Iată programul din București, locuri unde putem protesta:
Sâmbătă, 18 ianuarie 2014, orele 17.00, la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot 19 ;
– Duminică, 19 ianuarie 2014, orele 17.00, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale;
– Luni, 20 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica anglicană din strada Arthur Verona 3;
– Marţi, 21 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis;
– Miercuri, 22 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica greco-catolică Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă 50;
– Joi, 23 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica evanghelică din strada Luterană 2;
– Vineri, 24 ianuarie 2014, orele 17.00, la biserica armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I, 43;
– Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, orele 16.00, la Catedrala patriarhală din Dealul Mitropoliei
Săptămâna antihristică
Această săptămână, fraţii mei, este de câţiva ani dedicată rugăciunilor împreună cu ereticii şi multor conferinţe în vederea unirii cu aceştia într-o „varză” sincretistă, pseudo-creştină. Eu o numesc săptămâna antihristică (ecumenistă) deoarece toate adunările acestea se ţin în duh anticreştin. De unde şi până unde vorbesc ei de „unirea Bisericilor”? Câte Biserici există? Noi, creştinii (ortodocşi), mărturisim credinţa într-Una, Sfântă, Sobornicească (ecumenică sau pan-ortodoxă) şi Apostolească Biserică! De ce alţii cred diferit? Simplu: toţi ceilalţi creştini sunt eretici (catolicii, protestanţii şi toate celelalte ce derivă din ele). De ce ? Pentru că numai erezia naşte erezii.
Doctrina catolică însumează multe erezii, dintre care amintesc doar două, care stau la baza ei:
-pelagianismul, erezie care susţine că harul este creat şi supraadăugat omului. Astfel, omul, prin căderea în păcat nu a pierdut decât ceea ce era, oricum, supraadăugat lui. Deci, în om nu s-a schimbat nimic după cădere, Dumnezeu neluându-i decât ceea ce avea el în plus, adică harul.
-erezia lui Macedonie, care a extins arianismul la Persoana Sfântului Duh, minimalizând importanţa Acestuia în iconomia mântuirii. De aici a pornit ideea că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul.
De la aceste două mari erezii s-au dezvoltat celelalte dogme greşite şi condamnate de : cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (Pan-Ortodoxe), Sfintele Sinoade Locale, Canoanele Sfântului Vasile cel Mare, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de le 1848. Toate acestea le cuprind cărţile: „Canoanele Bisericii Ortodoxe”, „Pidalionul” şi anatemele lor sunt cuprinse şi în slujba din Duminica Ortodoxiei, „Sinodiconul Ortodoxiei”. Dintre aceste „dogme” aş aminti:
-infailibilitatea papală şi primatul papal, care au apărut ca urmare a acceptării ca dogmă erezia lui Macedonie ( Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul). Purcederea ca şi naşterea arată o relaţie de subordonare. Dacă Duhul Sfânt este într-o relaţie de subordonare şi cu Fiul, atunci, din start, rolul lui în iconomia mântuirii se micşorează. Astfel, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, are nevoie de cineva care să-l poată ajuta, participând ca şi Persoană, nu ca un instrument (cum sunt slujitorii Bisericii Ortodoxe), la această lucrare. Atunci, toate însuşirile care aparţineau Bisericii, printre care şi infailibilitatea Ei, capul Ei fiind Domnul nostru Iisus Hristos, au trecut la papă. Acesta nu numai că a devenit Vicarul lui Hristos pe pământ, dar, şi într-o mare măsură, i-a luat locul Duhului Sfânt prin introducerea ca dogmă a infailibilităţii papale. Astfel, primatul papal se leagă de infailibilitate, prin aceea că toţi ceilalţi ar trebui să asculte de cel ce participă la această lucrare mântuitoare ca şi Persoană, în locul Duhului Sfânt, ca reprezentant al Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ. Câtă mândrie luciferică! Un om stricăcios să fie socotit ca un Mântuitor! Aceasta, de fapt, este continuarea păgânismului în Apus. Se ştie că Împăraţii Imperiului Roman erau consideraţi zei încă din timpul vieţii şi oamenii erau obligaţi să aducă jertfe înaintea lor. Ce nebunie! Aceasta au preluat-o catolicii din păgânism! Adorarea papei încă din timpul vieţii şi sanctificarea lui după! Astfel l-au scos ca mincinos pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu care ne-a promis că ni-L trimite (după Înălţarea Sa) pe Duhul Adevărului ce de la Tatăl purcede (Ioan 15,26). Acesta avea să continuie lucrarea mântuitoare prin Biserică ( Sfintele Taine şi, mai ales, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului şi prin multe alte slujbe şi ierurgii).
-imaculata concepţie, în care se susţine că Maica Domnului s-a născut fără păcatul strămoşesc. Nimic mai fals! Pentru că în vederea mântuirii oamenilor era nevoie ca Cineva fără de păcat să moară pentru a birui moartea. Ea este plata păcatului. Dar o moarte a Cuiva fără de păcat era tocmai jertfa necesară răscumpărării noastre din robia vrăjmaşului, plata păcatului strămoşesc. Atunci, vă întreb, la ce mai era nevoie să se nască un Mântuitor, dacă acesta se putea regăsi în persoana Maicii Domnului? Dacă Ea se năştea fără de păcat, prin moartea ei ne puteam mântui noi, tocmai că aceasta însemna o jertfă nu o plată a păcatului. Ea s-a născut cu păcatul strămoşesc, care i-a fost şters în momentul zămislirii.
