Părintele Savatie Baștovoi despre reuniunea patriarhilor ortodocși de la Constantinopol: Încă un sinod mondial despre mâncare?

Zilele trecute (6-9 martie) în Istanbul s-au reunit capii Bisericilor ortodoxe Autocefale pentru a conveni în privința organizării unui sinod mondial, denumit ”mare și sfînt” sau al Optulea, date fiind cele Șapte sinoade ecumenice recunoscute ca atare de tradiția Ortodoxă. Ceea ce face acest eveniment deosebit, este faptul că între cel de al Șaptelea Sinod și cel de al Optulea, plănuit pentru 2016, este un interval de peste 1.200 de ani, ultimul sinod recunoscut ca Ecumenic petrecîndu-se în anul 787.

Ce s-a întîmplat în ultimii ani în lume și nu s-a întîmplat într-o mie și mai bine de ani, că s-a impus nevoia unui Sinod Mondial, care să fie și al Optulea? Această întrebare își are rostul în virtutea faptului că în istorie au fost și multe alte sinoade, ele se petrec peste tot în lume, dar încă nici unul nu a avut pretenția să se adauge celor Șapte sinoade ecumenice.

Sînt sau nu chestiunile propuse spre dezbatere și judecare cruciale pentru viața Bisericii pentru a putea vorbi de o importanță atît de mare a unui sobor chiar și panortodox, încît să poată fi pus în rîndul celor Șapte sinoade mari istorice? Și dacă da, cînd au apărut problemele cruciale și cum de nu au apărut în cei peste o mie de ani care au trecut de la ultimul sinod recunoscut ca fiind ecumenic?

Chestiunile ce urmează a fi dezbătute la Sinodul din 2016 au fost făcute publice, așa că pot fi judecate. Ele sînt 10:

1. Diaspora ortodoxă. Determinarea jurisdicției comunitaților ortodoxe de dincolo de frontierele naționale.
2. Procedura de recunoaștere a autocefalei.
3. Procedura de recunoaștere a statutului de autonomie.
4. Dipticul. Recunoașterea canonică reciprocă a Bisericilor Ortodoxe.
5. Uniformizarea calendarului sărbătorilor.

6. Reguli și impedimente pentru Taina căsătoriei.
7. Regula postului în lumea moderna.

8. Relația cu alte confesiuni creștine.
9 . Mișcarea ecumenică.
10. Contribuția creștinismului ortodox la stabilirea în lume a idealurilor creștine de pace, fraternitate și libertate.

Distingem trei blocuri, ca în ispitirea în pustie: de Putere (1-5), de Morală (6-7) și de Ideologie (8-10).

În primele cinci puncte se propune de fapt o reorganizare a influenței Bisericilor istorice în lume, în special în Europa. Faptul că Bisericile vechi au întîietate în ordinea importanței (diptice), stîrnește nemulțumirea unor patriarhi care, deși conduc Biserici care și-au dobîndit recent autocefalia, au un număr incomparabil mai mare de credincioși, sînt mult mai bogați și mai influenți politic. Biserici precum cea Rusă sau cea Română au comunitățile cele mai mari și mai compacte în străinătate, în timp ce patriarhului mondial (ecumenic), aflat din vitregia istoriei într-un stat musulman, Turcia, nu-i mai rămîne decît să invoce gloria de odinioară a Constantinopolului și primul loc în diptice pentru a pretinde subordonarea tuturor comunităților ortodoxe formate de alte popoare, dar care se află înafara granițelor lor canonice. Calendarul face și el parte din strategia de uniformizare și control, de aceea l-am lăsat în primul bloc, acel denumit de noi ”al Puterii”.

Blocul al doilea, reprezentat de punctele 6 și 7 este o ciudățenie, deoarece propune, după 2000 de ani de creștinism, o nouă morală despre mîncare și căsătorie. Sînt zeci de ani de cînd teologi și călugări din întreaga lume ortodoxă au discutat pericolul conținut în revizuirea atitudinii față de căsătorie și post, teme care de multă vreme stau pe agenda unui posibil sinod, dar care azi a devenit o certitudine. Trebuie să se știe că discuțiile despre mîncare au preocupat comunitatea dintotdeauna, ele regăsindu-se în legile lui Moise, în canoanele Sfinților Apostoli, precum și în alte șase canoane hotărîte la diferite sinoade istorice. A convoca un sinod mondial pentru a discuta încă o dată despre mîncare, este cel puțin neserios. În ce privește revizuirea ”impedimentelor la căsătorie”, ele se pare că țin de discuțiile tot mai fervente în anumite medii teologice, anume cu privire la dezlegarea căsătoriei pentru călugării care se leapădă de monahism, precum și admiterea practicii epsicopilor căsătoriți, știut fiind că în prezent tradiția ortodoxă impune alegerea episcopilor dintre monahi. Sper din tot sufletul ca ”uniunile” dintre doi bărbați sau două femei să rămînă în continuare un impediment pentru săvîrșirea tainei cununiei în biserică.

Ultimul bloc, cel Ideologic, cuprinde punctele 8, 9 și 10 și este cel mai important motiv al întrunirii sinodului din 2016. Ultimile cuvinte din ultimul punct: ”Contribuția creștinismului ortodox la stabilirea în lume a idealurilor creștine de pace, fraternitate și libertate” indică explicit duhul în care trebuie citite toate celelalte puncte. ”Pacea (egalitatea), ibertatea, fraternitatea” este o celebră lozincă masonică și în nici un caz creștinismul nu are nevoie de o aliniere la lumea aceasta, oricît de ademenitoare, trufașă și bogată s-ar arăta ea. De aceea părerea cum că al Optulea Sinod va fi unul străin de Duhul Ortodoxiei este demult răspîndită printre creștini, căpătînd uneori forme apocaliptice.

Dar critica adusă acestui tip de aliniere a credințelor la normele politicii mondiale nu sînt caracteristice doar cercurilor de credincioși. Vorbind despre ecumenism, Vladimir Volkoff, scria cu mulți ani în urmă în ”Tratatul de dezinformare”: ”Se poate spune că în Occident, printr-un paradox, acţiunea subversivă a dat mai multe roade. Consiliul Ecumenic al Bisericilor a fost infiltrat din abundentă. Oameni de bună-credinţă, induşi în eroare, le-au imprimat diverselor Biserici naţionale o orientare politică deloc conformă cu vocaţia proprie Bisericii romano-catolice şi nici cu voinţa papilor. Numeroşi preoţi şi păstori s-au lăsat deturnaţi de la principala misiune a creştinismului, luînd partea împărăţiilor din această lume, şi aproape întotdeauna într-un sens direct sau indirect favorabil comunismului”.

De acum au răsunat glasuri care au cerut organizatorilor Sinodului al Optulea să recunoască mai întîi hotărîrile Sinodului al Șaptelea, o practică obligatorie care legitimează orice nou sinod: recunoașterea sinoadelor anterioare.

Credem însă că dezbaterile cu referire la sinodul din 2016 abia încep și că este suficient timp pentru a formula opinii care să mențină pe întîiistătătorii din lumea întreagă ce au a se întruni în 2016 în limitele tradiției sinoadelor ortodoxe și că ne va feri, pentru a cîta oară în istorie, de duhul lumii acesteia și de stăpînitorii ei.

| barikada.md