici nu am apucat sa citesc articolul si m-a impresionat titlul. Cat adevar...
De ce ar arunca ei 100 mil de dolari pe ajutorarea tarilor sarace cu alimente, medicamente si imbracaminte? Unde ar mai fi distractia, unde castigul si unde etalarea "muschilor"?
Daca mai sunt persoane care inca nu stiu care este "obiectivul" final (pentru viitorul nu prea indepartat) al tuturor acestor operatiuni, ei bine, aflati ca se incearca de zeci de ani (pe principiul "picatura chinezeasca") crearea unui asa-numite "centuri de siguranta" in jurul Rusiei. Aceasta centura trebuie sa stranga pas cu pas colosul rusesc intr-un spatiu care sa il desparta terestru si aerian de tarile prietene care i-a putea oferi ajutor economic/politic/militar. Aceasta insemand nu neaparat granita directa cu Rusia, ci apropierea terestra. Rusia face schimburi economice cu produse civile si militare cu parteneri ca Iran, Siria, China, etc. si le dau flit americanilor atunci cand nu le convine ceva. Se ajuta reciproc atunci cand intra intr-un conflict, iar marile puteri nu indraznesc sa le atace. Iran si Siria, ambele cu teritorii pozitionate strategic, sunt dorite de armata zombilor pentru pozitia lor (mult prea) apropiata de asa-zisul stat Israel, care ar putea fi atacat in orice moment, daca isi face de cap. Apoi, centura de siguranta nu poate fi realizata trecand peste teritoriul Chinei, caz in care singura cale de acces catre Rusia ramane in prim-plan Iranul, care este practic ca un cap de pod. Georgia reprezinta un obstacol mult prea greu de trecut din cauza muntilor.
Problema Rusiei spre finalul acestei povesti, nu este armata zombilor, ci China care la sfarsit ii va da lovitura de gratie, ocupand mare parte din sud-estul Rusiei.
Ca o ciudatenie a relatiilor acestor doua tari, ramane pentru mine lipsa unei conventii privind tranzitul Transsiberianului prin teritoriul chinez spre capatul statiei din Vladivostok. Cand iti iei bilet pentru acest tren ca sa faci cursa completa, esti atentionat ca si turist ca Rusia nu raspunde de siguranta ta in cazul in care chinezilor de la granita nu le place figura ta, chiar daca ai actele in regula. Cu alte cuvinte, te urci in tren pe riscul tau, si asta in ciuda faptului ca rusii nu te lasa sa urci in tren pana nu te verifica la sange. Daca nu ti-ar da voie sa cobori din tren pe teritoriul chinez, ar fi in regula. Dar ei nu fac asa, ci te coboara din tren la granita si acolo ramai pana la intoarcerea trenului, iar cheltuielile de cazare si masa in aceste zile ti le asumi in totalitate.