Numai vorbesc despre inovaţiile din cult: introducerea azimei, în locul pâinii la „Taina” Euharistiei (Împărtăşaniei), împărtăşirea „credincioşilor” doar cu „Trupul” lui Hristos, messa şi multe altele.
Protestanţii, în schimb, au pornit de la ideea că omul a fost creat perfect. Astfel ei nu pot explica căderea acestuia. De aici s-a dezvoltat credinţa lor că omul se mântuieşte fără: fapte bune, Biserică şi toate celelalte erezii împletite în ea. Explicând căderea omului ca pe o ştirbire totală a chipului lui Dumnezeu din el, au creat din Persoana Mântuitorului o slugă, care îi cară pe toţi în spate, ca pe nişte buşteni, până la destinaţie: Raiul. Pentru ei e de ajuns să crezi că Iisus Hristos e Mântuitorul şi se mântuiesc. Astfel, Domnul nostru Iisus Hristos, în concepţia lor, după ce este recunoscut ca Mântuitor de aceştia, îi ia în spinare şi îi duce în Rai. Dar şi diavolii cred şi se cutremură şi totuşi nu se mântuiesc! „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” ( Matei 7, 21). „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.” (Matei 23, 27).
Mulţi dintre protestanţi „l-au adus pe Arie” până în secolul nostru negând dumnezeirea lui Iisus Hristos, uneori direct, alteori indirect prin negarea pururea fecioriei Maicii Domnului. Dacă Maica Domnului nu este pururea fecioară, atunci nici Iisus Hristos nu este Dumnezeu. Dacă Însuşi Dumnezeu S-a născut din pântecele Fecioarei Maria, cum putea oare să se mai nască şi alţi copii, prin sămânţă de la bărbat, din Ea? Putea oare Dumnezeu să îngăduie aceasta? Nu mai zic că sunt atâtea proorocii în Vechiul Testament, care arată că Maica Domnului va rămâne Fecioară.(Iezechiel 44, 1-2).
Altă erezie a lor este iconoclasmul. Aceasta este condamnată de al VII-lea Sinod Ecumenic. Iconoclaştii nu cinsteau Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte şi Sfânta Cruce. Ce observăm la protestanţi şi neoprotestanţi? Că fac la fel ca aceia.
Deci, toţi aceştia (catolici, protestanţi şi toate denominaţiunile pseudo-creştine) sunt eretici până când se vor lepăda de credinţa lor şi se vor întoarce în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească: Ortodoxă. E bine să ştim că „Bisericile ereticilor nu sunt Biserici” şi că „Tainele ereticilor nu sunt taine”, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Asta înseamnă că, deşi aceştia îşi spun că au Biserică, nu au pentru că se află încă sub anatema Sfintelor Sinoade Ecumenice, Locale şi a Sfinţilor Părinţi. Deci sunt rupţi de Adevărata Biserică.
În concluzie, fraţilor, nu putem vorbi de o unire a Bisericilor şi în nici un caz despre faptul că mişcarea ecumenistă este una legitimă, pentru că mărturisim că nu există decât o singură Biserică, care este Trupul lui Hristos: Biserica Creştin-Ortodoxă. Există doar un Domn, o Credinţă, un Botez (Efeseni 4, 5). Aceste întruniri nu au nici un scop creştin, ci unul masonic (satanist), de distrugere a creştinismului.
Saptamana de Rugaciune
In a treia saptamana din luna ianuarie a fiecarui an (18 – 25 ianuarie), bisericile crestine din intreaga lume, organizeaza seri de rugaciune pentru unitatea crestina. Initiativa s-a nascut in lumea protestanta, in anul 1908. Alegerea datei este simbolica, 18 ianuarie fiind sarbatoarea catedralei Sfantului Petru din Roma, iar 25 ianuarie – sarbatoarea convertirii lui Pavel.
Tema propusa pentru Saptamana de Rugaciune din anul 2010, este “Voi sunteti martorii acestora“ (Luca 24,46-48). Potrivit hotararii sinodale din 2008, Biserica Ortodoxa va participa la aceasta Saptamana de Rugaciune, insa, fara implicare liturgica. Hotararea a fost luata in urma impartasirii mitropolitului Nicolae Corneanu intr-o biserica greco-catolica. Facem precizarea ca pana in anul 2008, Biserica Ortodoxa a participat liturgic la aceasta Saptamana de Rugaciune.
Aceasta Saptamana de Rugaciune naste multe intrebari. Daca este o invitatie la rugaciune, iar eu doar asist si nu ma implic, inseamna ca nu particip la rugaciune si atunci ce rost mai are sa fiu prezent. Daca aud un continut care este contrar invataturii ortodoxe, iar eu incep sa rostesc altceva in minte, din dorinta de a nu-mi pierde identitatea, mai putem numi aceste seri ca fiind pentru unitatea crestina? Nu stiu, nu am participat la astfel de intalniri, dar ma intreb ce-i vine in minte unui ortodox, atunci cand se afla intr-un alt locas de cult, tinand seama ca stie ca “exista un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4, 4-5), ca exista o Evanghelie unica (Gal. 1, 6-9), ca nu se poate spune orice despre Hristos.
Daca ne intalnim sa ne unim, ce chip trebuie sa luam? Sa intelegem ca sfintii pictati, nu au chipul asemanator lui Hristos? Daca da, atunci spre ce tindem? Stim ca pentru ortodocsi identitatea de credinta este esentiala unitatii. De aceea nu trebuie sa se uite ca identitatea trebuie cautata nu numai in raport cu prezentul, ci si in raport cu trecutul. Nu putem vorbi de o unitate, in conditiile in care unele Biserici sunt indiferente la o parte din invatatura apostolica, marturisita in Biserica nedivizata de la inceput. Si atunci ce facem, ne asezam unii langa altii cu gandul ca vom ajunge la unitate, in conditiile in care marturisirile de credinta sunt diferite. Nu asa devenim una. Mantuitorul nu-i cere lui Petru sa se roage intr-un fel, iar lui Ioan in alt fel. El lasa o rugaciune pentru toti. Nu ne intalnim sa devenim o asociatie, ci o Biserica care se bazeaza pe unitatea de marturisire a credintei crestine originare.
