În seara de 5 august 2013 în orașul Pskov a fost ucis protoiereul Pavel Adelheim. Corpul preotului având mai multe răni de cuțit a fost descoperit luni, aproximativ la orele 20.00, în casa acestuia din strada Krasnogorskaea, alături de biserica „Sfinții Constantin și Elena”. Suspectul a fost reținut. Potrivit martorilor interogați de anchetatorul Anton Dobrohotov, în timpul operațiunii de reținere presupusul asasin cu numele Celințev (născut în 1986) striga că diavolul i-a cerut să-l omoare pe părintele Pavel.
Comitetul de anchetă al Rusiei a intentat un dosar penal pe acest caz. Potrivit unor informații preliminare, părintele Pavel a fost omorât de un tânăr bolnav psihic cu numele Celințev, care a locuit în casa slujitorului bisericii trei zile. La rugămintea unei cunoscute, părintele l-a găzduit pe presupusul ucigaș în casa sa având intenția de a-l consilia și a-l îndruma pe calea mântuirii. În momentul reținerii bănuitul „și-a cauzat răni de cuțit și a fost spitalizat”, se spune în comunicatul organului de anchetă.
Șeful serviciului de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, diaconul Alexandru Volkov a declarat că protoiereul Pavel Adelheim „reeșind din informațiile pe care le avem la dispoziție acum, a devenit victimă a îndeplinirii misiunii și datoriei pastorale care cere să sari în ajutor oricărui om”.
„Preafericitul Patriarh Chiril este îndurerat de moartea tragică a părintelui Pavel Adelheim și se roagă pentru odihna sufletului lui”, – a comunicat părintele Alexandru.
Bibleistul Andrei Desnițki a declarat pentru Gazeta.ru că părintele Pavel Adelheim a fost în ultimul timp „un om foarte cunoscut și foarte incomod”. Pavel Adelgheim a criticat în mai multe rânduri legăturile dintre Biserica Ortodoxă şi statul rus. „Părintele Pavel Adelheim întotdeauna a fost o persoană cu convingeri și el întotdeauna exprima aceste convingeri. Cum a fost în tinerețe așa a rămas până la sfârșit. Nu știu dacă au mai rămas la noi preoți, care să-și permită să vorbeacă cu atâta libertate”, a menționat Desnițki pentru publicația rusă.
Potrivit bibleistului, principala lucrare a părintelui Pavel Adelheim este cartea „Dogma despre Biserică în canoane și în practică” în care abordeză o problemă importantă pentru biserica contemporană, existența verticalei puterii în biserică și dezacordul acesteia cu canoanele bisericești. „În această carte el a prezentat punctul lui de vedere despre comunitatea religioasă ca și fundament pe care se construiește Biserica, unde nu există egalitate ca și în procedura democratică de votare, dar există principiul sobornicității, care presupune inclusiv că nimeni nu este de prisos și nimeni nu poate fi respins – explică Andrei Desnițki. – Cu toate acestea părintele Pavel nu a fost un reformator. El a fost un om care mărturisea despre experiența sa și invita la dialog. Dar dialogul așa și nu a început.”
Gazeta.ru notează că cartea „Dogma despre Biserică” a aprofundat un conflict mai vechi între părintele Adelheim și arhiereul eparhiot care, la adunarea eparhială l-ar fi numit pe răposat slujitor al lui Satan, cerându-i să se dezică de carte și să se pocăiască.
1tv.ru menționează că viața protoiereului Pavel a decurs în smerenie și luptă. S-a născut în 1938, familia i-a fost deportată. Primi ani de viață i-a petrecut în orfelinat. După o vreme de la arestarea mamei sale, a mers în locul ei de exil, în Kazahstan. Mai târziu a fost exclus din Academia teologică, dar el totuși a terminat studiile. Pervâi Canal notează, de asemenea, că în anul 2003, asupra părintelui Pavel Adelheim a fost comisă o tentativă de omor, sfinția sa fiind victima unui accident rutier cauzat, potrivit experților, de faptul că mecanismul de rulare al automobilului cu care se deplasa a fost deteriorat intenționat de cineva.
