Bernd Lucke, membru fondator al partidului Alianţa pentru Germania, consideră că ţări precum România sau Bulgaria sunt exploatate de UE pentru a revigora economia anumitor state membre ale Uniunii.
“Nu se poate pune problema unei solidarităţi deficitare între ţările europene. Problema este că în realitate nu Grecia, Spania sau Portugalia sunt ţările în nevoie, ci ţări precum România, Bulgaria sau cele baltice.
Ele nu primesc în schimb nici un cent de la noi. În locul unei recompense reale, îndatorarea masivă devine criteriul absurd pentru acordarea finanţării”, a declarat Bernd Lucke pentru cotidianul german Die Zeit.
“Partidul nostru solicită imediata încheiere a politicii de salvare a monedei euro. Ţărilor din sudul Europei trebuie să li se permită revenirea imediată la moneda proprie.
Această soluţie ar putea duce o creştere a competivităţii economiilor naţionale şi ar putea provoca o creştere economică puternică”, s-a exprimat Lucke.
Bernd Lucke, profesor de macroeconomie la Universitatea din Hamburg, a devenit, în luna aprilie, purtătorul de cuvânt al Alianţei Electorale 2013, formaţiune politică de orientare euro-sceptică, ce speră să acceadă in Parlamentul german după alegerile ce vor avea loc în luna septembrie a acestui an.
| jurnalul.ro