Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril consideră că recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex de către țările occidentale este un scenariu al pierzaniei. Acesta a făcut apel la populația rusă pentru a se asigura că păcatul nu este legalizat prin litera legii.
Ne confruntăm cu tentaţii enorme în condiţiile în care ţările au început să aprobe păcatul codificându-l în legislație pentru a-l justifica, citează Itar-Tass din spusele patriarhului de la sfârșitul slujbei de duminică săvârșite la catedrala Kazan din Piața Roșie.
Cei care își urmează conștiința și care se împotrivesc acestor legi impuse de minoritate sunt supuşi represiunilor, adaugă acesta.
Patriarhul Chiril a îndemnat poporul rus să se asigure că păcatul nu este legalizat prin litera legii.
Este un semn apocaliptic foarte periculos şi trebuie să facem orice ne stă în putinţă pentru a ne asigura că un asemenea păcat nu va fi niciodată legiferat în Rusia, pentru că asta ar însemna ca naţiunea să se îmbarce pe calea auto-distrugerii, a declarat patriarhul.
Acesta subliniază de asemenea că oamenii au fost convinși că singura virtute este libertatea alegerii și că nimeni nu are dreptul să o încalce chiar dacă o persoană alege calea răului sau un comportament periculos pentru societate.
Patriarhul i-a îndemnat pe ruși să lupte pentru eliberarea de păcate: Când păcatul este ales prin libertate, după acesta urmează moartea, teroarea și tirania.
De asemenea le-a cerut oamenilor să se roage pentru viitorul țării pentru a împiedica sclavia păcatului care va conduce la auto-distrugerea naţiunii.