Este adevarat ca Dumnezeu nu priveste aceste intalniri cu ochii mei, dar nu cred ca ii face placere sa vada cum unii se roaga, iar altii asista. In Sfanta Treime, nicio persoana nu asista la lucrarea celeilalte. Si atunci ma intreb: in astfel de situatii mai este omul in drum spre asemanarea cu Dumnezeu?
De ce Dumnezeu nu primeşte rugăciunea cu ereticii?
Mulţi spun, fraţii mei, că avem acelaşi Dumnezeu. Aşa şi este! Însă dacă nu toţi îl cinstim pe Dumnezeu cum se cuvine, ne lepădăm de El. Cum se cinsteşte Dumnezeu?
În primul rând să-L acceptăm aşa cum ni S-a revelat. Dumnezeu este o Singură Fiinţă şi este Întreit în Persoane: Tatăl nenăscut şi nepurces, Fiul născut din veşnicie din Tatăl şi întrupat de la Duhul Sfânt şi Fecioara Maria spre mântuirea noastră şi Duhul Sfânt ce de la Tatăl purcede (Ioan 15,26). La acestea nu trebuie să scoatem şi să adăugăm nimic.
În primul rând musulmanii L-au coborât în cinstire pe Fiul lui Dumnezeu socotindu-L un proroc, chiar mai mic decât Mohamed. Aceştia au ridicat-o, în cinste, în schimb pe Maica Domnului, făcând-o Persoană a Sfintei Treimi. Surat Al-‘An’Am versetul 100 spune: „Făcătorul cerurilor şi al pământului cum să aibă un fiu, neavând soţie? El a făcut toate şi El toate le cunoaşte”. O altă variantă a Coranului spune că Făcătorul desăvârşit al cerurilor şi al pământului Allah este Badi’ – Făcător desăvârşit, dar nu poate avea un fiu fără soţie. Însă Sfântul Apostol Pavel (Evrei 1, 5) spune clar: „Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: “Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”; şi iarăşi: “Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu?.“
Mai departe catolicii, după ce s-au desăvârşit dogmele creştine prin cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice (Pan-ortodoxe), Sinoadele Locale şi Canoanele Sfinţilor Părinţi, au adăugat că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul. Un lucru foarte grav, mai ales că nu are temei biblic. Toate canoanele ortodoxe au temei biblic, spre deosebire de inovaţiile catolicilor! Astfel şi aceştia, ca şi musulmanii, au căzut într-o erezie condamnată chiar de al II-lea Sinod Ecumenic (Pan-ortodox), adică erezia lui Macedonie. De ce spun asta? Pentru că prin adăugarea la Crez a „şi de le Fiul purcede”, în ceea ce priveşte Persoana Duhului Sfânt, L-au pus pe Acesta într-o relaţie de subordonare cu celelalte două Persoane a Sfintei Treimi. De ce? Pentru că, imediat după, au înlocuit, în mare măsură, Persoana Sfântului Duh prin Persoana Papei. Prin ce? Prin introducerea ca dogmă a infailibilităţii papale (adică papa nu greşeşte niciodată în nici o decizie pe care o ia referitor la dogme) şi implicit a primatului papal. Era şi normal ca adaosul „şi de la Fiul” să aducă cu sine şi celelalte erezii ale papistaşilor: infailibilitatea şi primatul, harul creat şi supraadăugat, imaculata concepţie, înlocuirea formulelor din diferitele slujbe ale Bisericii (de exemplu: „ se botează robul lui Dumnezeu…” cu „te botez…”). Toate acestea îl arată pe pseudo-preot, episcop sau papă ca un izvor al Duhului Sfânt şi, implicit, ca o Persoană ce participă la lucrarea de mântuire a oamenilor, nu ca un „instrument” (cum zicem noi, ortodocşii) prin care Duhul Sfânt, ca Persoană, lucrează pentru mântuirea oamenilor. Duhul Sfânt, în credinţa noastră ortodoxă, este Cel ce toate le sfinţeşte, iar nu preotul sau episcopul. Lipsa Duhului Sfânt, în cultul papistaşilor, a dus şi la eliminare epiclezei (invocarea Duhului Sfânt) din Sfânta Liturghie. Numai Duhul Sfânt poate preschimba pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului! Nu un om păcătos şi stricăcios! Vedeţi în ce mare erezie sunt catolicii?
