Legea privind exploatările la Roşia Montană a fost respinsă de Camera Deputaţilor, dar… va fi votată într-o şedinţă viitoare

rosia-montanaCamera Deputatilor a dezbatut, miercuri, noul proiect de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Rosia Montana, iar reprezentantii tuturor gurpurilor parlamentare s-au exprimat impotriva acestui proiect.

Deputatul PSD Florin Iordache a afirmat ca PSD voteaza impotriva acestui proiect, dar ca este nevoie de o lege a minelor, de modificarea redeventei, de reglementarea exploatarii minereurilor auro-argentifere, a exploatarii gazelor de sist. “Toate acestea trebuie facute transparent, in Parlament”, a spus Iordache.

Liderul deputatilor PDL, Tinel Gheorghe, a declarat ca PDL nu a sustinut niciodata acest proiect si ca au fost presiuni si la PDL pentru a fi promovat. El a aratat ca acest proiect este “un cartof fierbinte” care a fost trimis Parlamentului. Si deputatii PNL s-au exprimat impotriva acestui proiect, considerand ca “aceasta afacere nu poate fi sprijinita printr-o lege”.

Proiectul de lege care are raport de respingere din partea comisiei speciale a fost trecut pe ordinea de zi pe o pozitie mai in fata pentru a fi discutat in sedinta de miercuri, la propunerea liderului deputatilor PSD, Marian Neacsu. Votul final asupra proiectului va fi dat intr-o sedinta viitoare. Proiectul de lege privind Rosia Montana a fost respins anterior si de Senat, iar Camera Deputatilor este for decizional.

Acest proiect elaborat de Guvern a suscitat in sesiunea trecuta dezbateri aprinse si a generat proteste de strada. Proiectul de lege a fost sprijinit de Victor Ponta in calitate de premier, care a declarat, insa, ca in calitate de deputat se opune proiectului.

| Romania Libera

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*