Școli, spitale, biserici. Copii, bolnavi și “demoni”. Emoții, sentimente, ură. Enumerația, punerea la un loc a acestor două “domenii prioritare” cu un al treilea element, străin priorităților omului modern, progresist, are aerul aparent al unei curățenii, al unei debarasări de o povară a trecutului, a ignoranței. Dar, în fapt, această enumerare este fondată pe iraționalitate și ignoranță și vizează iraționalitatea și ignoranța.
Omul simplu, grăbit și dezinformat de toate canalele media, nu are timp și nici interesul să caute datele reale, să le cântărească, să tragă concluziile obiective. Acest tip de comparații îl lovesc acolo unde îl doare. Cu toate carcteristicile unei manipulări de opinie, comparația biserici-școli-spitale este repetată iar și iar ca o otravă servită ca motiv pentru problemele de zi cu zi ale omului simplu. Numărul de biserici este cauza sărăciei, o lipsei de educație, a stării precare a sistemului de sănătate.
Dar de ce această comparație? De ce tocmai numărul de biserici? Setul de premise ascunse este semnificativ. Și premisele sunt ascunse tocmai fiindcă avem aici la lucru o manipulare de opinie, emoțională, demagogică, mîrșavă. Fiecare premisă ignoră un fapt care ar trebui să fie evident oricărui cetățean de bun simț al unui stat modern.
Interesele populației sunt publice și trebuie finanțate de către stat
Prima premisă este aceea a unei presupuse ordini a priorităților. Educația și sănătatea sunt prioritare față de religie. Atât de prioritare, că trebuie să dispară cu desăvârșire orice fel de suport “public”, din partea statului, a activităților religioase ale cetățenilor. În cazul României, a majorității covărșitoare a cetățenilor. A publicului. Premisa ascunsă aici este că populația nu are dreptul să folosească o parte din taxele pe care ea le plătește către stat, pentru a-și satisface o nevoie “privată”.
Confuzia evidentă aici este aceea între libertatea de conștiință și caracterul public sau privat al credinței. Faptul că statul este obligat să respecte libertatea de conștiință a cetățenilor, nu îl scutește pe acesta de datoria de a susține material și financiar manifestarea libertății de conștiință religioasă. Statul deservește interesele cetățenilor, de orice natură ar fi ele, și nu invers.
La un salariu mediu brut de 2.200 RON, contribuția anuală a fiecărui salariat din România pentru sănătate este în medie 1.400 RON. Prin comparație, cei 0.2% din impozit, corespunzători procentului din buget alocat către culte, este de doar 80 RON pe an. Adică un cetățean plătitor de taxe contribuie cu de 18 ori mai mulți bani către sănătate.
Statul nu finațează niciodată integral construcția unei biserici
O altă premisă ascunsă este aceea că, financiar, cele trei elemente, educația, sănătatea și cultele, sunt conectate și direct proporționale. Adică statul sprijină financiar, în aceiași măsură și educația și sănătatea și cultele. Fiindcă dacă nu ar fi așa, atunci compararea brută a celor trei numere nu ar mai avea sens. Dacă statul ar finanța numai în proporție de, să spunem, 20% finanțarea unei biserici, numărul din comparație ar trebui împărțit la 5. Și, în realitate, așa se cam întâmplă. Statul nu finanțează niciodată integral construcția unei biserici. Deci ar trebui să împărțim cifra de 18.300 la 5. Adică 3660 biserici (“construite” de stat) și 4700 de școli. Deja comparația nu mai este așa de dramatică, nu?
Dar dacă a crescut numărul de biserici în ultimii 20 de ani, înseamnă că au fost construite toate aceste biserici? Nu!
Nu orice biserică reprezintă o clădire construită anume ca locaș de cult
Un număr semnificativ de biserici sunt de fapt capele în instituțiile de stat și în mănăstiri. Capelele sunt camere transformate în biserici, dar care nu au fost construite anume pentru a fi biserici. 322 sunt capele parohiale, 561 în instituții de stat, 245 capele și paraclise mănăstirești. În total 1.128. Asta numai în cazul Bisericii Ortodoxe. Dar numărul “enorm” din comparația plină de grijă a secular-umaniștilor reprezintă numărul tuturor locașurilor de cult ale tuturor cultelor.