Urmează acum protestanţii. După ce au părăsit catolicismul, în loc să caute adevărul, şi-au făurit propriul adevăr. Crezul lor este cel condamnat de primul Sinod Ecumenic, mai ales de cel ce l-am prăznuit luni, Sfântul Atanasie cel Mare. Mă refer la erezia ariană. De ce zic că sunt arieni? Pentru că mulţi dintre cei ce s-au desprins din ei, Îl văd pe Hristos un simplu profet. Într-un mod mai subtil, toţi protestanţii, fără nici o excepţie, Îl cred pe Hristos Dumnezeu, un simplu om. De ce? Pentru că nu cred în pururea fecioria Maicii Domnului. Dacă ei credeau că Domnul nostru Iisus Hristos este şi Dumnezeu şi om, atunci credeau şi că Maica Domnului este pururea fecioară. Odată ce L-a născut pe Dumnezeu, nu putea să se întoarcă la viaţa cea după fire. Vă daţi seama ce minune să-L ai în pântece pe, chiar, Fiul lui Dumnezeu? Cum să-ţi întemeiezi o familie, să dai naştere, în chip firesc, la alţi copii, din moment ce L-ai născut pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu? Aici li se mai adaugă şi erezia lui Nestor, condamnată la Sinodul al III-lea Ecumenic (Pan-ortodox), care o considera pe Maica Domnului cel mult născătoare de Hristos, iar nu de Dumnezeu. Această erezie nu admitea că în Mântuitorul nostru Iisus Hristos pot exista două firi, fără ca vreuna să o contopească pe cealaltă. Lucrarea mântuitoare nu putea fi săvârşită dacă Hristos Dumnezeu nu avea cele două firi. Dacă era doar Dumnezeu atunci cum putea muri? Iar dacă era doar om, cum putea învia ca să biruie moartea El Însuşi? Dacă nu biruia moartea ca un Dumnezeu atunci noi nu ne mai mântuiam. Dacă nu murea ca un om, atunci nu putea să Se aducă ca jertfă, tocmai pentru că moartea lui era una nedreaptă deoarece El nu avea păcat.
O altă erezie ce o însumează „credincioşii” protestanţi este cea iconoclastă, condamnată de Sinodul al VII-lea Ecumenic (Pan-ortodox). Ceea ce ei nu ştiu, în ceea ce priveşte cinstirea Sfintelor Icoane, este că rugăciunea noastră se ridică la chipul reprezentat în Icoană. Ne rugăm Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos şi întregii Sfinte Treimi, Sfinţilor şi tuturor puterilor cereşti, care există. Nu sunt închipuiri ale minţilor noastre precum erau idolii din vechime. Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului şi toţi sfinţii, cu adevărat au trăit pe pământ. Sfinţii au dobândit har de la Duhul Sfânt şi printr-o viaţă plăcută lui Dumnezeu, printr-o conlucrare cu El, s-au mântuit şi s-au sfinţit. Oare, Bunul Dumnezeu, e doar un Arhitect şi nu mai lucrează nimic în lume? De ce necinstiţi pe cei ce Dumnezeu i-a cinstit, lăsându-le lor trupurile neputrezite, izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni? Oare nu ştiţi că tot pentru mântuirea noastră a făcut Bunul Dumnezeu aceasta? Nu ştiţi că cinstindu-i pe sfinţi Îl cinstim pe Cel ce i-a sfinţit, adică pe Bunul Dumnezeu?
Despre ceilalţi oameni, care încă se închină la zei: yoghinii, buddhiştii, hinduşii şi alţii, ce să vă mai spun? Faptul că nu-L cinstesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci se închină diavolului, ca şi „creştinii” catolici protestanţi şi musulmanii, cred eu că spune tot!
Atunci, iubiţii mei fraţi, cum să ne rugăm împreună cu aceştia ce-L hulesc pe Adevăratul Dumnezeu şi se închină tatălui lor, diavolul? Spune Sfântul Apostol Pavel ( II Corinteni 6, 14-15) : „…ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?”. Şi iarăşi: „au ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” ( II Corinteni 6, 16) . De aceea ne şi sfătuieşte: „ “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul” ( II Corinteni 6, 17-18).
Iată, iubiţii mei fraţi, de ce Dumnezeu nu numai că nu primeşte rugăciunea în comun cu unii ca aceştia, ci Îşi întoarce faţa Sa de la ei şi îi dezbracă de har. Să ne ferească Dumnezeu de aceasta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/09/orice-crestin-ortodox-este-dator-sa-impiedice-desfasurarea-saptamanii-de-rugaciune-ecumenica/
Orice crestin ortodox este dator sa impiedice desfasurarea “saptamanii de rugaciune ecumenica”
Posted on ianuarie 9, 2014
http://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2013/01/31/scrisoare-deschisa-catre-sfantul-sinod-al-bor-si-preafericitului-daniel-in-problema-monofizita/
In perioada 18 ianuarie si 25 ianuarie va avea loc saptamana de uraciune ecumenica. Conform canoanelor Bisericii, impreuna-rugaciunea cu ereticii este un mare pacat. Acest pacat este mai mare decat a ucide un om. (iar a ucide un om e un pacat abominabil) Daca a ucide un om e un pacat atat de mare, cu atat mai mare este pacatul calcarii in picioare a invataturii Bisericii inspirate de Duhul Sfant.
Este necesar sa facem diferenta intre iubirea crestina, care trebuie sa se manifeste fata de orice om, indiferent de religia lui, rasa sau statutul lui social, dupa modelul samarineanului milostiv care a ajutat pe aproapele sau, si compromisul dogmatic si calcarea cu buna stiinta a canoanelor Bisericii.
Putem fi buni prieteni cu eterodocsii, trebuie sa ii iubim, dar asta nu insemna ca putem sa ne si rugam impreuna cu ei, ci trebuie sa facem deosebirea intre iubire si compromis dogmatic. Nu poate fi folosita iubirea ca argument pentru compromisul dogmatic, atata timp cat Dumnezeu, care este iubire, a descoperit Dogmele, care sunt rodul iubirii Lui fata de oameni.
Impreuna-rugaciunea cu eterodocsii duce la pierderea mantuirii.
Acest pacat este pacat impotriva Duhului Sfant, Cel care a inspirat canoanele Bisericii.
Canonul 10 al Sfintilor Apostoli spune: “Daca cineva s-ar ruga chiar si in casa cu cel oprit de la Sfanta Impartasanie (afurisit), acela sa se excomunice.”
