Cercetarea arheologică a zonei mormântului lui Constantin Brâncoveanu din biserica Sfântul Gheorghe Nou confirmă descoperirile anterioare, din anii 1932 și 1985, osemintele fiind acelea ale domnitorului sfânt martir, a afirmat vineri dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, responsabil șantier arheologic, arheolog expert, într-o conferință de presă desfășurată la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu.
“În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit un craniu și oseminte depuse în formă de cruce. Craniul aparține unei persoane de sex masculin, cu vârsta de cca 60 de ani, care prezintă urmele unei perforații de formă circulară pe osul parietal stâng, produsă de un obiect ascuțit. De asemenea, am putut observa pe partea posterioară a ramilor mandibulari urme ale unor leziuni produse de obiecte tăioase”, a spus Adameșteanu.
El a subliniat că “aceste observații sunt în concordanță cu datele istorice cunoscute despre uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu și cu observațiile realizate cu ocazia analizei antropologice efectuate în anul 1932”.
Afirmația dr. Mănucu-Adameșteanu a fost confirmată și de antropologul Mihai Constantinescu, de la Institutul de Antropologie ‘Francisc I. Rainer’ al Academiei Române.
Potrivit dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, au fost descoperite trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului lăcașului de cult.
Într-unul dintre aceste sicrie au fost identificate osemintele domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), depuse în cripta de nord a mormântului, încă din anul 1720, de Marica Brâncoveanu.
În cripta alăturată au fost descoperite osemintele domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat (1714-1719), care au fost identificate pe baza unor inițiale metalice (I.M.), însoțite de o coroană, montate în sicriu.
La deschiderea sicriului domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat, printre oseminte se afla depus un recipient din sticlă sigilat care conținea un document olograf, semnat de principele Constantin Vodă Mavrocordat, în data de 22 mai 1934, prin care declara că în acel sicriu se află osemintele strămoșului său Ioan Mavrocordat.
Alături de aceste sicrie, în cripte se aflau oseminte depuse succesiv în decursul secolelor XVIII-XIX.
Preotul vicar patriarhal Ionuț Corduneanu, care a mărturisit emoția deschiderii raclei cu moaștele sfântului domnitor martir, care l-a făcut să retrăiască o pagină de istorie, a anunțat că sfintele moaște au fost așezate după o rânduială specială într-o raclă confecționată din argint aurit la atelierele Patriarhiei Române.
De asemenea, preotul paroh de la biserica Sfântul Gheorghe Nou, dr. Emil Nedelea Cărămizaru, a prezentat lucrarea “Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, apărută în acest an la Editura Basilica, cu binecuvântarea patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
O procesiune cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, la împlinirea a 220 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, va avea loc miercurea viitoare, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale.
Traseul este similar celui pe care în urmă cu 80 de ani, în ziua de 21 mai 1934, a avut loc procesiunea solemnă de reînhumare a osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica ‘Sfântul Gheorghe Nou’ din București.
Totodată, în lunile iunie și iulie, racla cu moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu va fi purtată în pelerinaj de o delegație a Patriarhiei Române la cele mai importante biserici ctitorite de el în Țara Românească și în Transilvania.
În ziua de 16 august se va sfinți pictura nouă a bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie a Domnitorului Martir, de un mare sobor de ierarhi români și străini și va fi oficiată Sfânta Liturghie din ziua pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni. La eveniment sunt așteptați să participe, potrivit preotului vicar patriarhal Ionuț Corduneanu, înalți ierarhi de la bisericile surori de peste hotare care au avut relații cu Brâncoveanu.
O serie de cercetări arheologice în biserica Sfântul Gheorghe Nou au fost realizate în anul 1932 sub coordonarea istoricului Virgiliu Drăghiceanu, secretar al Comisiilor Monumentelor Istorice, ocazie cu care au fost identificate osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu.
În timpul lucrărilor de consolidare a mormântului voievodal din anul 1985, arheologul profesor Panait I. Panait a coordonat cercetările arheologice.
