Felul cum postim în această perioadă conform regulilor tipiconale este astfel:
– abţinere totală de la carne, ouă şi brânză pe toată această perioadă,
– Lunea, Miercurea şi Vinerea mâncăm bucate pregătite fără untdelemn şi nu consumăm vin,
– Marţea şi Joia se dezleagă (adică putem mânca) la untdelemn şi vin,
– Sâmbetele şi Duminicile, se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte.
– dacă în zilele de Luni, Miercuri şi Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+), mâncăm bucate gătite cu untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie (+), atunci dezlegăm si la peste.
– Marţea şi Joia mâncăm peşte, untdelemn şi bem vin, numai atunci când în aceste zile cade vreun sfânt mare (notat în calendar cu cruce neagră sau roşie), ori este hramul bisericii.
– în ziua de Ajun (24 Ianuarie) se mănâncă tocmai seara şi anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină.
– în ziua de Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce (adică: carne, ouă, brânză, şi mâncăruri gătite cu untdelemn) şi bem vin.
MÂNCĂM PEŞTE: la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea. De asemenea mâncăm peşte în Lunile, Miercurile şi Vinerile acestui post, dacă în aceste zile cade hramul bisericii din parohia noastră. Totodată dezlegăm la peşte în zilele cu sfinţi însemnati, dacă aceste zile cad Marţea sau Joia. Cu atât mai mult, când Marţea sau Joia se întâmplă să cadă hramul bisericii.
Acestea sunt câteva din prescripţiile tipiconale legate de felul cum trebuie să postim in această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dar bineînţeles că fiecare dintre noi vom ţine după putinţa trupului, post mai aspru sau mai uşor dar numai cu binecvântarea duhovnicului
Începutul Postului Nașterii Domnului. Bucuria sfântă a pruncului Iisus să vă întărească inimile
Postul Naşterii Domnului: 15 noiembrie – 24 decembrie
Acest post care precede marea sărbătoare a Întrupării Domnului este cunoscut de către creştinii ortodocsi sub două denumirii: Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului.
Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament care aşteptau venirea unui Izbăvitor. După cum aceia au aşteptat venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să îl aşteptăm şi noi creştinii şi să întâmpinăm prin ajunare (post) pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Întrupat, născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului este un post al bucuriei pentru că el precede o sărbătoare a bucuriei: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Despre folosul oricărui post Sfântul Ioan Gură de Aur ne precizează că: „postul potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăbuite, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl urmează”
Ca durată el ţine 40 de zile începând din data de 15 Noiembrie şi ţine până la data de 24 decembrie inclusiv. Se lasă sec în seara prăznuirii sfântului Filip, la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ducem acest post cu bucurie în inimă, pace în suflet, simplitate în purtare, smerenie în cuget şi-n fapte, trezvie şi dreaptă socoteală în toate.
Spor şi Doamne-ajută!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta!Si post cu folos!O singura remarca am,referitoare la datele din articol,noi,romanii ortodocsi,fiind pe stil nou,Intrarea Maicii Domnului in Biserica o sarbatorim pe 21 noiembrie si nu pe 4 decembrie!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Admin, nu este o greseala in articol? In titlu spuneti ca postul este intre 15 noiembrie si 24 decembrie, iar in continutul articolului spuneti ca postul incepe pe 28 noiembrie. Nu este gresit? Postul a inceput astazi, 15 noiembrie.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
am corectat.. era si pentru cei cu calendarul vechi, din Basarabia
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Multumim Admin. Iertare, nu m-am gandit si la ei. Dumnezeu Sa ii ocrotesca pe fratii nostri basarabeni!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce inseamna "untdelemn"? Este ulei? Si daca este ulei, de ce nu s-ar consuma tot timpul postului? Ca doar e vegetal.
S 21 dec si D 22 dec nu este dezlegare la peste anul asta
de asemenea, dezlegarea la "ulei si vin" din calendarul crestin ortodox pe 2013 nu corespunde cu ce scrie in articolul asta
ziua de Ajun nu e 24 ianuarie
etc.
cine a publicat articolul asta l-a citit inainte de a-l publica sau doar a trantit copy+paste?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://marturisim.ro/ipoteza-soc-lansata-de-un-preot-mitropolit-ucis-pentru-ca-se-impotrivea-exploatarii-gazelor-de-sist/
Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Apostati de pe meleaguri romanesti: http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/11/16/mitropolitul-nifon-al-targovistei-se-roaga-impreuna-cu-ereticii-la-intrunirea-consiliului-mondial-al-bisericilor-si-marturiseste-alt-crez-decat-crezul-ortodox-in-4-noiembrie-in-busan-republica-ko/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mitropolitul Ardealului: Păcatele nu pot fi dezlegate pe Internet, spovedania se face doar la preot
Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, îi sfătuiește pe cei care doresc să-și dezlege păcatele, odată cu începerea Postului Crăciunului, să nu se spovedească pe Internet, ci la preot.
http://www.revistafelicia.ro/articol_1011413/mitropolitul_ardealului_pacatele_nu_pot_fi_dezlegate_pe_internet_spovedania_se_face_doar_la_preot.html