Canonul Canonul 64 al Sfintilor Apostoli: ” Daca vreun cleric sau mirean va intra in adunarea iudeilor sau a ereticilor spre a se ruga, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”
Canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea confirmat de Sinodul VI Ecumenic prin canonul 2 spune: Sa nu fie ingaduit ereticilor sa intre in Casa lui Dumnezeu, daca staruie in eres.
Nu numai impartasirea din “Potirul comun” este oprita de canoanele Bisericii, ci si simpla rugaciune in casa, in biserica, etc.
Vecerniile cu participarea eterodocsilor sunt vatamatoare si se opun canoanelor Bisericii, participarea la ele de catre ortodocsi ducand la pierderea mantuirii, pentru ca aici nu este vorba de o simpla participare, ci de o saptamana de rugaciune organizata cu un scop precis: unitatea crestina, dar nu in ortodoxie, ci dupa modele straine invataturii Bisericii.
Prezenta episcopilor ortodocsi la aceste intalniri de impreuna-rugaciune atrage urgia lui Dumnezeu asupra poporului ortodox.
Saptamana de rugaciune ecumenica este o caricaturizare a a randuelilor Bisericii si are consecinte dezastruoase. Este un tribut platit diavolului, pe care unii din ierarhii nostri il platesc in fiecare an.
Sa cerem ierarhilor ortodocsi sa nu organizeze o astfel de saptamana de uraciune ecumenica, sa nu le permitem eterodocsilor accesul in bisericile ortodoxe cu scopul acestei rugaciuni!
Parintele Paisie Aghioritul a primit la chilia sa, cu multa dragoste, un grup de preoti papistasi. Acestia au ramas impresionati de dragostea parintelui fata de ei si i-au spus: Parinte, hai sa spunem “Tatal nostru” impreuna! Parintele Paisie insa le-a raspuns ca nu este posibil. Atunci ei au spus: Parinte, dar nu suntem si noi copiii lui Dumnezeu?
Parintele Paisie le-a raspuns: Da, sunteti copiii lui Dumnezeu, dar sunteti afara din Casa Lui, sunteti fiii risipitori!
Preot Matei Vulcanescu
Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei
Traiasca Legiunea si Capitanul!
De la Sf Parinti " " Văzând că Arius nu încetează de a susţine aberaţiile sale raţionaliste, deşi era convins din toate părţile de episcopii ortodocşi, Nicolae – după unii aghiografi – s-a mâniat şi ridicându-se asupra lui Arius, i-a dat acestuia o palmă. Acest gest de mânie în prezenţa Împăratului nu putea rămâne fără rezultat. Constantin cel Mare a poruncit imediat ca Nicolae să fie aruncat în temniţă, după ce l-a dezbrăcat de însemnele episcopale. Însă, noaptea, Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Sa au apărut în vedenie şi i-au dat înapoi episcopului întemniţat Evanghelia şi omoforul episcopal. Şi atunci au văzut toţi că el e drept… Dumnezeu a arătat că râvna lui care era deasupra ereticilor era bună.Mânia sfântă a ierarhului Nicolae nu era decât expresia iubirii sale mistuitoare pentru Hristos, sădit în inima sa prin milostenie şi rugăciune: „Râvna casei Tale mă mistuie” (Psalmul 68,11; Ioan 2,17). " Sf Ioan Gura de Aur : “Asadar, fiecare sa se îngrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata [gresita] chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca învata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui.
“Feriti-va de erezia care distruge sufletul, de impartasirea cu aceasta care este indepartare de la Hristos… Unii s-au scufundat cu totul in ce priveste credinta. Altii, cu toate ca nu s-au inecat in propriile ginduri, pier fara indoiala prin impartasire cu erezia.” (Sf. Teodor Studitul, P.G. 99, 1216) “Hrisostom ii expune cu glas tare nu numai pe eretici, ci si pe cei care sint in comuniune cu ei ca vrajmasi ai lui Dumnezeu.” (Sf. Teodor Studitul) “Daca spurcam Ortodoxia si sfinta Credinta prin impartasire adultera cu ereticii n-o sa scapam de a impartasii pedeapsa care-i asteapta pe eretici in lumea care va sa vina.” (Sf. Ioan cel Milostiv, Viata Sf. Ioan cel Milostiv, Sinaxar 12 Noiembrie) Sf. Marcu Evghenicul: Despre papă şi statutul catolicilor
Data: ianuarie 24, 2013 | comentarii: 30 A A A
„Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox” (347 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320).
Aşa binevesteşte dumnezeiescul Părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat: „Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” (348 – Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
Pentru a nu crede că Sfântul era prea dur în afirmaţiile sale şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului: „Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri” (352 – Ultimele cuvinte ale lui Marcu Eugenicu al Efesului, PO17, p. 349).
Motivaţia care stabilea comuniunea lui cu alţii era dreapta credinţă.
Din cuvântarea către papa Eugeniu se vede că nu avea, precum poate majoritatea bizantinilor din acea epocă, nici o pornire preconcepută şi mizantropă faţă de pontiful roman.
De ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, afară numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că cugetă lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei.
Par cuvinte dure şi foarte tăioase, dar aşa cum am spus această atitudine împotriva ereticilor este comună întregii patristici, pentru Sfinţii Părinţi aveau foarte clar în minte faptul că fără dreapta credinţă nu există nici dreaptă vieţuire şi deci nici mântuire.
Cine i-a făcut aşa de uşor ortodocşi? Aurul, dacă vrei să spunem cele adevărate, şi câştigurile tale. Ba mai degrabă nu i-a făcut aurul pe aceia ortodocşi, ci, făcându-te pe tine asemenea lor, te-a aruncat în partea ereticilor (359 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, p.315-315).
