Secarea Eufratului – semn că al treilea război mondial e aproape

eufratesEufratul seaca, Irakul sufera. Debitul Eufratului este considerabil mai mic fata de alti ani, din cauza politicilor privind apa ale Turciei si Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar si din cauza folosirii necorespunzatoare a resurselor de catre Irak. Oficialii cred ca, in viitorul apropiat, acesta s-ar putea reduce chiar la jumatate. Scaderea debitului acestuia a dus la naruirea a numeroase ferme aflate de-a lungul lui, a saracit pescari si a dus la abandonarea oraselor de pe malurile sale, fermierii mutandu-se la oras pentru a cauta de lucru. Seceta a cuprins tot Irakul insa. Astfel, in zona nordica, de obicei scaldata de precipitatii bogate, culturile de grau si orz sunt cu 95% mai reduse decat de obicei iar palmierii si livezile de citrice din est au fost deja distruse de arsita. Nivelul precipitatiilor a fost scazut pe parcursul ultimilor doi ani, lasand rezervoarele goale, iar oficiali americani au prezis ca productia de grau si orz va fi cu putin peste jumatate fata de cea de acum doi ani, in contextul in care Irakul era odata cel mai mare exportator de cereale din lume, scrie Campbell Robertson intr-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews.

NOTA:
Probabil că mulţi dintre voi aţi citit cartea Apocalipsei şi profeţiile cu privire la râul Eufrat şi viitorul război mondial numit “Armaghedon”. În afară de aceasta există mai mulţi părinţi înduhovniciţi care luminaţi de harul lui Dumnezeu au făcut tâlcuiri la Apocalipsă descoperind multe dintre tainele cuprinse în versetele din “Apocalipsă”. Unul dintre aceşti minunaţi părinţi este Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul un monah aghiorit cu viaţă sfântă care a vieţuit în Sfântul Munte Athos. Mulţi pelerini care l-au vizitat pe Părintele Paisie l-au întrebat despre ce va fi în vremurile de pe urmă dacă noi trăim acele vremuri, cele scrise la Apocalipsă, cerându-i sfatul şi în multe alte probleme cu care se confruntau. Părintele fiind un adevărat trăitor întru Hristos, nu odată, a răspuns nedumeririlor celor cel căutau pentru sfat. Aceste îndrumări ale părintelui fiind descoperite de la Duhul Sfânt sunt de un real folos duhovnicesc. Unele dintre acestea s-au tipărit în cărţi care apoi au fost publicate iar altele s-au transmis de la un credincios la altul prin viu grai.
În cele ce urmează vom reda câteva profeţii ale părintelui Paisie, dar înainte de aceasta vom încerca se dezbatem un alt eveniment care este strâns legat de ceea ce a profeţit părintele.
Mai exact despre ce este vorba….În Turcia de mai mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest proiect îşi propune să transforme radical conditiile în aceasta regiune, prin crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din Europa si unul dintre cele mai importante din lume. GAP acopera 13 proiecte incluzand 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar si de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rurală şi urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi turism.
baraj pe eufrat Iniţial finalizarea proiectului era programată pentru anul 2005 dar lipsa de fonduri la care s-au adăugat o serie de probleme apărute pe parcurs au întârziat finalizarea, termenul fiind prelungit până în anul 2010. Proiectul a provocat mai multe neînţelegeri cu cele două state vecine ale Turciei, Siria şi Irak. Printre aceste neînţelegeri cea mai accentuată este reducerea fluxului de apă, râurile Tigru şi Eufrat fiind importante surse de apă pentru cele două state. În ianuarie 1990 lucrările demarate de turci au redus cu 75% fluxul de apă pentru cele două state. Astfel, Irakul şi Siria au semnat un protocol cu Turcia care să le garanteze un minim de debit de 654 de metri cubi pe secundă. Totuşi până în momentul de faţă guvernele celor două state şi-au exprimat rezeva cu privire la proiectul GAP. Banca Mondială a refuzat să acorde fonduri pentru acest proiect până ce Turcia îşi va soluţiona neînţelegerile cu Siria şi Irak. Cu toate acestea proiectul s-a bucurat de sprijin financiar din partea marilor corporaţii turceşti. La final va fi posibila irigarea unei suprafete de 1.7 milioane hectare şi generarea unei energii hidroelectrice 27 miliarde kwh/an cu o capacitate instalata de peste 7460MW. Terenul total care trebuie irigat corespunde la 20% din totalul terenului irigabil din punct de vedere economic al tarii in timp ce productia anuala de energie constituie 22% din potentialul hidro-energetic al Turciei. Potrivit previziunilor, la terminarea proiectelor de irigatii, cresterea productiei va fi de 90% la grau, 43% la orz, 600% la bumbac, 700% la tomate, 250% la linte si 167% la vegetale.În prezent proiectul este finalizat în proporţie de 70%, urmând ca în 2010 să fie gata.
Se mai crede şi faptul că numele de Eufrat provine din persana veche Ufratu sau din avestană *hu-perethuua, însemnând “potrivit pentru traversat” (din hu-, însemnând “bun”, şi peretu, însemnând “vad” ) – conform Wikipedia.
Să vedem acum ce spune Părintele Paisie Aghioritul:
“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentrutigru si eufrat armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii.

