† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Imnul românesc
Imnul românesc
Acum, ori niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.
În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci “arma mântuirii”
Mereu s-o mânuiţi!
Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul “Maicii Voastre”
Cele duhovniceşti!
În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vremuri de războaie
Veţi fi nebiruiţi.
Tot neamul de pe lume
Şi “cel de sub pământ”
De s-ar scula-mpotrivă
Va fi de voi înfrânt.
Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În “plaiul cel dorit”.
De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi
Că “zorii mântuirii”
S-arată la Carpaţi.
Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!
Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc
Să punem Semnul Crucii
Pe steagul românesc!
Pe tronul cel din sufler
S-avem necontenit
Icoana prea cinstită
A Regelui mărit!
De vom păzi unirea
Şi “Crezul din Strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume
Şi-n ceruri glorioşi!
În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune,
Cu nume secular.
Din groapa stricăciunii
Săpată de tiran
Se va scula cu slavă
“Răsadul lui Traian”.
Deci, azi, ca niciodată,
Să ne vădim “Creştini”
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!
Semnele apocaliptice
Semnele apocaliptice
Vânturi rele, pierzătoare,
Ameninţă azi mereu
Pe noroadele smerite
Care cred în Dumnezeu.
Bate “Crivăţul” năprasnic,
De la Nordul Comunist,
Răspândind în toată lumea
“Dogmele” lui Anticrist.
Din Apus “Austrul” suflă
Aducând cu el “Progres”,
Care naşte necredinţă
Şi împrăştie eres.
De la Miazăzi mai tare,
“Băltăreţul” s-a pornit
Şi, lovindu-se de “Crivăţ”
Pe cei negri i-a-nroşit.
Iar la Răsărit de soare,
“Valul galben al lui Gog”
Spumegă şi se frământă
Cu “vlăstarii lui Magog”.
Ucenicii stricăciunii
Forfotesc îngrozitor
Căutând să otrăvească
Pe sărmanul muritor.
Grabnic uneltesc perzarea
Cei cu duhul “răzvrătit”
– Şi precum se vede lumea
Nu-i departe de sfârşit –
Urâciunea pustiirii
Şi-a găsit învăţăcei
Care dăscălesc pe oameni
Ca să meargă după ei.
Aceste versuri au fost scrise în ziua Sfintei Maria Magdalena, cea întocmai cu Apostolii, 22 iulie 1960, în Sihăstria “Sf. Ana” de la Hozeva (potrivit cu starea furtunoasă din cele patru continente) de către smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob.
Moda lumii
Moda lumii
Şi aud zicând pe unii:
“Lumea azi face progres
Numai rasele şi fesul
Din năravul lor nu ies!”
Rău se mai sminteşte lumea
Dacă eşti cumva pletos
Şi te scarmănă cu vorba
Şi pe faţă şi pe dos!
Lupu dac-ar fi cu zgardă
N-ar stârni atâta haz
Ca atunci când eşti cu rasă
Şi cu plete pe grumaz!
Azi se dă respect în lume
La acei cu capuri goale
Şi cu burta rotunjită,
Iscusiţi în carnavale!
Lumea cea cu modă nouă
Pune vată la urechi
Când aude la Biserici
Numai cântecele vechi!
N-aveţi radiu? zice dânsa
Către pustnicescul fes,
Cum trăiţi aşa degeaba
Fără urmă de progres?
Lumea azi înaintează
Cu mijloacele de trai!
Aţi rămas în urmă, taică,
Cugetând numai la Rai!
Fiara apocaliptică
Fiara apocaliptică
Acum sporeşte răutatea
Deschis-a şcoala Antihrist
Şi dăscăleşte multă lume
Cu “alfabetul ateist”!
Căci astăzi “fiara cea gândită”
Îşi mişcă capetele ei:
Masonieria, comunismul
Şi otrăviţii de evrei!
Papalitatea eretică
Şi cu păgânii din Agar
Aruncă mai cu îndârjire
Săgeţile lui Veliar!
Din şapte capete de fiară,
Aceste cinci s-au arătat,
Iar când se vor ivi şi restul,
Sfârşitul s-a apropiat!
