România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc, 28- 29 iunie la Palatul Parlamentului, mai exact în foaierul Senatului,unde la această oră pregătirile sunt în toi. Este Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală de Est şi de Sud-Est va avea loc în România.
Decizia ca țara noastră să fie gazda acestei importante întâlniri a fost luată la Cartagena de Indes (Columbia), unde a avut loc a XI-a Conferință Mondială a Marilor Loji Masonice Regulare. Marea Loja Națională din România a fost reprezentată de Marele Maestru Radu Bălănescu și de Marele Maestru din Trecut Eugen Ovidiu Chirovici.
România a fost preferată în fața Rusiei pentru a organiza reuniunea din 2014. Șeful masonilor români, a fost ales Președinte Executiv al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare.
La eveniment vor participa delegaţii din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. România a primit dreptul de a organiza acest eveniment în anul 2011, în Columbia, atunci când a câştigat în faţa Rusiei.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu știu de ce această știre, precum că ,,România va fi gazda celei de-a XIII-a Reuniuni a Conferinței Mondiale a Marilor Loji Masonice Regulare, care va avea loc, 28- 29 iunie la Palatul Parlamentului, mai exact în foaierul Senatului...” ne-a parvenit atât de târziu, dar ar fi bine să protestăm la intrarea în clădirea Parlamentului (fosta ,,Casa Poporului”). Altfel, ea va deveni CASA MASONILOR și NU ESTE DE GLUMĂ!
Autoritățile statului tac. Ierarhia BOR tace. Mănăstirile nu se implică. ONG-urile tac. Cetățenii de rând, care ȘTIU CUI SE ÎNCHINĂ MASONERIA (DIAVOLULUI - LUCIFER), să protesteze energic.
În Franța, cum au avut curajul să protesteze? Adică, catolicii sunt mai curajoși decât ortodocșii?
Îi este teamă poate cuiva că va fi arestat? Nu se va întâmpla cu siguranță. Masoneria nu vrea să devină obiect al dezbaterilor publice și să fie cunoscută de către publicul larg.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nu te am văzut la protest...:)!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Asta pentru că sunt departe de București stimabile domn cu mănuși albe...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Masoneria internationala a programat o lovitura de gratie data statelor crestine, in general, si traditiilor crestine in special.
Este inca un pas facut de masonerie, condusa de Sionismul mondial pentru pregatirea venirii lui Antihrist.
De ce aceasta intalnire va avea loc in Palatul Parlamentului?! Simplu. Romania este o tara crestin-ortodoxa. Daca ingenuncheaza ortodoxia, au castigat, asa spera ei.
Doamne Iisuse Hrisoase Fiul si Cuvantul Lui Dumnezeu Tatal, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, miluieste si mantuieste-ne pe noi!
Amin!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Au ales România și din alte cel puțin două motive importante: la noi există ,,Casa Poporului”, care este cea mai mare clădire administrativă din lume iar după Pentagon este a doua ca mărime. Iar România este o țintă strategică pe harta lumii.
Masonul Friederich Engels cerea încă de atunci desființarea aceste redute a ortodoxiei. PENTRU EVLAVIA ORTODCȘILOR ROMÂNI. PENTRU CĂ ROMÂNIA ȘI MUNTELE ATHOS SUNT GRĂDINI ALE MAICII DOMNULUI...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Cum Spunea Sfantul Paisie Aghioritul: "Aparati credinta, familia si Biserica. Astazi, multi sunt cei care incearca sa corupa in jurul lor lucruri precum familia, tinerii, Biserica. In zilele noastre, este o adevarata marturie sa vorbesti in numele poporului tau, caci statul duce un razboi impotriva legii divine."
Doamne ajuta!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne ajuta,vad ca sinteti informat de multe lucruri-dar ce putem face? eu sint de parere ca trebuie sa actionam pe fata-daca nu vorbind noi asa nu rezolvam nimic
va rog,daca puteti sa popularizammai mult si sa facem CEVA-eu ma ofer sa va ajut-cum pot ------------
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Măcar prin popularizarea informațiilor despre oculta mondială.
Blogul meu: raduiacoboaie.wordpress.com
sau radu iacoboaie UN BLOG ORTODOX DE ATITUDINE...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Multi dintr-astia s-au perindat pe aici de-a lungul istoriei ! Si vorba unui Parinte Sfant; cu "slava" au venit si cu "slava" au si plecat, iar noi tot aici am ramas... de mii de ani !
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Nimic nu-i intimplator. http://www.replicaonline.ro/constanteanul-diculescu-noul-guvernator-al-rotary-international-district-2241-romania-si-republica-moldova-177445/ Sunt in grafic dupa aderarea MODOVEI A M-ue.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Se pare ca tot aceasta Caracatita, prin coada te topor "ministrul" Culturii Kelemen Hunor si antecesorii sai, a facut sa dispara din Biblioteca Naţională a României si Biblioteca Naţională Pedagogică (desfiintata) milioane de carti de interes national maxim. In articolul de mai jos se anunta chiar "Asasinarea" Bibliotecii Naţionale a României. Distrugerea ei precum odinioara s-a intamplat cu vestita Biblioteca din Alexadria/Egipt. O alta lovitura din umbra data natiunii române! O lupta marsava pentru deznationalizarea neamului românesc. Fapt tinut intru ascuns de tradatorii de neam si ţară cocotati in scaunele conducerii statului. Lovesc in cultura? Sunt niste Dobitoci infantili ! Nestiind ca lucrarea lui Dumnezeu e mult mai in profunzime! E in firea românului. O legatura ancestrala de neclintit! Dovada ca Neamul Românesc, care desi ocupat si lipsit de toate (nu insa de Dumnezeu), pentru sute de ani, sub turci, sub bozgori etc, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului am iesit din toate incercarile! Dea Bunul Dumnezeu sa ne pazeasca si de acum incolo, macar ca si pana acum! Indiferent de ce se intampla, sa avem nadejde, ca Sfintii Parinti spun ca pana la implinirea legiunilor de ingeri cazuti din Rai, nimeni nu va reusi distrugerea neamului nostru. Astfel incat la Venirea Cea Dea Doua ne vom muta/continua/implini menirea Dincolo, iar toti dusmanii care ne-au sapat ca sa ne distruga, degeaba isi fac iluzii si se bucura prematur, ca la TALPA IADULUI vor fi,... de-o sa le puna Dumnezeu capacul si o sa dea focul la maxim !
