Pe fondul reluării discuţiilor de pace dintre israelieni şi palestinieni, după o perioadă glacială de cinci ani, revista 972 Magazine publică un punct de vedere cel puţin bizar şi care poate dinamita din nou tensiunile dintre cele două părţi.
Potrivit sursei menţionate, un ministru al Cabinetului Netanyahu a declarat în anumite cercuri că susţine executarea deţinuţilor palestinieni în defavoarea aducerii acestora în faţa unui tribunal legitim.
Duminică, autorităţile israeliene anunţaseră eliberarea a 104 prizonieri palestinieni, ca primă măsură pentru relaxarea discuţiilor de pace.
Numai că, aşa cum transmite revista 972, ministrul Industriei, Comerţului şi Muncii, Naftali Bennett, şi-a exprimat dezacordul cu măsura de eliberare.
“Dacă prinzi terorişti, trebuie să-i omori”, se presupune că ar fi spus Bennett în şedinţa guvernamentală de duminică.
Iniţial, informaţia a fost făcută publică de ediţia printată a unui ziar de limbă ebraică, Yedioth Ahronoth.
Consilierul prim-ministrului pe probleme de securitate, Ya’akov Amidror, ar fi spus atunci că o asemenea practică ar fi total ilegală. În replică, Bennet a continuat în aceeaşi notă: “Am ucis mulţi arabi la viaţa mea şi nu am nicio problemă cu asta”.
Fost ofiţer IDF şi lider al unui partid politic influent, Naftali Bennett, s-a alăturat protestatarilor din stradă, care manifestau împotriva deciziei de eliberare a palestinienilor, chiar înainte de întâlnirea Cabinetului.