Săptămâna antihristică de rugăciune în comun cu ereticii. Să condamnăm această trădare a lui Hristos și să ne delimităm de cei ce o săvârșesc

Iată programul din București, locuri unde putem protesta:
Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, orele 17.00, la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot 19 ;

– Duminică, 19 ianuarie 2014, orele 17.00, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale;
– Luni, 20 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica anglicană din strada Arthur Verona 3;
– Marţi, 21 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis;
– Miercuri, 22 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă 50;
– Joi, 23 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica evanghelică din strada Luterană 2;
– Vineri, 24 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I, 43;
– Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, orele 16.00, la Catedrala patriarhală din Dealul Mitropoliei

Săptămâna antihristică

Această săptămână, fraţii mei, este de câţiva ani dedicată rugăciunilor împreună cu ereticii şi multor conferinţe în vederea unirii cu aceştia într-o „varză” sincretistă, pseudo-creştină. Eu o numesc săptămâna antihristică (ecumenistă) deoarece toate adunările acestea se ţin în duh anticreştin. De unde şi până unde vorbesc ei de „unirea Bisericilor”? Câte Biserici există? Noi, creştinii (ortodocşi), mărturisim credinţa într-Una, Sfântă, Sobornicească (ecumenică sau pan-ortodoxă) şi Apostolească Biserică! De ce alţii cred diferit? Simplu: toţi ceilalţi creştini sunt eretici (catolicii, protestanţii şi toate celelalte ce derivă din ele). De ce ? Pentru că numai erezia naşte erezii.
Doctrina catolică însumează multe erezii, dintre care amintesc doar două, care stau la baza ei:
-pelagianismul, erezie care susţine că harul este creat şi supraadăugat omului. Astfel, omul, prin căderea în păcat nu a pierdut decât ceea ce era, oricum, supraadăugat lui. Deci, în om nu s-a schimbat nimic după cădere, Dumnezeu neluându-i decât ceea ce avea el în plus, adică harul.
-erezia lui Macedonie, care a extins arianismul la Persoana Sfântului Duh, minimalizând importanţa Acestuia în iconomia mântuirii. De aici a pornit ideea că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.
De la aceste două mari erezii s-au dezvoltat celelalte dogme greşite şi condamnate de : cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (Pan-Ortodoxe), Sfintele Sinoade Locale, Canoanele Sfântului Vasile cel Mare, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de le 1848. Toate acestea le cuprind cărţile: „Canoanele Bisericii Ortodoxe”, „Pidalionul” şi anatemele lor sunt cuprinse şi în slujba din Duminica Ortodoxiei, „Sinodiconul Ortodoxiei”. Dintre aceste „dogme” aş aminti:
-infailibilitatea papală şi primatul papal, care au apărut ca urmare a acceptării ca dogmă erezia lui Macedonie ( Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul). Purcederea ca şi naşterea arată o relaţie de subordonare. Dacă Duhul Sfânt este într-o relaţie de subordonare şi cu Fiul, atunci, din start, rolul lui în iconomia mântuirii se micşorează. Astfel, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, are nevoie de cineva care să-l poată ajuta, participând ca şi Persoană, nu ca un instrument (cum sunt slujitorii Bisericii Ortodoxe), la această lucrare. Atunci, toate însuşirile care aparţineau Bisericii, printre care şi infailibilitatea Ei, capul Ei fiind Domnul nostru Iisus Hristos, au trecut la papă. Acesta nu numai că a devenit Vicarul lui Hristos pe pământ, dar, şi într-o mare măsură, i-a luat locul Duhului Sfânt prin introducerea ca dogmă a infailibilităţii papale. Astfel, primatul papal se leagă de infailibilitate, prin aceea că toţi ceilalţi ar trebui să asculte de cel ce participă la această lucrare mântuitoare ca şi Persoană, în locul Duhului Sfânt, ca reprezentant al Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ. Câtă mândrie luciferică! Un om stricăcios să fie socotit ca un Mântuitor! Aceasta, de fapt, este continuarea păgânismului în Apus. Se ştie că Împăraţii Imperiului Roman erau consideraţi zei încă din timpul vieţii şi oamenii erau obligaţi să aducă jertfe înaintea lor. Ce nebunie! Aceasta au preluat-o catolicii din păgânism! Adorarea papei încă din timpul vieţii şi sanctificarea lui după! Astfel l-au scos ca mincinos pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu care ne-a promis că ni-L trimite (după Înălţarea Sa) pe Duhul Adevărului ce de la Tatăl purcede (Ioan 15,26). Acesta avea să continuie lucrarea mântuitoare prin Biserică ( Sfintele Taine şi, mai ales, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului şi prin multe alte slujbe şi ierurgii).
