O Curte de Apel din Sudan a decis eliberarea Meriam Yahya Ibrahim, femeii acuzate de apostazie, care a delarat pedeapsa cu moartea împotriva ei de la 15 mai 2014 greşită, reportează portalul de informații “Ling”. Această informație este transmisă şi de către BBC. Meriam Yahia Ibrahim Ishag a fost crescută în religie creștin-ortodoxă, religia mamei sale, tatăl său, musulman, fiind absent în perioada copilăriei sale. Ea s-a căsătorit apoi cu un creștin din Sudanul de Sud. Acuzația de ‘adulter’ i-a fost adusă pentru căsătoria sa cu un creștin, potrivit legii islamice în vigoare în Sudan, o femeie musulmană nu se poate căsători cu un bărbat de altă religie. Ibrahim a dat nastere unei fetițe în închisoare luna trecuta, la două saptamani dupa ce a fost condamnata. Ea a fost in inchisoarea de femei, impreuna cu copilul ei de un an si opt luni, dar oficialii sudanezi au spus ca copilul a fost liber sa place de acolo. Ibrahim a reuşit să dovedească faptul că tatăl său musulman, a abandonat familia încă din copilăria ei, și, prin urmare, fata a fost crescută de mamă creștină în religia sa. De asemenea, s-a dovedit corespunderea certificatului de căsătorie a lui Merriam legilor țării, scrie “Ling”.
pravoslavie.ru | ortodox.md
Sudaneza condamnată la moarte pentru că a renunţat la Islam, arestată la 24 de ore după ce fusese eliberată la presiunea comunităţii internaţionale
Meriam Ibrahim, o sudaneză care a fost condamnată la moarte pentru renunţarea la religia islamică, a fost arestată la mai puţin de 24 de ore după ce fusese eliberată din închisoare în urma unei enorme presiuni internaţionale.
Femeia de 27 de ani a fost arestată alături de soţul ei, sudanezul cu cetăţenie americană Daniel Wani şi cei doi copii ai lor, Martin, de doi ani şi Maya, de două săptămâni.
Potrivit BBC, întreaga familie ar fi fost încarcerată, însă alte surse nu pot confirma ce s-a întâmplat cu cei doi copii.
Potrivit avocatului familiei, Elshareef Ali Mohammed, niciun motiv nu a fost dat pentru arestarea acestora.
Meriam Ibrahim a fost eliberată ieri din închisoare, după ce a petrecut şase luni acolo fiind condamnată la moarte. Meriam a născut în închisoare cel de-al doilea copil.
Femeia a fost acuzată iniţial de adulter, pentru că s-a căsătorit cu un bărbat creştin. În Sudan, unde se aplică legea islamică Sharia, căsătoria între un o femeie musulmană şi un bărbat de altă credinţă nu este recunoscută. Căsătoria între un bărbat musulman şi o femeie de altă religie este permisă, însă condamnată la 100 de lovituri de bici. Meriam a mărturisit în faţa instanţei că nu se consideră musulmană, fiind crescută de mama ei etiopiană în religia creştin-ortodoxă, tatăl ei musulman abandonând familia când ea era încă mică.
Această mărturisire a atras acuzaţia de apostazie (renunţarea la credinţă) pentru care a primit condamnarea la moarte. Chiar fratele acesteia s-a numărat printre cei care au cerut ca Meriam să fie condamnată la moarte, unele surse afirmând că motivul acestuia ar fi fost preluarea afacerilor femeii.
Povestea a făcut înconjurul lumii, mai ales după ce femeia a născut în închisoare, potrivit unor martori în timp ce era legată de picioare cu lanţuri. Numeroase organizaţii, dar şi lideri politici au somat autorităţile sudaneze să o elibereze pe Meriam Ibrahim.
Pedeapsa acesteia a fost anulată de Curtea Supremă din Sudan, femeia fiind eliberată ieri şi primind şi permisiunea de a părăsi ţara.
Soţul femeii, Daniel Wani, are domiciliul în statul american New Hampshire, loc în care familia urma să plece astăzi, până să fie arestată.
Organizaţiile care au luptat pentru eliberarea femeii cer acum autorităţilor să spună motivul pentru care familia a fost arestată.
| jurnalul
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Doamne miluiște și o apără pe sora în Hristos care a fost arestată din nou.
Traiasca Legiunea si Capitanul!
Oamenii credincioşi dobândesc o simţire dumnezeiască, o sensibilitate pentru fiecare suferinţă a făpturilor; ei suferă pentru toate făpturile care trec prin necazuri şi boli. Spune Avva Isaac Sirul: „Inima plină de milă este inima care arde pentru toată zidirea, pentru oameni, pentru păsări, pentru dobitoace, pentru draci şi pentru toată făptura. În acest caz, gândul la acestea şi vederea lor face să curgă din ochi şiroaie de lacrimi. Din milă multă şi apăsătoare ce stăpâneşte inima şi din stăruinţă, inima se micşorează şi nu mai poate răbda, sau auzi, sau vedea vreo vătămare, sau vreo întristare cât de mică, ivită în vreo zidire. Şi pentru aceasta aduce rugăciune cu lacrimi în tot ceasul şi pentru cele necuvântătoare şi pentru duşmanii adevărului şi pentru ce-i cel vatămă pe el, ca să fie păziţi şi iertaţi; la fel şi pentru firea celor ce se târăsc pe pământ. O face aceasta din multa milostivire ce se mişcă în inima lui fără măsură, după asemănarea lui Dumnezeu”.
Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa, Cuvantul LXXXI (81), Filocalia, vol.X, 1981 pp.393-394.