În perioada 12-15 mai, la solicitarea Patriarhiei Române, Muzeul Municipiului București, prin responsabilul de șantier, arheolog expert dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, arheologul specialist dr. Raluca-Iuliana Popescu și expertul în arheometrie Ingrid Poll, a realizat cercetarea arheologică a mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu de la biserica Sfântul Gheorghe Nou. Echipa de cercetare a fost completată de doi cercetători de la Institutul de Antropologie “Francisc Rainer”, din cadrul Academiei Române, dr. Andrei Soficaru și dr. Mihai Constantinescu, care au continuat cercetarea începută în anul 1932 de profesorul Francisc J. Rainer
Traiasca Legiunea si Capitanul!
PROGRAMUL
PROCESIUNII CU MOAŞTELE SFÂNTULUI DOMNITOR MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU LA HRAMUL ISTORIC AL CATEDRALEI PATRIARHALE - 21 MAI 2014
Miercuri, 21 mai 2014, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale, vor avea loc mai multe manifestări înscrise în calendarul evenimentelor din 2014, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, la împlinirea a 300 de ani de la moartea lor martirică (1714-2014).
Manifestările organizate de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor se vor desfăşura după următorul program:
La orele 7.00, moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, vor fi aşezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei, pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi.
De la orele 9.00, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în Altarul de vară al Catedralei patriarhale.
La orele 12.30, după Sfânta Liturghie, va avea loc premierea câştigătorilor celor două concursuri naţionale „Sfânta Euharistie-lumina vieţii creştine” şi „Icoana ortodoxă – Lumina credinţei”, organizate de Patriarhia Română în anul 2014 pentru copiii şi tinerii ortodocşi din întreaga ţară.
De la orele 15.00, va avea loc procesiunea cu moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti (sfinţită în anul 1707), unde a fost înmormântat acest sfânt martir al poporului român, în anul 1720.
Procesiunea, la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi, se va desfăşura pe traseul Catedrala patriarhală, aleea Dealul Mitropoliei, cu oprire la Crucea brâncovenească, strada Bibescu Vodă, bulevardul Unirii, strada Sfinţii Apostoli, cu oprire la Biserica „Aşezămintele Brâncoveneşti Domniţa Bălaşa”, strada Palatul Justiţiei, strada Danielopol Gheorghe, strada Poenaru Bordea, strada Operetei, bulevardul Naţiunile Unite, Calea Victoriei, bulevardul Regina Elisabeta, cu oprire la Universitatea Bucureşti (în vecinătatea căreia au existat Mănăstirea „Sfântul Sava” şi „Academia Domnească”, rezidite în anul 1709 de Sfântul Constantin Brâncoveanu şi susţinute material de către familia domnitorului martir), bulevardul Ion C. Brătianu, iar apoi procesiunea se va încheia la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” (în jurul orelor 17.00). Acolo, racla cu moaştele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu va fi aşezată spre venerare în baldachinul special amenajat în această ctitorie brâncovenească.
Traseul este similar celui pe care, în urmă cu 80 de ani, în ziua de 21 mai 1934, a avut loc procesiunea solemnă de reînhumare a osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
părintele Adrian Făgețeanu l-a numit eretic în biserică de față cu lumea pe patriarhul Daniel și patriarhul l-a lovit f. tare în cap cu un baston metalic. cu o cârjă în cap i-a dat de l-au dus la spitalul militar să fie operat.
A spus acel cuvant - "ereticule" pt ca patriarhul Daniel voia sa adauge ceva la ce a spus Mântuitorul. Și nu are voie nici să adauge și nici să scadă din ce a spus mântuitorul.
Iar părintele îi critică dur pe toți teologii din vremea noastră aici
http://www.youtube.com/watch?v=8N_KCRBYLic
cam în 3-4 minute de la min 1:06 ( o oră și 6 minute) până pe la 1 oră și 9 minute sau chiar până la o oră și 10 min.
Hristos a Înviat!
scriu asta in contextul in care văd că apar lucrări cu binecuvântarea patriarhului României Daniel, despre care nu știu mulți că a fost numit eretic de către un mare preot- Pr. Adrian Făgețeanu și cu dreptate a rostit acest cuvânt despre actualul patriarh.
Hristos a înviat!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
sfinților martiri Constantin și fii săi cu sfetnicul lor - Constantin Voievod cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache rugați-vă pentru noi, păcătoșii , ce suntem Biserica Luptătoare.
Ajutați-ne să ajungem și noi în Biserica Triumfătoare!