-imaculata concepţie, în care se susţine că Maica Domnului s-a născut fără păcatul strămoşesc. Nimic mai fals! Pentru că în vederea mântuirii oamenilor era nevoie ca Cineva fără de păcat să moară pentru a birui moartea. Ea este plata păcatului. Dar o moarte a Cuiva fără de păcat era tocmai jertfa necesară răscumpărării noastre din robia vrăjmaşului, plata păcatului strămoşesc. Atunci, vă întreb, la ce mai era nevoie să se nască un Mântuitor, dacă acesta se putea regăsi în persoana Maicii Domnului? Dacă Ea se năştea fără de păcat, prin moartea ei ne puteam mântui noi, tocmai că aceasta însemna o jertfă nu o plată a păcatului. Ea s-a născut cu păcatul strămoşesc, care i-a fost şters în momentul zămislirii.
Numai vorbesc despre inovaţiile din cult: introducerea azimei, în locul pâinii la „Taina” Euharistiei (Împărtăşaniei), împărtăşirea „credincioşilor” doar cu „Trupul” lui Hristos, messa şi multe altele.
Protestanţii, în schimb, au pornit de la ideea că omul a fost creat perfect. Astfel ei nu pot explica căderea acestuia. De aici s-a dezvoltat credinţa lor că omul se mântuieşte fără: fapte bune, Biserică şi toate celelalte erezii împletite în ea. Explicând căderea omului ca pe o ştirbire totală a chipului lui Dumnezeu din el, au creat din Persoana Mântuitorului o slugă, care îi cară pe toţi în spate, ca pe nişte buşteni, până la destinaţie: Raiul. Pentru ei e de ajuns să crezi că Iisus Hristos e Mântuitorul şi se mântuiesc. Astfel, Domnul nostru Iisus Hristos, în concepţia lor, după ce este recunoscut ca Mântuitor de aceştia, îi ia în spinare şi îi duce în Rai. Dar şi diavolii cred şi se cutremură şi totuşi nu se mântuiesc! „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” ( Matei 7, 21). „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.” (Matei 23, 27).
Mulţi dintre protestanţi „l-au adus pe Arie” până în secolul nostru negând dumnezeirea lui Iisus Hristos, uneori direct, alteori indirect prin negarea pururea fecioriei Maicii Domnului. Dacă Maica Domnului nu este pururea fecioară, atunci nici Iisus Hristos nu este Dumnezeu. Dacă Însuşi Dumnezeu S-a născut din pântecele Fecioarei Maria, cum putea oare să se mai nască şi alţi copii, prin sămânţă de la bărbat, din Ea? Putea oare Dumnezeu să îngăduie aceasta? Nu mai zic că sunt atâtea proorocii în Vechiul Testament, care arată că Maica Domnului va rămâne Fecioară.(Iezechiel 44, 1-2).
Altă erezie a lor este iconoclasmul. Aceasta este condamnată de al VII-lea Sinod Ecumenic. Iconoclaştii nu cinsteau Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte şi Sfânta Cruce. Ce observăm la protestanţi şi neoprotestanţi? Că fac la fel ca aceia.
Deci, toţi aceştia (catolici, protestanţi şi toate denominaţiunile pseudo-creştine) sunt eretici până când se vor lepăda de credinţa lor şi se vor întoarce în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească: Ortodoxă. E bine să ştim că „Bisericile ereticilor nu sunt Biserici” şi că „Tainele ereticilor nu sunt taine”, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Asta înseamnă că, deşi aceştia îşi spun că au Biserică, nu au pentru că se află încă sub anatema Sfintelor Sinoade Ecumenice, Locale şi a Sfinţilor Părinţi. Deci sunt rupţi de Adevărata Biserică.
