Lega antilegionară a fost respinsă de Comisiile Juridice şi de Apărare din Senat

Domnului senator George – Crin Laurenţiu ANTONESCU

Preşedintele Senatului

Domnule preşedinte,
În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Constituţie, Guvernul României formulează următorul

PUNCT DE VEDERE

referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, iniţiată de domnul senator PNL Crin Antonescu şi de domnii deputaţi PNL Andrei Gerea şi George Scutaru (Bp. 663/2013).

I.       Principalele reglementări

Iniţiativa legislativă reglementează completarea şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, propunând, în principal, următoarele:

–       interzicerea şi a faptelor şi nu doar a organizaţiilor, simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob (art. 1);

–       includerea între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise şi a

celor cu caracter legionar (art. 1);

–      completarea art. 2 cu o nouă literă, lit. d ¹), cu următorul conţinut: „d¹) prin Holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944”;

–      majorarea limitei maxime a pedepsei cu închisoarea (de la 10 ani la 15 ani) în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 3 alin. (1);

–      introducerea unui nou articol, art. 7¹, prin care se stabileşte răspunderea penală a persoanei juridice pentru săvârşirea următoarelor fapte:

a)  utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;

b)      promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau desfăşurarea în public a unei activităţi, temporare sau permanente în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

II.       Propuneri şi observaţii

1.       Cu privire la propunerea de modificare a titlului în sensul includerii sintagmei: “combaterea infracţiunilor”, precizăm că, potrivit normelor de tehnică legislativă, titlurile trebuie să cuprindă referiri la fenomenele pe care actele normative doresc să le combată şi nu la combaterea infracţiunilor în general. Astfel, titlurile actelor normative fac referire la prevenirea şi combaterea corupţiei, evaziunii, criminalităţii, actelor de terorism, traficului de persoane etc. Prin urmare, fie se precizează în titlu care anume fenomen se doreşte a se combate, fie, dacă acesta este prea complex pentru a putea fi cuprins sintetic în titlu, se poate renunţa la completarea titlului, nefiind necesară, pentru atingerea scopurilor actului normativ, şi cuprinderea expresă a fenomenului dorit a se combate în chiar titlul actului normativ.

2. Cu privire la introducerea în conţinutul infracţiunilor cuprinse în acest act normativ, a ipotezelor privind mişcarea legionară, precum şi a definiţiei “Holocaustului pe teritoriul României” (art. I pct. 3 şi 4), precizăm următoarele:

Se impune consolidarea argumentelor pentru care se formulează propunerile din iniţiativa legislativă, deoarece faţă de considerentele cuprinse în Expunerea de motive formulăm următoarele observaţii:

a)     Prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare – care defineşte ameninţările la adresa securităţii naţionale a României, între acestea regăsindu-se şi faptele de „iniţiere, organizare, săvârşire sau sprijinire în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de origine comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept” constituie temei pentru desfăşurarea unor activităţi de culegere de informaţii, în condiţiile legii, iar calificarea acestor fapte ca fiind ameninţări la adresa securităţii naţionale nu le conferă şi caracterul de infracţiuni. Infracţiunile la adresa siguranţei/securităţii statului sunt reglementate de Codul penal şi legislaţia specială {Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, în primul rând, dar şi alte acte normative).

De asemenea, includerea unor activităţi sau mişcări în sfera ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu determină calificarea, per se, a acestor fapte ca fiind infracţiuni. Dacă s-ar adopta acest raţionament ar trebui, pentru identitate de raţiune, să fie incriminate şi acţiunile de origine comunistă, menţionate şi acestea în enumerarea de la art. 3 din Legea nr. 51/1991^[1].

b)     In ceea ce priveşte al doilea argument cuprins în Expunerea de motive, şi anume invocarea unei decizii a Secţiei I-a Civilă a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie^[2], ca reglementare care “statuează specificul legionarismului ca parte din familia mişcărilor fasciste”, precizăm că această decizie nu are caracter de reglementare.

Se remarcă, totodată, faptul că introducerea unei definiţii a Holocaustului pe teritoriul României are drept consecinţă, în plan juridic, limitarea acestei noţiuni, faţă de conţinutul Holocaustului, reflectat deja în lit. d) a art. 2 din Ordonanţă^[3]. De asemenea, prin introducerea unei astfel de definiţii se realizează o diferenţiere între Holocaust şi Holocaust pe teritoriul României, deoarece, dacă Holocaustul a fost definit ca o persecuţie sistematică atât faţă de evrei cât şi faţă de populaţia rromă, definiţia propusă pentru Holocaustul pe teritoriul României, constă în „persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944”, far ă a se mai preciza dacă acesta a cuprins sau nu populaţia rromă.

