Părintele Ioan Șismanian de la Petru Vodă: “Părintele Justin cauteriza, mângâia, lumina, vindeca”

Care e primul lucru care vă vine în minte când vă gândiţi la părintele Justin Pârvu?

Forţa sa. Avea o forţă extraordinară, a fost cu adevărat puternic. Nu era un om simplu, ci un om foarte citit, cunoscător a toate lucrurile, foarte priceput. Părintele Justin a venit la Petru Vodă în toamna lui ’91. Pe atunci locul era pustiu, şi-a petrecut iarna ’91-’92 într-o chiliuţă de scânduri de doi metri, în care bătea vântul printre şipci. Singurul care i-a ţinut companie a fost un dulău ciobănesc, alb, cu numele Bălan. Apoi, din primăvară, au început să apară părinţii călugări şi să pună bazele obştii. Eu am venit în toamna lui ’92 şi am avut şansa să-l am în preajmă mai bine de două decenii. Era o bucurie să fii alături de un astfel de Om.

Dincolo de bândeţe, cât de dur era părintele Justin?

Cum să nu fie?! Dur a fost şi Mântuitorul: „Du-te şi fă şi tu asemenea“. Noi vedem lucrurile destul de greşit. A fi dur înseamnă a nu accepta compromisuri, a nu accepta să te laşi rănit, a arăta siguranţă celor din jur, a prezenta aşa, ca un fel de sclipire de putere. Nu-i nimic rău în a fi dur.

Duritatea părintelui Justin nu era goală, era o duritate în iubire. Iubirea înseamnă totala părtăşie cu cel de lângă tine.

În ce mod v-a schimbat părintele Justin perspectiva asupra ortodoxiei?

Părintele Justin a fost închis mulţi ani la Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi la Aiud, a făcut muncă silnică în minele de la Baia Sprie. Părintele mi-a adus înţelegerea a ceea ce au suferit cei din închisori şi a suferinţei transformate în martiriu. Până a ajunge în Petru Vodă, cunoştinţele mele despre prigoană erau foarte pale.

Alături de părintele Justin am înţeles cu adevărat ce înseamnă Biserică luptătoare.

Aţi mers pe urmele părintelui Justin, acolo unde a făcut închisoare, şi aţi pus piatră de temelie la noi mănăstiri.

Da, am făcut mănăstiri de la firul ierbii, la Urecheni, la Cergău, la Obârşii, la Poarta Albă. La Cergău, în Alba, am stat din octombrie 2001 până în decembrie 2006. Părintele mă trimitea să fac biserici acolo unde zăceau oasele martirilor din închisorile comuniste. Am fost, la rândul meu, stareţ în aceste mănăstiri. Tot părintele m-a adus înapoi, în 2007, la Petru Vodă, deşi am vieţuit în 2013 câteva luni şi la Poarta Albă, aproape de Periprava. Însă era prea multă risipire în drumurile mele. Mă bucur că m-am întors acasă, la Petru-Vodă.

De ce spuneţi risipire? Drumurile şi administraţia v-au alterat trăirea duhovnicească?

Baza este rugăciunea. Eu m-am întins să fac lucruri pe care le făcea părintele Justin, dar nu am avut şi nu am spatele lui, ca suferinţă şi ca rugăciune.

În asta constă esenţa lucrurilor. Dacă nu ai rugăciune şi putere de comuniune cu Dumnezeu în spate, nu ai cum să ai roade.Te zbaţi, dăruieşti, dar prea puţin poţi transforma, pentru că lucrul tău nu are forţa jertfei, a sângelui dăruit. De asta au mare putere sfinţii care au trăit muceniceşte sau sfinţii închisorilor.

Părintele m-a trimis să fac administraţie, tocmai ca să mă cureţe de ea.

Mănăstirea fost obişnuită cu o putere în spate. Acum e diferit faţă de ce-a fost, însă forţa părintelui Justin rămâne, el ne veghează, e cu noi.

Se spune că era clarvăzător…

Desigur. Altfel nu putea să călăuzească oamenii care veneau la el, să dea un sfat conform cu nevoia şi situaţia fiecăruia în parte. Era un clarvizionar sau – cum spunem noi în ortodoxie – văzător cu duhul.

Printre altele, Părintelui Justin i s-a dus faima şi ca tămăduitor. Ce fel de vindecări făcea?

Orice fel de vindecare. De boli normale, de dureri de dinţi, de spate… Lumea nu înţelege un lucru: vindecător nu e unul care dă din mâini, părintele se ruga şi iubirea lui atât de mare era că îi acoperea pe ceilalţi, lipsurile din sufletul lor. Pentru că baza bolilor în general pleacă de la suflet. Iubirea – adică tot ceea ce a înmagazinat el în neamul ăsta, atâţia zeci de ani – era un rezervor din care el dăruia tuturor şi continua să pună, pentru că viaţa lui era o continuă sursă de dragoste şi de dăruire. Părintele cauteriza, mângâia, lumina… vindeca.

despre Părintele Ioan Șișmanian

Numele: Laurenţiu Şişmanian  (părintele Ioan)
Data şi locul naşterii: 27 iulie 1956, în Bucureşti
Starea civilă:  divorţat
Studiile şi cariera: A absolvit Facultatea de Cibernetică din Bucureşti în 1982.
A lucrat la redacţia „Viaţa Spirituală“ de la Televiziunea Română din iunie până în octombrie 1990.
A fost călugărit la Mânăstirea Râşca în  decembrie 1990.
A fost preoţit în primăvara anului 1992, iar din toamna aceluiaşi an a primit binecuvântarea să intre în obştea Mănăstirii Petru Vodă.
În 1997 a fost tuns ieroschimonah (preot schivnic) de părintele Iustin Pârvu.
Între 1994-1995 a slujit în SUA, la Mănăstirea ortodoxă „Glorious Ascension“ (Resaca, Georgia).
Din decembrie 2006 până în octombrie 2007 a slujit la Hozeva, Ierusalim.
Locuieşte la: Mănăstirea Petru Vodă.

| Adevarul