În concluzie, fraţilor, nu putem vorbi de o unire a Bisericilor şi în nici un caz despre faptul că mişcarea ecumenistă este una legitimă, pentru că mărturisim că nu există decât o singură Biserică, care este Trupul lui Hristos: Biserica Creştin-Ortodoxă. Există doar un Domn, o Credinţă, un Botez (Efeseni 4, 5). Aceste întruniri nu au nici un scop creştin, ci unul masonic (satanist), de distrugere a creştinismului.

Saptamana de Rugaciune
In a treia saptamana din luna ianuarie a fiecarui an (18 – 25 ianuarie), bisericile crestine din intreaga lume, organizeaza seri de rugaciune pentru unitatea crestina. Initiativa s-a nascut in lumea protestanta, in anul 1908. Alegerea datei este simbolica, 18 ianuarie fiind sarbatoarea catedralei Sfantului Petru din Roma, iar 25 ianuarie – sarbatoarea convertirii lui Pavel.
Tema propusa pentru Saptamana de Rugaciune din anul 2010, este “Voi sunteti martorii acestora“ (Luca 24,46-48). Potrivit hotararii sinodale din 2008, Biserica Ortodoxa va participa la aceasta Saptamana de Rugaciune, insa, fara implicare liturgica. Hotararea a fost luata in urma impartasirii mitropolitului Nicolae Corneanu intr-o biserica greco-catolica. Facem precizarea ca pana in anul 2008, Biserica Ortodoxa a participat liturgic la aceasta Saptamana de Rugaciune.
Aceasta Saptamana de Rugaciune naste multe intrebari. Daca este o invitatie la rugaciune, iar eu doar asist si nu ma implic, inseamna ca nu particip la rugaciune si atunci ce rost mai are sa fiu prezent. Daca aud un continut care este contrar invataturii ortodoxe, iar eu incep sa rostesc altceva in minte, din dorinta de a nu-mi pierde identitatea, mai putem numi aceste seri ca fiind pentru unitatea crestina? Nu stiu, nu am participat la astfel de intalniri, dar ma intreb ce-i vine in minte unui ortodox, atunci cand se afla intr-un alt locas de cult, tinand seama ca stie ca “exista un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4, 4-5), ca exista o Evanghelie unica (Gal. 1, 6-9), ca nu se poate spune orice despre Hristos.
Daca ne intalnim sa ne unim, ce chip trebuie sa luam? Sa intelegem ca sfintii pictati, nu au chipul asemanator lui Hristos? Daca da, atunci spre ce tindem? Stim ca pentru ortodocsi identitatea de credinta este esentiala unitatii. De aceea nu trebuie sa se uite ca identitatea trebuie cautata nu numai in raport cu prezentul, ci si in raport cu trecutul. Nu putem vorbi de o unitate, in conditiile in care unele Biserici sunt indiferente la o parte din invatatura apostolica, marturisita in Biserica nedivizata de la inceput. Si atunci ce facem, ne asezam unii langa altii cu gandul ca vom ajunge la unitate, in conditiile in care marturisirile de credinta sunt diferite. Nu asa devenim una. Mantuitorul nu-i cere lui Petru sa se roage intr-un fel, iar lui Ioan in alt fel. El lasa o rugaciune pentru toti. Nu ne intalnim sa devenim o asociatie, ci o Biserica care se bazeaza pe unitatea de marturisire a credintei crestine originare.
Este adevarat ca Dumnezeu nu priveste aceste intalniri cu ochii mei, dar nu cred ca ii face placere sa vada cum unii se roaga, iar altii asista. In Sfanta Treime, nicio persoana nu asista la lucrarea celeilalte. Si atunci ma intreb: in astfel de situatii mai este omul in drum spre asemanarea cu Dumnezeu?

De ce Dumnezeu nu primeşte rugăciunea cu ereticii?
