2 septembrie: Pomenirea Sfințitului profet Serafim Rose: Poate că aceştia sunt ultimii câţiva ani în care mai putem continua să răspândim liberi cuvântul

Opera vastă a Cuviosului Serafim Rose – Un maret condei a fost oprit, de Pr. Alexie Young

Atunci când trăia, ieromonahul Serafim Rose nu a fost cunoscut în mod personal decât de câteva sute de persoane – cei care l-au cunoscut în San Francisco înainte de mutarea Frăţiei Sfântul Herman pe îndepărtatul şi împăduritul vârf de munte al schitului, cei care au făcut lungul şi uneori dificilul pelerinaj la Mănăstire precum şi alţii care au slujit pe teritoriul nostru misionar. Totuşi, mai multe mii de oameni l-au cunoscut prin cărţile şi articolele sale – un torent care, în ultimii săi nouăsprezece ani, se revărsa atât în limba engleză cât şi în limba rusă.

Aceste scrieri pot fi împărţite în două categorii majore: traduceri şi comentarii teologice. Dar înainte să le discutăm, este necesar să înţelegem câte ceva din duhul care le-a inspirat.

Deşi părintele Serafim şi-a pus mintea, sufletul şi inima în tot ce a scris, într-o o prelegere ţinută la Pelerinajul de iarnă Sfântul Herman de la Mănăstirea Sfânta Treime din New York în 1979 (publicată sub titlul “Ortodoxia în USA” în The OrthodoxWord, nr. 91, 1980) am găsit exprimată grija lui de căpetenie din toate cărţile sale: “Cum mai putem rămâne ortodocşi, dezvoltându-ne Ortodoxia împotriva duhului acestei lumi care ne atacă din toate părţile?” El se temea că “Ortodoxia din America, dacă e lăsată în voia ei, s-ar transforma pur şi simplu într-un «protestantism de rit răsăritean» – cu alte cuvinte ar păstra câte ceva din aspectele exterioare ale Ortodoxiei, dar lăuntric nu ar fi foarte diferită de lumescul protestantism.”

 Cum putem contracara influenţa lumescului în încercarea noastră de a-I urma lui Hristos? “Ducând o luptă duhovnicească interioară împotriva lumescului. (…) [Ortodoxia] este în primul rând a inimii, nu numai a minţii, ceva viu şi cald, nu abstract şi rece. (…) O persoană care ia în serios Ortodoxia, care începe cu adevărat să lucreze cu inima la înţelegerea ei, încercând să afle un nou de mod viaţă, dobândeşte cel puţin o parte din calitatea a ceea ce am putea numi mireasma adevăratului creştinism. (…) Acest tip de Ortodoxie nu poate fi dobândit peste noapte; e nevoie de suferinţă, experienţă, cercare. Dar înainte de toate, necesită hotărâre.”

El însuşi a recunoscut acest tip de “hotărâre” în vieţile sfinţilor; el credea că “dragostea pentru sfinţii lui Hristos e unul din criteriile adevăratei Ortodoxii” şi, din această pricină, a început să traducă numeroase astfel de vieţi de la care cititorii vorbitori de limba engleză să se inspire la fel ca şi el. În acest sens, printre eforturile sale e de remarcat Tebaida Nordului – o colecţie impresionantă de vieţi de sfinţi ai nordului Rusiei. A tradus de asemenea şi Vita Patrum de Sfântul Grigorie de Tours, făcând accesibilă pentru prima dată în limba engleză puţin cunoscutele vieţi de sfinţi din Galia secolelor V şi VI. Multe dintre acestea au apărut deja în The Orthodox Word şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, întreaga colecţie va fi curând gata de publicare în volum.

Un alt grup de sfinţi, care pentru noi sunt poate cele mai puternice exemple de astăzi ale creştinismului autentic născut din pătimire, este acela al Noilor Martiri ai Rusiei. Opus magnum-ul mănăstirii (650 de pagini) – Sfinţii Ruşi ai catacombelor – se compune în mare parte din material dar lăuntric nu ar fi foarte diferită de lumescul protestantism.”

