Laurenţiu Gheorghe: ”Contractul social din România se negociază abia acum, în stradă”

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=wFlgHMmoBFE]

”În România, lipsa unui acord constituţional fundamental între societate şi putere a dus la falia dintre agenda publică reală şi cea a autorităţilor guvernamentale. Instituţiile din România au fost impuse peste societate în sensul că aceasta nu le-a perceput ca fiind proprii”, susţine asistentul universitar Laurenţiu Gheorghe de la Facultatea de Filosofie în cadrul unui amplu interviu acordat Epoch Times. În opinia sa, ”de abia acum sub presiunea străzii se creează premisele negocierii reale a pactului fundamental”. Universitarul consideră că actuala mişcare de protest îşi doreşte în primul rând decenţă şi participare la deciziile care afectează societatea.

Ce valori morale, comune unei mişcări totuşi foarte eterogene, stau la baza protestelor?

E dificil de stabilit o tipologie standard a protestatarilor. Oamenii care vin la proteste sunt foarte diferiţi, acoperă aproape toate curentele ideologice şi clasele sociale. Este foarte greu să uneşti această diversitate sub o singură umbrelă, dar se observă o preeminenţă a tinerilor. Aş spune că sunt cetăţeni ai capitalei şi nu numai care au trăsături interioare comune mai degrabă decât exterioare.

În legătură cu setul de valori morale comune, prima este decenţa. Oamenii simt un val de indecenţă căruia trebuie să-i facă faţă de peste 23 de ani, ca să vorbim doar despre ce se întâmplă după 1989, iar această indecenţă i-a determinat să ia o poziţie fermă faţă de ceea ce ei percep a fi un atentat atât la inteligenţa lor cât şi la integritatea lor, la drepturile lor fundamentale, şi nu mă refer aici la dreptul la un mediu sănătos, ci la dreptul lor de a avea un cuvânt de spus în gestiunea bogăţiilor naturale, la dreptul lor de proprietate şi la dreptul lor de a-şi exprima liber opiniile cu privire la problemele care privesc toţi cetăţenii ţării. Caracteristica comună a protestatarilor este această conştiinţă civică care nu mai este partizană. De aici şi stupoarea autorităţilor care sunt obişnuite după propria lor măsură să aibă reacţii în funcţie de interese partizane. Sigur ca şi manifestanţii au interese politice, dar interesele lor vizează drepturi fundamentale pe care ei le văd ameninţate de acest proiect de lege.

Sigur nu este vorba numai despre acest proiect de lege sau despre problema exploatării non-convenţionale a gazelor de şist, ci sunt conexate o serie de probleme fundamentale pe care cetăţenii încep să le conştientizeze şi la rezolvarea cărora vor să participe. Este o falie care din nefericire s-a adâncit între agenda publică reală şi cea a autorităţilor guvernamentale. Aceasta nu ar trebui să existe pentru că guvernul este pus acolo teoretic de cetăţeni şi ar trebui să reprezinte interesele cetăţenilor şi să încerce să soluţioneze problemele de pe agenda publică. Ori aceasta este în mod evident radical diferită de agenda guvernului şi creându-se această opoziţie atât de elocventă, oamenii au hotărât ca agenda lor să ajungă în stradă şi pe masa guvernului.

Guvernul şi autorităţile în general încearcă etichetarea protestatarilor ca fiind nerezonabili, neolegionari. Nu vreau să repet aceste cuvinte pentru că jignesc memoria foarte multor oameni care au avut de suferit în anumite momente ale istoriei. Aş spune că este o lipsă de inteligenţă dar şi de decenţă să arunci etichete care sunt atât de controversate şi care au produs atât rău de-a lungul istoriei, dar m-aş întoarce la ideea că cei care au încercat să ţină sub obroc şi să pună sub semnul întrebării acţiunea protestatarilor uită faptul că dacă nu exista proiectul acesta de lege, oamenii n-ar fi ieşit. De ce? Pentru că timp de 14 ani această companie a pierdut toate procesele intentate de cei care se opun proiectului.

Ceea ce a indignat acum a fost o supralege a guvernului care încalcă nu doar Constituţia, ci şi o mulţime de legi pe care se bazează funcţionarea normală a statului şi raportul dintre exploatarea resurselor, de exemplu mediu, sănătate şi interesele economice ale României. Ei încalcă legile patrimoniului şi ale mineritului care sunt în vigoare, ba chiar vor să deroge de la Legea Fondului Forestier. Cu alte cuvinte, doreau să modifice toate legile relevante prin această supralege complet neconstituţională. Oamenii au ieşit deci în stradă pentru că mijloacele lor legale au fost epuizate şi în mod normal proiectul trebuia să înceteze.