Libertatea religioasă pe care căderea cu sânge a comunismului în Decembrie 1989 a adus-o României a însemnat, printre altele, faptul că a fost posibilă construcția și înființarea de locașuri de cult acolo unde înainte acest lucru nu era posibil. Dar, în opinia unora și pe aceiași frecvență cu cea a vocilor reduse la tăcere, cu sânge, în Decembrie 1989, numărul de biserici este prea mare. S-au construit prea multe, prea repede.
Cu ignoranță și rea credință, se ignoră sacrificiile și eforturile financiare și materiale pe care credincioșii le-au depus pentru a-și construi locuri de rugăciune. Locuri în care să ducă mai departe rugăciunile celor care, cu sânge, au dărâmat în Decembrie 1989 un sistem care a otrăvit conștiințele a milioane de oameni de-alungul a 50 de ani de teroare și de manipulare ideologică. Teroare și manipulare care au continuat și după 1990. Otravă al cărei gust îl mai simțim încă și astăzi în cerneala ziarelor și în lumina televizoarelor.
Prea multe biserici. Prea “din banii lor”. Credința care, înainte de 1989, trebuia să rămână ascunsă de frica pumnului și a pușcăriei, acum trebuie să stea ascunsă de frica stigmatizării în numele progresului, de frica rușinii în fața modernității care nu are nimic de împărțit cu “întunericul” speranței în altceva decât în această lume.
Bisericile deservesc întreaga populație. Școlile și spitalele, nu.
În cele aproximativ 4700 de școli generale învață aproximativ 2.144.000 de copii cu vîrste între 5-15 ani. Adică aproximativ 450 de copii pe școală. Cum în România există 72283 săli de clasă în școlile generale (sursă), reiese că există în medie 15 clase pe școală și 30 de elevi într-o clasă. O situație mai mult decît normală.
Prin comparație, în Romînia există o biserică ortodoxă la fiecare 1450 de credincioși. De 3 ori mai mult decât numărul de copii dintr-o școală. În condițiile în care spațiul disponibil într-o biserică este semnificativ mai mic decât cel dintr-o școală. De personal, mobilier și cheltuieli de întreținere ce să mai vorbim.
La fel stau lucrurile și cu spitalele. Chiar dacă potențial orice cetățean al României are nevoie de tratament medical, acest lucru nu se întîmplă în fiecare săptămână. Nimeni nu merge săptămânal la spital. Cel mai evident motiv pentru care comparația biserici-spitale este caducă.
Construcția unui spital comportă costuri enorme în comparație cu cele necesare construcției unei biserici. Dacă în cazul spitalelor vorbim de costuri de ordinul zecilor de milioane de EUR, o biserică de parohie poate fi construită cu o fracție infimă din acești bani. Personalul necesar funcționării unui spital, aparatură, mobilier, întreținere, toate aceste costuri sunt incomparabil mai mari decât în cazul unei biserici.
Deturnarea fondurilor alocate cultelor ar rezolva problemele educației și sănătății. Oare?!
Oare? Dacă acceptăm faptul că domenii ca sănătatea sau educația sunt subfinanțate, nu urmează imediat că ele sunt singurele domenii subfinanțate sau că ar trebui să fie beneficiarele prioritare ale bugetului. Așa cum nu se renunță la alte investiții în alte domenii fiindcă “se închid spitale”, nici cultele nu ar trebui tăiate de pe lista finanțărilor, mai ales că ele deja sunt la un nivel minim. Mai mult, după cum s-a arătat de multe ori, statul beneficiază chiar de pe urma finanțării salariilor preoților, încasând taxe mai mari decât sumele alocate.
