La Budapesta a fost anunţată înfiinţarea unei comisii care să facă presiuni pentru retrocedarea imobilelor şi proprietăţilor revendicate de bisericile maghiare din Transilvania. Preşedintele comisiei va fi Laszlo Tokes. Multe dintre cererile de retrocedare se bazează însă pe acte false, pentru că bisericile maghiare nu aveau drept de proprietate în Transilvania, ci drept de folosinţă. Ungaria îşi face pur şi simplu o comisie prin care să-şi ”retrocedeze” Transilvania. Anunţul „retrocedării” Transilvaniei către Ungaria a fost făcut vineri la Budapesta în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi Laszlo Tokes, cel care urmează să fie preşedintele comisiei. Din aceasta vor face parte ierarhi ai bisericilor maghiare dar şi jurişti, scopul ei fiind acela de a face propuneri prin care atât România, cât si Slovacia să fie obligate să retrocedeze către bisericile maghiare tot ce pretind acestea că le-au aparţinut. Cu ocazia lansării acestui demers care va înrăutăţi relaţiile Ungariei cu România şi cu Slovacia mai mult decât sunt deja, liderul organizaţiei numite „Consiliul Demnităţii Umane” (E.M.T.) a lansat şi acuzaţii împotriva Guvernului României că nu respectă libertatea religiei şi dreptul la liberă conştiinţă, ca şi cum credinţa are vreo legătură cu retrocedările şi cu manevrele imobiliare ale Ungariei. Mai grav, liderul E.M.T., Zoltan Lomnici, a spus că „adevăratul ţel al Guvernului României este să facă imposibilă viaţa maghiarilor”. Stranie afirmaţie despre o ţară în care U.D.M.R. este la guvernare non-stop, mai mult decât orice partid românesc!
Laszlo Tökes a atacat România în cadrul conferinţei de presă, făcând apel la raportul Comisiei de combatere a rasismului şi intoleranţei din Consiliul Europei (E.C.R.I.), ameninţând cu sesizarea problemei în cadrul Parlamentului European, dar şi a altor organisme internaţionale. „Trebuie cerut organismelor internaţionale sa monitorizeze această problemă şi să exercite presiuni asupra României, care duce un joc de-a soarecele şi pisica cu instituţiile internaţionale, în timp ce ţine sub oprimare minorităţile din ţară”, a spus Tökes la Budapesta. Bisericile maghiare din Transilvania sunt în fruntea luptei pentru autonomie, profitând de statutul lor special. Clericii lor sunt organizatori în alegeri şi supraveghetori la mitingurile anti-româneşti, aşa cum am dovedit-o cu fotografii de mai multe ori. Aşa încât grija Ungariei de a le da pe mână cât mai multă avere se justifică: bisericile maghiare din Transilvania fac jocurile Budapestei de distrugere a statului român, aşa încât orice intră pe mâna lor este ca şi aflat în posesia Ungariei şi va fi folosit ca motiv de acaparare a teritoriului românesc. Iată aşadar pe cine a decorat România cu cea mai înaltă distincţie, pe un individ care ne acuză că îi oprimăm pe maghiari! Altădată a spus că e genocid împotriva lor în Transilvania. Iar singura cale de a opri acest „genocid” este ca Ungaria să-şi retrocedeze Ardealul, bucată cu bucată, ni s-a dat şi soluţia.
