La cererea Patriarhiei, mănăstirile şi bisericile posesoare de moaşte, obligate să le „omologheze”

Moaştele deţinute de bisericile şi mănăstirile din judeţul Suceava au intrat într-un proces de inventariere şi „omologare”, solicitat de Patriarhia Română. Clericii trebuie să caute în arhive, în cărţile sfinte şi în oricare alte surse acceptate menţiuni care să ateste nu numai autenticitatea moaştelor, ci şi modalitatea prin care acestea au ajuns în posesia aşezămintelor de cult, cum ar fi, de exemplu, un act de donaţie.

Consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, preot Vasile Baltag, ne-a confirmat inventarierea şi a explicat că acest lucru este necesar pe de o parte datorită tradiţiei pelerinajelor la moaşte, care ar impune redactarea unui catalog, dar şi pentru a se evita „închinarea la false moaşte”. Potrivit preotului Baltag, Patriarhia Română intenţionează să editeze un catalog al moaştelor şi a transmis unităţilor de cult datele necesare în procesul de inventariere. Astfel, „documentaţia de omologare” trebuie să conţină actul de autenticitate a moaştelor, cu semnătura autorităţii emitente, actele de dobândire/provenienţă, descrierea sumară a modului de dobândire şi prezentarea amănunţită (dacă este posibil). Toate acestea trebuie trimise la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor până la data de 15 martie a.c.

În judeţ, deţin moaşte mănăstirile „Sfântul Ioan cel Nou” – ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Slatina – ale Sfântului Grigore Teologul, Dragomirna – ale Sfântului Iacob Persul, dar şi biserici precum „Sfântul Mina” – ale Sfântului Mina sau Biserica „Sfântul Nicolae” – fragmente de moaşte de la 74 de sfinţi, printre care Sf. Ap. Andrei al românilor, Sf. Arhidiacon Ştefan, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Haralambie, Sf. Pantelimon, Sf. Dimitrie, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru. La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, moaştele sunt „certificate istoric” şi nu mai au nevoie de nici o „autentificare”, dar stareţul trebuie să completeze formularele de inventariere, la fel ca reprezentanţii celelalte lăcaşuri de cult.

Munca de inventariere nu este deloc uşoară, chiar şi în cazul „moaştelor cu vechime” în lăcaşul de cult respectiv.

De exemplu, Mănăstirea Dragomirna trebuie să găsească şi să transmită forurilor superioare ale Bisericii Ortodoxe date referitoare la Sfântul Iacob Persul, ale cărui moaşte se găsesc într-o raclă de lemn în mănăstire.

Din viaţa Sfinţilor Mucenici reiese că Iacob Persul s-ar fi născut din părinţi creştini şi a trăit în Persia, la curtea împăratului. La un moment dat, a abandonat credinţa creştină în favoarea „închinării la idoli”, practicată de împărat. La rugămintea mamei şi soţiei sale, de asemenea creştină, a revenit la credinţa familiei, însă pentru asta a fost pedepsit de împărat cu tortura şi moartea. Iacob Persul ar fi fost secţionat bucată cu bucată şi la final decapitat, dar nu s-a mai dezis de creştinism, deşi asta i-ar fi adus scăparea de mutilare şi moarte. Considerat martir al credinţei, Iacob Persul a fost trecut în rândul sfinţilor mucenici.

Până în 2002 moaştele au stat într-o raclă mică în altar

Prima menţiune despre existenţa moaştelor apare în secolul XVII şi s-ar părea că la Arhivele Naţionale există un microfilm după un document care atestă că voievodul Miron Barnovschi, cel care a construit cetatea Dragomirna, i-a făcut cadou moaşte ale acestui sfânt ţarului Rusiei. Deci este posibil ca o parte din moaşte să fi rămas aici şi o parte să fi fost dăruite ţarului. De asemenea, pictura originală din biserică, din 1609, îl înfăţişează pe acest mucenic, ceea ce ar arăta încă o dată legătura dintre moaşte şi mănăstire. De pe vremea comuniştilor şi până în 2001, moaştele au stat într-o raclă mică, în altar. Din anul 2000 s-au scos la închinare, iar din 2002 au fost aşezate sub un baldachin în biserică.

În racla de sub baldachin sunt fragmente de oase lungi – tibie sau femur şi „părticele” – firimituri de oase înglobate în ceară. La suprafaţă, chiar în capac este un fragment de os care poate fi atins.

Moaştele reprezintă corpul sau părţi din corpul unui sfânt canonizat. În tradiţia creştină, cu ocazia diverselor sărbători religioase, bisericile organizează pelerinaje ale moaştelor. De asemenea, la bisericile şi mănăstirile care deţin moaşte credincioşii vin în număr mare să se închine. Având în vedere că în ultimii ani au apărut în ţară şi „moaşte false”, Biserica a considerat necesar să întocmească o evidenţă clară a celor „reale” pentru că nu orice os expus într-un lăcaş de cult poate avea valenţe sfinte.