Părintele Pavel, care abia împlinise varsta de 75 de ani, pe 1 august, provenea dintr-o familie germana din Rusia. Bunicul său, un industriaș, a fost împușcat în anul 1938, iar tatăl său în 1942. A fost ucenic în Lavra Kievului și a studiat la seminarul din Kiev, dar a fost exclus din motive politice. A devenit preot dupa ce a terminat seminarul la Moscova, primind o biserica în Kagan, Uzbekistan, în 1964. A reușit să construiască o nouă biserică pentru parohie, dar a fost arestat în anul 1969 și condamnat la trei ani de detenție pentru „calomnie la adresa puterii sovietice”.
Pavel Adelheim a părăsit tabăra de detentie, în anul 1972, cu un picior de lemn, în urma unui accident. Atașat, din 1976, al Eparhiei de Pskov, căsătorit, cu trei copii, Pr. Pavel a fost paroh a două parohii, unde a organizat o scoala de cor și un orfelinat pentru copiii cu handicap.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Atacuri la adresa Bisericii:
BBC semnalează anomalia finanţării Bisericii Ortodoxe Române de către stat
http://www.sursazilei.ro/actualitate/bbc-semnaleaza-anomalia-finantarii-bisericii-ortodoxe-romane-de-catre-stat-06082013.html
Biserica faraonica (Opinii)
http://www.ziare.com/social/biserica/biserica-faraonica-1250124
Traiasca Legiunea si Capitanul!
asa lucreaza fiara prin slujitorii sai ...
pe cei incomozi sau pe cei care nu vor a se inchina "sistemului " sau fiarei antihristice sunt eliminati
dar CUNUNA Biruintei a luat acest Pastor Adevarat ce a stat impotriva dihaniei din apus ce vrea a inghiti si rasaritul
insa
sa nu ne temem caci fiara va fi biruita
BIRUINTA Este
si Va Fi In SFANTA CRUCE
" In Acest SEMN Veti Birui "
Bucura-te Cinstita CRUCE de Lemn Lavra Pecerska , pazitoarea crestinilor ortodocsi
amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cum se justifica titlul acestui articol?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Pavel Adelgheim a criticat în mai multe rânduri legăturile dintre Biserica Ortodoxă şi statul rus.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
sa luam aminte la lupii in chiei de oaie care au imbratisat semnul fiarei si s-au inchinat fiarei ca pastori adevarati nu se numesc ci lupi in piei de oaie sunt
http://www.youtube.com/watch?v=-nUuOr9cTFA
Traiasca Legiunea si Capitanul!
A zis Domnul : ,, Nu uitați că Eu am biruit lumea”. Dar cum a biruit-o? A acceptat să fie ucis pentru ,,lucrarea Sa”,nevinovat fiind,lucrare care a luminat de atunci și până azi,și încă mai luminează,mii de oameni,care astfel au devenit cetățeni ai Edenului.De aceea se zice că ne-a salvat,pentru că ne-a arătat calea,cale care nu este alta decât trăirea Lui. Așa s-a întâmplat și cu fericitul și vrednicul de pomenire Părinte Pavel.Părintele Pavel Aldelheim a învins sistemul antihristic rusesc prin moartea sa,el fiind tot nevinovat asemenea Domnului său Iisus Hristos,Căriua I se cuvine toată slava,cinstea și închinăciunea totdeauna,acum și pururea,și în vecii vecilor.Amin! Cine îți asumă luarea și purtarea Crucii,adică lupta cu sistemul, trebuie să-și asume și ,,riscul cel mare”,acela de a intra automat în Cer precum Bunul Părinte Pavel.Să fiți binecuvântați cu pace!Amin!