Moastele Sfintilor Inchisorilor au izvorat mir in bratele unui copil bolnav din Maramures

craniu-aiud-400x250Un craniu apartinand unui anonim care a murit pentru credinta in inchisoarea de la Aiud (Alba), in timpul regimului comunist, a izvorat mir in casa unei familii din apropiere de Baia Mare, la inceputul acestei saptamani.

Craniul a fost dus spre inchinare respectivei familii, in ziua de miercuri, iar intamplarea s-a petrecut cand copilul bolnav al maramuresenilor l-a luat in brate. Moastele au izvorat atat de mult mir incat copilul a avut doua pete de mir pe haine.

Marturia a fost facuta de scriitorul ortodox Danion Vasile, care timp de trei zile a vorbit in Baia Mare despre cei care (cunoscuti in popor ca “Sfintii Inchisorilor”) s-au jertfit pentru credinta si neam in timpul regimului comunist.

De altfel, nu este pentru prima data cand acest craniu izvoraste mir, o alta intamplare asemanatoare avand loc in octombrie, la Palatul Mogosaia.

Craniul a fost pus intr-un vesmant dupa ce a fost descoperit in gropile comune de la Aiud.

Vlad HERMAN | ziarMM

One comment

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu degeaba au fost numiti de popor "Sfintii Inchisorilor". Desi nu aveam nevoie de dovezi, iata ca aceste marturii scot la iveala adevarul prvind curatenia sufleteasca si credinta acestor Sfinti.

    Dumnezeu Sa-i ocroteasca si sa ne fie noua calauze pe calea mantuirii! Doamne ajuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*