3.     Precizăm, în context, faptul că prevederile legale cuprinse în legislaţia naţională răspund instrumentelor juridice internaţionale în materia rasismului şi xenofobiei, fie că acestea sunt emise de către Organizaţia Naţiunilor Unite (amintim, în acest sens, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Declaraţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, din 20 noiembrie 1963, adoptată prin Rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale, Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea Generala a Naţiunilor Unite la 21 decembrie 1965), Consiliul Europei (Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Roma, 4 noiembrie 2000, Rezoluţia Res(2002)8 privind Statutul Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei, Protocolul adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă săvârşite prin intermediul sistemelor informatice, Strasbourg, 30 ianuarie 2003) şi de către Uniunea Europeană (Declaraţia împotriva rasismului şi xenofobiei – 86/C 158/01, Acţiunea comună 96/443/JAI a Consiliului din 15 iulie 1996 privind măsurile pentru combaterea rasismului şi a xenofobiei, Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal).

4.    în ceea ce priveşte modificarea textului art. 4 alin.(3) din ordonanţă (art. I pct. 6) privind situaţia în care fapta nu constituie infracţiune, fără a nega necesitatea completării acestei ipoteze, apreciem că textul propus nu este, însă, suficient de previzibil.

5.    în ceea ce priveşte propunerile formulate la art. 6 din ordonanţă (art. I pct. 8), având în vedere faptul că Parlamentul, în contextul noului Cod penal, a adoptat texte care răspund, în opinia noastră, într-o manieră mai cuprinzătoare chiar la ipotezele avute în vedere, propunem preluarea acestora în următorul conţinut:

„Art. 6 – (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Ruanda sau a oricărui alt tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. ”

(2) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”

       6.  Cu privire la includerea unor texte specifice răspunderii penale a persoanei juridice (art. I pct. 9 care introduce noul art. 7¹), reamintim faptul că, prin introducerea în Partea generală a Codului penal a instituţiei răspunderii penale a persoanei juridice, aceasta devine aplicabilă pentru toate infracţiunile care sunt susceptibile a fi săvârşite de astfel de persoane, indiferent dacă acestea sunt reglementate în Codul penal sau în legi speciale, în condiţiile generale cuprinse de Codul penal şi Codul de procedură penală, nefiind necesare texte distincte în legi speciale.

Astfel, potrivit art. 135 din Codul penal, persoanele juridice, cu excepţia statului, răspund pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, răspundere penală care nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni⁴. Tot Codul penal reglementează, de altfel, tipurile de pedepse, principală sau complementare, aplicate persoanei juridice, printre acestea numărându-se, în anumite condiţii, şi dizolvarea persoanei juridice⁵.

Aceasta este şi raţiunea pentru care, de altfel, textele anterioare cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 au fost eliminate în 2006, la momentul adoptării în Parlament a Legii de modificare şi completare a Codului penal, cea care introducea în sistemul penal român instituţia răspunderii penale a persoanei juridice – şi anume Legea nr. 278/2006privind Codul penal.

Pentru aceste considerente apreciem că textele propuse în propunerea legislativă, care sunt reluări parţiale ale textelor cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 la data adoptării sale în 2002, nu se mai justifică la acest moment.

Acestea se justificau pentru perioada 2002 – 2006 în reglementarea română, deoarece nu se introdusese încă răspunderea penală a persoanei juridice şi era necesar un temei legal şi o procedură care să asigure o formă de sancţiune a  acestor persoane juridice. In prezent însă, având în vedere faptul că persoana juridică răspunde în mod similar persoanei fizice pentru infracţiunile săvârşite, nu mai este necesară o trimitere la Codul penal. Prin urmare propunem eliminarea textelor cuprinse la art. 7¹ respectiv cele corelative propuse în Capitolul IV¹ – Dispoziţii finale şi tranzitorii (art. I pct. 11).

Se poate avea în vedere, însă, dacă se doreşte impunerea uneia sau mai multor pedepse complementare din Codul penal, a se face aplicarea prevederilor art. 138 alin.(2) din Codul penal (în care se precizează că “Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă”) prin reglementarea unui text după cum urmează:

“In cazul răspunderii penale a persoanei juridice pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege se dispune, în mod obligatoriu, şi una/mai multe din următoarele pedepse complementare prevăzute de Codul penal:

a)     dizolvarea persoanei juridice;

b)     suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la un an sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

c)      închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

d)     interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani;

e)    afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare. ”

7.         Cu privire la modificarea textului cuprins în art. 12 din ordonanţă (art. I pct. 10), facem precizarea că aceasta nu aduce în realitate nici o modificare a soluţiei legislative, sintagma actuală „ unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, fiind înlocuită cu „infracţiunilor contra păcii şi omenirii”. In orice caz, trimiterea trebuie realizată la infracţiunile prevăzute de noul Cod penal la Titlul XII – Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război.

III. Punctul de vedere al Guvernului

           Având în vedere considerentele menţionate, Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, sub rezerva însuşirii propunerilor şi observaţiilor de la pct. II.

Cu stimă,

Victor – Viorel Ponta