AMIN
Traiasca Legiunea si Capitanul!
1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori:
4. Nu sunt aşa necredincioşii, nu sunt aşa! Ci ca praful ce-l spulberă vântul de pe faţa pământului.
5. De aceea nu se vor ridica necredincioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor.
6. Că ştie Domnul calea drepţilor, iar calea necredincioşilor va pieri.
.........
Psalmul 1
Ei marturisesc impotriva lor la vecernie, ce poate fi mai limpede, sa canti(sau sa citesti) Ps1 la inceputul vecerniei si apoi sa faci exact pe dos.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Astazi nu s-a mai cantat Psalmul 1 in Catedrala, fiind de fata si ceilati de alta credinta....hmmm
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ce trebuie sa facem noi la modul concret?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
iti spun ce fac eu,tu vei alege singur inpreuna cu duhovnicul;
-nu particip la astfel de rugaciuni
-ma rog acasa, ptr cei ce se duc,sa-i lumineze Dumnezeu si sa se pocaiasca
-nu mai intru in bisericile unde se fac astfel de rugaciuni,[ele trebuiesc resfintite]
-nu mai apelez la serviciile religioase a preotilor participanti,ei aflandu-se in afara canoanelor,si deci ,este nevoie de pocainta publica din partea lor, asupra acesi inselari.
-daca duhovnicul meu, mi-ar recomanda sa particip la aceste rugaciuni comune,l-as parasi, si m-as ruga la Maica Domnului, sa ma ajute sa-mi gasesc un adevarat drep-slujitor,
al Fiului Ei,
-si mai tin cont de faptul ca,doar eu,voi da socoteala de faptele mele.Damne ajuta'
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Io sunt de aceeasi parere cu dumneavoastra. M-a ajutat atunci cand m-ati mustrat pt. ca i-am judecat pe ierarhi. Va multumesc. Ma rog si eu la Maica Domnului pentru dvs. Dar sa ne rugam pt. toti crestinii ortodocsi sa nu cada in inselarea ecumenista . E o mare durere sa te desparti de Hristos!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Mare uraciune este in fata Domnului acest demonic fenomen, numit ecumenism. Parintele Dumitru Staniloae numea ecumenismul "panerezia timpului nostru". Deci lucrurile sunt clare. Acum vin cu un indemn biblic : "credinta fara fapta, moarta este !!! ". Si adaug urmatoarele :
- daca ecumenismul este erezie, este lucrarea masoneriei, atunci clericii ce participa la aceste activitati se leapada de Domnul ? eu cred ca da !!!
- de ani de zile se tot desfasoara aceasta saptamana de "uraciune", iar la dansa iau parte mereu multe fete bisericesti, inclusiv patriarhul si episcopi, iar intorcandu-ne la citatul "credinta fara fapta, moarta este !!! ", noi tot condamnam ecumenismul si pe cei ce-l practica, dar intreb : AU FOST VREODATA ALUNGATI SAU RESPINSI LA SLUJBA ACEI CLERICI CE II STIM CA SUNT ECUMENISTI ??? AM REFUZAT SA STAM LA ACELE SLUJBE CE LE SAVARSESC ACESTI CLERICI (INAFARA ACELEI SAPTAMANI DIN IANUARIE) ??? AM REFUZAT SA CO-LITURGHISIM CU EI ???
Ii vedem zilnic umbland tantos prin societate, prin biserici, fara nici un impediment, ci din contra fiind adulati si respectati.
Actualul patriarh a luat parte la nenumarate slujbe ecumeniste, iar reactia care este ? oriunde apare, lumea se imbulzeste, iar preotii vin cu soborul. MARE RUSINE !!!
Nu vreau sa o fac pe moralistul, nu e cazul, insa iar ma intorc de unde am plecat, "credinta fara fapta, moarta este !!!". Cat timp tot ce vom face este doar sa vorbim si in practica nu facem nimic, atunci acest fenomen se va raspandi si mai mult, si noi vom ramane doar cu vorba.
Respect deosebit celor ce se ocupa de site, impreuna si pr Matei Vulcanescu. Doamne ajuta.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta tuturor. Cred ca daca fiecare ar intelege ce inseamna sa fii crestin ar sti sa aleaga drumul cel drept spre calea mantuirii. Daca stam sa judecam ce inseamna sa fii crestin, la nivel superficial putem spune ca toti cei care cred in Iisus Hristos sunt crestini. DAR daca privim la nivel dogmatic, din punct de vedere al continuitatii apostolice si a sobornicitatii Bisericii lui Hristos vedem clar ca ortodocsii, crestinii ortodocsi, sunt singurii care se pot numi cu adevarat crestini. Spun acest lucru deoarece termenul de crestin face legatura direct cu Iisus Hristos si in mod duhovnicesc face legatura directa cu Invierea Domnului Iisus Hristos. Asadar cei ce serbeaza Invierea Domnului la data stabilita de Sfintii Parinti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea poarta denumirea de crestini. Cei ce nu serbeaza Sf Pasti la data stabilita de Sinodul I de la Niceea este altceva, dar crestin nu este. Toti trebuie sa stie ca in zilele noastre crestinii ortodocsi sunt defapt crestinii de la cele sapte sinoade ecumenice (sinoade care reprezinta Biserica intemeiata de Iisus Hristos prin Sf. Apostoli si dogmatisita de Sf Parinti). Cei ce nu respecta hotararile celor sapte sinoade ecumenice sunt alceva dar crestini sigur nu sunt.