Am adresat problema retrocedărilor false din Transilvania în două interpelări, una către Ministerul Justiţiei, şi una către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Vă redau câteva exemplee din interpelarea privitoare la „Transformarea liceelor româneşti din Transilvania în licee maghiare şi epurarea elevilor români”[1], pentru că acest lucru se întâmplă după ce bisericile maghiare îşi însuşesc fraudulos clădirile unde funcţionează unităţi de învăţământ: îi alungă pe elevii români.” O serie întreagă de clădiri care servesc drept instituţii publice de învăţământ sunt retrocedate sau în curs de retrocedare către bisericile comunităţii maghiare din Transilvania care, după ce le preia, le schimbă destinaţia în licee maghiare în care elevii români nu mai au loc. Aceste clădiri au fost construite în perioada habsburgică, la sfârşitul secolului 18, din bani publici, iar rolul or este să servească interesului public şi educaţiei tuturor elevilor, indiferent de etnie. Din păcate, până în prezent, în şcolile care funcţionează în clădirile retrocedate bisericilor maghiare, elevii români au fost alungaţi. Este important de menţionat că bisericile maghiare au avut doar drept de administrare asupra acestor clădiri, iar nu de proprietate, aşa cum li se acordă în prezent. Vă rog de asemenea să verificaţi traseul pe care aceste clădiri îl au după retrocederea de altfel frauduloasă: ele sunt transformate imediat în unităţi de învăţământ cu predare exclusiv în limba maghiară. Copiii români care erau deja înscrişi la unitatea respectivă pe vremea când clădirea nu aparţinea bisericii maghiare, sunt astfel transferaţi forţat la alte şcoli cu predare în limba română, ceea ce reprezintă o formă ascunsă de purificare etnică, plus efectul de segregare şi izolare etnică ce rezultă din această strategie. Tot din perspectiva funcţiunii Ministerului Educaţiei, vă rog să verificaţi felul în care cultele maghiare (catolică, reformată şi unitariană) se implică în diriguirea procesului de învăţământ din aceste clădiri, profitând de faptul că sunt proprietare ale imobilelor, şi în ce măsură acest lucru nu încalcă Constituţie României, nefiind vorba de şcoli confesionale. Ci de învăţământ public! Vă sesizez de asemenea că alungarea elevilor români din şcolile publice aflate în general în centrele oraşelor din Transilvania seamănă cu situaţia de asuprire a românilor din secolul 19, când erau alungaţi din zonele bune ale oraşelor pentru a lăsa loc ”elitei” maghiare. Unirea de la 1918 i-a repus în drepturi pe români şi pe copiii lor, dar ultimele mişcări de preluare de proprietăţi şi de instituire de şcoli maghiare refac situaţia ingrată a românilor dinainte de statul român unitar modern”.
Nu mai puţin grave sunt însă retrocedările de păduri către urmaşii foştilor miniştri ai lui Horthy care s-au împroprietărit fraudulos în perioada de tristă amintire a dominaţiei fasciste maghiare din cel de-al doilea război mondial, pentru ca, după 1989, urmaşii lor să revendice şi să primească zeci de mii de hectare de pădure de la statul român! Iată şi un extras in interpelarea adresată ministerului Justiţiei pe această temă[2]: „Vă solicit în acest context să verificaţi cum a fost cu putinţă să existe două sentinţe definitive pentru aproape 10.000 ha de teren care au aparţinut lui Banffy Daniel, fost ministru în Guvernul Ungariei din perioada horthystă, suprafaţă care a fost « retrocedată » urmaşilor acestuia: Banffy Eva, Bethlen Ana, Szentkuti Eva, pe raza comunelor Lunca Bradului, Stânceni şi Răscoliţa şi 159 ha pădure pentru Zichy Melania Georgia pe raza comunei Voievodeni. Pe ce bază a îndeplinit criteriile de legalitate retrocedarea de către România a circa 10 000 de ha de teren forestier unui fost criminal de război, cu responsabilitate directă în crimele împotriva românilor din Nordul Ardealului? În cazul în care este necesar, vă rog să solicitaţi mai departe instituţiile autorizate ale statului pentru clarificarea acestor situaţii şi pentru reintrarea în normalitate”.
Sursa: Adevarul.ro[3]
de Bogdan Diaconu |
art-emis
Grafica – Ion Măldărescu
Traiasca Legiunea si Capitanul!
SATANA ARE MULTA TREABA! UITE ASA II JOACA PE DEGETE SI IMPINGE SPRE CELE RELE...
O SA MURIM CU VOI DE GIT, PE PAMANTUL NOSTRU... ROMANESC, RRRRRRRRRRRROOOOOOOMANESC!
Traiasca Legiunea si Capitanul!
TEAPA LUI TEPES ,TREBUIE SCOASA SI REFOLOSITA ,ATAT PE DUSMANII TARII ,DAR SI PE TRADATORI ,VANZATORII DE INDUSTRIE TARA ,NEAM SI CREDINTA . SE VOR GASII PERSOANE DESTULE ,SIGUR . GALEATA SA UMPLUT SI DA IN AFARA .....