Ieromonahul Savatie Baștovoi – Lansare de carte la libraria Sophia

carte de despartireO carte de poezie, așteptată de 15 ani. Dincolo de interiorul care aduna texte scrise in diferite perioade, cartea s-a dorit a fi un obiect frumos. Coperta trasă pe carton special cu iz de papirus, iar in interior s-a ales o hârtie specială galbenă, totul impodobit cu ornamente și litere ca cele de odinioră, cu desene interioare bizantine, făcute de un coleg și bun prieten de la Iași de la arte, Adrian Adochitei care acum pictează paraclisul schitului de la mănăstirea Noul Neamț.

Pe lângă exemplarele de obste, vor fi si exemplare bibliophile, 333 la numar. Exemplarele de colectie vor fi numerotate și semnate, avind sigiliul din piele al autorului cu inițialele.”SB”.

Dedicăm poezia celor ce (cred că) ne conduc prin teroare.

FRICA

Ai văzut vreodată cum arată frica?
Ea este în ochii celor care ne conduc
Frica se adăpostește după gulerele lor albe
Alunecând ca un șarpe pe obrazul proaspăt bărbierit
Uneori ea se transformă în broboane de sudoare
Care le înfășoară gâtul ca niște mărgele
Cămășile lor cu butoane bătute cu pietre scumpe sunt ude în spate

Să nu le spui niciodată că știi asta
Să nu le spui că ai văzut frica în ochii lor
Că ai văzut șarpele negru alunecând pe obraz
Dispărând după gulerele lor albe ca într-o gaură

Altfel ei te vor urâ de moarte
Te vor căuta în casa ta și-ți vor asmuți prietenii împotriva ta
Iar la urmă de tot, când vor vedea frica în ochii tăi
Te vor face unul de-al lor
Dacă vezi frica alunecând prin văzduh ca o pajură
Scoate-ți inelul și gulerul alb, dacă le ai
Și rămâi așa cu ochii deschiși
Până când zăpada te va acoperi

Nasul Tv baga Frica (un poem SB) in parlamentari! Poemul Frica din volumul “Carte de despartire”, recitat de Radu Moraru.
PS: Un cadou de sarbatori facut de Nasul.tv romanilor de la Chisinau si de pretutindeni: Lansarea din seara aceasta de la Libraria Sophia din Bucuresti va putea fi urmarita online in timp real incepind cu ora 17.30.

Vedeți și: „E vreme s-arunci pietre” si „Cantec pentru baietii ucisi la Chisinau” de Savatie Bastovoi

2 comments

  1. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si Va Spune la Judecata Cea DREAPTA , DREPTUL JUDECATOR , DOMNUL IISUS HRISTOS DUMNEZEU ADEVARAT Intru Slava Sa cu Toti Sfintii ingeri cand pe Tronul Slavei Va sedea spre judecarea neamurilor de la rasarit si pina la apus
    "Si Va Zice Imparatul Catre cei catre Cei de a Dreapta Lui
    Veniti Binecuvantatii TATALUI Meu de Mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii
    caci Flamind am fost si Mi-ati dat sa mananc
    Insetat am fost si mi-ati dat sa beau ,
    Strain am fost si m-ati primit
    Gol am fost si M-ati Imbracat
    Bolnav am fost si M-ati Cercetat ,
    in temnita am fost si ati venit la Mine
    ...."
    http://www.youtube.com/watch?v=XhJYkw_ejGs#t=425

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=cgifxEF79Bw

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*