Va mai ieşi o altă fiară
Cu două coarne ca de miel
Iar glasul ei ca de balaur,
Având putere de la el.
Mai are fiara zece coarne
Cu semnele lui “Lucifer”,
Sunt patimile pierzătoare
Ce strigă astăzi către cer.
Aceasta este “urâciunea”
Ce va şedea pe locul Sfânt
Şi cu putere diavolească
Va fi stăpână pe pământ!
Himera omului modern
Himera omului modern
| Sărace om din vremea nouă, “Din veacul cel cu înnoiri” În ce galop alergi pe urma Unei deşarte năluciri.(Himera vieţii se arată Ca o nălucă, ca un vis, Frumoasă şi strălucitoare, Ca un odor de paradis). O fericire pământească Ai născocit atâtea lucruri Dar, iată, – tocmai – dimpotrivă – Păşeşti peste adâncul mării Ai terminat cu mesteşuguri În goana ta fulgerătoare Prin cele ce-a rodit ştiinţa, Din nou suntem la “Turnul Babel” Acum făptura cea aleasă, Priveşte, omenire, roada Priveşte câte cimitire, Vezi nesfârşitele şireaguri Priveşte valul cel de lacrimi, Şi spune-mi unde-i fericirea, Ai cercetat adâncul firii Sălbăticia din natură, |
Tu faci oraşe plutitoare, Împărţind al mării val, Şi fortăreţe zburătoare Cu aripile de metal!În schimb, noianul cel de taină Al sferelor duhovniceşti Nestrăbătut mereu rămâne – Spre culmile cele cereşti. La strălucirea orbitoare Maşinăriile lucrează şi scriu Pufnind, motoarele oftează Nădăjduiai că chimiceşte Dar naţiunile mai tare, Prin egoismul animalic, Acuma însetezi de pace Dar pacea este de la Domnul, Împacă-te întâi cu Domnul, Câştigă-ţi dragostea curată, Iubeşte viaţa cumpătată Întoarce-ţi iar privirea minţii Precum nu poţi să prinzi cu mâna Civilizaţia modernă Precum aleargă sateliţii Alergi, cu mii de meşteşuguri, |
Turnul Babel
Turnul Babel
(din vremea noastră)
Mintea omului de azi
Umblă după născociri,
Care pregătesc pierzarea
Necăjitei omeniri.
Goana după stăpânire
Şi nesaţiul de averi
Izgoneşte iarăşi pacea
Care ne zâmbise ieri.
Dragostea cea creştinească
Stă departe, la surghiun
Iar în urmă creşte ura
Contra “binelui străbun”.
Lumea vrea ca să-şi croiască
Viaţa fără Dumnezeu
De aceea cu grăbire
Face născociri mereu.
Un potop de bună voie
Singură şi-a pregătit
Iar pe “chivotul salvării”
Lumea l-a dispreţuit.
Omul îşi găteşte iarăşi
“Turnul Babel” pe pământ,
Vrând să strice temelia
“Sfântului Aşezământ”.
“Limbile” aproape toate
Iarăşi s-au amestecat
Şi nu-i mult până le vine
Ceasul de încăierat!
Din repejunile veacului
Din repejunile veacului
Valuri negre se ridică
Aruncând acum venin
Împotriva celor sfinte
Şi a neamului creştin.
Bate “Crivăţul” năpraznic
De la Nordul comunist,
Răspândind prin toată lumea
Dogmele lui Anticrist.
Din Apus “Austrul” suflă
Aducând cu el progres
Care creşte necredinţa
Şi împrăştie eres.
De la Miazăzi mai tare
Se stârneşte vântul iar
Aprinzând păgânătatea
La feciorii din “Agar”.
Iar la răsărit de soare
Valul galben al lui “Gog”
Ameninţă toată lumea
Cu păgânii lui Magog.
Toţi vrăjmaşii cei de moarte
Se ridică mânioşi
Vrând să piardă Sfânta Lege
Şi pe binecredincioşi.
Fac în grabă alianţă
Cei cu duhul răzvrătit
Cunoscând că lumea astăzi
Nu-i departe de sfârşit.
One comment
Pingback: Sfantul Ioan Iacob Hozevitul – poezii profetice si minuni | Saccsiv - Weblog