din cartea “Stareţii despre vremurile din urmă”

  | ortodox.md

4 comments

  1. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    de fapt secarea Eufratului arată secarea dragostei din inimi.
    Hristos este alungat de către om din inima sa şi asta normal că va duce la Războiul cel Mare cum se spunea şi despre primele 2 războaie. Iar despre acesta se spune că este şi ultimul. Da, e destul de clar că asta se va întîmpla. Nu pot eu sau fiecare dintre noi, nu poate cineva să îl oprească, dar putem să ne rugăm să ne dea Dumnezeu timp de pocăinţă, aşa cum ne-a zis sfântul paisie. Că a zis bine şi asta trebuie să cerem.
    Că a mai zis că nu vine sfârşitul "pentru mine şi pentru tine, că nu suntem pregătiţi sufleteşte, încă mai avem patimi". Să lucrăm la mântuirea noastră câte zile mai avem. Doamne Ajută!

    Dumnezeu este şi Drept şi Milostiv, dacă îi cerem Mila Sa ne va Ajuta!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    NASA: Orientul Apropiat, plin de petrol, dar fără apă potabilă
    Scris de : M.A. 2013-02-13 20:29

    Arii extinse din anumite părţi ale Orientului Apropiat se confruntă cu scăderi alarmante ale rezervelor de apă dulce în ultimii 10 ani, conform unei analize publicate ce se bazează pe măsurători realizate de sateliţi ai NASA.
    NASA: Orientul Apropiat, plin de petrol, dar fără apă potabilă stiinta

    NASA: Orientul Apropiat, plin de petrol, dar fără apă potabilă

    Pe o perioadă de 7 ani, cu începere din 2003, anumite regiuni din Turcia, Siria, Irak şi Iran, printre care în special bazinele fluviilor Tigru şi Eufrat, au pierdut 144 de kilometri cubi de apă dulce, adică echivalentul Mării Moarte. O cincime din aceste pierderi sunt rezultatul uscăciunii solului, în special în urma secetei din 2007. O altă cincime este explicată prin evaporarea apei de la suprafaţa lacurilor şi rezervoarelor de apă, în timp ce cea mai mare parte (60%) este rezultatul diminuării prin pompare a pânzei de apă freatică, transmite Moldpres, care citează AFP.

    “Acest volum de apă ar fi suficient pentru asigurarea nevoilor anuale a 12 milioane de oameni”, susţine Jay Famiglietti, profesor de hidrologie la Universitatea California din Irvine, coordonatorul acestui studiu ale cărui rezultate au fost publicate în ultimul număr al revistei Water Resources Research. “Datele oferite de sateliţi semnalează o scădere alarmantă a rezervelor totale de apă din bazinele hidrologice ale fluviilor Tigru şi Eufrat, fiind vorba, ca volum, despre cea de-a doua pierdere rapidă de apă dulce a planetei după cea semnalată în India”, mai adaugă el.

    “Orientul Apropiat nu dispune de suficiente resurse de apă şi este una dintre regiunile lumii unde se produc şi mai puţine precipitaţii decît în mod normal din cauza schimbărilor climatice”, a mai adăugat el precizînd că este nevoie ca ţările din acest spaţiu geografic să-şi administreze mai bine resursele de apă disponibile, în contextul în care cererea de apă este în continuă creştere.

    http://www.ziuaveche.ro/stiinta-it/stiinta/nasa-orientul-apropiat-plin-de-petrol-dar-fara-apa-potabila-149349.html

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cred ca acea armata aceea de 200milioane de chinezi nu e neaparat nevoie sa fie de soldati. Tinand cont ca al treilea razboi mondial poate fi cel economic, care e deja in desfasurare, putem asocia acea invazie de milioane de persoane, cu chinezii comercianti pripasiti prin toata lumea. Mai nou, si-n partile noastre sunt intalniti. Nu e oras unde sa nu fie cate un engros chinezesc sau vre-un magazin dragon. Vin cu pasi marunti, rabdatori, dar bine infipti. Asa incat, cred ca in curand vom avea si noi china-town-uri, (cartiere chinezesti). Eu cred ca asta-i "armata" aia de 200mil. care ne v-a ocupa. Ca in ce priveste razboiul armat..., cu bomba cu neutroni actuala, e acum doar o chestie de butoane...

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Un mare razboi bate la usa'' intrucat omenirea a decazut. Stiinta actuala e folosita in mare pentru scopuri joscine de sclavie moderna si pentru distrugerea naturii, asadar mult timp nu mai este. E nevoie de o schimbare reala si cu adevarat benefica nu falsuri si minciuni politice despre o democratie ce nu exista. Aceasta dictatura mondiala pe care o stiam din carti in urma de peste 20 de ani a devenit realitate. prin anii 90' toti nu intelegeau nimic daca vorbei de posibilitatea unei dictaturi globale ,iar lucrurile nu se opesc aici, cine intelege stie ce va urma,... PS. cel mai incredibil aspect mi se pare naivitatea intregii umanitatii. toti parca sunt ''drogati'' de nestiinta. singurul lucru care ar ''trezi'' omenirea la adevar sunt alte forme si mai grave de criza, gen -razboi, foamete,boli, iar dupa acestea oamenii se vor imparti tot 2 categorii, -sclavi benevoli ai sistemului si rebeli pt. dreptate si adevar... e grav de tot,.. e linistea dinaintea furtunii. Realitatea nu e literatura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*