Mulţi spun, fraţii mei, că avem acelaşi Dumnezeu. Aşa şi este! Însă dacă nu toţi îl cinstim pe Dumnezeu cum se cuvine, ne lepădăm de El. Cum se cinsteşte Dumnezeu?
În primul rând să-L acceptăm aşa cum ni S-a revelat. Dumnezeu este o Singură Fiinţă şi este Întreit în Persoane: Tatăl nenăscut şi nepurces, Fiul născut din veşnicie din Tatăl şi întrupat de la Duhul Sfânt şi Fecioara Maria spre mântuirea noastră şi Duhul Sfânt ce de la Tatăl purcede (Ioan 15,26). La acestea nu trebuie să scoatem şi să adăugăm nimic.
În primul rând musulmanii L-au coborât în cinstire pe Fiul lui Dumnezeu socotindu-L un proroc, chiar mai mic decât Mohamed. Aceştia au ridicat-o, în cinste, în schimb pe Maica Domnului, făcând-o Persoană a Sfintei Treimi. Surat Al-‘An’Am versetul 100 spune: „Făcătorul cerurilor şi al pământului cum să aibă un fiu, neavând soţie? El a făcut toate şi El toate le cunoaşte”. O altă variantă a Coranului spune că Făcătorul desăvârşit al cerurilor şi al pământului Allah este Badi’ – Făcător desăvârşit, dar nu poate avea un fiu fără soţie. Însă Sfântul Apostol Pavel (Evrei 1, 5) spune clar: „Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: “Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”; şi iarăşi: “Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu?.“
Mai departe catolicii, după ce s-au desăvârşit dogmele creştine prin cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (Pan-ortodoxe), Sinoadele Locale şi Canoanele Sfinţilor Părinţi, au adăugat că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul. Un lucru foarte grav, mai ales că nu are temei biblic. Toate canoanele ortodoxe au temei biblic, spre deosebire de inovaţiile catolicilor! Astfel şi aceştia, ca şi musulmanii, au căzut într-o erezie condamnată chiar de al II-lea Sinod Ecumenic (Pan-ortodox), adică erezia lui Macedonie. De ce spun asta? Pentru că prin adăugarea la Crez a „şi de le Fiul purcede”, în ceea ce priveşte Persoana Duhului Sfânt, L-au pus pe Acesta într-o relaţie de subordonare cu celelalte două Persoane a Sfintei Treimi. De ce? Pentru că, imediat după, au înlocuit, în mare măsură, Persoana Sfântului Duh prin Persoana Papei. Prin ce? Prin introducerea ca dogmă a infailibilităţii papale (adică papa nu greşeşte niciodată în nici o decizie pe care o ia referitor la dogme) şi implicit a primatului papal. Era şi normal ca adaosul „şi de la Fiul” să aducă cu sine şi celelalte erezii ale papistaşilor: infailibilitatea şi primatul, harul creat şi supraadăugat, imaculata concepţie, înlocuirea formulelor din diferitele slujbe ale Bisericii (de exemplu: „ se botează robul lui Dumnezeu…” cu „te botez…”). Toate acestea îl arată pe pseudo-preot, episcop sau papă ca un izvor al Duhului Sfânt şi, implicit, ca o Persoană ce participă la lucrarea de mântuire a oamenilor, nu ca un „instrument” (cum zicem noi, ortodocşii) prin care Duhul Sfânt, ca Persoană, lucrează pentru mântuirea oamenilor. Duhul Sfânt, în credinţa noastră ortodoxă, este Cel ce toate le sfinţeşte, iar nu preotul sau episcopul. Lipsa Duhului Sfânt, în cultul papistaşilor, a dus şi la eliminare epiclezei (invocarea Duhului Sfânt) din Sfânta Liturghie. Numai Duhul Sfânt poate preschimba pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului! Nu un om păcătos şi stricăcios! Vedeţi în ce mare erezie sunt catolicii?