În preocuparea sa pentru Ortodoxia autentică, părintele Serafim a accentuat importanţa de a fi “în acord” cu Sfinţii Părinţi. Acum câţiva ani, mănăstirea a publicat o foarte importantă carte, Sfântul Paisie Velicikovski – o cheie către o legătură cu Sfinţii Părinţii. Nefăcând chiar pură hagiografie, cartea descrie setea duhovnicească pentru o călăuzire practică care, spunea adesea părintele Serafim, trebuie să constituie pentru noi şi o motivare pentru citirea Sfinţilor Părinţi. Din această pricină, el era foarte doritor să facă disponibile scrierile unor Sfinţi Părinţi mai “moderni”. Cu câteva zile înainte de a merge la spital, terminase ultima secţiune a primei părţi a cărţii Episcopului Teofan – Calea spre mântuire¹⁸, care va fi şi ea disponibilă într-un format de buzunar. O altă serie la care lucrase părintele Serafim se numeşte “Legăturile noastre vii cu Sfinţii Părinţi” – relatări ale unor scriitori şi personalităţi ortodocse contemporane care pot fi numiţi “eroi duhovniceşti” ai zilelor noastre.

De asemenea, părintele Serafim a tradus şi a scris articole despre Părinţii Bisericii primului mileniu, în special despre Sfântul Simeon Noul Teolog (publicată de Frăţie sub titlul Păcatul lui Adam), Fericitul Augustin şi alţii. Totuşi, cea mai importantă contribuţie a sa, din demersul său de a face disponibile în limba engleză texte teologice ortodoxe, este traducerea cărţii părintelui Mihail Pomazanski – Teologia Dogmatică Ortodoxă. Părintele Serafim o privea ca pe o capodoperă; este în întregime neacademică, oferind o indispensabilă explicaţie a Credinţei Ortodoxe. Prin pronia divină, părintele Serafim a reuşit să facă pe perioada verii corecturile finale, rămânând doar să fie publicată.

Era conştient şi de nevoia unor comentarii ortodoxe la Scriptură. Comentariile Arhiepiscopului Averchie la Apocalipsă, traduse tot de el, sunt publicate acum în serial în The Orthodox Word. Nădăjduim că va putea fi publicată şi seria de prelegeri despre Cărţile lui Daniel şi Geneza, ţinute la Pelerinajele de vară Sfântul Herman. Prelegerile despre Cartea Genezei constituie rezultatul unor cercetări pregătitoare pentru o carte despre viziunea ortodoxă asupra creaţiei. Şi aceasta, cu voia lui Dumnezeu, va fi tipărită în viitorul apropiat.

Alte două cărţi semnate de părintele Serafim au o importanţă specială pentru vremurile noastre: Ortodoxia şi religia viitorului şi Sufletul după moarte. Prima este o colecţie impresionantă de eseuri care analizează întregul fenomen modern al anti-Creştinismului – proliferarea religiilor orientale şi a duhului vremii, care şi-au pregătit terenul pentru o acceptare pe scară largă. Această carte este o sărbătoare atât pentru intelect cât şi pentru suflet, provocând şi stimulând gândirea, înfricoşătoare uneori şi în permanenţă apocaliptică, inspirată în acest sens dintr-un pasaj scripturistic: Copii, este ceasul de pe urmă (I Ioan 2, 18).

Sufletul după moarte a fost scrisă la cererea mai multor oameni din Biserică – preoţi, ierarhi şi alţii, care doreau să vadă o prezentare concisă a învăţăturii tradiţionale a Bisericii legată de ceea ce se întâmplă după moarte. În această lucrare, părintele Serafim a inclus şi o fascinantă interpretare ortodoxă a concepţiilor moderne despre “perioada de după moarte”, “ieşirea din trup”, respectiv diferitele experienţe oculte şi paranormale. Scrisă într-o manieră sobru-academică, această carte a răspuns la întrebările mai multor oameni, chiar şi din rândul heterodocşilor interesaţi de o învăţătură autentic-creştină despre acest subiect. (…)

În acest deceniu, al optulea din cel de-al doilea mileniu după Hristos, Ortodoxia a pierdut o puternică voce. Dar această pierdere nu este definitivă, deoarece, atâta timp cât scrierile sale vor continua să fie publicate, părintele Serafim poate atinge şi acum sufletele multora…

„Ne vorbeşte Părintele Serafim Rose. Scrisori misionare”,
Editura Bunavestire, 2003