Dumnezeu sa ne lumineze mintile si sa ne ajute sa alegem Calea, Adevarul si Viata!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Salut George
E o problema cu feed-ul. Poti verifica pentru ca nu se mai poate abona nimeni ?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
daca ati intelege ce a spus Parintele Arsenie Papacioc
“cu dracu nu se sta la vorba ” un Mare Duhovnic de pe acest pamint ,
asemeni ce a spus si Cuviosul Paisie Aghioritul atunci cand catolicii l-au vizitat si i-au cerut a se ruga impreuna
si raspunsul Avei a fost ” nu pot a ma ruga cu voi …
dar de ce ? ca si noi suntem copii ai Domnului intreaba catolicii , dar Cuviosul le-a raspuns sunteti copii ai Domnului dar voi sunteti afara din Casa nu sunteti in Casa Domnului ”
asa ca cei ce sunteti afar din Casa DOMNULUI sau BISERICA Lui HRISTOS ..veniti mai intai la ADEVARUL Cel Curat pe care l-ati negat si de care v-ati lepadat
ca ADEVARUL Cel Curat este in BISERICA Lui HRISTOS , Una Sfanta Sobornica si Apostolica BISERICA …
o alta Dovada Vie pe care ati refuzat-o de a va intoarce la ADEVARUL Cel Curat de unde ati plecat , Lumina Sfanta De la Ierusalim , Sfantul Mormant
nu stiati de ce vine Lumina Sfanta la Ierusalim numai la crestinii ortodocsi ?
sau
de ce se aprind luminarile singure in mainile celor Botezati in ORTODOXIE de ce nu si la alte “biserici ” cum va numiti ?
simplu este raspunsul
pentru ca HRISTOS ESTE ORTODOX
numai slujiti pe mamona sau tatal minciunii ca fiara este pe pamint si lucreaza prin profetul mincinos asa cum a aratat si scris de la DUHUL SFANT , Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan
profetul mincinos este acesta la care voi va inchinati sau vreti a va inchina cu acesta , papa francisc , astfel insasi fiarei ii dati slujire si inchinare
de ce se numeste “profetul mincinos ” pentru ca tot ce face este in numele minciunii al neadevarului pentru ca se inchina si slujeste pe tatal minciunei
asa a venit diavolul in pustia de pe Munte si l-a ispitit pe insasi MANTUITORUL ,
“inchina-te mie si iti voi tie toata toata lumea asta , tot ce vezi va fi la picioarele tale ” la care MANTUITORUL , Domnul IISUS HRISTOS i-a spus
“mergi inapoia mea satano ca scris este Domnului DUMNEZEU Tau sa i te inchini si numai Lui Unuia sa-i slujesti ”
au puterea si banii de partea lor deocamdata …
dar Ce Veti Face atunci cand are sa vina si PLATA dupa Fapta ?
ce Veti face atunci cand tot ce va rabda pe acest pamant , Munti , dealuri , campii soare , luna , stele , ape , vegetatie , animale cand acestea vor grai pe a lor limba anume ca nu are sa va mai rabde
pentru ca acestea isi tin randuiala lasata lor de DUMNEZEU In PreaSfanta TREIME si acestea nu se vor pleca in fata fiarei
Creatia Isi Stie Cine Este al Sau Stapin sau CREATORUL A TOATE VAZUTE SI NEVAZUTE , DUMNEZEU IN PREASFANTA TREIME
pamintul stie cine ii este Adevaratul Stapin stie ca este doar un asternut sub picioarele Sale , DUMNEZEU in PREASFANTA TREIME
acest pamint ce ne rabda nu are sa mai rabde … atunci cand omul are a turba in stricaciunea cea mare cand la fiara se va inchina
Astfel Creatia Vazuta si Nevazuta va grai pe aceeasi limba cu manie asupra omului pentru ca omul s-a lepadat de Cel Ce l-a Creat si Lasat pe acest pamint , cu tot ce-l inconjoara , omul s-a stricat intratat ca i se inchina dihoniei din adancuri , locul acesteia si acestora ce i se inchina este gheena …nu aici pe pamint
DUMNEZEU in PreaSfanta TREIME Graieste si va Grai prin Creatia Sa
pentru ca HRISTOS este Mielul injungheat ce a ridicat pacatele omenirii pe CRUCE Pironit si rastignit Fiind
Domnul IISUS HRISTOS este Mesia …poate sa vina si 1000 de alti “mesia “aceia sunt falsi
Mielul Injungheat va rupa pecetile si Va deschide Cartea Vietii la Judecarea Neamurilor cand ii va imparti pe cei drepti dea Dreapta Sa si pe cei ce care s-au lepadat de Cale , ADEVAR si Viata dea stanga sa
PRIN ADEVAR Curat se Ajuge la LUMINA spre a vedea pe unde mergi , spre a Vedea Viata in BISERICA Lui HRISTOS ce astazi este in ORTODOXIE , Biserica ORTODOXA Cu Cele Sapte Sfinte Soboruri sau Sinoade tinute
“Eu Sunt Calea , Adevarul si Viata ” spune MANTUITORUL
de asta nu se poate sta la vorba cu dracu si cu slujitorii acestuia caci
“mai bine decat sa nu ne ajunga untdelemnul nici voua , nici noua mergeti si va cumparati de la cei ce vand si veti avea Lumina spre intampirea Mirelui …” au spus cele cinci fecioare intelepte catre celelalte cinci fecioare nebune
Mirul sau “Undelemnul” este Botezul in ORTODOXIE
Vreti a Avea LUMINA in Adevar atunci Veniti si va Botezati in ORTODOXIE si Veti Avea LUMINA Cea in ADEVAR spre intampinarea Mirelui
iar cei care sunteti in ORTODOXIE nu dati mirul pe apa caci Botezul in ORTODOXIE nu este numai cu apa ci si cu foc ,