Stoparea finanțărilor cultelor nu este o soluție. Este un deziderat. Este o obsesie. Nefundamentată, deci patologică. Are un singur mobil: aversiunea față de religie și spiritualitate. Este lupta ideologică a unei minorități secular-atee, gălăgioase și cu puține scrupule, împotriva unei majorități prinsă în angrenajul manipulărilor pe care mass-media le operează constant, servind alternativ conținut de joasă calitate intelectuală și culturală, elemente de distracție și distragere a atenției, cu inserții de scandal și demagogie brută și brutală.
De unde această obsesie cu numărul de biserici? Ura este singura explicație.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Astea sunt doar mizerii aruncate in media de satanisti. Iar pe cei care urmaresc media, in nici un caz nu ii pot numi oameni simpli. De ce? Pentru ca in fata legii, nimeni din Romania nu poate invoca nestiinta. Ai gresit, platesti. Si-atunci, de ce acesti "oameni simpli" nu au ochi si urechi pentru aflarea adevarului? Pentru ca nu ii intereseaza. Ceea ce li se serveste la tv, este luat de bun si adevarul nu mai conteaza pentru ei. De aceea spun ca simplitatea nu vine din nestiinta, ci din dorinta omului de a-si duce traiul simplu si traditional pe care l-a dus pana acum. Aici este vorba clar de indiferenta fata de adevar si fata de soarta taranilor si a pamantului, de soarta intregii tari. Daca oamenii au un venit lunar - salariu - restul nu mai conteaza pentru ei. Sunt atat de inversunati in a supravietui material acestor vremuri, incat adevarul si soarta neamului nu mai conteaza pentru ei. Afirm cu tarie acest lucru, pentru ca stau de vorba foarte mult cu cei din jurul meu si vad o totala indiferenta pentru viitorul neamului si aflarea adevarului. Pur si simplu NU ii intereseaza. Pana ce nu dau cu "capul de pereti" sunt imuni la tot ce se intampla in jurul lor. Ne meritam soarta. Cum bine spuneau si Sfintii nostri, un popor are conducerea pe care o merita.
Dumnezeu sa ne ajute!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Admin, merge foarte greu acest site. Uneori, deloc. Se poate face ceva? Multumesc.
Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
INDIFERENTA va costa cel mai mult caci va sterge de pe fata pamintului pe cei multi care in nesimtirea grea si adanca au trait mai rau si decat dobitoacele
pina si bivolii cand simt primejdia se grupeaza in turma si stau in aparare UNITI in fata pericolului pe care l-au simtit si fac ZID DE APARARE DE NEPATRUNS
si asta a vrut fiara turma sa nu fie UNITA ci sa fie risipita prin INDIFERENTA omului fata de cele ce se intampla in jurul sau
atunci cand minciuna este aratata ca ADEVAR
atunci cand sodomia este aratata ca firesc
atunci cand este sclavie pentru painea cea de toate zilele ...
si atunci cand sclavia este numita libertate
iti spune nonsalant acest homo moderno sunt liber , fac ce vreau si nu ma intereseaza decat de mine
....
si astfel omul se minte pe sine isi spune ca este liber dar alege sa fie sclav pentru ca se pleaca si se inchina fiarei si atunci de HRISTOS s-a lepadat
si fara niciun efort acest homo moderno se inroleaza in hoarda lui sarsaila precum un teleghidat , un robocap spre luare semnului blestemat al iadului , cei trei de sase intai pe acte , apoi pe mina sa cu care lui HRISTOS I Se Inchina , pe fruntea sa pe care in fata lui HRISTOS candva acest om o pleca ....
LA DOI DOMNI NU VETI PUTEA A SLUJI caci pe unul Vei iubi , si i te vei inchina iar de celalalt te vei lepada
FACA BUNUL DUMNEZEU sa Nu Cadem Prada acestui intuneric ce s-a coborat peste lume si care prin rasuflarea hidrei cea ucigatoare pustiieste totul acolo unde loc isi face si loc i se da spre ...
INDIFERENTA VA UCIDE Cel MAI MULT Intai Sufleteste si apoi trupeste
sa aratam ceea ce suntem
mie imi pasa de Aceasta Tara , de acest pamint numit ROMANIA , de Neamul Stramosesc si in primul rand de Credinta Dreapta si Sfanta in care m-am nascut si crescut
OARE TIE DE CE NU ITI Pasa ?
