„Oamenii deştepţi distrug planeta”, avertizează Noam Chomsky, unul dintre cei mai influenţi gânditori americani

chomskySchimbările climatice afectează existenţa speciei umane, avertizează Noam Chomsky, unul dintre cei mai influenţi gânditori americani.

„Este pentru prima dată în istorie când specia umană are capacitatea de a distruge condiţiile necesare pentru existenţa vieţii, iar asta se întâmplă deja”, i-a mărturisit Chomsky jurnalistului Chirs Hedges, într-un interviu recent.

Chomsky susţine că distrugerea speciilor a atins acelaşi nivel ca acum 65 de milioane de ani, când un asteroid a lovit pământul, ştergând de pe faţa acestuia dinozaruii împreună cu multe alte specii.

„Suntem la acelaşi nivel de distrugere ca atunci cănd a avut loc impactul cu asterodiul. Dacă ne-ar vedea cineva din spaţiu, probabil ar fi uimit”, a declarat gânditorul american.

Venerabilul lingvist atrage atenţia asupra ritmului în care se produce această distrugere printr-un exemplu grăitor: în timp ce populaţii ca indigenii canadieni, aborigenii din Australia sau triburile din India au încercat să evite catastrofele, alţii au contribuit activ la dezastru.

„Cine credeţi că accelerează procesul?”, ne întreabă Chomsky. „Cei mai privilegiaţi dintre noi, aşa-numiţii indivizi avansaţi şi educaţi.”

Acesta compară fenomenul cu o teorie a lui Ernst Mayr, un biolog evouţionist ce a trăit în secolul 20. Biologul susţinea că specia umană nu are nicio şansă să întâlnească extratereştii deoarece formele de viaţă superioare au tendinţa de a se auto-distruge.

„Mayr argumentează că valoarea adaptativă a ceea ce numim inteligenţă superioară este foarte scăzută. Gândacii şi bacteriile se adaptează cu mult mai uşor decăt oamenii. Rămâne să aflăm dacă e mai bine să fii deştept sau prost. S-ar putea să fim o eroare biologică, una care-şi va folosi cei 100 de mii de ani- durata estimată de Myer pentru ca o sepecie să se auto-distrugă- nu numai pentru a ne distruge pe noi dar şi multe alte forme de viaţă de pe planetă”, susţine Chomsky.

Chomsky este însă încrezător că elita responsabilă cu distrugerea resurselor şi speciilor va fi îndepărată înainte de putea distruge cea mai mare parte din resurse, citând exemple din istorie în care diferite mişcări sociale au pus puterea în mâinile colectivelor autonome.

„În anii ’20, mişcarea muncitorească a fost efectiv eradicată”, a spus acesta. „ Această mişcare era foarte activă. În anii ’30 dinamica aceste mişcări s-a schimbat datorită proteste cauzate de crizele economice majore. La fel se întâmplă şi acum. Deşi nu trăim crize economice grave, majoritatea populaţiei a stagnat sau a fost afectată negativ de schimbările ultimilor 30 de ani. Deci motive ar fi suficiente pentru o mişcare de protest.

Scriitorul şi profesorul MIT este convins că acest lucru a început deja să se întâmple. Activismul social- în special mişcarea Occupy– a început deja să „rupă fibra omogenă socială elitistă”

„Se fac tot felul de încercări de a ţine oamenii separaţi unii de ceilalţi. Dacă ar fi după cei care controlează propaganda, unitatea socială ar fi între tine ca individ şi ecranul televizorului”, e de părere Noam Chomsky.

| adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*