OMV Petrom practică fracturarea hidraulică din 2006 în Marea Neagră

În genere, în România, sintagma fracturare-hidraulică este asociată cu operaţiunile Chevron şi cu exploatările de gaze de şist, exploatări ce vor începe, conform premierului Ponta, abia peste vreo cinci ani, după ce “anevoioasa” fază de explorare se va fi încheiat. Iar între timp, ne asigură premierul, putem să dormim liniştiţi, ţara nu este în niciun pericol, tehnologiile vor evolua şi când vom ajunge la exploatare, totul va fi bine, atât pentru mediu cât şi pentru om. În ciuda asigurărilor ce se oferă gratis, există documente care ar demonstra că fracturarea se practică de ani “buni” în România, în Marea Neagră, iniţiatorul fiind Petrom.

Într-o lucrare prezentată în 2009 la o conferinţă SPE (Society of Petroleum Engineers) în Amsterdam şi postată pe onepetro.org, site dedicat cercetătorilor, oamenilor de ştiinţă, profesioniştilor în domeniu etc. OMV Petrom descrie, cu lux de amănunte, modul în care a fracturat zăcăminte de petrol (există şi petrol de şist) şi gaze în Marea Neagră, în câmpul Lebăda Vest, situat la 95 de kilometri de ţărmul românesc. Link la prezentarea intitulată “Operaţiuni de fracturare hidraulică multistage realizate cu succes folosind apă de mare şi fluid de fractare fără polimeri, cu ajutorul unei nave pentru aprovizionare. Câmpul petrolier şi gazifer Lebădă Vest, în largul apelor teritoriale ale Mării Negre”. onepetro.org.

Cum exploatările maritime sunt foarte scumpe, explică specialişti OMV Petrom, compania a folosit fracturarea hidraulică pe orizontală în scopul creşterii productivităţii exploatărilor.

Conform prezentării, având ca autori personal OMV Petrom şi specialişti din partea Schlumberger, cel mai mare furnizor din lume de tehnologie şi soluţii pentru companiile de petrol şi gaze, Petrom a început fracturare acidă în 1996 în Lebăda Vest, câmp ce a fost descoperit în 1993 şi unde s-au făcut numeroase forări verticale. Rezervorul de hidrocarburi unde a fracturat Petrom se află la 1.9 km adâncime (“True Vertical Depth”) şi este compus din şist, nisip şi calcar.

Tehnologia fracturării acide nu s-a dovedit foarte eficace, aşa că, începând din 2006 Petrom a început să folosească fracturarea hidraulică, la puţurile de foraj deja existente, pentru a atinge şi zone ne-explorate ale rezervorului, încercând să îşi maximizeze producţia zilnică de hidrocarburi.

În prezentarea menţionată, autorii prezentării, angajaţi Petrom precum şi specialiştii internaţionali în fracturare hidraulică şi stimulare de zăcăminte descriu cum a evoluat tehnologia fracturării, de la injectarea în sol de fluide bazate pe polimeri la fluide bazate pe apă marină şi propant, respectiv nisip, care se injectează în cantităţi impresionante în puţuri orizontale, pentru a nu lăsa fracturile din sol să se închidă.

Conform prezentării, Petrom se mândrea încă din 2009 cu faptul că a reuşit să realizeze trei operaţii de fracturare simultană printr-o singură pompare continuă de lichid ce a durat 8 ore. Cu metodele precedente, cele trei fracturări ar fi durat minim 9 zile (3 pompări, tub cimentat şi fluid bazat pe polimeri). Concluzia este că – sic transit gloria Chevron – prima fracturare multistage din Europa, prin tehnologia antemenţionată, a fost făcută de către OMV Petrom.

Merită menţionat, că din experiment în experiment, Petrom a ajuns la concluzia că este mai eficient, din punct de vedere costuri şi timp, să nu mai cimenteze puţul orizontal în care fractura în 2009, cum proceda iniţial, ci să folosească o soluţie mai nouă.

Reamintim că accidentul cel mai spectaculos documentat oficial în SUA, în directă conexiune cu fracturarea hidraulică, a fost explozia unui imobil de locuinţe provocată de operaţiunile de foraj şi infiltrarea ulterioară a metanului în sistemul de alimentare cu apă al imobilului, două dintre principalele cauze ale accidentului fiind cimentările incorecte ale coloanei şi tubajului de producţie.

Eforturile Petrom “au meritat”. Producţia obţinută prin fracturare multistage pe orizontală ajungând să fie, în 2009, de 3 ori mai mare decât la un puţ normal în timp ce investiţiile în echipament/tehnologie puteau fie recuperate în mai puţin de 100 de zile, afirma la momentul respectiv compania. În articol se explică în detaliu tehnologia folosită şi avantajele competitive pe care fracturarea le-a adus companiei PETROM.

În timp, conform unei alte prezentări publice datate 24 martie 2011 postată pe petroleumclub.ro, la autori figurând trei angajaţi Petrom şi o serie de specialişti din partea Schlumberger, în 2010, Petrom ajunsese la performanţa de a realiza şase fracturări multiple simultane per puţ, faţă de 3, câte efectua în 2008-2009.