Vezi si articolul:
Încă o bibliotecă "asasinată"?
"Vali Constantinescu, bibliotecară timp de 42 de ani la Biblioteca Naţională a României, trage un semnal de alarmă în ce priveşte soarta bibliotecilor din România, cu accent pe situaţia Bibliotecii Pedagogice.(...) La Biblioteca Naţională nu este vorba de câteva zeci/sute de mii de cărţi dispărute, ci este vorba de peste 8.000.000 de publicaţii care nu au nici un fel de acte finanaciar-contabile.(...) După multe memorii şi sesizări pe care le-am făcut către superiorii mei din Biblioteca Naţională care au rămas întotdeauna fără răspuns, ba, mai mult, eram sfătuită să tac şi să-mi văd de munca mea, de clasificator/indexator(...)"
sursa:
http://www.cotidianul.ro/inca-o-biblioteca-asasinata-242298/
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Și în decembrie 1989 au făcut același lucru cu Biblioteca Universitară, cu incendiul... Masonii știu ce trebuie să facă împotriva poporului român, pentru a-l deznaționaliza și a-i deturna identitatea...
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Astea sunt modelele voastre? Masonul Cuza, pe care l-ați detronat și exilat și Bălcescu?... Ce dezbateri stimabile?!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Propunere catre cei care simt romaneste si traiesc in Duhul Ortodoxiei
Cred ca a sosit timpul sa aparam Ortodoxia si Neamul Romanesc, la modul concret. Lucrurile se precipita, vremurile se-mplinesc, totul decurge uluitor de repede.
Ne-am nascut intru Hristos, in Hristos trebuie sa si murim.
Propun sa intocmim o Scrisoare Deschisa adresata B.O.R. , PF. Patriarh Daniel Ciobotea si Sfantului Sinod al B. O. R.
Adresez rugamintea, ca aceia dintre dumneavoastra care sunt in masura sa initieze, sa redacteze aceasta Scrisoare Deschisa sa o faca cat mai repede. Eu sunt prea mica si nici nu ma pricep la cuvinte, dar o redactare bazata pe argumente, atat crestin-ortodoxe, stabilita de Canoanele Bisericii, cat si pe legislatia romana in vigoare, se impune a fi facuta cat mai repede posibil.
Suntem atacati direct in fiinta neamului nostru.
Situatia de la Sfanta Manastire Petru Voda este doar un pretext, mult asteptat de catre cei carora Ortodoxia si Neamul Romanesc le sunt o piedica pentru implinirea scolului final, acela al uniformizarii, al stapanirii totale, in vederea venirii celui rau. Vor urma apoi si alte manastiri si biserici. Fortele intunericului lucreaza pe toate planurile, folosindu-se de toate metodele si mijloacele.
Sa nu ne lasam intimidati, ci sa strangem randurile, caci uniti intru Hristos vom reusi sa le dejucam planurile.
Propun, de asemenea, sa stabilim o randuiala crestineasca. Sa facem cu totii – cat mai multi – o rugaciune comuna, la o ora fixa (ora Bucurestiului), insotita de post. Cine poate sa tina post negru, fiecare cum poate si cat poate.Propun sa citim al II-lea Paraclis al Maicii Domnului si Acatistul Sfintilor Mucenici din inchisori.
Unde sunt mai multi uniti in rugaciune , acolo este si Hristos in mijocul lor.
Acestea sunt armele cu care ne putem salva tara si apara Ortodoxia: postul si rugaciunea.
Protestele stradale nu ne ajuta cu nimic, dimpotriva. Ei asta isi doresc, ca sa aiba un motiv in plus pentru defiintarea Manastirii Petru Voda si a celorlalte, rand pe rand. Nu cadeti in aceasta cursa, asa indemna si Sfantul Parinte Iustin Parvu.
Este vremea marturisirii si a muceniciei. Fiecare dintre noi, acolo unde se afla, sa marturisesca Dreapta Credinta si adevarul istoric.
Se incearca, iar si iar, atat din interiorul tarii, cat si din afara ei, destabilizarea Romaniei, marginalizarea crestinilor, pana la desfiintarea tarii noastre scumpe, a pamantului nostru stramosesc, de catre cei care si-au facut un scop din aceasta. Desfiintarea noastra ca Neam si Credinta Ortodoxa, nu se va produce, daca suntem uniti in Iisus Hristos Domnul si Izbavitorul nostru.
Nu mai avem timp de gandire, trebuie sa actionam in Duhul Ortodoxiei. Sa nu lasam timpul sa curga in defavoarea noastra.
Astept sa luati o hotarare in sensul sus mentionat, cat mai repede.
Iertati!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul Lui Dumnezeu Tatal, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, milueste-ne pe noi!
Sfintilor mucenici rugati-va pentru noi!
Amin!
Lasă un răspuns
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Ora de rugaciune este ora 24 (ora Bucurestiului). Vom citi Al II-lea Paraclis al Maicii Domnului si Acatistul Sfintilor Romani din inchisori, cu post. Cine poate sa tina post negru, fiecare dupa putinta.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Amin!