Hristos a înviat!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
teofan pt. asta nu se va mantui daca nu se pocaieste
http://www.youtube.com/watch?v=dB8c-DPjLMw
Traiasca Legiunea si Capitanul!
ierarhul minte în legătură cu sfintele taine pentru a duce poporul credincios în înșelare și unirea cu papalitatea.
patriarhul ecumenic se roagă cu papa - nu e de râs... nu e glumă ce se întâmplă.
http://www.e-communio.ro/stire1549-interviu-cu-patriarhul-bartolomeu-despre-intalnirea-cu-papa-francisc-la-ierusalim
pentru această falsă unitate se poate să pedepsească Dumnezeu planeta. Trebuie să luăm o atitudine la nivel de comunitate ortodoxă - toți care mai suntem să spunem nu ecumenismului încă odată. Mă aștept și reacția Mitropolitului Serafim de Pireu să fie clară împotriva rugăciunii facute de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și ar trebui să - l declare în afara Bisericii, nu văd ce altă recție de genu - diplomație sau moderație mai poate să aibă față de acest lup în piele de oaie numit Bartolomeu I.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
am citit chiar azi și că pe fostul patriarh ecumenic l-au îndepărtat mișelește și ierarhia ortodoxă din Australia se luptă pentru el, acum e destul de prigonit de cei care au luat decizia îndepărtării lui, mai exact exarhatul ecumenic îl prigonește pe kir Irineu
http://graiulortodox.wordpress.com/2014/05/21/199-mitropolitul-calavritelor-ambrozie-care-este-adevarul-despre-caterisireafostului-patriarh-al-ierusalimului-kir-irineu/
sunt f. mulți preoți despre care știam că sunt alături de popor și despre care am auzit tot felul de povește - ar fi fost mutați nu știu prin ce părți - la mine în zona Moldovei. Au venit o serie de stareți și oameni supuși sistemului și ierarhiei eretice. E clară treaba asta. În 1990-2000 era altfel. După moartea pr. Cleopa au prins curaj, iar acuma , după moartea Părintelui Iustin să ne așteptăm la ceva mult mai rău de la ecumeniști.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
faptul că sunt frați ai noștri prigoniți pentru credință chiar de către ierarhi este ceva limpede , dar dureros e că sunt preoți indiferenți.
În Bârlad au fost preoți care s-au îmbolnăvit pentru că au fost înlăturați și prin Episcopia Hușilor sunt caterirsiri pe principii economice. Episcopul Hușilor a fost anchetat dar nu se bagă poliția acolo pentru că știu că e ceva de mai sus.
Realmente e o mafie ce fac acei oameni din cadrul ierarhiei bisericești
E ceva real din Biserica Ortodoxă Română. Noi nu știm încă ce fel de oameni sunt acolo. Dar vom ști cu toții pentru că Hristos așa a zis că vor fi scoase toate faptele la lumină.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
@ Valentin Dorneanu
In privinta lucrarilor scrise cu binecuvantarea patriarhului, intra-devar e musai sa remarcam acrivia cu care "diortoseşte" cartile sfinte si ravna cu care face sa dispara din pangare editiile precedente scoase cu binecuvantarea predecesorilor lui.
Insa, e bine sa nu uitam de dragostea lui Dumnezeu pentru creatia Sa, ca tot omul sa se mantuiasca. Sa nu uitam de atotputernicia cu care lucreaza la mantuirea noastra, nu numai prin alesii Sai, ci si prin oamenii rai, chiar si prin draci si faptul ca nimic nu e intamplator si fara rost, macar ca de multe ori lucrurile par strambe, rele. Nu degeaba afirma candva parintele Cleopa: "ia te uita ce i-o pus Dumnezeu pe draci la lucru..." Dincolo de aparentele satanicesti, vedea parintele Cleopa lucrarea lui Dumnezeu!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Părintele Cleopa vedea lucrarea lui Dumnezeu și îi liniștea și pe ceilalți frați cu mila lui Dumnezeu, am uitat de asta. Chiar este un sfânt și Părintele Cleopa.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
a zis clar și el că nu avem nimic de luat nici de la protestanți și nici de la catolici. Au venit aici pentru că au ințeles sau măcar intuiesc ceva - că aici este Biserica Apostolică