LUMINA Cea in ADEVAR care va risipi intunericul
amin.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta fratilor Cu durere in suflet,constat ca vremea in care ecumenisti vor pune stapinire pe biserici este aproape.Din pacate,” mai mari” BISERICII ORTODOXE DIN ROMANIA(-SA FIE FOARTE CLAR PENTRU ORICE ERETIC: NUMAI BISERICA ORTODOXA ESTE BISERICA!!!),lucreaza cu o asa fervoare, in a grabi venirea acelor vremuri, incat ma intreb,oare cine este stapinul caruia i se inchina ” mai mari” biserici noastre? Dupa faptele lor, pare ca lui mamona (ADEVARAT GRAIA VREDNICUL DE POMENIRE PARINTELE IUSTIN PARVU:”pastorii” vostri va vor vinde si se vor uita la voi cum veti fi sfasiati de catre lupi-dusmanii lui Hristos ).ASADAR FRATILOR: SA IMBRACAM ARMURA SMERENIE,SA LUAM SCUTUL POCAINTEI,SABIA MARTURISIRI(CUVANTUL LUI DUMNEZEU)SI CU PUTEREA RUGACIUNII SA FIM NOI ACEI FII AI LUI AVRAAM NASCUTI DIN PIETRE , CARE ASA CUM ZICEA HRISTOS DUMNEZEU – CA DACA CEI CARE AR TREBUI SA II ADUCA SLAVA CE I SE CUVIE A FI ADUSA SI SA II MARTURISEASCA , NU O VOR FACE,DE VREA DUMNEZEU SI DIN PIETRE POATE RIDICA FII AI LUI AVRAAM CARE SA IL MARTURISESCA SI SA IL SLAVEASCA. AMIN Si ca o nota de incheiere-Sf Ioan Gura de Aur : “Asadar, fiecare sa se îngrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata [gresita] chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca învata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui.Amin Al vostru frate in Hristos
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ar trebui sa acctionam concret in aceasta saptamana de uraciune ecumenista, si anume sa protestam la fata locului, cu banere, cu fluturasi impartiti oamenilor ce vin sa participe, si chiar sa strigam impotirva ierarhilor si preotilor care participa, cum ca fac curvie spirituala si smintesc si credinciosii, nu nimai ca ei vor merge in gheena pentru aceste gesturi, dar mai atrag si pe altii.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
ierta-ti parinte,dar aceasta nu este o practica ortodoxa.
[erta-ti parinte, dar aceasta solutie, nu este una ortodoxa.
In felul acesta,vom provoca ortodoxii care merg cu ereticii,inpotriva ortodoxilor care scandeaza afara.,deci,dezbinare.
Cred, ca nu va doriti asa ceva,si nici un ortodox nu-si doreste asta,mai ales ca acum ,este nevoie de unitate[ mai multa ca oricand] si nu de dezbinare in strada.
As propune, ca in timp ce ei se roaga impreuna,noi sa citm cu totii,acasa in chilia noastra,3[trei]psalmi si Acoperamantul Maicii Domnului.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Straja, asprimea si mustrarea = cele curatitoare si indreptatoare
Traiasca Legiunea si Capitanul!
asa este,-facute cu dragoste si dreapta socoteala.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
AVETI DREPTATE PR. MATEI VULCANESCU, ASTA AR TREBUII SA FACEM , POATE DESCHIDEM OCHII LA CEI CARE SUNT IN AMAGIREA ACEASTA. TREBUIE SA MARTURISIM ADEVARUL, SA LUPTAM SA NU MAI STAM COMOZI SI NEPASATORI.
CRED CA A VENIT VREMEA MARTURISIRII
AR TREBUII TOTI PREOTII CARE SUNT IN ADEVAR SA INITIEZE ACESTE PROTESTE. DOAMNE AJUTA!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
"- Duminică, 19 ianuarie 2014, orele 17.00, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor duminicale;"
Din ce inteleg eu, din acest program postat, fiecare Biserica tine aceste slujbe la orele 17:00? Pentru ca m-am uitat in programul Bisericii la care merg eu si nu exista aceasta programare. Ramane sa "casc" urechile sa vad ce spune preotul la sfarsitul slujbei de duminica dimineata.
Admin, alte recomandari mai sunt?
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Am fost duminica la Biserica si am stat de vorba cu Parintele Paroh. Nici vorba de aceasta saptamana de rugaciune in comuniune cu ereticii. Mai mult, mi-a zis ca nu a primit nimic de la Patriarhie si ca oricum ei (preotii Bisericii) nu ar accepta asa ceva. Chiar mi-a placut raspunsul ferm pe care mi l-a dat. Este posibil ca aceasta "saptamana satanica" sa fie doar un zvon pentru "testarea romanilor crestini si a gradului de riposta."
Stati de veghe fratilor si tineti candelele aprinse! Dumnezeu sa ne ajute!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
si atunci cand faceti proteste, e important sa filmati si sa le puneti pe net.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Daca ati fi tot atat de responsabili si activi la dat pomeni saracilor de care e plina Romania poate si-ar apleca Dumnezeu urechea inspre aceasta tara ticaloasa.
Daca ati fi tot atat de curajosi si de protestatari cand Rosia si Pungestiul sunt distruse...
Dar... acolo sunt jandarmi, e mai greu.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
DOAMNE iarta-ne pe noi pacatosii!Toate acestea se intampla din cauza pacatelor!