Urmează acum protestanţii. După ce au părăsit catolicismul, în loc să caute adevărul, şi-au făurit propriul adevăr. Crezul lor este cel condamnat de primul Sinod Ecumenic, mai ales de cel ce l-am prăznuit luni, Sfântul Atanasie cel Mare. Mă refer la erezia ariană. De ce zic că sunt arieni? Pentru că mulţi dintre cei ce s-au desprins din ei, Îl văd pe Hristos un simplu profet. Într-un mod mai subtil, toţi protestanţii, fără nici o excepţie, Îl cred pe Hristos Dumnezeu, un simplu om. De ce? Pentru că nu cred în pururea fecioria Maicii Domnului. Dacă ei credeau că Domnul nostru Iisus Hristos este şi Dumnezeu şi om, atunci credeau şi că Maica Domnului este pururea fecioară. Odată ce L-a născut pe Dumnezeu, nu putea să se întoarcă la viaţa cea după fire. Vă daţi seama ce minune să-L ai în pântece pe, chiar, Fiul lui Dumnezeu? Cum să-ţi întemeiezi o familie, să dai naştere, în chip firesc, la alţi copii, din moment ce L-ai născut pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu? Aici li se mai adaugă şi erezia lui Nestor, condamnată la Sinodul al III-lea Ecumenic (Pan-ortodox), care o considera pe Maica Domnului cel mult născătoare de Hristos, iar nu de Dumnezeu. Această erezie nu admitea că în Mântuitorul nostru Iisus Hristos pot exista două firi, fără ca vreuna să o contopească pe cealaltă. Lucrarea mântuitoare nu putea fi săvârşită dacă Hristos Dumnezeu nu avea cele două firi. Dacă era doar Dumnezeu atunci cum putea muri? Iar dacă era doar om, cum putea învia ca să biruie moartea El Însuşi? Dacă nu biruia moartea ca un Dumnezeu atunci noi nu ne mai mântuiam. Dacă nu murea ca un om, atunci nu putea să Se aducă ca jertfă, tocmai pentru că moartea lui era una nedreaptă deoarece El nu avea păcat.
O altă erezie ce o însumează „credincioşii” protestanţi este cea iconoclastă, condamnată de Sinodul al VII-lea Ecumenic (Pan-ortodox). Ceea ce ei nu ştiu, în ceea ce priveşte cinstirea Sfintelor Icoane, este că rugăciunea noastră se ridică la chipul reprezentat în Icoană. Ne rugăm Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos şi întregii Sfinte Treimi, Sfinţilor şi tuturor puterilor cereşti, care există. Nu sunt închipuiri ale minţilor noastre precum erau idolii din vechime. Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului şi toţi sfinţii, cu adevărat au trăit pe pământ. Sfinţii au dobândit har de la Duhul Sfânt şi printr-o viaţă plăcută lui Dumnezeu, printr-o conlucrare cu El, s-au mântuit şi s-au sfinţit. Oare, Bunul Dumnezeu, e doar un Arhitect şi nu mai lucrează nimic în lume? De ce necinstiţi pe cei ce Dumnezeu i-a cinstit, lăsându-le lor trupurile neputrezite, izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni? Oare nu ştiţi că tot pentru mântuirea noastră a făcut Bunul Dumnezeu aceasta? Nu ştiţi că cinstindu-i pe sfinţi Îl cinstim pe Cel ce i-a sfinţit, adică pe Bunul Dumnezeu?
Despre ceilalţi oameni, care încă se închină la zei: yoghinii, buddhiştii, hinduşii şi alţii, ce să vă mai spun? Faptul că nu-L cinstesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci se închină diavolului, ca şi „creştinii” catolici protestanţi şi musulmanii, cred eu că spune tot!
Atunci, iubiţii mei fraţi, cum să ne rugăm împreună cu aceştia ce-L hulesc pe Adevăratul Dumnezeu şi se închină tatălui lor, diavolul? Spune Sfântul Apostol Pavel ( II Corinteni 6, 14-15) : „…ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”. Şi iarăşi: „au ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” ( II Corinteni 6, 16) . De aceea ne şi sfătuieşte: „ “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul” ( II Corinteni 6, 17-18).
Iată, iubiţii mei fraţi, de ce Dumnezeu nu numai că nu primeşte rugăciunea în comun cu unii ca aceştia, ci Îşi întoarce faţa Sa de la ei şi îi dezbracă de har. Să ne ferească Dumnezeu de aceasta!