Link la prezentarea “Flux de lucru multidisciplinar aplicat fracturării hidraulice multistage a puţurilor orizontale: dezvoltarea procesului în câmpul petrolier şi gazifer Lebăda Vest, Marea Neagră”: https://www.petroleumclub.ro/downloads/Upstream2011/Carlos_Webel-Schlumberger.pdf

Prezentarea arată explicit că în 2010, OMV Petrom efectua fracturare hidraulică multistage în 5 puţuri din Marea Neagră, concluzia prezentării, încheiate cu un mare “Thanks” fiind că fracturarea multistage este o realitate în Marea Neagră şi că procesul este în plină derulare şi dezvoltare, pentru a reduce costurile de exploatare.

Fracturarea şi consecinţele ei

La capitolul logistică, în cea de a doua prezentare OMV Petrom citată, compania afirmă că nava pe care o foloseşte pentru fracturare, transporta, într-un sigur drum port-loc fracturare, 400 de tone de propant (nisip) plus 100 metri cubi chimicale, fără să specifice despre ce chimicale este vorba.

Acele chimicale despre care în prezentare nu se spune nimic, plus propantul sunt amestecate cu apă de mare şi apoi pompante în sol. Cauzând fracturi. Vedeţi filmul, unde tehnologia (inclusiv cimentarea la care Petrom ar fi renunţat) este arătată pas cu pas.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=bABA8WkxG04]

Dacă respectivul procedeu ajută la creşterea spectaculoasă a competitivităţii Petrom, ajută, de asemenea, la poluarea mediului ambient. Tomuri de rapoarte şi prezentări arată că fracturarea hidraulică este extrem de nocivă pentru mediu şi om.

Dacă în Europa fracturarea nu are încă o tradiţie oficială îndelungată, în SUA se fracturează cu acte în regulă de 10 ani iar studiile (deşi timide, căci şi SUA încurajează exploatarea hidrocarburilor de şist) arată că în zonele unde se practică fracturarea, oamenii şi mediul au fost grav afectaţi. În Texas de exemplu, analizându-se aerul din apropierea sondelor de fracturare hidraulică, s-a constatat că nivelul de benzen prezent în aer este de 55 de ori mai mare decât cel permis de legislaţie în timp ce xylene-ul şi disulfidul de carbon – substanţă utilizată la exploatarea gazelor şi petrolulului de şist – (neurotoxice), împreună cu naftalena (otrăvitoare pentru sânge) şi pyridinele (potenţiali carcinogeni), cu toate depăşesc de 384 de ori limitele maxime de siguranţă impuse de lege. În cazul Mării Negre, aceste substanţe nu s-ar răspândi în aer, ci în ecosistemul marin.

Revenind cu rapoartele mai aproape de casă, conform unui raport al Parlamentului European (PE) dedicat fracturării hidraulice şi publicat în 2011 sub titlul “Impactul extracţiei gazelor de şist şi a petrolului de şist asupra mediului şi a sănătăţii umane” publicat în 2011, în pofida secretomaniei companiilor gazifere, cercetătorii au identificat în SUA peste 750 de asemenea substanţe, câteva zeci dintre acestea fiind considerate acut toxice pentru sănătatea umană iar altele de-a dreptul cancerigene. De multe ori, în sol se injectează şi particule radioactive odată cu lichidele în scopuri specifice (de exemplu, pentru a servi drept marcatoare) se mai arată în Raportul PE.

Nu vă imaginaţi că toxinele injectate în sol rămân acolo. Parte din fluidele otrăvitoare sunt recuperate şi tratate (dacă există tehnologia adecvată pentru aşa ceva), parte pot refula prin fracturile cauzate de tehnologia exploatării hidrocarburilor de şist, antrenând cu ele, pe lângă otrăvurile puse de om şi elemente radioactive existente în mod natural în subsol, precum uraniu, arsenic etc. Practic, fracturarea hidraulică este echivalentă cu detonarea unor bombe în măruntaiele pământului, ceea ce are efectul creării de fisuri prin care materiale radioactive fixate în rocă sunt eliberate în sol. În cazul Lebăda – în apele Mării Negre.

“Fracturarea hidraulică poate să afecteze, de asemenea, mobilitatea substanţelor prezente în mod natural sub suprafaţă, cum ar fi mercurul, plumbul şi arsenicul. Dacă aceste fracturi se extind dincolo de formaţiunea-ţintă, ori dacă tubajul sau cimentarea din jurul canalului de forare cedează sub presiunea exercitată de fracturarea hidraulică, aceste substanţe îşi pot croi drum până la o sursă subterană de apă potabilă. Se pot forma şi alte substanţe toxice sub efectul reacţiilor biogeochimice complexe cu aditivii chimici utilizaţi în fluidul de fracturare” se mai afirmă în raportul Parlamentului European, care citează, la rândul său, EPA (Autoritatea pentru Protecţia Mediului din SUA)

Ce chimicale conţine fluidul pompat în subsolul Mării Negre de OMV Petrom? Şi ce substanţe toxice captive în şisturi se degajă în apele aflate la nici o sută de kilometri de litoralul românesc? Dacă la prima întrebare ar putea răspunde (de bună voie şi nesilit de nimeni?!) Petrom, la cea de a doua nu pot răspunde însă decât autorităţile competente ale statului român, care au datoria de a verifica calitatea apei, aerului şi mediului înconjurător. Şi evident “reţetarul” miilor de metri cubi de toxine pompaţi în adâncurile Mării Negre de cea mai profitabilă companie din România, OMV Petrom.

| epochtimes romania