Cât de mult e afectat contractul social între guvernanţi şi guvernaţi în prezent având în vedere toate aceste probleme?

Unele dintre teoriile moderne cu privire la societate au o dimensiune contractualistă. Este vorba despre acel contract social între cetăţeni şi putere prin care se stabilesc limitele puterii în raport cu cetăţenii. Cu alte cuvinte este un fel de pact prin care noi dăm dreptul cuiva să conducă cu anumite limite. El n-a fost niciodată explicit ca atare şi a ajuns după secolul 19 să fie piatra de temelie a unui stat modern. Şi societatea şi puterea au nişte limite ale manifestării.

În România situaţia stă din nefericire foarte prost. Existenţa unui acord scris este ultima etapă a unui proces care implică existenţa unui acord de facto. E vorba despre un echilibru care se stabileşte în negociere între parteneri. Abia când există acest echilibru iar partenerii sunt de acord şi şi-l însuşesc, apare forma scrisă. Ori în România 89-90, aveam Punctul 8 al Declaraţiei de la Timişoara. Lumea din Piaţa Universităţii revendica ceva. Vă întreb cât din revendicările respective s-au regăsit în Constituţie? Aproape niciuna.

Gândiţi-vă doar la garantarea proprietăţii private, ce dezbatere enormă a fost pentru acest lucru. Era un ecart mare între ceea ce-şi dorea lumea şi ceea ce dorea puterea politică din acea vreme să impună. Ca urmare efectul acestei stări de fapt a fost dezastruos. De ce? Lumea nu prea înţelege mecanismele instituţionale şi deci bu prea înţelege de ce anumite lucruri nu merg în România. Există o problemă de design prost al instituţiilor şi de necuplarea lor cu realităţile societăţii. Instituţiile din România au fost impuse peste societate în sensul că aceasta nu le-a perceput ca fiind proprii.

E o discuţie românească veche…e discuţia lui Titu Maiorescu cu formele fără fond, este o discuţie cu privire la declaraţia paşoptiştilor. În 89, după comunism, societatea a avut speranţa că lucrurile se vor schimba, dar acest acord fundamental nu s-a negociat. Acesta s-a negociat în Polonia, în Cehia şi în Ungaria iar efectele s-au văzut în aceste societăţi, prin relative lipsă a tensiunilor. În România, lipsa unui acord constituţional fundamental între societate şi putere a dus la această stare de suspiciune şi neîncredere permanentă. Să fii suspicios radical în legătură cu guvernul tău şi să vezi că acesta în loc să-ţi apere drepturile, caută să ţi le încalce, este o situaţie foarte gravă.

Nici fondarea unui nou partid şi nici răsturnarea actualului guvern n-ar rezolva situaţia asta pentru că lipseşte acest pact fundamental. În opinia mea, acest pact fundamental nu a fost încă negociat. De abia acum sub presiunea străzii se creează premisele negocierii reale a acestuia. Ar trebui pus în valoare acest demers al clasei politice de a schimba Constituţia. Ei doresc să schimbe Constituţia din raţiuni pur tehnice, să rezolve probleme pur tehnice. S-a discutat despre mecanismele juridice prin care să se ajungă la o stare de ordine, dar nu despre premisele fundamentale ale acesteia. O societate nu se poate dezvolta fără această ordine constituţională. Ca o societate să se dezvolte natural, organic, să fie vie şi să reprezinte chiar interesele şi aspiraţiile locuitorilor, este necesar ca această ordine constituţională să fie rezultatul interacţiunilor dintre cetăţenii însăşi. Dacă asta nu se întâmplă, degeaba facem modificări şi mutăm atribuţii de la preşedinte la premier şi invers, pentru ca oamenii nu vor recunoaşte această Constituţie.

Laurenţiu Gheorghe este asistent universitar la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, specialist în filosofie politică şi protestatar.

Pentru varianta integrală video a interviului, consultaţi şi:

Partea a II-a – Despre contractul social

Partea a III-a – Despre contestarea puterii în democraţie

Partea a IV – Despre eficienţa protestelor non-violente şi a mişcărilor fără lideri