De Ce nu Iti pasa de Tot Ce te inconjoara pe acest pamint si cum vei lasa celor de maine cand pe tine nu te intereseaza nici macar ce este astazi ?
intrebari pentru cei care spun "nu ma intereseaza , nu ma privesc chestiile acestea sau mai aprig , nu vreau sa aud ..."
hehe este Legea Pamintului pentru toti
acest pamint te rabda , te hraneste dar te si acopera
Insa pentru cei care au dispretuit Obarsia in Credinta Dreapta si Sfanta , Neamul Stramosesc si acest pamint
nici pamintul nu are sa-i mai acopere caci pietrele vor striga in locul lor si vor spune ce trebuiau acestia a spune ,
vor spune ADEVARUL CURAT de care cei indiferenti s-au lepadat
si pietrele vor spune ca HRISTOS este ADEVARUL Curat de care slujitorii fiarei s-au lepadat
amin.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nimeni nu opreste Biserica in a se implica in favoarea scolilor sau spitalelor si a ceea ce ar ajuta si pe cei ce au nevoie de aceste institutii. In alte tari ea se implica vizibil, la noi din pacate Biserica prefera sa trimita calugari la cersit in frig, in fata centrelor comerciale. Acel calugar ar putea la fel de bine sa ofere mangaiere sufleteasca unui copil abandonat in spital sau orfelinat. Cred ca ar face-o cu placere daca ar fi lasat sa aleaga intre cele doua. Poate acesta este motivul pentru care apar tot mai des astfel de comparatii, nu trebuie sa va simtiti prigoniti, prigonitii arata altfel. Craciun fericit tuturor.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
BISERICA este a Lui HRISTOS
cine vine in numele lui HRISTOS sau foloseste numele BISERICII Lui HRISTOS doar pentru sine si doar pentru ai lui din preajma sa , este un mincinos si tatalui minciunii slujeste
"prigonitii " sunt cei ce vor spune ADEVARUL CURAT de care cei indiferenti s-au lepadat
...si de nu se va auzi atat de bine ADEVARUL Cel Curat ...
atunci pietrele vor striga in locul lor
si vor striga ca HRISTOS este ADEVARUL Cel Curat de care slujitorii fiarei s-au lepadat
HRISTOS este ADEVARUL Cel Curat , Mesia ce Azi acum 2000 de ani S-a Nascut in iesle linga suflarea boilor si Mare BUCURIE pe pamint ,
lumii MANTUIRE a adus ca de nu se nastea ...lumea iadului era
La Multi ani tuturor crestinilor Botezati Ortodox spre Marturisirea Adevarului Cel Curat pentru ca
in HRISTOS ne am Botezat
si In HRISTOS ne am Imbracat
La Multi ani pentru cei ce le pasa de Aceasta Tara , de Neamul Stramosesc si de Credinta Cea Dreapta si Sfanta in care s-au Nascut , Leganat si Crescut pe acest Sfant pamint Numit si Aratat de Insasi MAICA DOMNULUI
" Si acesta este Gradina Mea " , Romania
Traiasca Legiunea si Capitanul!
La Multi ani pentru cei ce le pasa de Aceasta Tara , de Neamul Stramosesc si de Credinta Cea Dreapta si Sfanta in care s-au Nascut , Leganat si Crescut pe acest Sfant pamint Numit si Aratat de Insasi MAICA DOMNULUI
” Si Aceasta este Gradina Mea ” , Romania
Traiasca Legiunea si Capitanul!
acesti infecti din presa nu zice nimic de terenul donat marii loje masonice, de afacerile pe care le fac oligarhi din tara asta cu statul roman, decat ocazional, vedem cazurile silviu prigoana si videanu, de jaful de dupa revolutie si pina in prezent si multe alte spurcaciuni care se petrec sub privirile noastre, iar acum aceste jeguri leau casunat iar pe biserica